Spuneam, în foiletonul precedent, că trăim vremuri eliptice de onoare. Timpul nu spală păcatele nimănui, însă propagandiștii „ iepocii” istorice cred că se pot spăla pe mâini ca Pilat din Pont.Și le merge. La noi, acuzele de pact cu Puterea se fac pe sărite.

„Religia iartă sau mai iartă. Politica niciodată.”

Constantin Țoiu, Căderea în lume

Am primit de la regretatul Aurel Sasu carte grea la propriu și la figurat : Politică și Cultură, Antologie de Aurel Sasu, Liliana Burlacu și Doru George Burlacu, editată de Asociația culturală Eikon & Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Trudă, presupunând documentare îndelungată, ireproșabilă. Acum, când ne „distanțăm” de istorie, dar și de istorie literară, teme ca Arta și politica, Cultura și politica, Literatura și politica, Intelectualii și politica sunt de învățătură. Mereu politică și politică ! „E-n toate”, cum spunea maestrul în eschive George Lesnea că era Partidul Comunist. Și era. Titlul prefeței, Politica de persoane, este o sintagmă dintr-un articol al lui I.G.Duca, din „Viața literară”, 1906. Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia, în 1933 ; acum, se spânzură păpuși : în Ardeal, Avram Iancu ; la București, în Piața Universității, pesediști. De-am fi intransigenți nu numai cu unii…

La trecerea lui Paul Goma din viața pământeană în viața cerească, întâmplată de Bunavestire, 25 martie 2020, îmi spun și vă spun că Goma nu are nevoie de necrolog. Goma rămâne viu, numai că depinde și de noi să rămână viu. Și dacă nu l-am auzit când trebuia, măcar să nu-l uităm.

Mariana Sipoș, autoarea volumului Destinul unui disident. Paul Goma (ediția întâi, Universal Dalsi, 2005 ; a doua, Eikon, 2014), a întrebat pe un post Tv, în iulie 2015 :” De ce nu am avut nevoie de Paul Goma ?”.

Răspunsul meu, atunci și acum : pentru că este în felderința lui curajul de-a spune lucrurilor pe nume, iar intransigența nu place aliniaților, oportuniștilor, turtelor ideologice rostogolite de la stînga la dreapta, cărora le e frică de Goma. Scriitorul („rostitor de adevăr”, cum îl definește Bujor Nedelcovici) a promis : Voi vorbi când nu voi fi întrebat” și și-a ținut cuvântul, asumându-și rolul inconfortabil de igienist al memoriei. Umberto Eco dixit : „Să-ți amintești e o muncă, nu un lux.” (Magda Ursache)

„Popoarele nu pier niciodată din cauza slăbirii inteligenței, ci în urma slăbirii caracterului lor”, rostea profetic Al. Vaida-Voevod ( Problema frontierelor românești), liberal absolut.