Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 59 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Note de lectura: Mircea DINUTZ. Batalia pentru neuitare
    Scris la Wednesday, July 11 @ 15:23:17 CEST de catre asymetria
    Recenzii  
    Petru Ursache descoperă cititorului regatul întunecat al Răului-Urâtului, populat de călăi/bestii umane și victime, colcăind de ură, violență dezlănțuită, interjecții groase, hăhăieli și obscenități urduroase. Toate sunt documente mărturisitoare ale infernului prin care a trecut feciorul învățătorului din Mana, el însuși un document viu al acelor cumplite vremuri, despre care toată lumea credea că au apus odată cu decembrie 1989. 
    Astăzi, ne spune Petru Ursache, minciuna se instalează în locul adevăruluicălăul de ieri capătă fațăumană, iar victimei i se rezervă partea suferinței și a batjocurii. 


     
    Mircea DINUTZ, Bătălia pentru neuitare. 
     
    După Flori Bălănescu, care a publicat, la împlinirea a 75 de ani (dintre care 32 în exil) de la nașterea lui Paul Goma, „Dosarul unei iubiri târzii” (2010), cuprinzând, în doar 232 de pagini, texte de adeziune semnate de intelectuali români de-a lungul timpului, și după Ancuța Maria Coza, care investighează coordonatele vieții și activității literare ale acestuia în „Scriitura disidenței” (2011), e rândul lui Petru Ursache să pledeze, cu un patetism moderat de luciditate, pentru reconsiderarea – la proporțiile firești, meritate – și  repunerea în drepturi a omului și scriitorului, exilat în două regimuri politice, cu (relativ) recenta sa apariție editorială, „Omul din Calidor”. De altfel, eminentul etnolog, folclorist și editor ieșean nu se află la prima „abatere” de acest gen, acesta manifestând certe disponibilități pentru istorie literară și pentru actul justițiar, după cum probează: „T. Maiorescu, esteticianul” (1987), „Camera Sambô. Introducere în opera lui M. Eliade” (1993; 2008), „Sadovenizând, sadovenizând…” (1994; 2005) și „înamorat întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu” (2004, 2006). E ușor de observat că – deloc întâmplător – Petru Ursache se orientează cu devoțiune asupra cazurilor controversate: Mircea Eliade (una dintre marile sale pasiuni), Cezar Ivănescu, Paul Goma, a căror statură intelectuală și morală a fost deseori umbrită și agresată, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună. 
    Cu o asemenea motivație și-a început cărturarul ieșean demersul său și în acest caz: Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă și mai de nepătruns în propria-i cultură. Convins că istoria (în sensul generic al cuvântului) va îndrepta această regretabilă stare de lucruri, acesta își consideră opul, cu o modestie naturală, ca fiind doar un început: Deocamdată, ne aflăm în fața întrebărilor, a tatonărilor. Cartea de față nu-și propune mai mult. Nu-și propune, dacă e să-l credem pe cuvânt, dar reușește… Ceea ce-l interesează pe autor, într-o primă instanță, este să devoaleze resorturile unei atitudini singulare ale omului care s-a așezat de-a lungul viiturii năprasnice, atrăgând atenția întregii lumi asupra faptului că românii nu sunt, totuși, o națiune obedientă, cel puțin atunci când e vorba de libertățile fundamentale ale ființei umane, întrucât, idee reluată ca un laitmotiv ce suportă puține modulații, el nu vorbește în nume propriu, ci în numele întregii bresle scriitoricești, asumându-și eroic un destin aprig și necruțător. în relația cu sine, scriitorul e măcinat de îndoieli în privința talentului și viabilității scrierilor sale, cel puțin în perioada începuturilor sale literare, dar e imperativ atunci când își măsoară ideile în plan uman și social. în schimb, se automistifică în relația cu ceilalți, fără să observe, la timp, duplicitatea unora dintre intelectualii reprezentativi ai momentului, orientați cu o parte a obrazului spre Putere, iar cu cealaltă spre mișcările înnoitoare din Estul Europei, pentru ca, mai târziu, după căderea Cortinei de Fier, să fie nevoit să recunoască, aproape resemnat, în intelectualitatea română, de fapt într-o parte semnificativă a ei, și asta în condițiile libertății de exprimare proaspăt dobândite, reflexele oportunismului și arivismului, predispoziția pentru jocuri de culise interesate, compromisuri și trădare de frate. în fața evidențelor, ce i-au provocat atâtea amare dezamăgiri, Omul din Calidor  exclamă (surprinzător de) patetic: Doamne, Dumnezeule! Ce-ai făcut din scriitorul român?
    Deși, în două sau trei rânduri, autorul se lasă ispitit de formula (de efect): singur împotriva tuturor, adevărată în sensul că acesta își asumă individual cele mai mari riscuri pentru el și familia sa. Or tocmai familia (Ana Maria – soție și Filip, copilul) i-a stat alături, dându-i putere să reziste tuturor presiunilor; mai apoi ni se spune că a existat un grup restrâns de scriitori care s-au aflat, fie și vremelnic, de aceeași parte a baricadei cu autorul romanului „Ostinato”: D. Țepeneag, N. Breban, V. Tănase, Virgil Mazilescu, Cezar Ivănescu, Teodor Mihadaș… în plus, momentul 1977, anul de apogeu al disidenței lui Paul Goma, a însemnat – după aprecierea lui Petru Ursache – unicul moment (fast) în care intelectualitatea română din țară și cea din diaspora s-au solidarizat sub semnul personalității autoritare, la acea oră, a semnatarului Scrisorii către Pavel Kohout (ianuarie ’77), devenind luptătorul neabătut pentru drepturile omului, personalitate recunoscută și respectată pe plan internațional. Având, deci, susținerea morală necondiționată din partea familiei, a unei părți a scriitorimii române, deși cei mai mulți dintre ei păstrau o distanță de autoprotecție, admirându-l de la distanță, dar, mai ales, apărat de condeiele energice ale unor jurnaliști străini, disidentul român a devenit, prin această acțiune a sa, ca și prin cele două scrisori adresate lui Ceaușescu, în perioada imediat următoare, un reper moral viabil, un simbol, o speranță în schimbarea situației politice din România. Așa cum era de așteptat, omul și scriitorul se explică unul prin celălalt, formând o singură entitate ce se cere scanată cu atenție! 
    Pentru a face accesibilă înțelegerea unei personalități atât de complexe și contradictorii ca a lui Paul Goma, Petru Ursache, respectând criteriul cronologic, dar și pe acela al relației om-operă, lărgește mereu perspectiva, fie prin cuprinderea evenimentelor social-politice interne și internaționale, de natură a desluși atitudinile și faptele acestuia, fie prin surprinderea/sugerarea interiorității sale mereu tensionate a omului din Mana-Orhei, confruntat, pe de o parte, cu un regim totalitar-represiv, iar, pe de altă parte, cu inerția/lașitatea celor care ar fi trebuit să-i stea alături. Demonstrația este întotdeauna bine armată, cu informații verificabile, trimiteri la documente și la fapte incontestabile, ce – împreună – legitimează atât pe om, cât și pe scriitor. Nucleul alcătuirii sale sufletești și intelectuale se găsește într-o copilărie anulată brutal de istoria agresivă și irațională, așa cum reiese din paginile romanului „Din Calidor” (1990) și, parțial, ale romanului „Arta refugii” (1991), ce se referă la primele două etape ale unui parcurs existențial aflat sub semnul tragic al suferinței și revoltei acumulate: arderea bibliotecii școlare din Mana, arestarea și surghiunirea învățătorului Eufimie Goma pentru vina de a fi român, mai apoi, arestarea aceluiași și prigonirea întregii familii de către Securitatea română pentru vina de a fi… basarabeni! „Justa” (1995) și „Bonifacia” (1991) fac trimitere la o altă etapă din viața sa, o studenție prelungită mult peste marginile firești din motive politice (momentul 1956 și solidarizarea lui cu revoluția ungară), etapă caracterizată printr-o maturizare rapidă, gravă și responsabilă. Cu „Ostinato” (1991), „Gherla” (1990), „Garda inversă” (1997), „Culoarea curcubeului ’77” (1990), „Patimile după Pitești” (1991), rod al anilor de detenție și al confruntărilor cu torționarii regimului comunist, intră în literatura română spațiul carceral, ca teritoriu al fricii și al maltratării fizice, al umilirii și al morții. Autorul descoperă cititorului regatul întunecat al Răului-Urâtului, populat de călăi/bestii umane și victime, colcăind de ură, violență dezlănțuită, interjecții groase, hăhăieli și obscenități urduroase. Toate sunt documente mărturisitoare ale infernului prin care a trecut feciorul învățătorului din Mana, el însuși un document viu al acelor cumplite vremuri, despre care toată lumea credea că au apus odată cu decembrie 1989. 
    Într-un capitol special, Petru Ursache discută aplicat câteva dintre textele autorului, plecând de la presupunerea (întru totul credibilă) că apariția la timp a cărților sale în limba română i-ar fi asigurat un loc meritat într-o ierarhie onest alcătuită, dar cenzura ante- și postdecembristă, amânările, refuzul unor edituri de a-i publica scrierile ori, mai grav, de a le edita eliminând, nu fără rea intenție, ceea ce ar fi alterat imaginea bine cosmetizată a unora, în sfârșit apariția lor mult întârziată, a favorizat un nedorit și nemeritat exil literar, la fel de dureros ca și acela al exilului fără de sfârșit din propria țară. Foarte convingătoare, pentru a demonstra valoarea și disponibilitățile scriitoricești ale aceluia despre care atât de des s-a spus că nu are talent, mi s-au părut paginile (excelentă analiză!) dedicate romanului „Din Calidor”! Personal, aș evita să mă pronunț asupra valorii de ansamblu a operei lui Paul Goma, atâta timp cât, din cele peste 40 de volume, nu am citit decât 10%. Dar, neîndoios, Paul Goma este un scriitor autentic și ne oferă suficiente argumente pentru a-i valida dreptul la o existență demnă în istoria noastră literară.
    Din momentul în care este obligat de către autoritățile române să ia calea exilului (1978), Paul Goma s-a văzut nevoit să treacă prin multe alte încercări și să suporte multe alte dezamăgiri, de data asta venite de unde se aștepta mai puțin. Cât timp a fost în țară, fusese înconjurat de un grup nesemnificativ de scriitori, care i-au fost aproape, în măsura în care nu-și periclitau propria poziție și siguranță, cei mai mulți evitându-l sau, mai rău, supraveghindu-l din ordinul Securității. Erau și dintre aceia care, invidioși pe succesul obținut în străinătate, îi cer ajutorul, ba chiar se lasă ajutați, pentru ca – mai târziu – să treacă sub tăcere ajutorul primit. De asemenea, ajuns la Paris, acum de pe poziția unei personalități respectate pe plan internațional, dovedește aceeași generozitate și disponibilitate pentru solicitările colegilor din țară, capital de încredere ce se erodează încetul cu încetul, până acolo încât notează, la un moment dat, în jurnalul său: … a început să-mi fie frică de… românii din România în trecere prin Paris (13 noiembrie 1987), după cum – după 1990 – se lasă descurajat de noile realități, reciclate pur și simplu, fără înnoiri de esență, odată ce oportuniștii de ieri au ajuns… disidenții de azi, și toate astea îl determină să aleagă, ca singură  cale posibilă, exilul. Petru Ursache insistă asupra anomaliilor interne, la care se cer adăugate: refuzul de a i se restitui cetățenia română și calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor Români, atacurile concertate anti-Goma în paginile „României literare”, topirea celor trei cărți la București, Craiova și Cluj-Napoca, din voința elitiștilor autohtoni, care, nu-i așa?!, au mâncat „salam cu soia”, și asta în condițiile democrației de curând câștigate. Paul Goma s-a văzut nevoit să răspundă acestui război informațional, despre care cărturarul ieșean spune că a înlocuit cenzura clasică, în termeni foarte duri, uneori folosind un limbaj frust, colorat, violent, dar – ni se atrage atenția – înainte de a-l acuza pentru agresivitate și acuzele grave aduse confraților, se cuvine să cercetăm întâi cauzele care l-au făcut să-și asume o asemenea atitudine și, abia după aceea, să evaluăm efectele. în al doilea rând e bine să observăm că Paul Goma nu contestă, niciun moment, valoarea operei scriitorilor din țară, cu care intră în conflict, atâta timp cât învinuirile aduse vizează, exclusiv, lipsa lor de verticalitate în plan moral, cedarea în fața compromisurilor și avantajelor oferite de Putere, amănunt neobservat de către adversarii de azi, prietenii, ori măcar admiratorii de ieri.
    Două cărți ocupă un loc aparte în bibliografia sa de autor: „Săptămâna roșie sau Evreii și Basarabia”, apărută în 2001 și (declaratul) roman, „Basarabia” (2002), un pandant al eseului pomenit mai sus. Vocea lui Petru Ursache, ca de multe alte ori în acest op, se contaminează de patetismul celui care a făcut din adevăr, spus cu orice preț, scopul vieții sale. Și pentru basarabeanul ajuns între frații săi, pedepsit și surghiunit pentru că a fost consecvent cu sine, dar și pentru cărturarul rămas între ai săi, asumându-și cu abnegație sarcina să-i apere memoria și să-i justifice identitatea, Săptămâna roșie este o chestiune vitală a întregului românism. Demonstrația sa merge în sensul respingerii acuzației de antisemitism, atâta timp cât faptele, documentele și mărturiile rămase despre cele întâmplate în vara anului 1941, cu referire la pogromul de la Iași, violențele îndreptate împotriva evreilor, au o cauză atestabilă prin la fel de autentice documente și mărturii în violențele sângeroase provocate de evrei cu un an înainte (28 iunie-3 iulie 1940), când armata română a fost nevoită să se retragă din Basarabia și obligată să treacă printr-un adevărat purgatoriu al umilinței naționale, pierzând peste 42.000 de cadre militare în urma atacurilor banditești ale evreilor instruiți și organizați, acționând după un plan bine pus la punct, cu o cruzime și dorință de exterminare imposibil de motivat în dimensiune umană și politică. Adevărul, susține Paul Goma și, solidar cu acesta, Petru Ursache, se află în documentele de arhivă, cât și în ecourile receptate în presa occidentală la acea vreme, precum și în cărțile unor istorici cu deplină credibilitate, ca Françoise Furet și Ernst Nolte, ori în compararea datelor statistice, atât de profitabilă în cazul de față, ce vorbește despre o colonizare evreiască masivă, probolșevică și prosovietică pe teritoriul Basarabiei
    Plecând de la o definiție simplă, dar greu de contestat, jurnalul este și trebuie să fie o instanță morală, un prilej de dialog responsabil cu propriul eu și cu lumea. Genul diaristic, atât de răspândit în timpurile moderne, devine principala sa formă de expresie, chiar dacă – nu o dată – acesta sparge tiparele tradiționale, necedând ispitei de a ficționaliza, atâta timp cât autorul se pune în slujba și în apărarea memoriei. De altfel, cărțile sale, declarate romane sau nu, au întotdeauna la bază jurnalul, lucru remarcat și demonstrat de Petru Ursache, ceea ce probează dependența autorului de faptul de viață, cu un gust apăsat pentru scenele de tip vérité, caracterizate prin violență abundentă și cruzimi de limbaj. Opțiunea sa vine din dorința de a păstra intacte amintirile, pentru a le transmite mai departe, nu uită și nu tace! în fapt, fie că e vorba de „Jurnal pe sărite”, „Culoarea curcubeului”, „Ostinato”, „Jurnal de căldură mare” ori „Gherla”, opera sa este o frisonată, dramatică mărturisire, dând seama despre lumea în care a trăit și trăiește, cu unul și același martor (veșnic) incomod și neiertător. Atitudinea sa intransigentă este pe deplin justificată de un șir nesfârșit de experiențe traumatizante, în egală măsură, de multele dezamăgiri trăite în anii de după căderea Cortinei de Fier. De asemenea, genul epistolar, reprezentat de celebrele scrisori trimise mai-marilor zilei, de la Ceaușescu, Iliescu până la Traian Băsescu, completează și explică, suficient de convingător, o personalitate care și-a propus să fie – până la capăt – un luptător pentru libertatea de gândire și dorința de a exista demn în lume, un luptător pentru memorie, ca șansă de conservare a identității naționale și a omenescului în datele firești ale ființei.
    Transferând ceva (mai mult) din neiertarea și neuitarea omului din Calidor, Petru Ursache anatemizează duplicitatea și oportunismul scriitorilor români, care își declarau adeziunile deschis, cu fermitate și delir, supunându-se, fără a opune o rezistență reală, înregimentării cerute de partid și controlate de Securitate. în acest proces de alienare spirituală un rol major l-a avut, susține autorul, bazându-se pe orientarea evidentă din textele publicate în anii 1968-1969, revista „România literară”, despre care afirmă că a fost creația segmentului de timp dintre cele două Congrese ale partidului. întâmplător sau nu, aceiași condeieri (oportuniști cu strategii elaborate, pendulând cu abilitate între valoarea autentică și compromisurile jenante) se regăsesc în prim-planul vieții noastre culturale de azi, stabilind cu aroganță o ierarhie literară, în bună măsură, artificială, din care sunt excluși toți cei incomozi, nemanevrabili, revoltător de morali și care refuză, acum ca și atunci, compromisurile de orice fel. Cu același ochi scormonitor, cărturarul ieșean își îndreaptă săgețile asupra vieții universitare din urbea sa din perioada antedecembristă, infestată, cel puțin la profilurile filologie, filozofie și istorie, de informatori și carieriști. între ieri și azi nu există o falie, cum ar fi fost firesc, ci asistăm – din păcate – la o vicleană schimbare de scenografie și regie, cu aceiași actori ce și-au schimbat doar obrăzarele și jocul de scenă. Astăzi, ne spune autorul acestei cărți, minciuna se instalează în locul adevărului, călăul de ieri capătă față umană, iar victimei i se rezervă partea suferinței și a batjocurii. Noua istorie, în viziunea lui Petru Ursache, atât de pătruns de spiritul exilatului din propria țară, este, pur și simplu, deprimantă: Trăim într-o epocă a efemeridelor. Cei ajunși în fruntea bucatelor au pierdut reperele morale și cultul adevărului, bunul-simț și dreapta măsură. Nimic mai adevărat!  
    Mircea DINUTZ 
     
    * Petru Ursache, „Omul din Calidor”, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012, 322 p. 
     2. Sunt menționați anii în care volumele au apărut pentru prima dată în limba română.
    Associated Topics

    Lecturi critice


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.50 Seconds