Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

N. Steinhardt a numit cu dreptate lupta de clasă, rasism social. Tensiunea sau lupta între „rase”, națiuni sau comunități este numită mai nou „război între civilizații”. O perifrază care motivează agresiuni pentru impunerea, în exteriorul Occidentului, a unui model civilizațional „democratic” sau, de fapt, pentru a controla resursele planetare de energie în Orientul Apropiat și Mijlociu? Actele de agresiune sunt motivate de exportul de „democrație” (altădată de exportul de „revoluție”). Nici aceea nu a fost revoluție, nici asta nu e democrație.

Dar noi nu ne plasăm în poziția agresorului ci în aceea a agresatului. Pentru mine, ca parte a unei comunități care a fost agresată de ideologia și practica imperială comunistă, leninistă și stalinistă, începând cu 1917, apărarea nu poate fi etichetată drept xenofobie, rasism ci luptă pentru supraviețuire, pentru menținerea identității, condiția existenței individuale și colective. Orice acțiune de acest tip este legitimă. În limitele dreptului, fără legitimarea unei noi agresiuni, provocată de fostul agresat. În numele dreptului, în limitele dreptului internațional și a tratatelor, nu în numele celui mai tare.

Dreptul la identitate, dreptul la apărarea ei, nu poate fi contestat. O celulă neprotejată de o membrană celulară nu mai este decât materie moartă, schimbul metabolic cu mediul înconjurător încetează. Nu e o analogie biologistă ci condiția vieții oricărei entități, inclusiv a entității sociale, culturale și biologice, numită națiune.

Miza luptelor actuale, de totdeauna, sunt resursele și teritoriul. Acestea sunt limitate. Există o relație biunivocă între părțile aflat în conflict : victimele pot deveni călăi. Al Doilea război mondial și perioada imediat următoare oferă destule exemple, selectabile din toate taberele.Unii ilegaliști comuniști devin torionari ai Securității. Evident, torționarii nu se recrutau doar din ilegaliști. Dintr-un motiv simplu. Nu erau destui ilegaliști pentru a acoperi nevoile Securității și Administrației penitenciarelor.

« Generaţiile tinere au dreptul să ştie că nu toţi oamenii valoroşi din punct de vedere profesional sînt ireproşabili din punct de vedere etic. Or, cultul personalităţilor practicat cu sîrg la noi face imposibilă evaluarea critică a celor ce devin astfel obiecte ale idolatriei publice. Pentru a contracara predilecţia pentru idoli a lumii noastre premoderne (din multe puncte de vedere), ar fi, probabil, nevoie nu doar de legi, ci de exercitarea constantă a spiritului critic.» ― scrie Carmen Mușat, într-un editorial din revista Observatorul cultural din 28 august 2015, intitulat O lege pentru neliniştea noastră.

Eu l-aș fi intitulat O lege pentru liniștea altora, fiindcă mă îndoiesc că Legea a fost concepută și votată pentru liniștea românilor, cum nici pentru neliniștea lor, pentru a încuraja spiritul critic în România. Mă tem că, dimpotrivă, legea asta are vocație de căluș. Ba, sunt chiar sigur.

Cine sunt cei pentru a căror liniște s-au votat ordonanțe de urgență și legi de urgență, prost redactate și anti-constituționale ? O mână de oameni care scriu, vorbesc în numele unei comunități, Comunitatea DEMOCRAȚILOR, o grămadă informală, pe care nimeni nu o poate reprezenta. Nici ei nu o reprezintă, niciodată nu au fost delegații acestei mase, prin nici un sistem validat de reprezentare. Ajutați de Fundația Soros, ca și de altele, „democrații” beneficiază imediat după 1990 de presă proprie, ocupă teritoriul lăsat o vreme gol de propagandiștii național-comuniști. Iar faptul că Soros este un speculator la bursă, un reprezentat tipic al jocului imperial și imoral cu capitalurile financiare, nu pare să deranjeze pe nimeni dintre „democrații” deveniți adepți ai Restaurației. Sponsorii nu put.

Unii „democrați” auto-proclamați își mai lipesc pe frunți eticheta de «societate civilă». Salvatoarele, așteptatele, orgolioasele și mlădioasele oengeuri vorbesc despre principii, dar se leapădă de ele discret și se adaptează rapid la nevoile propagandistice ale sponsorilor. Una dintre aceste nevoie recente este susținerea Legii 217, blocare oricărei discuții serioase pe marginea acestei legi trecută prin tot procesul legislativ apraope pe tăcute.

De fapt, nucleul sau motorul «democraților», în cazul Legii 217/2015, este o minoritate etnocentrică foarte gălăgioasă mediatic, pe multe vocale canale, o „echipă de zgomote”, care vrea să convingă restul lumii românești că în România ar exista forțe active care, ipotetic și precar argumentat, ar amenința liniștea sau chiar integritatea fizică a unei alte minorități, de evrei cetățeni ai României, între 3 000, 7 000 sau 10 876 de persoane, după socotelile optimiste, dar nu se știe cât de exacte, ale celor care îi administrează politic, etnic, cultural și/sau religios.

Era nevoie de o lege specială pentru a proteja această minoritate? Nimic mai puțin necesar. Există și sunt suficiente, teoretic și practic, pentru menținerea echilibrului, legi generale, aplicabile pentru protejarea tuturor cetățenilor, în ambele sensuri, de agresivitatea minoritarilor la adresa majoritarilor sau de agresivitatea majoritarilor la adresa minoritarilor. Raport, sub forma unei corespondențe biunivoce. Deși mărimi inegale, biunivocitate se aplică, fiindcă avem, cum se știe, rețele în spatele minorităților și mase, grupuri sociale și demografice majoritare dar inerte, care nu intervin.i

Minoritarii activi sunt finanțați parțial din bugetul statului, adică și din impozitele majorității, sau din afara țării, din Ungaria, pentru iredentismul adiacent chestiunii Ardealului, din Statele Unite sau Israel, pentru chestiunea recuperării sau obținerii unor despăgubiri pentru bunurile „românizate”, (prin grupurile Claims ii) principalul scop al cercetărilor pe această temă nefiind doar demonstrarea naturii imorale sau criminale a măsurilor anti-evreiești luate de guvernele naționaliste de după 1930, motivate economic, în anii premergători războiului, ulterior militar, în anii acestuia, sau pedepsirea inițiativelor individuale criminale, ci, mai ales, demonstrarea implicării statului în spolierea unor evrei mai avuți (evident cei relativ bogați, ceilalți nu aveau din ce și de ce să fie spoliați). Nu doar implicarea statului ci mai ales impunerea la plată a cetățenilor acestuia, prin societăți de avocați specializați, interesați prin onorarii determinate de recuperări.

Cum se pot determina limita și dreptul, când se încearcă a se prezenta istoria recentă într-o haotică continuitate, în care rolul victimelor este preluat exclusiv de evrei (eventual de maghiari și sași), într-o devălmășie etnocentrică, în care lectura socială și istorică a situațiilor este refuzată sau ocultată. Urmașii vor despăgubiri, întemeiate pe legile Restaurației capitaliste, care se numește „democrație”, dar este o Cleptocrație.

În România există o majoritate pământeană, descendenții unor țărani proprietari de pământ (nu chiaburi, noțiune cu sens politic inventată de comuniști, ci răzeși, în Moldova și Muntenia, sau beneficiari ai reformelor agrare din secoul al XIX-lea și al XX-lea), o majoritate care nu a fost despăgubită corect de spolierea suferită prin colectivizarea forțată, prin «lichidare chiaburimii ca clasă», fizic și economic, prin deportările în Bărăgan. În afară de aceștia, mica și marea burghezie română au fost victime ale unor naţionalizări abuzive, aparent legale doar fiindcă instrumentul puterii, parlamentul comunist, a votat legi scelerate.

Prioritatea normală a despăgubirii trebuie să fie acordată elementului majoritar și, proporțional, minorităților suferinde, în raport cu resursele materiale actuale ale țării, care nu sunt extensibile. În numele priorității naționale. Asta nu înseamnă etnocrație ci democrație, adică ascultarea și apărarea majorități, de către instituțiile statului. Nu invers, cum se face în practică. În Ardeal, de pildă, în numele despăgubirii se restituie, prin ilegalități flagrante și manevre frauduloase, bunuri nobiliare maghiare ale «optanților», despăgubiți legal, după Unire, prin deciziile justiției internaționale.

Ioan Slavici scria cândva că «toate vremile și toate popoarele au admis principiul că un popor poate să aibă interes, poate să fie silit, dar nu poate să fie dator a acorda vreunui alt popor drepturi pe pământul său». Acum, afirmația pare unora o exagerare sau o „greșeală” politică. Dar afirmația era valabilă în momentul istoric dat și ar fi și acum, dacă acel alt popor râvnește la pământul țării, acaparându-l prin mijloace aparent legale, sau dacă vrea să-și impună interesele, obiceiurile în dauna pământenilor. Ar fi ceea ce se numește politica de acculturație violentă. A fost cazul politicii față de români, după 1860, a statului bicefal austro-ungar, a Uniunii Sovietice față de România după 1920 și după 1945. 

În numele unor valori onorabile, componente ale tradiției locului, o sumă de mici „echipe de contra-zgomote”, de rezistență națională românească, li se opun minoritarilor activi și vindicativi, cu mijloace legale, cu metode de contra-propagandă mai mult sau mai puțin eficiente, în mediile de comunicare virtuale, cărora presa controlată nu le acordă atenție decât pentru a le combate și a le acuza de extremism, fără argumente reale. Acum Legea 217/2015, cu impreciziile ei juridice, riscă să le interzică activitatea necesară, de contra-putere, sub diverse pretexte.

În compunerea acestor colective de rezistență se află oameni cultivați, patrioți, naționaliști, dar rareori xenofobi, a căror acțiune publică este limitată de orientare politică conformistă a majorității electoratului român, prins în mecanismele pseudo-reprezentării electorale, în plasa demagogiei și a complicității cu cleptocrația, care a reușit să convingă, cu o formulă, adaptată după aceea a ministrului francez Guyzot, «Români, îmbogățiți-vă!», ca și cum reușita socială, calculată exclusiv în bani și putere, ar depinde exclusiv de indivizi.iii

Este victoria Restaurației care capătă chipul Cleptocrației, pe care o susțin șmecherii mari și mici, bazată pe electoralismul pseudo-democratic, care promite fiecăruia posibilitatea de a se îmbogăți… dacă poate. Dar nu oricine poate, ci mai ales aceia care încalcă sau ocolesc legile, care folosesc rețele de complicități, restul românilor lipsiți de muncă sau cu venituri dependente de bunul plac al unor patroni abuzivi, emigrează sau mor lent de stress, de foame și boli, îmbătrânind fără protecție socială și sanitară corespunzătoare.

Mai există o masă nedeterminată până acum, dar care poate fi măsurată, de indivizi neorganizați, vociferanți pe Internet, care se manifestă sub acoperirea anonimatului, cu intervenţii și comentarii adesea împănate de cuvinte murdare sau jignitoare, cu argumentate inventate sau fără argumente. Dar pentru controlarea acestei zgmot de fond, existent în orice societate, pentru eliminarea vocabularului și, deci, a mesajului vulgar și neargumentat nu este nevoie de o lege ci de un filtre lexicale programate pe situri de către webmaisteri, filtre care operau altădată, dar care, de o vreme, nu mai par funcționale. Bizar, atunci când știm că, tot pe bază de filtre lexicale și alte procedee analitice, serviciile de siguranță ale statelor, dotate cu softuri de control foarte scumpe, sunt capabile să analizeze sau blocheze fluxul întregului Internet. Chiar dacă, evident, nu au interesul să-l blocheze, căci ar bloca sursa lor de informații.

Cu proliferarea neîngrădită a siturilor pornografice s-a produs un soi de liberalizare a vulgarității care se revarsă în spațiul privat și în cel public, debordând în spațiul politic. Pe acest fond au apărut și insultele la adresa minorităților etnice, care răspund cu aceiași monedă, când se „discută” pe teme sensibile, despre Ardeal, de pildă, între maghiari anonimi și români anonimi, sau între provocatori anonimi de ambe etnii.

Presa mercenară a ocultat dezbaterea Legii, o presă controlată de unii dintre aceia care doreau «implementarea» (cu un cuvânt la modă!) legii în versiunea ei actuală și nu aveau nici un interes să susțină o discuție publică. Tot așa au fost ocultate mai toate propunerile interesante privitoare la Constituție.

La întrebarea naivă, ce i-o fi apucat pe unii, ca mine, de pildă, să devină «brusc» naționaliști, adică patrioți activi și nu doar pasivi, după ce se lepădaseră de național-comunismul ceaușist înainte de 1989, și după ce acesta a fost discreditat cu brio de presă post-Zaveră, de tipul România lIberă, Revista 22, de GDS și de toate oengeurile finanțate de naționaliștii pseudo-internaționaliști, de tip Soros, de manipulatorii năimiți din redacțiile unor cotidiene vândute și cumpărate, avem un singur răspuns :

Acum a fi naționalist, patriot lucid și deloc xenofob în România, devine o necesitate, chiar o obligație morală. Mi se pare singura direcție de acțiune în apărare și atac, care poate răspunde agresiunilor economice, ideologice și psihologice cărora le sunt victime românii anesteziați și slabi de înger. Pentru blocarea proceselor distructive puse în mișcare de negatorii suveranității statale românești, în numele valorilor «europeniste», măști grotești dar străvezii pentru interese imperiale și coloniale inavuabile. A fi naționalist nu este o linie politică ci o angajare în definirea și apărarea intereselor colective prioritare ale românilor.

Pentru re-contextualizarea necesară orbilor, uitucilor și naivilor, dar mai ales manipulatorilor, ar fi util să ne amintim două elemente din trecutul culturii române colonizate. Aproape o jumătate de secol opera publicistică a lui Eminescu a fost interzisă, și deci «indiscutabilă», cu aceleași argumente precum cele vârâte în această lege anti-constituțională. Sub presiunea reprezentanților nealeși dar vigilenți (de genul activistului iudeo-comunist Moses Rosen ― aici eticheta se potrivește perfect, fără referință la terminologia nazistă) ai unei comunități care, la o jumătate de secol după moartea lui Eminescu și, mai ales, după schimbarea radicală a situației lor sociale, țineau să mențină interdicția, privând cultura românilor de opera integrală a lui Eminescu. Cu ce drept?

Că tot atâta vreme autorii etichetați pe drept sau pe nedrept, ca foști legionari sau simpatizanți, au fost interziși, încarcerați, că o parte a operei lor a rămas invizibilă, deci niciodată discutată de la scrierea ei, și că îndată ce au fost editați, unii doar parțial, mulți prost editați, opera lor a fost eludată prin acoperirea ei cu etichete infamante, de aceiaşi vigilenți monitorizatori sau de slugile lor locale, cei pe care i-am poreclit, cu un termen din vulgata comunistă, dar perfect adecvat, «burghezia compradoră». Probă : discuțiile din Franța ca și din România, după 1990, în jurul operei lui Mircea Eliade, deformante și pline de insinuări indemonstrabile (mă refer mai ales la pamfletele deghizate în studii, semnate de Daniel Dubuisson sau Alexandra Laignel-Lavastine, grabnic traduse în română, la îndemnul monitorizatorilor).

Slavici scria, în contextul politicii românești aflată sub presiunea statelor europene mari, organizatoare ale Congresului de la Berlin, unde se decidea, în numele dulăilor, soarta cățeilor :
« Singurul tărâm pe care chestiunea se poate discuta e acela al intereselor bine înțelese și justificate.» Adică, folosind expresia fostului ministru de externe al Franței, Hubert Vedrine, prin negocierea în condiții de absolută egalitate politică a divergențelor legitime, care nu pot fi ignorate, cu riscul de a perpetua și accentua nemulțumiri sociale profunde și destabilizatoare.

Minoritățile trebuie apărate de lege. Dar cine apără majoritatea? Aparent, tot legea. Doar că nimeni, nici legea, nu se ocupă de îngrijorătoarea stare materială și morală a unei imense părți a neamului românesc, devenit, de nevoie, migrant. Rădăcină acestui popor este în pericol. O spun demografii, care sunt oameni de știință. Cifrele demografice și statistica generală o dovedesc fără tăgadă! Unii monomaniaci cred că ar fi vina unui evreu, a evreilor în general. Sunt printre responsabili și evrei, mai ales în exteriorul României, la FMI. Dar ei acționează probabil ca bancheri și nu ca evrei, în cadrul logicii profitului maximal.

Mare este responsabilitatea inițială a guvernelor Iliescu-Roman și ulterioare, a Băncii Naționale. A tuturor oamenilor politici și a tuturor instituțiilor statului român, care au fost și sunt incapabile să oprească hemoragia, distrugerea economiei, în speță a industriei românești, după 1990, transformarea țării în piață de desfacere neprotejată pentru produse de consum occidentale sau orientale, pentru produse de primă necesitate importate, în numele privatizării impuse.

Ar mai fi o soluție. Legea Cojocaru, un proiect deloc utopic, a cărei comentare este ocultată sistematic de presa controlată, a cărei aplicare a fost declarată imposibilă, fără nici un studiu real de fezabilitate. Toate acest situații vor trebui judecate de un tribunal independent în România, atunci când România își va redobândi suveranitatea. Până atunci, noi vom răspunde moral pentru că am tolerat și tolerăm disperați situația, afirmând că nu există ieșire.

Dacă un străin sau un român mi-a făcut sau îmi face rău, în numele intereselor sale legitime sau ilegitime, eventual declarând că îmi vrea binele, nimeni nu mă poate obliga să-l iubesc, în numele umanității. Binele meu, îl stabilesc eu. Binele nostru, îl stabilim noi.

Ordonanțatorii Legii, de tipul lui Alexandru Florian, unii comentatori xenofili, cu aerul că sunt perfect obiectivi, neutri, uită sau se fac că uită : unii dintre autorii interziși au fost condamnați în procese deloc echitabile și juridic inacceptabile, sub presiune unei armate de ocupație, nu de eliberare. Considerarea acestor procese ca fiind juridic corecte, implicând un soi de revalidare, în 2015, a sentințelor din 1944, 1946 sau ulterioare, este un abuz, o nerozie sau un act de cinism. Pentru care Alexandru Florian trebuie tras la răspundere și eliminat de la conducerea unui institut finanțat de statul român, care a condamnat oficial comunismul ca regim criminal, și nu poate admite ca un șef de instituție bugetară din România să elogieze, direct sau indirect, justiția acestui regim criminal.

Alerta mea derivă din decizia de a nu mai accepta nici un fel de cenzură, nici măcar pe aceea a vigilenților de acum. Legiferarea nu poate fi folosită pentru a împiedica discuția liberă și publică pe orice subiect.

Se înșeală cei care cred că-și asigură siguranța lor personală sau generală, ca indivizi membri ai unei comunități minuscule, chiar dacă aflată în rețea cu principalele organizații comunitare evreiești din lume.iv Presiunea legislativă pe care o comentăm este, fără nici un dubiu, legată de această activitate economică.v Pretențiile pot fi considerate în parte îndreptăţite moral, nu și juridic. Trebuie să fie menţinut un echilibru cu revendicările de același tip ale românilor. În realitate, românii sunt tratați de statul român drept cetățeni de rangul doi, în vreme ce revendicările maghiare, săsești și evreiești, mai ales, sunt tratate prioritar. E nu doar o nedreptate ci și o politică greșită, ale cărei consecinţe vizibile se exprimă prin tensiuni în opinia publică, prin rumorile sociale pe care serviciile de informații le vor fi decelat, analizat, așa cum fac eu. Reacțiile populare pot fi violente, în măsura în care acest fenomen se suprapune sărăcirii globale, presiunii uniformizatoare europeniste și imperialiste, care crește. E un avertisment pe care nu puțini l-au exprimat în România sau în Europa, dar puțini l-au luat în serios.

Istoria românilor are nevoie de toți eroii, de toate victimele trecutului recent, de toți oamenii ei de valoare. Nimeni nu are dreptul să reproducă liste negre din 1945. Activarea spiritului critic este necesară, dar luând în seamă cele de mai sus.

Ar fi trebuit să de ocupăm de propria noastră gospodărie înainte de a intra în Europa, cerșind un privilegiu și adoptând legi neorganice pentru a dovedi că suntem școlari silitori, înainte de a recontracta împrumuturi înrobitoare la FMI, în condițiile în care dobânzile sunt intolerabile, insuportabile. Ar fi trebuit să curățăm propria noastră ogradă. Nu e încă târziu. Prin noi înșine, spre o Europa a egalilor, nu una a dulăilor care apreciază partenerii după numărul și calitatea armelor.

A explica emigrarea evreilor din România după 1948 prin presiunea antisemitismului românilor este o ipoteză de ignorat și ridiculizat. Propaganda sionistă și comunismul de penurie au produs ceea ce nici măcar evacuările sau deportările evreilor și comuniștilor spre Transnistria și tragediile legate de aceste evenimente, nu au reușit să inducă, devreme ce majoritatea evreilor repatriați după 1943, ca și cei împământeniți, au ales multă vreme să rămână în România, colaborând la construirea socialismului.

Binele lor și destinul lor depinde de destinul patriei lor. Cei care au dorit să rămână în România au făcut-o liber, nu au fost nici amenințati, nici alungați de statul român, nici de români. Și nu au de ce să se teamă că li se va întâmpla așa ceva. Credem că înțelepții Comunității din România, ca și cei din patria evreilor, vor reuși să stâmpere excesele unor așa-ziși reprezentanți, nedelegați, ai intereselor colective, care, prin agitația lor și prin discursul agresiv doresc să stabilească o vinovăție colectivă a poporului român față de strămoșii lor, agită spiritele și riscă să provoace reacții de răspuns și apărare întemeiate. vi

11 septembrie 2015

Dan Culcer

Note finale

i«Une relation biunivoque fait correspondre à chaque élément de l’ensemble A un (seul) élément de l’ensemble B et inversement fait correspondre à chaque élément de l’ensemble B un (seul) élément de l’ensemble A.» Ceea ce presupune existența unor asambluri egale.

ii«Nouveau programme d’indemnisation mis en place par la CLAIMS Conference [27/03/2015] La CLAIMS Conference, organisation internationale créée en 1951, a récemment mis en œuvre un nouveau programme d’indemnisation. Ce « Fonds de l’enfant survivant » (« Child survivor fund ») s’adresse aux victimes juives du nazisme, nées entre le 1er janvier 1928 et le 8 mai 1945, ayant été persécutées en tant que telles et qui répondent aux critères suivants : avoir été détenu dans un camp de concentration, emprisonné dans un ghetto, caché ou avoir vécu dans l’illégalité avec de faux papiers d’identité. L’indemnisation consiste en un paiement unique de 2.500 euros. Vous pouvez télécharger le formulaire de demande en cliquant sur ce lien. Les formulaires doivent ensuite être adressés à :CLAIMS Conference. Gräfstrasse 97, 60487 Frankurt/Main, Allemagne. Par ailleurs, une notice d’information présentant l’ensemble du dispositif d’indemnisation mis en place par la CLAIMS Conference est disponible en téléchargement ici. Pour plus d’information :1/ Le site Internet de la CLAIMS Conference :http://www.claimscon.de/unsere-taet... 2/ La fondation CASIP-COJASOR, partenaire en France de la CLAIMS Conference : Tél. 01 49 23 71 30. » Acesta este un anunț pentru Franța. Dar există unul similar pentru toate țările impozitate.

iiiÎn realitate, se pare că Guizot ar fi spus « Éclairez-vous, enrichissez-vous, améliorez la condition morale et matérielle de notre France» (Luminați-vă, îmbogățiți-vă, ameliorați condiția morală și materială a Franței noastre.» Ceea ce s-ar potrivi cu adevărat și României.

ivA se vedea lista asociațiilor, dintre care cele mai mari au intervenit, cum scrie Marko Maximilian Katz, chipurile, pentru intrarea României în NATO. Ce troc s-a realizat atunci? Link consultat la 11 sept. 2015 : https://fr.wikipedia.org/wiki/Cat%C3%A9gorie:Association_ou_organisme_juif Într-un raport pe 2006 al unor monitorizatori evrei, lizibil aici : http://www.romanianjewish.org, se scrie : «Conştienţi fiind că fără suportul guvernului american, al Senatului și al Congresului SUA, aderarea la NATO ar fi imposibil de obţinut, noii conducători ai României s-au focalizat, începând cu luna Ianuarie 2001, în conducerea unei campanii de relaţii publice menite să convingă SUA si NATO de sprijinul necondiţionat al României. În consecinţă guvernul a demarat o serie de acţiuni pentru a îndeplini unele din rigorile necesare pentru a obţine invitarea la aderare. […] Ca o parte a acestui efort, sistemul de relaţii publice al Guvernului s-a concentrat pe realizarea unor raporturi susţinute cu organizaţiile evreieşti americane, presupuse [?] ca influente si puternice din punct de vedere politic si financiar. […] În Martie 2002, o delegaţie condusă de Rabinul Andrew Baker a fost invitată să participe la Conferinţa conducătorilor naţiunilor doritoare de a adera la NATO. Conferinţa s-a desfăşurat în Bucureşti.»

vReferințele mele leagă istoria secolului al XIX-lea, cu presiunile internaționale al căror efect a fost consemnat de deciziile Congresului de la Berlin, de presiunile exercitate prin Raportul Wiesel, prin ordonanța de urgență. Despăgubirile sunt numite, abuziv, «claims = creanțe». E vorba de despăgubiri pentru pierderile de proprietăți și bunuri, prin naționalizarea comunistă, nu altfel. Cele «românizate» de legionari au fost demult recuperate, între 1945 și 1948. Unii vor să ne convingă că solidaritatea comunitară evreiască nu există, că acțiunile politice, financiare sau diplomatice vizibile și invizibile sunt simple întâmplări, coincidențe, că între ele nu există nici o legătură. Ce sens avea importul în România a unui rabin șef din Israel, Marele Rabin Menachem Hacohen, care nu știe românește, nici ungurește, nici ladino? Avea calitatea, foarte importantă, de a fi vicepreședintele Claims Conference. Negocierile statului român cu Claims Conference nu au fost niciodată făcute publice, de nici unul dintre parteneri. Dacă ar fi fost făcute publice, o stabilire a priorităților era posibilă, o negociere era acceptabilă. Cetățenii evrei ai României de azi sau cetățenii statului Israel nu posedă creanțe de acest fel față de cetățenii români, unguri, sârbi etc. ai României de azi. Iar plata în secret a unor «creanțe imaginare» este ilegală și responsabilii vor fi trași la răspundere legal.

viPe marginea unui editorial intitulat O lege pentru neliniştea noastră de Carmen Mușat, în Observatorul cultural din 28 august 2015. http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=32315&pageID=1#comments

Scris de asymetria on Sunday, December 28 @ 22:17:17 CET (55 citiri)
Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

Editoriale: Dan Culcer. Ne conduc starpiturile. O actualizare dupa Mihai Eminescu

Editorial pentru Asymetria.org

Ne conduc stârpiturile.

O actualizare după Mihai Eminescu.

De la „Icoane vechi și icoane nouă” la distorsiunile prezentului post-național

„Ne conduc stârpiturile” – cuvintele acestea, aruncate de Mihai Eminescu într-un articol de decembrie 1877 din Timpul, au fost cândva considerate simple excesuri polemice, o înverșunare romantic-naționalistă. Astăzi însă, ele devin ecoul unei realități resimțite cu disperare, chiar dacă nu întotdeauna articulată limpede: România actuală pare condusă, și nu de ieri, de o clasă politică parazitară, culturalmente sterilă, moralmente colapsată, tehnocratic-incompetentă și cu instincte de colon servil. Nu doar că ne conduc stârpiturile, dar ele nici nu mai au nevoie să-și ascundă „caraghioșenia” sub pretexte doctrinare. În secolul lui Eminescu, această plebe de sus se legitimase prin liberalismul de paradă – o franceză stâlcită și o lustruială universitară. Azi, o face prin simulacrul digital al progresismului globalist, prin rețele de ONG-uri mimetice, prin limbajul managementului corporate transplantat peste statul eșuat. Într-un mod perfid, limbajul tehnocrației și al „reformei instituționale” acoperă aceleași practici: spoieli de formă, haos de fond și o birocrație care, în loc să slujească poporul, îl strivește. O țară cu scaune goale, dar pline de păpuși „Am făcut strane în biserica naționalității noastre neavând destui notabili pentru ele”, nota Eminescu. Astăzi, strană nu mai e, dar scaunul de minister ori de agenție guvernamentală este cald și căutat. Umplut nu de merit, nu de vocație, ci de obediență. De rețea. De oportunism.

Partidele politice nu mai sunt organisme ideologice, ci agenții de plasare în funcții. Nimeni nu mai întreabă ce trebuie făcut, ci cui trebuie să-i fi fidel. Rezultatul? O Românie de manageri de nimic, de consilieri fără pricepere, de lideri fără cauză. Orice sat fără apă are un responsabil pentru digitalizare. Orice spital fără medici are un director care participă la conferințe internaționale. Orice școală fără copii are un consultant pentru „inovare educațională”. Cine plătește pentru aceste posturi și paraposturi, pentru primari, notari și paranotari digitali? Același popor despre care Eminescu spunea că se stinge „de greul acestui aparat reprezentativ și administrativ”: omul simplu care încă muncește în România, contribuabilul luat de fraier, agricultorul umilit, antreprenorul sufocat, tânărul plecat. „Ce caută acești oameni în viața publică a statului?” Aceasta e întrebarea-cheie a textului eminescian, pe care o repetăm astăzi cu aceeași înfrigurare. Ce caută în Parlament oameni care nu citesc, care nu gândesc, dar semnează legi? Ce caută în ministere tineri crescuți în incubatoare ideologice occidentale, total dezrădăcinați de România profundă, dar convinși că au dreptul natural de a ne reforma? Ce caută în fruntea învățământului, al culturii, al finanțelor, personaje al căror unic merit e loialitatea față de un sistem ilegitim?

Aceștia nu mai sunt, cum spunea Eminescu, „copiii lepădăturilor Orientului și Occidentului”. Sunt copiii elitei de formol născute după 1990 – produsul unei tranziții în care selecția valorilor a fost înlocuită cu selecția relațiilor. Rezultatul? Un regim de impostură generalizată. Și totuși, nimeni nu produce nimic. Statul hrănește, plătește, tolerează, dar nu cere nimic în schimb. Și pentru că nu cere, e jefuit cu legitimitate. Cultura publică nu mai e despre responsabilitate, ci despre acces. Nu contează dacă ai idei, contează dacă ești „în program”. Dacă aparții. Dacă ai semnat. Dacă ai tăcut la timp. „Liberalii sunt smântâna și temeiul României”? Astăzi nu se mai cheamă liberali. Astăzi sunt „reformatori”, „tehnocrați”, „experți”, „euro-integrați”, „membri ai societății civile”. Dar mecanismul rămâne același: uzurparea suveranității populare de către o clasă de sus care se pretinde iluminată, dar trăiește din privilegii nejustificate și dintr-un dispreț profund față de România reală. Când oamenii reacționează, li se spune că sunt „nostalgici”, „analfabeți funcțional”, „extremiști”, „putiniști”. România este o colonie condusă de propriii servitori

Iar drama noastră e că acești servitori ai noilor imperii globale nu au nici coloana vertebrală a colaboraționiștilor de altădată. Nu fac pact cu puterea ca să salveze țara, ci ca să-și salveze sinecurile. România nu e doar subjugată economic sau militar – ci mental. Politica noastră e provincială și mimetică, administrația e clientelară, cultura e cvasi-moartă în afara câtorva insule. Nu există un „proiect de țară”. Există doar proiecte personale, programe de finanțare și agenții de implementare.

Ce e de făcut? Mai întâi, recunoașterea bolii: România e un stat capturat de plebea de sus.

Nu mai are elite, ci elitiști fără valoare. Nu mai are conducători, ci manageri de impostură. În loc de merit, avem marketing. În loc de lideri, avem parveniți înfipți. Apoi, cultivarea unei elite autentice, născute din muncă, din lectură, din efort moral și intelectual – nu din relații. O elită care să nu trăiască de pe urma statului, ci pentru a-l regenera. Care să coboare în popor, dar nu să se piardă în demagogie. Care să readucă sensul în cuvintele uitate: onoare, datorie, rigoare, verticalitate. În fine, rezistență. În fiecare gest. În fiecare școală bună făcută fără bani de la stat. În fiecare revistă (precum aceasta) care nu scrie la comandă. În fiecare comunitate care se auto-organizează. În fiecare alegere de a nu pactiza cu minciuna, fie ea și „corectă politic”.

Eminescu a strigat în pustiu în 1877, dar pustia e aceeași. Numai că azi, avem șansa de a nu mai fi singuri.

Dan CULCER

Asymetria.org – pentru cei care gândesc vertical, în țara pe orizontală.

Scris de asymetria on Sunday, June 22 @ 20:00:57 CEST (484 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

Jurnal: In memoriam Traian Alexandru filip, gravor si pictor român

Alexandru Traian Filip a fost un grafician român. Stabilit înainte de 1989 în Statele Unite, și-a continuat opera de gravor în metal, ilustrator de carte. Era cunoscut în România pentru ilustrațiile sale la opera lui Dante, printre altele. Ca redactor la revista Vatra am primit prin intermediul mentorului și prietenului său, poetul și editorul Mircae Ciobanu, câteva desene în tuș care urmau să ilustreze poeme sau proze din revista noastrră. Desenele în peniță, cu linii foarte fine, evocau o lume bizară, cu semne ale unei violențe fără cauze explicite. O răstignire care părea în același timp o ilustrație la Călătoriile lui Gulliver de Swift și alte asemenea imagini au rămas în posesia mea, fiindcă, după ce am reușit să public un desen, celelalte au fost mereu refuzate, cenzurate. Între timp am părăsit Românai și am recuperat târziu desenele lui Traina Alexandru Filip, alături de alte opere de artî din colecția mea. Înainte de a le depune în păstrare în Fondul Dan Culcer la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca, am decis ăs le reproduc pentru a permite și altora să le privească în toată fioroasa lor simplitate și acurateâțețe.

Biblioteca lui Dan Culcer https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/

Dan Culcer
O legătură spre blogul Biblioteca lui Dan Culcer duce la desenele lui Traian Alexandru Filip. Un artist care a fosat susținut înainte și după moarte sa de către o galerie americană,https://www.turnercarrollgallery.com/artist-profiles/traian-a-filip/traian-a-filip-news/

Scris de asymetria on Thursday, October 04 @ 20:55:43 CEST (2777 citiri)
Citeste mai mult... | Jurnal | Scor: 0

Jurnal: Dan CULCER. Despre demnitate si umilinta

O lungă şi aproape integrală epocă de anomie.

Scris de asymetria on Thursday, May 03 @ 16:54:05 CEST (3432 citiri)
Citeste mai mult... | 3795 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. A murit poetul Adrian Paunescu

Modul de a judeca cariera acestui scriitor, ziarist și activist social a fost mereu simplificator. Și înainte și după 1989. Era prea vizibil, prea prezent, prea masiv, prea gălăgios, adesea oportunist, adesea protestatar, uneori carierist, demagog prin vocație. între revoluționarea poeziei românești și încercarea de susținere a unei reforme naționale și sociale, neterminată, care fusese blocată de instalarea nomenclaturii, după ieșirea parțială din teroarea colonială sovietică, Adrian Păunescu nu a știut, nu a putut sau nu a vrut să aleagă.
în unicul comentariu pe care i l-am dedicat, despre volumul Istoria unei secunde, scriam în revista Vatra, că Păunescu nu a știut alege între Lautreamont, poetul fără pereche, și Beranger, poet serial retoric din vremea uneia din revoluțiile franceze.
Dar cercetând în arhivele de partid și avînd astfel posibilitatea de a compara atitudinile altor scriitori în fața puterii, pot afirma că Adrian Păunescu a fost un om curajos, adică destul de curajos ca să înfrunte ochi în ochi un dictator, pe care alții îl lăudau fără să facă nimic altceva, egoiști și fricoși.
Revista Flacăra a adunat în arhivele sale, înainte de 1989, cea mai mare cantitate de petiții, reflectînd astfel necazurile omului de rând, care chiar credea că Păunescu putea face ceva pentru dreptate. Și Păunescu, peste care s-au revărsat aceste jalbe, depășit omenește, a încercat adesea să aducă dreptate și mîngâiere. Dar a fost și om slab, cuprins de delirul puterii și de tentația bunăstării. Poemele sale cenzurate și înterzise sunt editoriale politice versificate. Dar nimeni nu poate arăta scrieri de același interes social, din aceea epocă, cu asemenea efect public mobilizator, atunci când răzbeau totuși în pagina tipărită. S-a făcut caz de niște biete aluzii ale pseudo-disidentei Ana Blandiana și s-au uitat textele lui Păunescu. Să se scrie monografia revistei Flacăra și să i se cerceteze arhivele. Se va vedea atunci adevărata dimensiune a personalității acestui militant, retor, poet și reformator.
De aceea, pentru cei cu memoria dirijată și scurtă, public mai jos unul din poemele cenzurate ale lui Adrian Păunescu.
Dan Culcer
P. S.
Un bun prieten din Cluj îmi trimite un comentariu la notele mele de jurnal. Nefiind pagini dintr-un studiu, notelele mele reprezintă o reacție la o știre. Totuși, dat fiind reproșul conținut în mesajul prietenului, țin să fac unele precizări. Iată ce îmi scrie vechiul și bunul meu prieten.
«Cam ce cred și eu. (Aici sunt trimis să mă cultiv citindu-l pe Vladimir Tismăneanu. (http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/)Menstrelul comunismului dinastic
M'a surprins îngăduința ta, greu de acceptat, în privința porcului de PĂUNESCU!»

Dragă Prietene,

In primul rând, Vladimir Tismăneanu are astfel de opinii fiindcă problema lui este alta, atacă orice urmă de național-comunism si de naționalism la români. Asta este opinia sau sarcina lui. Dacă scoți «păreau» din textul lui V.T., vei vedea că V.T. face procese de intenție și practica anacronismul. Eu nu accept această pseudo-metodă științifică. Am scris textul de mai sus din interiorul unei epoci. Dacă eram îngăduitor atunci, aș fi scris și despre alte volume ale lui A. Păunescu. Nu am scris.
In al doilea rând eu nu am îngăduințe ci opinii bazate pe lecturi recente. E vorba de personalitatea globală a lui A. P. și de rolul pe care l-a jucat într-o societate reală, nu într-una ideală, și nu doar de poetul de curte. Nu îti reprosez lipsa de informație, referitor la cele ce scriu mai jos, doar pripeala și faptul că te menții într-o analiză schematizată care corespunde anilor 80, cei pe care i-am trăit împreună și cînd eram perfect de acord.
Nu văd de ce am accepta, ca istoricește normale, lingușirile compensatorii ale unor scriitori de curte din orice timp, de la Voltaire la Diderot, în corespondența cu Țarina, păstrând proporțiile desigur. (Dar nu e vina lui A. Păunescu că România nu a fost un imperiu și că Țarina noastră nu a fost o nemțoaică foarte cultivată, ci era o țoapă, vag alfabetizată.)
De ce am globaliza, simplifica judecata morală și estetică și nu am numi, fără să facem moralisme ieftine, ce e lins și ce scuipat, ce e înjuratură și ce laudă la Adrian Păunescu ?
Problema lui Păunescu era, până la un punct, naivitatea politică, credința că are de-a face, că se poate vorbi despre, și cu, un dictator înțelept.
Apoi oportunismul. Nu era totuși singurul naiv și oportunist pe atunci. A crezut că Ceaușescu e naționalist, ceea ce acesta nu era, ci doar un comunist adaptat, un activist căutînd să parvină la nivele superioare și făcând jocul lui Gheorghiu-Dej, pentru a se debarasa de politrucii parașutați sau exfiltrați de la Moscova. Dar Leonte Răutu, Chișinevschi, Moghioroș, făceau același joc atunci, de frică sau din oportunism.
Interventiile lui N.C. (din ședințele de demascare a grupului «deviaționiștilor de dreapta», grup «anti-partinic», format ad-hoc din Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Gerogescu) ale căror stenograme au fost publicate de Arhivele nationale — vreo șapte tomuri mari — dau de fapt seama de gândirea lui N. C., care a fost si rămas un politician, oportunist ca toti politicienii. Știind că mințise și exagerase vigilent atunci, tot Ceușescu i-a reabilitat ulterior.
In vreme ce V.T. acum, nefiind deloc naiv, face curte pe rând lui Iliescu și lui Băsescu. Cu ce sunt ăștia mai cușeri, adică mai democrați?
Repet, am citit intervențiile lui Păunescu din întâlnirile cu Ceaușescu, articolele sale. Avea o retorica de captatio benevolentiae, dar cerea decis lucruri pozitive pe plan social global, nu cerea doar pentru sine ceva. Cenaclul Flacara nu a fost doar o manipulare favorabila puterii. Când majoritatea zicea că nu se poate face nimic, A.P. încerca să facă ceva. Și adesea, reușea, bine.
Citește ce scrie Marian Popa in Istoria literaturii. E cel mai complet și exact protret. Cu care sunt perfect de acord. Fiindca tot vorbim din amintiri, Luceafarul, pe vremea «porcului» de Barbu a fost cea mai neconformistă revistă românească. E adevărat că Păunescu a acționat cand a fost cazul și contra lui Barbu.
Tot ce scriu aici se poate verifica pe documente. E cazul să analizăm la rece.
Si apoi, despre morți, numai bine. Să lăsăm puțin timp, timpului.
Dan

Scris de asymetria on Friday, November 05 @ 12:12:25 CET (3368 citiri)
Citeste mai mult... | 9431 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. Din nou despre iluzia omului providential

Klaus Johannis, Corneliu Vadim Tudor, Crin Antonescu, Becali, Frunda, Kelemen Hunor, Ion Coja sau Traian Băsescu? Președinți, prim-miniștri ? Indiferent. Fiindcă nu ieșim nici acum din iluzia omului providențial. Ori este vorba de posibilitatea reformei sistemului, adică a rețelei, cu solidaritățile de rudenie, de cumetrie, de castă moștenite din comunism, reconstruite, redefinite în tranziție, consolidate în capitalism. O rețea parțial invizibilă subîntinde societatea românească, și care nu vrea să se reformeze, adică să se lasă destrămată sau/și înlocuită de o alta, fiindcă atunci ar pierde privilegiile care o fac să fie puternică, adică bogată.
Tot ce poate accepta rețeau (veche) este să se extindă și să intre în relații de colaborare, complicitate, schimb de bune procedee, împărțire de zone de influență cu noile alte rețele. Adică activiștii, securiștii, regaliștii, foștii și copii foștilor, masonii, gazoducii, sioniștii, majoritarii, minoritarii, ungurii, clubiștii, comercianții de arme, de droguri sau de femei, fumătorii de pipă și homosexualii vor colabora, în funcție de interese mereu relativ definite și parțial contradictorii. Naivitatea ar consta în a spera că o rețea poate fi distrusă, fără a fi imediat reconstruită, cârpită cu alte elemente. Fiindcă rețeau este chiar esența societății umane. Naivitatea ar consta în credința că România este o excepție unde mafiile și rețelele domină, în vreme ce alte țări, cele democratice (modelul naivilor) ar fi capabile să se conducă fără încurajarea sau tolerarea acestor rețele. Fals. Nu suntem singurii rețeliști.

Scris de asymetria on Thursday, November 05 @ 12:42:44 CET (3451 citiri)
Citeste mai mult... | 3333 bytes in plus | Jurnal | Scor: 3

Dialoguri: Illyés Gyula în dialog cu Dan Culcer. 1978. O punte nevazuta

Indiferent că vorbeau sau nu despre el, generaţiilor de maghiari născute imediat după război le-a produs o impresie covârşitoare articolul de o pagină al lui Illyés Gyula, publicat în Naţiunea Maghiară (Magyar Nemzet) din Budapesta, în numărul de Crăciun din 1977 (Răspuns lui Herder şi lui Ady), în care, dând glas îngrijorării provocate de destinul actual al naţiunii maghiare, zugrăvea în rânduri patetice situaţia maghiarilor din România.
Aflându-mă la Budapesta la scurtă vreme de la acel moment de tensiune în relațiile româno-maghiare, am considerat de datoria mea să încerc o mediere, să încerc un dialog. Poetul maghiar, extraordinarul traducător al lui Arghezi, a răspuns întrebărilor mele trimise prin poștă. Revista Vatra, în redacția căreia lucram atunci, nu a avut posibilitatea de a publica interviul, deși textul în sine nu punea probleme cenzurii. Am încredinţat în vara lui 1987, înainte de a emigra, textul interviului inedit, scriitorului Sütő András din Târgu Mureş, cu rugămintea de a-l publica în Ungaria, după plecarea mea din România, în octombrie 1987. Ceea ce s-a realizat, conform înţelegerii noastre, în revista új Tükör (Oglinda Nouă) din Budapesta.
Recent, în străduinţa mea de a face ordine în arhivele personale, am dat peste fotocopia paginii din revista maghiară şi am trimis-o spre ştiinţă prietenului meu din România, scriitorul şi ziaristul Cseke Gábor. Acesta, eficace şi rapid ca orice bun ziarist, a scris o notă introductivă şi a propus unui ziar reactualizarea acestui dialog uitat, considerând că în context european actualizarea are şi un temei simbolic. Public aici versiunea originală a dialogului, dimpreună cu cele două note liminare, cea semnată de Cseke Gábor şi cea redactată de mine pentru cititorii românofoni. Spre precizarea poziţiei mele şi spre aducere aminte. Versiunea maghiară a fost publicată și în Asymetria. Revista Vatra va publica acest grupaj pentru a încheia astfel ciclul atingerii publicului căruia îi fusese destinat, chiar cu o mare întârziere. Mulțumesc tuturor mediatorilor, din inimă.
Dan Culcer

Nota: Traducerea textelor maghiare a fost realizată în 2009 de Kocsis Francisko.

Scris de asymetria on Thursday, August 06 @ 15:04:11 CEST (3625 citiri)
Citeste mai mult... | 28379 bytes in plus | Dialoguri | Scor: 0

Jurnal: Dan Culcer. Capitalism etnic sau capitalism pur si simplu?

Chestiunea existenței unui iredentism unguresc nu m-a preocupat decât de prin anii optezeci. Sunt un român ardelean bilingv, nu credeam într-o criză geopolitică majoră, sistemul european al frontierellor părea stabil, nu am avut niciodată sentimentul că ungurii ardeleni, cu care eram în contact, m-ar urî sau ar dori să-mi facă rău, le înțelegeam și le înțeleg eforturile dramatice de a-și păstra intactă identitatea. Dar vedeam aceste eforturi în cadrul unui Ardeal care este al nostru, al tuturor, fără separări și ghettoizări din nici o parte. Între 1971 și 1980 eram prins de activitatea de redactor al Vetrei, relațiile mele cu scriitorii unguri din România erau bune, chiar prietenești, așa cum amicale erau și relațile cu câțiva traducători din română în maghiară pe care îi cunoscusem cu vreun deceniu în urmă la Budapesta, oraș plăcut deși cernit de război și cărbunii de proastă calitate folosiți la încălzit.
Mă scandaliza cenzura care ne forfeca pe toți, români și unguri deopotrivă. Iar criza alimentară nu făcea în județul Mureș deosebiri de etnie, deși tocmai existența unei minorități majoritare în acest județ îi obliga pe activiștii de partid din județ să facă eforturi, în contradicție cu pauperizarea generală impusă prin plata în marș forțat a datoriilor externe, să mențină un nivel de trai ceva mai ridicat, ca să se evite probabil prin comisii și parlamente americane declarații demagogice despre un imaginar genocid nu doar cultural, care ar fi amenințat nu doar identitatea, ci și comunitatea cu pieirea fizică.
Dar lucrurile s-au schimbat după 1989, propaganda iredentistă s-a reactivat, mai mult chiar au apărut formațiuni politice și paramilitare cu programe iredente și violente. Lucrul se vede mai bine pe Internet decât în presa scrisă, care este mult mai controlată de o cenzură discretă neoficială, doar că trebuie să știi ungurește ca să poți avea acces la aceste mesaje din ce în ce mai violent voluntariste.
Orientarea neocolaboraționistă a UDMR a fost depășită pe la extremitatea ei dreaptă, au apărut Uniunea Civică Maghiară dar și alte formațiuni parapolitice, iar comportamentul unei aparente majorități politice maghiare devine tot mai supus presiunilor acestor extreme. Este evident că aici s-a produs o breșă, unul din factorii favorizanți fiind incapacitatea istorică a clasei politice bucureștene de a simți ce înseamnă și ce ascunde tensiunea etnică în Ardeal, de a negocia calm, de a discuta pe bază de realități sociale, geografice, dar și etnice (a se vedea articolul lui Ion Coja în Asymetria), de a discuta despre surse și resurse economice, rețele de comunicații și nu despre privilegii medievale obsolete, de a pune în evidență caracterul ireversibil al unei situații demografice și de a păstra controlul statal asupra bogățiilor subsolului și altor resurse esențiale (pădurea, apele, din unghi economic dar și ecologic).
O tensiune etnică de asemenea factură nu are surse naturale, ea este provocată dinspre o parte a Ungariei extremiste dar și din interior, de grupuri active care își asumă misiuni mesianice, susținute, dirijate de grupuri de lobby capitaliste care încearcă să construiască, în anumite zone ale Ardealului, situații economice favorabile instalării unui capital de origine ungaro-americană, o cale a recuperării mult dorite a Ardealului. O altă cale este manifestarea pretențiilor de reîmpământenire a resturilor nobilimii maghiare ardelene, emigrată după 1919, sau decimată după 1947. Complet lipsite de temei juridic modern, după dedomajarea optanților latifundiari unguri, în urma unui proces internațional câștigat de Nicolae Titulescu pentru Statul român, pe baza unor tratate acceptate și ratificate de comunitatea internațională, aceste pretenții de recuperare a bunurilor răscumpărate de Statul român deja, în loc să fie respinse de plano, sunt tolerate și chiar încurajate. Autonomia secuilor este doar o unealtă în realizarea acestor scopuri îndepărtate dar niciodată uitate. Ea nu va favoriza dezvoltarea liberă a zonei ce trebuie dezanclavată și nu închisă sub un control etno-monopolist. Orice monopol atinge interesele majorității. Situația din insulele franceze Martinica, Gauadelupa, din Reunion, unde s-au instalat de decenii monopoluri productive și comerciale, nu exprimă decât secundar un raport de subordonare și dependență între indigenii colorați și descendenții foștilor coloniști, ci este un fenomen de exploatare monopolistică unde culoare pielii săracilor nu îi face mai puțin săraci decât albii săraci. Asta poate fi soarta secuilor în orice zonă protejată care va deveni o rezervație de vânătoare pentru etno-capitaliști secui, cu sau fără scrupule morale.
Dan Culcer
Bibliografie Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, Editor Muzeul județean de istorie, Brașov, 1995, carte interzisă în România după 1945. Victor Jinga a fost economist.
Din subcapitolul 2. Secuii, p. 305 și 317, extragem două citate care rezumă magistral chestiunea.
«Insula secuiască apare și ca un anacronism, în marea cea mare a românilor care de toate părțile ei își întind stăpânirea etnictății lor până la Tisa, Dunăre și apele Pontului Euxin. Taina menținerii acestei singularizări etnice rezidă în incontstabilele însușiri etno-biologice ale acestei populații, în afluxul de elemente românești asimilate, în conștiința trecutului ei vitejesc și în protecționismul larg de care s-a împărtășit în ultimele 2-3 veacuri din partea statului maghiar și a Principatului Transilvaniei, din care a făcut parte timp de secole (1437-1848) ca una din cele trei națiuni privilegiate.»

« România -după 1919- a realizat trei mari reforme, din care s-au îmărtășit și secuii, deopotrivă cu toți cetățenii țării și anume : reforma agrară, reforma votului universal și reforma conversiunii datoriilor agricole, în afară de alte reforme mai puțin importante, efectuate și acestea într-un larg spirit de echitate socială, poltică și economică.»
«Problema secuiască era extrem de acută ❲pînă❳ în anul 1918 când Transilvania s-a unit cu România. Congrese, memorii, imprecații, comisariate etc. se dedicaseră operei de ridicare a secuilor. Rezultatele fuseseră mediocre pentru că toți reformatorii și înnoitorii nu se hotărâseră să lupte pentru schimbări structurale în ansamblul vieții secuiești. Nemeșii erau prezenți - și numai în folosul lor- în toate conducerile băncilor și ale tuturor inițiativelor economice producătoare de venit. Iar direcția pe care oficialitatea ❲ungurească❳ voia să o dea migrațiilor secuiești nu era acceptată de masele populare, care prin tradiție și determinate de interese economice, continuau să se îndrepte spre orașele și câmpiile moldo-muntene.»

Dan Culcer
P. S. Ar fi interesant de știu spre ce zone se orientează acum forța de muncă excedentară din cele trei județe.

Iată ce îi scriam, pe tema iredentismului și pe marginea reacțiilor inadecvate ale lui Ion Lăncrănjan, bun român ardelean, de-a nost, cum se zice, dar polemist greoi și incult, scriitorului Coriolan Gheție, în 1983.
Scrisoarea s-a păstrat în Dosarul de urmărire informativă (DUI) pe care Securitatea l-a deschis în 1972 pe numele meu, sub numele de cod "DINU". Cred că nu am de ce să-mi schimb opiniile mai jos exprimate, tocmai fiindcă știu că eforturile de a dezmembra România nu sunt noi, ele nu vin doar dinspre Apus ci și din Răsărit, iar politica unor lideri unguri, secui, ruși sau ucrainieni -prin cozile de topor reciclate de gen Voronin sau Iurie Roșca, are mereu în vedere și această ipoteză.
Continuarea după Notă

Nota: Pentru a ilustra caracterul manipulatoriu al incitării tensiunii interetnice, așa cum este văzut el în realitatea socială a județelor respective, dăm un citat ceva mai lung din editorialul «Duhoarea politică a sentimentului etnic» publicat în Covasna Media. Postat la 5 Februarie, 2009; împreună cu patru comentarii semnificative ale unor cititori ai publicației.
»Acum patru ani, Asociaţia „Pentru Comunitate“ se năştea în urma unui scandal politic căruia se dorea a i se imprima o tentă etnică. Voi aminti – chiar dacă unii cunosc foarte bine – circumstanţele de atunci ale apariţiei unei mişcări fără precedent: instalarea unui prefect maghiar în Covasna nu era privită ca un eşec al negocierii politice dintre partidele aflate la guvernare în acel moment (PD, PNL şi UDMR), ci ca un atentat la integritatea naţională şi la siguranţa fiecărul locuitor român al acestui judeţ. Cu toate că posturile (şi cel de prefect, şi altele) s-au pierdut la masa verde, se încerca acreditarea ideii că prefectul nu ar fi un instrument politic, ci însăşi ultimul bastion al românismului în Covasna. Am considerat greşită această provocare a unor politiceni care au pierdut negocieri POLITICE şi vor să recupereze prin MANIPULAREA MASELOR. Am spus atunci şi o repetăm de câte ori avem ocazia că: „(…) în judeţul Covasna natura problemelor nu este una interetnică, nici de conflict al generaţiilor, ci una a mentalităţilor. Incompetenţele se ascund uşor în spatele etniei, iar exacerbarea naţionalismului este cea mai facilă acoperire a eşecurilor politice.” (Nota Dan Culcer - Asta era situația din județul Mureș, prin anii 80)(extras din „Manifestul pentru Normalitate“ al Asociaţiei Pentru Comunitate) (…)Paradoxul, exact ca în curtea lui Strâmbă-lemne, este al UDMR, care se vaită că ce se întâmplă cu oamenii Uniunii (atenţie, nu cu maghiarii!) este epurare etnică! Hai, nu zău? Vă voi spune exact ca acum patru ani, domnilor politicieni: aţi pierdut pe plan politic, păstraţi scandalul în aceeaşi zonă! Ciorovăiţi-vă cât vreţi cu partenerii (sau duşmanii) de breaslă, dar lăsaţi tulburările etnice deoparte! Războiţi-vă cât şi cum vreţi, însă daţi-ne voie să ne zâmbim în continuare pe stradă! Şi, mai ales, lăsaţi sentimentele naţionale la loc, în sufletul fiecăruia. Nu ştiu cum reuşiţi, dar când le scoateţi voi la iveală încep să aibă duhoare de hoit.«
Dan Manolachescu
« 1. Alex says: Februarie 6th, 2009 at 4:07 pm Daca partidele etnice ar disparea ar fi foarte bine pentru omenire. Nu numai ca au statut discriminator, in randul lor neputand intra anumite persoane din cauza culorii pielii sau a religiei, dar ele rapesc dreptul la opinie al propriilor simpatizanti. Ca exemplu, un UDMR-ist nu poate fi de stanga, de drepta sau de … centru-stanga, el trebuie sa fie cum ii dicteaza marcu belu, nu poate alege conform profesiei saule sau ieologiei proprii. Cu ajutorul sentimentului national oamenii sunt manipulati de partide care au in spate adevarati mafioti! 2. Robert says: Februarie 8th, 2009 at 5:35 pm In interiorul UDMR sunt mai multe platforme: liberal, conservator, socialist, etc… poate inainte de pareri date, putina informare nu ar strica. 3. anonimus says: Februarie 8th, 2009 at 8:51 pm Traim aici de ani buni, iesim la bere, ne unim destinele unii cu altii, invatam impreuna, iar niste maimutoi ca Marko Bela incita spiritele nationaliste. Sa iti fie rusine!!! 4. dey says: Februarie 9th, 2009 at 2:35 pm Dupa cum ziarul dumneavoastra are un articol, reiese forte clar, ca cei care instiga populatia este Primarul cu gasca lui.Nici chear partidul UDMR nu a fost de acord cu acest mars dar puterea pentru os(de-a nu-si pierde fotoliu, dea nu observa si celelalte judete marsaviile care le fac consilierii nostri, le ascund sub aripa asta a nationalismului,al etniei). Rusine lor.«

Scris de asymetria on Monday, February 23 @ 21:20:39 CET (3556 citiri)
Citeste mai mult... | 14909 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. Dona Alba. Tineretea unei informatoare

Incep să redactez o NIP (notă informativă publică) despre poeta Mara alias Maria Nicoară, din Târgu Mureș. Juna Mara dovedește nu doar un precoce talent poetic, o precoce și explozivă sexualitate ci și o certă înclinație pentru turnătorie. CNSAS mi-a trimis la finele lui 2008 o atestare privind identitatea informatoarei cu nume conspirativ DONA ALBA, stabilită în persoana numitei NICOARĂ Maria, născută la 3 decembrie 1948 în Cozma, județul Mureș, fiica lui Vasile și Eugenia.
Am cunoscut-o în cadrul cenaclului Liviu Rebreanu al Casei de cultură a sindicatelor din Târgu Mureș, probabil prin 1965, oricum după 1963, cenaclu pe care îl frecventam amândoi. Ea era încă elevă de liceu.
Primele note informative datează din 1972 și se află în dosarul meu de urmărire informativă (DUI) din arhivele Securității, paginile selectate și tolerate de ofițerii supervizori, vărsate după epurare la CNSAS.
Cum Mara Nicoară a plecat la București pentru studii superioare, este probabil că asta explică lipsa altor note, la o dată mai târzie, în dosarul meu. Dar tânăra poet frecventa Casa de creație de la Mogoșoia, publica în Luceafărul și Săptămâna culturală a Capitalei, trimitea poeme pe linie dar și altele chiar și la Vatra, era studenta lui Al. Piru, critic care a scris despre volumele ei, e citată de Mircea Micu într-un interviu ca frecventatoare asiduă a acestui scriiitoricesc traftir.

"Ionuţ Crivăţ: V-aş ruga să pomeniţi câteva nume mai cunoscute, mai celebre, ca să zic aşa.

Mircea Micu: Dacă i-aş enumera pe toţi ar fi o listă prea lungă. ~ncerc să comprim pe cât pot, şi îi voi pomeni aleatoriu: Gherase Dendrino, Cella Serghi, Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Marioara Voiculescu, Nica Petre, Mara Nicoară, Ion Băieşu, Frida Papadache, Marin Preda, {tefania Velisar, Teodoreanu, Fănuş Neagu, Sânziana Pop, Mircea Dinescu, Florin Pucă, Ana Blandiana, Gheorghe Pituţ, Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Cezar Ivănescu, Alexandru Ivasiuc, Cezar Grigoriu, Romul Munteanu, Lucia Demetrius, Lucian Grigorescu, Ioana Postelnicu, şi alţii pe care i-am avut alături de-a lungul anilor."
Așa că, în măsura în care cei mai sus pomeniți au avut dosare de urmărire informativă sau au tolerat în preajma lor trupeșa poetesă despre care scriem, opera acestei informatoare poate fi depistată și completată parcurgând și aceste surse documentare.
în ce mă privește, voi încerca un portret al informatoarei la tinerețe. Voi reveni.

Scris de asymetria on Saturday, January 10 @ 17:18:41 CET (4944 citiri)
Citeste mai mult... | 13963 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Polemici: Dan Culcer. Exportul de cultura româna

In jurul scandalului privind activitatea Institutului cultural si a diverselor sale filiale confuzia este întretinuta, fiindca presa si diversele interventii oficiale, oficioase si polemice pun accentele unde vor, în functie de interesele grupusculare.

Scris de asymetria on Monday, August 11 @ 17:26:12 CEST (3718 citiri)
Citeste mai mult... | 3849 bytes in plus | Polemici | Scor: 4

Jurnal: Dan Culcer. Comentariu la o paranteza a lui Paul Goma

Găsesc în Dialogul dintre Paul Goma și Flori Stănescu, recent publicat pe situl Paul Goma-Site Webistic,câteva interesante informații și accente polemice pe tema cenzurării operei eminesciene în epoca lui Ceaușescu și a receptării, dacă se mai poate folosi eufemismul, mai exact blamării și deformării acestei opere în așa zisul post-comunism, de către o intelighenție proastă și inconștientă, care confundă spiritul critic cu demolarea. Ori demolarea este specifică acculturației violente pe care au practicat-o colonizatorii de toate soiurile, ajutați de intelighenția compradoră care se pune în slujba noilor colonizatori, universaliști și globaliști notorii, pentru care ideologia eminesciană a civilizației organice este principala țintă de atac.
Cităm paranteza polemică a lui Paul Goma.

Dan Culcer

Scris de asymetria on Wednesday, March 26 @ 14:37:37 CET (4576 citiri)
Citeste mai mult... | 8605 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. Limite, ziduri, case, drumuri, dragomani.

Mariana Sora afirma, în interviul acordat lui Leonid Dragomir, că fraza lui Nae Ionescu : "Intre națiuni există ziduri care merg de la pământ și până la Dumnezeu", pronunțată de acesta în cadrul unui curs din 1937 sau 1938, a fost resimțită de studenta care era dânsa pe atunci, ca "o fraza memorabilă si dărâmătoare", și a marcat îndepărtarea tinerei, inteligentei și studioasei evreice timișorenem de Nae Ionescu, care probabil i se arătase tot atât de fascinant ca și altor studenți pînă la acea vreme.
Vreau să notez reacția mea la această frază a lui Nae Ionescu, pe care nu o cunoșteam. Acum, în ianuarie 2008.
Am continuat discuția pe această temă cu prietenul meu Cseke Gabor, ungur locuind la Miercurea Ciuc, ziarist pensionar, poet și traducător din română. El a avut amabilitatea să-mi traducă textul, care poate fi citit în versiune maghiară la adresa Blogul lui Cseke Gabor

Nota: Bibliografie
Wikipedia
http://fr.wikipedia.org/wiki/Auto-organisation#Auto-organisation_en_physique
http://fr.wikipedia.org/wiki/Néguentropie
Text publicat si în Vatra, nr. 1-2 / 2008

Scris de asymetria on Monday, January 28 @ 20:04:01 CET (3922 citiri)
Citeste mai mult... | 5690 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. Paricizii culturnici

Exista poate o legatura între scribii care au umplut, cu stupide si simpliste lepădări de sine și de cei de dinainte, presa româneasca de după 1989 : tentatia paricidului. Asa ca, firește fără să le dau aceiași indreptățire estetică sau morală, pun în același cos de gunoi sau de ghilotină capetele celor care au scris tâmpenii privind opera lui Eminescu sau rolul lui Ceaușescu în istoria României.

Scris de asymetria on Monday, December 24 @ 14:25:40 CET (3654 citiri)
Citeste mai mult... | 1827 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0

Editoriale: Dan Culcer. Turnatori de vit,a noua

Manipularea sentimentului de vinovăţie, scrie Bogdan Ficeac, autorul unei cărţi pe această temă, « dă cele mai bune rezultate pentru integrarea individului în societate, pentru cufundarea lui în anonimat, dar si pentru inducerea supunerii necondiţionate faţa de autorităţi.»
O vină « istorică este cea prin care se creeaza culpabilizarea generală. Vina istorică se bazează pe inducerea unui sentiment de complicitate între autorităţile şi cetăţenii obişnuiţi.» Şi în fine se manipuleaza o « vină socială» care constă in «culpabilizarea generala a indivizilor pentru tarele existente în societate». Astfel «individul este determinat să-si minimalizeze propriile sale probleme, să nu mai dea atenţie îndoielilor la adresa celor care îl conduc» ( Bogdan FICEAC : Tehnici de manipulare, Edituta NEMIRA 1996).

Ce altceva decît un act de manipulare, cu scopul de a induce un sentiment colectiv de vinovaţie, a fost Raportul Comisiei Wiesel din aceasta perspectivă, unde se afirma fără nici un temei legal, faptic sau moral că în Romania, în timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a "antisemitismului cu rădăcini adînci în istoria politica şi culturala a ţării".
Pe această temă, nu poate fi acceptată politica băgării capului în nisip pe care, din motive avuabile şi inavuabile, au practicat-o guvernele comuniste dupa 1945 şi Partidul comunist în aceiaşi jumătate de secol.

Scris de asymetria on Tuesday, June 12 @ 02:26:57 CEST (5477 citiri)
Citeste mai mult... | 25000 bytes in plus | Editoriale | Scor: 5

Jurnal: Dan Culcer. Religie, istoria comparata a religiilor sau morala?

La materia religie se impune elaborarea de manuale de catre Ministerul Educatiei si nu de catre diferitele culte, care prezinta conceptii unilaterale si lacunare, declara Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa. Voi comenta acest deziderat.

Scris de asymetria on Sunday, September 24 @ 12:49:02 CEST (3962 citiri)
Citeste mai mult... | 2166 bytes in plus | Jurnal | Scor: 3

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 1.16 Seconds