„Apolitic activ”, ca și Luca Pițu, Gh. Grigurcu s-a opus și se opune constant, continuu doxelor-noxe, ieri, ideologic corecte, azi, corecte politic. Spune un nu decis denigratorilor culturii românești, începând cu prototipul Eminescu (vezi Nae Ionescu la stâlpul infamiei, Vintilă Horia sau „exilul pur”; Mircea Eliade și tradiția, Un „trăist” Arșavir Acterian, Extraordinarul Petre Pandrea, Dialoguri cu Goma (Flori Bălănescu), Atitudinea Anei Blandiana, O expertiză a răului (Bujor Nedelcovici), O evocare a lui N. Steinhardt (Ioan Pintea), Vaticinarul I. D. Sîrbu, Analizele Ilenei Mălăncioiu), dar și numelor tabu, umflate cu pompa de critica socialistă. Asta pentru că „în viața publică, spiritul critic e oricând necesar”.

Dragă Luca Pițu,

Îți răspund târzielnic la Confirmare de receptură din 5 noiembrie, 2014. Explicația scurtă o ai în motto. Pentru mai clară și dreaptă înțelegere, reproduc e-mailul tău :

„Bogdaproste, dragă Magda, pentru carte și frumoasele voroave dedicatorii. Exemplarul din ediția anterioară (e vorba de Antropologia, o știință neocolonială, nota mea Magda U.) l-am hărăzit deja Bibliotecii Academiei.

Mândră ediția nouă, mândru portretul Bătrânului Urs ca dandy universitar. Am văzut destule poze cu el, dar asta le întrece în strălucire pe toate. Ai ales-o, așa cum ne așteptam, cu gust infailibil.

Toate cele bune, A + L

P.-S. Dacă Antonio Udaina a fost ultimul vorbitor al limbii dalmate, Bătrânul Urs va rămâne în istoria mare, pe mal bahluvian, drept ultimul vorbitor al limbii universitare adevărate, al limbii universitare interbelice”.

Pentru cartea sa ca un ou încondeiat de Paște, Adina Kenereș recurge la un artificiu inteligent: cum se vede România în ochii unei frânce, venită să-i cunoască și să-i iubească baștina lui „Mihai al ei, românul”.