Preluare: voci.ro 

„Gugulan cu car cu mere/ Și cu frumoasă muiere/ Mă dusei să cumpăr mere/ Și cu ochii-s la muiere/ Gugulanu-i om cu minte/ El ți -o spune mai ânainte/ -Eu vând mere, eu vând pere,/ Dar nu- mi vând a mea muiere” (Achim Nica , «Gugulan cu car cu mere»). 

Emblemă Gugulanul ar putea fi descris pe scurt că un om de zona de munte, un iubitor de frumos, în ciuda naturii aspre, și care păstrează cu sfințenie tradițiile . Pentru că gugulanii, cu obiceiurile și felul lor de a fi, ar putea fi descriși prin elementele de înfrumusețare ale portului și gospodăriilor , duse până la extrem, „ din fală ”, și care înglobează elemente ale culturii de la începutul lumii și până acum. Ceapsa și opregul sunt , astfel, elemente ale portului popular gugulan cu rol estetic. Nicoleta Gumă , directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Garda din Caransebeș , asociază aceste elemente, caracteristice acestei zone, cu reprezentări de pe ceramică culturii Hamangia. Obiceiurile impamantenite în țară gugulanilor păstrează puternice reminiscențe ale culturii dacice precreștine . Motiv pentru care sunt considerați , de multe ori, moștenitorii cei mai vrednici ai înaintașilor noștri . 

Moștenire grea Doar un copil, maximum doi – și atunci accidental – este limita numărului de urmași în familiile de gugulani. Natalitatea și mortalitatea se echilibrează una pe altă printr-o lege nescrisă , de când lumea , în Gugulania. Mai mult de unu-doi copii nici n-ar avea loc să crească într -o casă sufocată de pereț îi gospodăriilor vecine. Așa , averile rămân în familie și nici nu apar certuri pe moșteniri . Gurile celor de la ses spun despre falosii urmași ai dacilor de la Vârful Gugu că de zgarcenie nu fac mai mulți copii. Locuitorii acestei țări de sub ochii noștri știu însă mai bine cum să - și ducă numele mai departe, așa cum i-a învățat zeul din vechime, Zamolxe. Demografie Suntem însă grăbiți să întrăm într -o casă de peste drum de tanti Ilca, să vorbim cu un gugulan atât de în vârstă , încât și -a câștigat mulți ani o pâine că -n cântecul banateanului Achim Nica , mergând cu carul cu mere la târg . În gospodăria lui Ion Albu nu- ți iau ochii perdelele imaculate, curtea e mai mică și mai dezordonată . Arhitectură locuinței pare însă a fi la fel. Bătrânul a fost angajat în ultimii ani de dinainte de pensie la exploatarea forestieră și la mînă carboniferă Caransebeș , dar cea mai mare parte din viață a fost agricultor și a mers să vândă mere la târg .
„Eram copil când am plecat prima dată cu carul cu mere. Gugulanii mergeau mai mulți , în convoi, de teamă lotrilor. Cel mai rău era la Buziaș . Ne potriveam să nu trecem la ceas de noapte pe acolo, că era periculos”, își aminteș te bătrânul cu ochi albaștri . Merele le dădea pe porumb, pe grâu și alte bucate. Și pe timpul lui Ceaușescu a mai vândut mere. Doar că nu le mai cară cu carul, ci cu Dacia, și lua pe ele lei, nu cereale. „ 

Era frumos… acum îi greu. Nu de bani , că primesc pensie 3.700.000, dacă nu mai am ortac de 17 ani”. „ Adică femeie”, revine cu o explicație pe care o ceream din priviri. Dar are un fiu, un bătrân mai tânăr decât el. Fără ortac „ Asta -i casă unui gugulan”, își termină prezentarea femeia. Are o lucire de mândrie în ochi și parcă este un pic nerăbdătoare să audă complimentele noastre. „ La ce folosesc atâtea camere, totuși ? Cele mari și mai frumoase, de la stradă , sunt pentru oaspeți . Obloanele sunt trase mai tot timpul, să nu între praful și să nu decoloreze soarele pereț îi ”. Gugulanii stau în odăile mai mici, din spate. „ Asta nu-i tot. Haideți să vedeți și restul!”, ne îndeamnă gazdă , pășind în casă , fără grijă că ar putea murdari gresia lucioasă cu cizmele ei mânjite zdravăn cu noroi. Facem câțiva pași pe un hol și nu într ăm în sufragerie, cum ne așteptăm , ci în … grajd! O văcuță ne priveș te nepăsătoare , în timp ce trecem iute pe lângă ea , chemați de lumina unei alte curți . Cea de animale. Din ea se face ce-a de-a treia bătătură , de fapt o grădina cu straturi de legume, câțiva pomi și o palmă de vie. Abia la Turnu Ruieni, la vreo 13 km de Caransebeș , am aflat ce adăpostesc zidurile înalte ale gugulanilor. Ușa de la stradă nu foloseș te la intrarea în casă , ci doar străjuiește un gang care da în curte. „ Asta e cea mare ”, ne spune tanti Ilca Patruta. Privirile noastre se lipesc de vârfurile degetelor ei, care descriu, că un compas viu, un cerc imaginar peste curtea largă , betonată , dar plină de ghivece cu flori viu colorate. În orice direcție ai privi, „ ograda ” nu este împrejmuită de gard, ci de ziduri cu ferestre foarte mari , împodobite cu perdele și pe din ăuntru , și pe dinafară . Strălucitor de albe, de parcă femeia asta , care pare să aibă vreo 55-60 de ani, nu ar face nimic altceva decât să le spele toată ziua . Nu-i chiar așa . „ Fiica - mea și ginera-miu is plecați în Spania . Nu-i nimă (n.r. – nimeni) în toată casă asta, decât eu, bărbate -miu și nepoata ”. Din casă -n grajd De când am intrat în Banatul montan, privirile ni s-au lovit de casele fără curte și fără gard la stradă și de storurile de lemn bine trase peste ochiurile de sticlă . 

Casă lângă casă , pe un singur nivel, dar înalt . Parcă ar formă o singură clădire , întinsă cât satul . Pereț îi „exteriori” se sufocă unii într - al ț îi , într -un joc asemănător unui domino pentru Gulliveri. Ușile , de cele mai multe ori metalice, sunt mari , că niș te porți . Rareori vezi vreuna întredeschisă , și -atunci nișă oferită cu zgarcenie ochilor curioși nu-i mai lată de un deget. Nu poți să nu te întrebi ce-or avea de ascuns oamenii ăștia ?! Arhitectură este de sorginte austriacă , dar locatarii sunt gugulani. Mai vezi pe câte unul bătrân la poartă , pe băncuță , privind trecătorii . Copiii, foarte puțini , bat mingea pe la vreun colț de stradă . Domino arhitectural Oamenii și muntele lor sfânt fie se ascund privirii muritorilor, fie se fălesc . „…Acest cel mai înalt pisc al Masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus și e senin și soarele strălucește în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în cea ță , sau cine știe cum și în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul și orizontul, că și cum muntele ar fi străveziu ”, notă Victor Kernbach, în «Muntele ascuns al lui Zamolxis», din « România pitorească », nr.7/ 1972. Gugulanii se ascund în spatele porților înalte , în curțile interioare ale caselor lor, în spatele obloanelor trase peste ferestrele de la stradă . Așa i-am găsit la Turnu Ruieni, dar așa îi vezi pretutindeni în țară lor, Gugulania. Țară această de lângă noi există de mai bine de 2.000 de ani, dar nu este trecută pe nici o harta . 

Se numește Gugulania. Avem nevoie de o lecție de geografie, nu-i așa ? Delimitare teritorială : Valea Bistrei, începând de la Bucova la Caransebeș , culoarul Timiș – Cerna, până la Teregova, Ruscă , Valea Higegului, Munț îi Godeanu, până la izvoarele răului Bistra. Formă de relief predominantă : munte. Vechea vatra a Gugulaniei se află pe cel mai înalt vârf al Munților Godeanu, Gugu (2.291 m), iar capitală se găsește la Caransebeș . Populație : 80.000 de locuitori. Ocupații de baza , prin tradiție : agricultură și creșterea animalelor, negoțul cu mere. De religie ortodoxă , gugulanii sunt considerați „de cea mai curată origine dacică ”, iar leagănul poporului, Vârful Gugu, este numit „muntele sacru al lui Zamolxe”. Aproape 100.000 de români se fălesc cu numele de gugulani. Pe ei îi unește o istorie construită în jurul Vârfului Gugu, obiceiuri neschimbate de veacuri, faima de a produce cele mai bune mere. Și mândria . Gugulanii, neam de oameni muncitori și făloși , se trag de la muntele sacru al lui Zamolxe, Vârful Gugu. Istoria nu i-a făcut să - și abandoneze țară – Gugulania -, imaginar trasată peste Banatul montan. 6 aprilie, 2025 - 

Anonimus De către Cine sunt Gugulanii?