În plus, amendamentul domnului Vexler afirmã principiul abuziv conform cãruia copiii sînt fãcuþi vinovaþi pentru pãcatele pãrinþilor. Dincolo de toate, în mod paradoxal, aceastã propunere vine tocmai de la deputatul Comunitãþii Evreieºti, o comunitate care ºtie mai bine decît oricare cît de crud ºi nedrept este stigmatul extins de la pãrinþi asupra copiilor. Este, în orice caz, o propunere care astfel asociatã, nu are decît sã activeze un sentiment antisemit în rîndurile unora dintre români, pînã acum într-o largã majoritate absolut strãini de asemenea manifestãri.

Dar a rãmas încã valid ºi legal, ceea ce Legea 221 prevedea la articolul 1 al ei, ºi anume caracterul ilegal ºi abuziv al condamnãrilor politice, precum ºi anularea ºi casarea tuturor sentinþelor din procesele politice, toate fiind enumerate în textul legii, în conformitate cu prevederile penale, speciale sau cu caracter secret în baza cãrora opozanþii regimului comunist au fost trimiºi în lagãre ºi închisori. Toate aceste condamnãri au fost anulate prin Legea 221, iar aceastã prevedere nu a fost niciodatã declaratã neconstituþionalã, ceea ce duce la argumentul de nelegalitate al amendamentului deputatului Silviu Vexler. Lãsînd la o parte cã el e profund neconstituþional. De astã datã, rãmîne de vãzut dacã Curtea Constituþionalã va acþiona la fel de prompt ca în cazul Legii 221/2009, în a constata cã e profund ilegitim sã-i nedreptãþeºti pe copii, pentru condamnãrile suferite de pãrinþi.

Întoarcerea la stalinism

Nimic bun, atîta cîtã vreme acest Parlament a hotãrît, la cererea deputatului Silviu Vexler: copiii a zeci de mii de nefericiþi, mulþi morþi în temniþã sau care au supravieþuit, copii care în timpul comunismului au fost mai întîi deportaþi alãturi de ai lor în Bãrãgan, precum cei din fotografia de mai sus, fãrã sã ºtie care le e vina, apoi au fost trataþi ca niºte proscriºi,
exmatriculaþi din ºcoli, excluºi din facultãþi ºi socotiþi toatã viaþa niºte paria, pentru vina pãrinþilor lor, sînt ºi ei condamnaþi acum aidoma pãrinþilor lor, de un stat care se autoproclamã 
democratic, dar care de fapt se întoarce încet la stalinism.

Articolul este scris de istoricul Marius Oprea și este preluat integral de pe mediafax.ro.

Peștera Gruiețului din Munții Pădurea Craiului, cu o lungime totală de 620 m, este resurgența marii peșteri Hârtopul Bonchii (dezvoltare: 6,668 m). Peștera Gruiețului este axată pe un râu subteran lung de 225.6 m, deasupra căruia, în sectorul final, se dezvoltă un etaj superior ascendent. Peștera conține și cele mai variate concrețiuni, fiind din acest punct de vedere una din cele mai frumoase din Munții Pădurea Craiului.

Peștera Gruiețului este situată în versantul stâng al Văii Ștezelor, la o înălțime relativă de 30 m. Pârăul care iese din peștera formează mai multe mici cascade pe depuneri de travertin, înainte de a se vărsa în Valea Ștezelor.

În etajul superior a fost identificată de autor în anul 2019 o semnătură din anul 1936! Peștera Gruiețului a fost semnalată de P. A Chappuis și R. Jeannel în 1951 sub toponimul greșit de Peștera din Valea Fleazelor, apoi de T. Orghidan și colab. în 1965 sub cel de Peștera din Valea Șteazelor sau Peștera Poniței. I. Viehmann, Gh. Racoviță și T. Rusu au topografiat nivelul activ tot în anul1965, harta lor nu a fost publicată însă niciodată. În 1986 E. Silvestru și V. Lascu întocmesc o hartă ceva mai precisă pentru 414 m. În 2014 o echipa comună a cluburilor de speologie "Z" și "Speodava" a reluat explorarea peșterii, fiind descoperită Galeria Kovács/Merinu. În anul 2019 o echipă a Clubului de Speologie "Z" (Liviu Valenas, Alexandrina Trif și Péter Merinu) face o explorare aproape completă și întocmesc o topografie precisă pentru 620 m dezvoltare totală și +50.2 m denivelare. Harta a fost prezentată oficial la congresul european de speologie de la Sofia, Bulgaria, în Septembrie-Octombrie 2019.

Peștera se dezvoltă în calcare jurasice, puternic diaclazate și faliate. Exceptând primii 10 m, galeria principala, parcursă de un râu subteran, este cvasi-orizontala, până la sifonul terminal. Înainte de sifon se dezvolta însă un etaj superior, deosebit total ca morfologie de restul peșterii. El este continuu ascendent, urcând în total o diferență de nivel de 43,6 m. Este și sectorul cel mai bine concreționat al peșterii. Cavitatea, ca resurgență a Peșterii din Hârtopul Bonchii, s-a format inițial în regim epifreatic, inclusiv etajul superior. Acesta a constituit primul dren al Peșterii din Hârtopul Bonchii, ulterior toată peștera a fost remodelată vados. În etajul superior se mai păstreză, seci acum, cele 5 vechi cascade mai importante. Cursul subteran care curge prin peștera nu seacă niciodată, are un debit de câțiva litri pe secunda, însă la viituri poate depăși 100 l /s.

De la un portal în panta, lat de 15,6 m și înalt de 6,6 m, după o scurtă porțiune asendentă, unde pârăul formează mici cascade, se penetrează în Sala de Intrare, larg luminată, cu dimensiunile de 30 x 18 x11,4 m. Sala adpostește și o colonie de lilieci. După o scurta gâtuire a galeriei se pătrunde în Sala Mare (58 x 17 x17 m), care pe stânga prezintă o scurgere stalagmită impresionantă. Galeria începe treptat să devina mai mica ca secțiuni, pe partea dreapta (în sensul de înaintare spre sifon) se găsesc 4 laterale mai importante, din care una concretionată, lungă de 68,5 m. În continuare parcursul devine jos, cu tavanul coborât până la 0,6 m înălțime. De la o mica salită cu o formațiune circulara, asemănătoare unui dovleac, după 23,6 m se ajunge la sifonul terminal, jos. Tentativele de plonjare a lui au eșuat succesiv din cauza apei extrem de mâloase. De la "dovleac", pe stânga, începe însă un tobogan ascendent lung de 23 m, în mare panta, care conduce la un foarte frumos lac suspendat cu apa cristalină. După el galeria devine joasă și după o verticală de 4 se debușează într-o sala de 18 x 7,5 x 11,4 m. Urcarea unei uriașe scurgeri stalagmitice înalta de 7 m a dus la descoperirea în anul 2014 unei galerii joase, concretionata, lungă în total de 42 m, care nu a fost explorată până la capăt. Este singurul semn de întrebare (în afara de sifonul terminal) care mai rămâne în aceasta peștera. Din ultima sala, după două verticale ascendente de 2 și respectiv 1.5 m se debușează în Sala Terminala (34 x 15 x 14 m). În stânga o galeria mai strâmtă, ascendentă, se bifurcă în două ramuri, terminate prin hornuri închise, cel de 8,5 m inalatime atinge cota maximă a peșterii, +50,2 m.

Peștera conține toată gama de concrețiuni clasice, iar pe tavanul și pereții etajului superior se dezvota cristalizări de calcit.