Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 29 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Memorialisti (pseudo)amnezici - III
    Scris la Tuesday, June 19 @ 09:13:41 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice «Atenție: comunismul e gata să lovească și dacă-i plîngi de milă. Vechii staliniști, care-și roteau posturile de conducere ca pe neveste n-au conștiința culpabilității privind înapoi.»



    Magda URSACHE


    Memorialiști (pseudo)amnezici în alte două exemple


    Spuneam că memorialiștii cu memorie tulbure sau voit tulbure au fost drastic amendați de cercetătoarea Ana Selejan, prin document. Combatanți proletcultiști, foarte eficienți în a distruge din temelii cultura, încearcă să-și diminueze gravitatea faptelor; o fac pe principialii, promit, ca Sorin Toma, obiectivitate și obiectivare, deși nu vor altceva decît să-și corijeze autobiografia, pătată rău. Ne pregăteau altă lume, altă literatură (după tipic realist-socialist), alt viitor. De ce nu ne-ar oferi, în memorii, și alt trecut, falsificînd, falsificînd...?
    Ana Selejan constată (v. Adevăr și mistificare în jurnale și memorii apărute după 1989, C. R., 2011) că acești falimentari din punct de vedere ideologic, cu memorie necurată, deci înșelătoare se căiesc, recunoscînd că au făcut „virajul” pentru că nu se putea altfel, ceea ce „nu implică renegarea idealurilor pure (subl. mea, Magda U.) ale tinereții”, pură ca Fecioara Maria fiind doctrina revelată lor de Marx-Lenin-Stalin. Idealul pur al lui Sorin Toma a fost să lichideze impura „moștenire burgheză”, în frunte cu exponentul ei „putred”, Tudor Arghezi. Refractarul trebuia și a fost amuțit destulă vreme, din ură de clasă intelectuală, iar Sorin Toma vorbește de virginitatea sa morală: „Sunt și astăzi sigur că în acele împrejurări opțiunile mele au fost cele drepte” („Adevărul literar și artistic”, 27 febr. 2001).
    „Cuvinte care ucid”, așa le numește Jean Sévillia (v. Terorismul intelectual, din 1945 pînă în prezent, Editura Humanitas, 2012). Or, cuvintele „Scînteii”, cu Silviu Brucan la cîrmă (ca apoi să treacă la cîrma revoluției) au ucis la propriu sau au condamnat la moarte civilă. „Nici o iertare pentru criminali” era deviza Alexandrei Sidorovici, soție, procuror al Tribunalului Poporului.
    S-a comis un abuz ideologic sinistru, expresso verbo- crimă. Cum să treci cu vederea mînia lor ucigașă? Sorin Toma se disculpă pentru demolarea lui Arghezi: a primit sarcină de „sus”. Or, sarcina de partid nu se discută. La rîndul lui, Petru Dumitriu se scuză că articolul de înjurat Arghezi l-a scris la îndemnul lui Sorin Toma, pe care l-a aprobat ca principial model de critică marxistă, egal excludere din literatură.
    „Petru cel Mare”, cum era poreclit, pune contribuția sa la „structurile răului” (sintagma lui Drewermann) pe seama faptului că i-a fost foame, ca și cum lui Ion Vinea, lui Vl. Streinu, lui Șerban Cioculescu, lui Dimitrie Stelaru, lui Al. Philippide, lui Dan Botta (ostracizați pentru neaderare) nu le-ar fi fost. Pactul nedemn nu l-a semnat, ca Ion Caraion, presat de condamnarea la muncă silnică pe viață, iar tema impusă („lupta și ura de clase la sate”) a abordat-o de la debut; Vînătoarea de lupi e fost lăudată de toți, de la Crohmălniceanu și Tertulian la Vitner. „Eu sunt omul care și-a băgat mîna în mașina de tocat”, îi spune lui George Pruteanu, bătînd monedă pe remușcare. Pactul cu Diavolul. Șase zile cu Petru Dumitriu (Editura Universal Dalsi, 1995). Ba i-a tocat pe mulți. în forță, pe Arghezi, în „Flacăra”, pentru ca apoi să-l împingă să scrie ceva „potabil”.
    Eliminat în '48 de „Scînteia”, Arghezi revenise în '54, cu versuri pentru copii, ca să se refugieze apoi în istorie, 1907 (Peisaje), în '55. Ceva „potabil” a dat prin Cîntare omului, 1956, că nu era prost (zice P. Dumitriu) să rămînă eretic, insubordonat, așadar marginalizat.
    Communisme oblige, dar și răsplătește pe măsură. Deși n-a fost membru de partid, Petru Dumitriu s-a bucurat de demnități înalte și de împrumuturi nerambursabile de la banca PCR. A luat de două (sau de trei?) ori uriașul Premiu de Stat (în valoare de 30.000 de lei, cînd salariul mediu era de 4-5 sute); cum juca tenis cu Maurer și intra cînd voia la Dej, se bucura de gustoasele „nurituri terestre” ale Gospodăriei de Partid, iar Chivu Stoica îi oferea, din aceeași zestre a Gospodăriei, un Buick. Cu mașina asta a și fugit în Berlinul de Vest. „Sunt aici ca să ispășesc. Și am ispășit”, i s-a confesat lui Pruteanu. Funcția de „Lektor” la editura Fischer din Frankfurt nu era totuna cu aceea de director atotputinte ESPLA.
    Dezonorantul roman Drum fără pulbere, 668 de pagini, dat la cules în 2 aprilie '51, a apărut în 18 aprilie, tot '51, în 30.000 de exemplare. S-a bucurat de protecția lui N. Moraru și L. Răutu, așa că-și permitea să-i spună „pigmeului” Beniuc să se urce pe un scaun ca să-i poată trage două palme, după un bîrfem al vremii.
    Nu, nu-l văd pe Petru Dumitriu un autor „mai profund, mai complex, mai simpatic”, după interviurile-confesiune cu G. Pruteanu și cu Eugen Simion, așa cum opinează Ana Selejan; chiar dacă afirmă, cu patos cam ridicol: „Mîna pe care o țineau comuniștii mi-am tăiat-o”. Cu atît mai mult cu cît păstrează stilul stalinist al acuzelor la adresa occidentalilor: „bandă de căcănari”; exilul românesc e în întregime „nimic”, „zero”, ca și postul Europa liberă – „zero”. „Ce curi! Ce dobitoci”.
    în legătură cu Sorin Toma, nonagenarul rătăcit prin catacombele memoriei, se poate vorbi de perseverare diabolicum. Paginile sale conțin elogii delirante la tătîne. De curajos ce fusese, ilegalistul Solomon Moscovici (nume literar: A. Toma), își îngropase-n beci versurile revoluționare, într-o sticlă. Le-a dezgropat în cinstea lui 23 august. Putea spune cineva că A. Toma nu-i cel mai mare poet, mai mare decît Eminescu? A făcut-o, în ședință publică aniversară, G. Călinescu și bine nu i-a fost. Mort în '54 (funeralii naționale) ca membru al Academiei RPR, A. Toma a cîntat și descîntat fără istov „noul” (Cîntul vieții), rămînînd, cu folos, obedient al stelei roșii de pe Kremlin. Platitudinile lui șchioape erau recitate și aplaudate în școli și-n cenacluri titulate „A. Toma”, colcăind de veleitari versificînd la fel ca el. Un astfel de cenaclu ființa și-n Iași, condus de grobianul Leri Lesner, secretar cu propaganda. „Fruntașii” cenaclului? Ignea și Lesnea, Georgeta Horodincă, Ion Istrati și Georgeta Sauciuc, soție, I. Sârbu, cenzorul Traian Țanea. Tineri membri activi: Andriescu Al. (student, 22 de ani), Crăciun Victor (elev, 18 ani), Crețu Nicolae (pionier). într-o vreme, nu se publica nimic nicăieri fără acordul cenacliștilor atomici.
    în ce mă privește, am primit ca premii școlare nu Zdreanță, ci Sună ghiocel, sună clopoțel! de A. Toma, la pachet cu Nică fără frică de Nina Cassian și Cu ție-ți vorbesc, Americă! de Maria Banuș, care-și lua în ședință angajamentul solemn: „să studiez mai profund limba rusă, ca să pot cunoaște mai bine, mai profund, de la sursă, literatura, cultura sovietică”. Putea, atunci, să intervină pentru Arghezi. Doar fusese publicată, la 14 ani, în „Bilete de papagal”. Zice alt bîrfem al vremii ca un distih din Țara fetelor (1937) îl viza chiar pe poetul florilor de mucigai: „Spre el vă duc, ca pe doi miei/ Să nu țipați, genunchii mei”. Doar Călinescu, tîrziu, în '54, alegîndu-se cu o notă informativă: „face mare agitație pentru reconsiderarea lui Arghezi”.
    în RPR, insulă latină cu guvernator slav (A. Toma rima Stalín cu Amin), chiar și după „reabilitare”, Arghezi era permanent supravegheat, cenzurat, iar atacantul Baranga afirma apăsat, într-o ședință din 1955: „a se alinia literatura noastră după Arghezi nu sunt de acord”.
    Volumul Una sută poeme, unde apărea cuvîntul „liftă”, incorect politic, dar historiquement correct, ca să uzez iarăși de un titlu al lui Sévilla, a fost confiscat. în fapt, poezia cu „liftă” apăruse în 1941, în „Revista Fundațiilor Regale”. Veniseră „tocmelile pentru pămînt”: „Și țarina răzeașă nu se schimbă/ Pe preț de liftă sau de limbă”. Cînd a fost scris poemul Buruiana („Cu liftele de pe hotare/ Spadele noastre știu să se măsoare”), Basarabia și Bucovina fuseseră înstrăinate. Volumul a fost interzis, prin grija „evreilor de partid” (cum le spune Dan Culcer), mereu gata clarificați și gata să clarifice în spirit internaționalist proletar. A venit și replica la stalinism (la odele pro Iosif Vissarionovici), poeții ceaușiști făcînd, cu versurile lor la fel de schiloade ca și ale cominterniștilor, un concept rejectabil din patriotism. Iar foștii semnatari de poezie patriotardă mai sunt și acum șefi de reviste lucioase.
    Toma-fils s-a născut în 1914, la București, a devenit ziarist cu doi ani de Facultate de Matematică (numirea celor cu puține clase – 7– la conducerea revistelor anula diferența între munca fizică și munca de creație, proletară și ea). în '40, a fugit în URSS, la Bălți, unde gazetărea la ziarul „Pămînt sovietic” și-l traducea pe Lenin. în '41-'43, era ici-colo muncitor agricol, să se ferească de nemți. Revenit, cu Divizia „Horia, Cloșca și Crișan” în România , în aprilie '45, ajunge redactor-șef adjunct la „Scînteia”, între 1947 și 1960; exclus din PCR în '63 (grozăvie!), e reprimit în '70, pensionat în '75, ca să plece în Israel, în '88.
    Pe nonagenarul pus pe corijări în CV, cînd vine vorba de victimele lui, memoria îl lasă. Are mari goluri de aducere aminte, unde cad fapte reprobabile. De ce a fost mătrășit de la „Scînteia” ne povestește N. Gheran, în volumul 3 al Artei de a fi păgubaș, îndărătul cortinei, episod trecut cu vederea de S. Toma, ca și faptul că a făcut parte, alături de Constanța Crăciun și Paul Niculescu-Mizil, dintre primii profesori de marxism-leninism-stalinism, curs obligatoriu din anul universitar '48-'49. La masă cu Marx (mulțumesc, Matei Vișniec!) a stat și L. Tismăneanu, după Larry Watts șeful grupului de agenți cominterniști.
    Citez din N. Gheran: „Totul i s-a tras (lui Sorin Toma, n. mea, Magda U.) de la o vizită a gazetarilor sovietici. I-au plimbat ai noștri ce i-au plimbat să vadă ce-o fi văzut și la urmă, onoare supremă: li s-a deschis ușa redactorului-șef al organului central al partidului, la însuși Sorin Toma. Nici bine n-au intrat în cabinetul lui și un rusnac l-a arătat cu degetul, izbucnind în rîs: „Naș durak” – adică „Prostu’ nostru”. Ce se întîmplase? La cedarea Basarabiei, el a ușchit-o la sovietici, unde, cu tot comunismul lui, n-a făcut purici. A mîncat pîine într-un colhoz, unde se învîrtea ca socotitor cu biluțe la abac. La venirea nemților, cînd, evreu fiind, risca să i se pună pielea pe băț ori, ca bărbat tînăr, să fie pus la muncă, s-a îmbrăcat în zdrențe, și s-a aciuit într-un alt sat, făcînd pe oligofrenul. Cu traista-n băț, mut și damblagiu, a înșelat privirea tuturor, chiar și a nemților. Asta pînă la întoarcerea roții, cînd marele patriot s-a înscris în divizia „Horia, Cloșca și Crișan”, din care, ca și Dragoș, a descălecat să ne fericească. Cuibul și l-a găsit mai apoi, la „Scînteia”, pînă a dat ochii cu rusnacul. De aici și verificarea rezistenței sale ilegale, pe care și-o atribuise” (p. 280-281).
    Și aici trebuie spus că Ana Selejan îmi pare prea cuviincioasă întru iertarea acestor memorialiști cu memorie necredincioasă,  care au instituit miliția  gîndirii după model sovietic. Atenție: comunismul e gata să lovească și dacă-i plîngi de milă. Vechii staliniști, care-și roteau posturile de conducere ca pe neveste (Ana Toma, Emma Beniuc) n-au conștiința culpabilității privind înapoi. Mai mult decît atît: sunt în stare, ca Ovid Crohmălniceanu, să condamne „abdicările”, „compromisurile” (lui Călinescu, Arghezi, Camil Petrescu, chiar Hortensiei Papadat-Bengescu), deși ei i-au împins spre cedare. Și cîți privitori ca la teatru nu-s în stare și acum să-i scuze pe Sorin Toma ori pe „generosul” Miron Radu Paraschivescu, dar pe Arghezi nu.
    Memorie reliable, cînd încearcă să-l reconsidere ba pe Leonte Răutu (ca „om de imensă cultură”, v. V. Tismăneanu, Ghilotina de scrum. Despre nevroze și evoluții, Editura de Vest, 1992), ba pe Miron Constantinescu, prezentat (de Petru Dumitriu) ca un fel de Imre Nagy, gata să revizuiască din interior sistemul, ba pe Constanța Crăciun, ministresa care a refuzat moștenirea Brâncuși, „deșteaptă și frumoasă”, medaliată cu aur, Secera și, firește, Ciocanul, ca și tatăl premierului imediat postosocialist, Valter Roman, vigilent cenzor pentru Eliade, Cioran, Noica.
    Se poartă intens un vintage stalinist care poate fi scos din modă numai prin document. Amurgul ilegaliștilor. Plenara CC/PMR din 9-13 iunie, '58, editori Alina Tudor și Dan Cătănuș, postfață de Florin Constantiniu, Editura Vremea, 2000, e unul dintre ele. Habemus documentum și, încă, martori demni de crezare, dintre victime. Altfel, mă tem că se vor reedita (și comenta favorabil) Grîu înfrățit, Cuscrii, Pîine albă, Statuile nu mor niciodată (Mielul turbat aud că se și joacă), La cea mai înaltă tensiune... Și V. Em. Galan, cu Zorii robilor și cu Bărăgan.

    Magda URSACHE
    Associated Topics

    Distribuitor de afise


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.48 Seconds