Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 13 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Mariana Al-Saleh. Scene dintr-un oras
    Scris la Wednesday, January 23 @ 17:17:56 CET de catre asymetria
    Spatiul «Apoi se-ntorsese în centru, la catedrală, îngenunchease și se rugase, pentru el, să zboare, și pentru ea, s-o ierte Dumnezeu.
    Și viața mersese mai departe. Pentru toți.»

                                                  
    Scene dintr-un oraș


    început de vară, așa cum încep verile în orașul de pe Someș, cu dimineți răcoroase, chiar foarte răcoroase. Până la amiază se mai încălzește, apoi răcoarea se lasă din nou, spre seară. Uneori plouă zilnic. Pe neașteptate. Pleci în oraș la amiază, îmbrăcat subțire, te bucuri de soare și până-n centru te prinde ploaia. Una repede și rece, uneori cu fulgere și tunete, după care, adio căldură până-n ziua următoare.
    Din Complexul Studențesc Hasdeu, poți ajunge în centru pe mai multe străduțe. Ori pe strada piezișă, care coboară pe lângă Casa de Cultură a Studenților și are trotuarele pavate cu piatră cubică, ceea ce face mersul foarte incomod, mai ales dacă îți iei niște încălțări cu tocuri înalte și subțiri. Mergând alert și cu gândul aiurea, se întâmplă adesea să-ți rămână unul între pietre și să-ți strice ieșitul în oraș.
    Ori străbătând complexul, spre poarta de la intrarea principală, de unde poți să vii spre Biblioteca Centrală Universitară și să-ți continui drumul pe lângă Lacto Dorna și pe lângă clădirea OJT-ului, pe Moților, și de-acolo, la dreapta, spre centru, sau pe o altă străduță piezișă, pe lângă Liceul de Muzică, spre Someș și spre parc, s-ajungi la magazinul Napoca și în Piața Mihai Viteazul, la cinematograful Republica, sau pur și simplu să-ți continui drumul spre Filo și spre gară, dar nu înainte de a trece pe lângă cofetăria Urania, pe dreapta, și pe lângă restaurantul Metropol, pe strânga, amândouă locuri plăcute pentru un popas, dacă ai norocul să te prindă ploaia pe drum.
    Dacă nu te prinde ploaia, poți să te plimbi prin parc, pe malul Someșului, sau pe sub sălciile pletoase de lângă lacul din fața hotelului Parc. Pe străduța liniștită dintre parc și vilele cochete, dând impresia de cartier rezidențial și să-ți imaginezi c-ai putea să locuiești acolo. Dacă vrei să ai vedere panoramică, urci la cetățuie, să vezi orașul de sus și să simți cum bate vântul, cum îți mângâie fața și-ți risipește părul… cum ți se taie respirația de unda rece și de emoție, de bucuria locului care te-a cucerit la prima vedere. Dragoste de oraș în care te simți acasă, cum nu te-ai simțit nicăieri, niciodată…
    Și atâtea alte variante de a ajunge, din complexul studențesc, în centru, unele mai directe, altele mai ocolitoare, străzi de oraș vechi, de suflet. Și nevoia de străzi, să mergi și s-ajungi oriunde în orașul ăsta care-i numărul unu pentru tine, chiar dacă nu le-ai văzut pe toate celelalte, știi sigur că el o să rămână numărul unu toată viața.
    ………………………………………………………….
    în duminica aceea, ei trei o luaseră de la clădirea OJT-ului spre centru, se plimbaseră prin părculețul de lângă Catedrala Catolică și trecuseră pe la Cofetăria Universității. Mara vrusese și prăjitură, ei doi, doar o cafea. întotdeauna era aglomerat la Cofetăria Universității. Și prăjiturile erau bune, iar interiorul era deosebit, cu măsuțe rotunde, din lemn închis la culoare, și cu oglinzi. De fapt, toate cofetăriile din oraș erau personalizate. Și ceainăria în stil oriental… Mai ales ceainăria,
    Mara credea că-i prea melancolic să te duci la ceainărie, că acolo se duc mai ales vârstnicii. Ea voia să meargă-n locuri mai vesele, cu tineri gălăgioși, să cunoască unul și el să devină iubitul ideal. Asta, însă, întârzia să se întâmple.
    Iar fusese la cosmetică să-și trateze tenul care, cu toate tratamentele dermatologului și ale cosmeticienelor, nu voia să se curețe de coșuri. Avea o talie foarte înaltă și subțire și-i plăcea să poarte bluze care i-o marcau. Se vindeau prin cămine, în perioada aceea, niște bluze croșetate, cu mâneci ample și talie îngustă de sub sâni.
    Mara își cumpărase câteva, de culori diferite, fără să lipsească una roșie, fiindcă roșul era nelipsit din garderoba ei. Părul și-l purta lung, într-o impresie de dezordine datorată faptului că-l avea ușor ondulat. Avea tenul gălbui, ochii negri și alungiți, însă ceea ce atrăgea atenția era gura cu buze destul de groase, care se deschidea într-un zâmbet larg.
    Mara era o îmbinare de contrarii. Era inocentă, prin singurătatea ei din trecut și din prezent, dar prin dorințe și prin zâmbetul lasciv, nu mai era sau, mai exact, părea ce nu era.
    Ceilalți doi formau un cuplu, doi tineri aparent obișnuiți, cu bucuriile și cu tristețile lor, cu plăcerea de a-și petrece timpul liber împreună.


    Când nu ieșea cu alte colege și cu prietenii acestora, Mara rămânea în cameră. Citea, visa, schimba impresii cu câte o colegă care trecea pe-acolo și când se plictisea, făcea cartofi prăjiți, cu ouă ochiuri și usturoi. Rețetă studențească !
    Uneori se antrena într-o dispută cu Ioana pe tema iubirilor multiple ale acesteia. Ioana era clienta magazinelor de lux, a Casei de modă și nu în ultimul rând a cabinetelor de cosmetică. Periodic, însă, un coș înflorea răzvrătit pe vârful nasului ei, provocându-i o mare suferință și-atunci, toate locatarele ultimei camere de la etajul trei își pierdeau liniștea. Ioana se lamenta pe tema coșului apărut parcă special pentru a-i strica imaginea în fața celui mai proaspăt admirator, se străduia să-l mascheze, se admira prelungit în oglindă și voia să i se spună că-i frumoasă și c-o să-l dea gata pe cel care o aștepta nerăbdător în holul de la parter.
    Mara era intrigată de nevoia Ioanei de a fi admirată de toată lumea, de instabilitatea ei în iubire, fiindu-i milă de toți băieții care o căutau să o scoată în oraș – Dumnezeu știe de pe unde îi aduna – în timp ce ea rămânea în cameră sau ieșea însoțind alte colege și prietenii lor.
    Dar asta n-o împiedica s-o urmeze peste tot unde o chema Ioana, să ia cursuri pentru ea, să-i facă fișe de lectură și multe alte servicii, mai mari și mai mărunte.
    Cel mai greu era atunci când Ioana, care avea mereu o problemă cu orarul, stabilea mai multe întâlniri la aceeași oră sau la diferențe de minute, iar Mara trebuia să coboare, să-l expedieze, cu diplomație, pe unul, și să-l roage să mai aștepte puțin pe altul. Surprinzător este că se descurca de minune.
    Ioana o recompensa dăruindu-i hainele care nu-i mai plăceau și care nu se demodaseră încă, iar ea era încântată. Ce nu-i dăruia Marei, încerca să vândă, cu prețuri reduse, altor fete din cămin. Era așa, într-o cursă contra-cronometru, cu viața, deși Mara îi spunea adesea c-o să trăiască o sută de ani fără reparații…
    Cum venea seara, după ce rezolva problema cu „cine trebuie să plece”, evident, fără să-și dea seama de situație, ca să nu dispară definitiv de pe listă, și „cine trebuie să rămână”, Ioana, trecută prin obișnuitul ritual de înfrumusețare și primind încredințarea (de voie, de nevoie, căci altfel nu scăpa niciuna de teroarea întrebărilor ei „Nu-i așa că-s faină, fetelor ? Unde mai găsește el una ca mine ?) își împachetata bikinii și borcanul cu dulceață de mure, apoi, în sfârșit, ieșea din cameră lăsând în urma ei o dâră de parfum, ce-i drept, scump și el. Poate puțin prea greu… Oricum, fetele deschideau geamul după ce pleca.
        Nu puteau niciodată să înțeleagă prezența borcanului de dulceață în micul bagaj al fiecărei seri. Era o dulceață extraordinară, pe care o făcea mama ei adoptivă, o doamnă în vârstă care-i dădea drumul de-acasă încărcată de bunătăți. Ioana o vizita și pe cealaltă, mama care o născuse. Amândouă erau sclavele capriciilor ei, amândouă îi dădeau bani „de buzunar”, amândouă sufereau în tăcere după ce pleca.
    Mara, pe care o invita uneori s-o însoțească acasă și care își pierduse mama în copilărie, se întorcea debusolată și-i reproșa zile-ntregi că se poartă mizerabil cu „bietele femei”.
    Ioana avea întotdeauna replică :
    - Apoi, pe mama care m-a făcut n-o pot iubi prea mult, că m-o dat ! Iar pe aialaltă, iar n-o pot iubi prea mult, că nu-i mama mea bună, nu m-o făcut ea !
    Replică fără replică !
    Dar cel mai greu îi era Marei atunci când pe Ioana o căuta prietenul ei din orașul natal, un domn care trecuse de mult timp de vârsta studenției și care aștepta răbdător să termine și ea facultatea, să se întoarcă acasă și să devină soția lui. Iar ea, fără să știe de vizita lui care se voia o surpriză plăcută, lipsea.
    Mara trecea prin chinurile iadului. Seara, încerca să găsească o explicație care să n-o incrimineze pe Ioana, însă dimineața, omul se întorcea nedormit și agitat. Ce să-i mai spui ? Probabil că nu se terminase încă borcanul cu dulceață…
    Omul devenise gelos mai demult, de când Ioana îi povestise de Iannis, prietenul ei grec, a cărui „mare dragoste” era. De teamă să n-o piardă, își pierduse încrederea în sine și bătea des drumul la Cluj, s-o convingă să nu-l urmeze pe Iannis în Grecia.
    Iannis se întorcea și el încărcat de daruri pentru Ioana, în fiecare toamnă. Probabil o iubea în felul lui, dar fără să dramatizeze și fără s-o cheme în Grecia. Iubire studențească, într-o țară străină, cu muzică grecească, blugi, tricouri și multe altele care nu se găseau pe-aici. în afară de asta, Ioana îi amintea des că ea e fată frumoasă, nu ca grecoaicele care, toate, sunt urâte, altfel spus, „obrazul subțire cu cheltuială se ține !”    
    însă niciunul dintre ei nu ei nu știa de peripețiile borcanului de dulceață. în astfel de situații, Mara, după ce încerca, în calitatea ei de „cea mai bună prietenă” să-i convingă, pe rând, de nevinovăția Ioanei, invocând o colegă bolnavă, care locuia în oraș și care o rugase să rămână la ea peste noapte, se supăra pentru câteva zile și refuza să-i vorbească.
    Ioana îi învingea repede rezistența, reproșându-i că ea n-are de unde să știe cum e cu dragostea, dar o să vadă mai târziu, atunci când o să întâlnească unul la care o să-i placă de ea, însă până atunci, s-o mai lase dracului de bibliotecă și să se îngrijească, pentru că, altfel, n-are nicio șansă.
    Și lanțul slăbiciunilor continua, iar mustrările de conștiință se adunau în sufletul Marei.
    Ca să mai scape de ele, ieșea în oraș în compania celorlalți prieteni care nu o stresau așa de rău.



    Dimineață-nsorită de duminică. Ce minunată poate fi ziua de duminică ! Pe băncile din apropierea Someșului, destui oameni. Unii citesc ziarul, alții discută despre ultimul meci de fotbal. Alții, stau pur și simplu pe bancă, în tăcere. Forfotul străzii se pierde în curgerea lină a apei.
    Mara și prietenii ei ieșiseră împreună să se bucure de aer și de soare, după o săptămână plină, de cursuri și seminarii, care necesitaseră multe ore de bibliotecă.
    Inainte să se așeze pe o bancă mai retrasă, Mara se oprește brusc lângă salcia pletoasă de lângă ei, privește conspirativ coșulețul de gunoi, unul dintre sutele de coșulețe metalice, cochete, care împânziseră orașul, prinse de trunchiurile copacilor, și spune cu un dramatism care sună ciudat :
    Aici l-am pus eu pe pruncul vostru !
    Deasupra celor trei se lasă o tăcere care acoperă totul. Și forfotul străzii, și curgerea apei, și vocile celor care discutau despre meci, totul. Tăcere, nemișcare și zâmbetul tâmp al Marei care, subit, pare să-și dea seama că a spus ceva cumplit.
        în peisajul senin se-ntoarce o iarnă ascunsă adânc în sufletul celor doi. O iarnă în care jocul iubirii îi purtase inocent din căsuța cifrei “doi”, în căsuța cu “doi plus unu”, devenind dintr-o dată foarte complicat.
    Una e să-ți porți iubirea liber, studențește, prin parcuri și biblioteci, prin librării, cafenele și cinematografe, poposind uneori la teatru ori la operă sau, pur și simplu, pe străzi, si alta e să simți că toate astea dispar și în locul lor vine ceva care te ia cu totul pe nepregătite.
    Soluția fusese una singură. Cu mulți bani și multă durere. Ei îi fusese cel mai greu. Fusese ca o coborâre spre moarte. Se-ntorsese singură și n-o întrebase niciodată pe Mara unde și cum… Tot Mara. Știa că Mara rezolvă orice situație.
    Iarna păruse să nu se mai termine. Grămezi de zăpadă, ger și viscol. Abia se ducea la cursuri și înapoi la cămin, ascunsă sub gluga paltonului verde-kaki. își trăgea fularul cu dungi multicolore peste gură și nas, lăsând să se vadă doar ochii. El fusese plecat. Poate că nu-i fusese așa de frig, fiindcă ei aveau o altă climă, și-n afară de asta, doar era bărbat.
    Nu că bărbații n-ar fi și ei sensibili și n-ar suferi. Probabil se speriase și simțise nevoia să plece pentru un timp. Bineînțeles că o asigurase de iubirea lui și îi spusese că-i pare foarte rău, iar înainte de plecare îi adusese fructe și niște vitamine.
    Mara îi fusese alături ca o soră. O veghease cu blândețe și-apoi o încurajase să-și reia viața. Niciodată nu vorbise despre noaptea aceea de iarnă, când, printr-o întâmplare, rămăseseră doar ele două în cameră, la cămin. Maria înțelesese că iubirea e calea spre taină, evident, nu iubirea aceea cu borcanul de dulceață, ci iubirea celor doi de lângă ea, care fuseseră atât de frumoși, cu iubirea lor…
    Taina aceasta, însă, se dezvăluise pentru o clipă și- apoi se ascunsese în moarte, taina cea mare, iar asupra lor se coborâse o liniște tristă, care-i însoțea peste tot.
    Mara îi privea împietrită. De ce spusese ea cuvintele acelea ? Ce rost mai avea ? Doar suferiseră destul. Avusese așa un impuls… revederea coșulețului de pe trunchiul salciei îi adusese în memorie dimineața aceea când umblase nehotărâtă, cu mica povară, împachetată bine, în geanta ei de umăr, neștiind unde s-o lase. Erau și coșuri mari de gunoi pe străzi, dar nu se-ndurase. într-un târziu, se oprise în locul acela, lângă salcie. I se păruse foarte simpatic coșulețul de gunoi de pe trunchiul ei. Se gândise c-ar putea fi o căsuță de păsărele și l-a lăsat acolo, ca pe un pui de pasăre căzut din cuib.
    Apoi se-ntorsese în centru, la catedrală, îngenunchease și se rugase, pentru el, să zboare, și pentru ea, s-o ierte Dumnezeu.
    Și viața mersese mai departe. Pentru toți.
    O voce veselă sparge tăcerea adâncă.
        - Ei ! Fetelor ! Voi nu veniți la Sala Sporturilor ? Avem repetiție de la 10, cu profa de sport. Erau Dana și Luci, celelalte două colege de cameră, mereu nedespărțite. Erau fete de treabă, dar pentru că obișnuiau să doarmă în același pat, lumea făcea glume pe seama lor, iar ele se supărau și schimbau des camera.
    Mara găsi apariția lor salvatoare și replică pe un ton afectat :
    Am o plăcere nebună, în dimineața asta, să mă învârtesc pe sarabanda aia spaniolă și s-ascult vocea pițigăiată a profei strigând : „Nu e bine ! Ascultați muzica ! Fetelor, sunteți filoloage și trebuie să fiți sensibile ! De asta v-am ales pe voi pentru spectacol. înc-o dată ! De la capăt !”  

    Mariana Al-Saleh
     
    Associated Topics

    Distribuitor de afise


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.36 Seconds