Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 18 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Recenzii: Maria Nitu. Dupa Sodoma între Scylla si Caribda*
    Scris la Thursday, May 23 @ 17:09:42 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise Maria29 scrie "În răspăr cu parafraza unui slogan publicitar de vip ”dacă nu ești în lumea mondenă literară, nu exiști!”, Alexandru Ecovoiu, un ”lup singuratic al prozei românești din ultimele decenii ” (Tudorel Urian), probează precaritatea mondenității și mai mult ca oricine argumentează solitudinea creatoare a unui scriitor.
    Absent din reviste, polemici, confecționări de star TV, fără a fi prolific (chiar parcimonios în scrieri publicate), impune cu fiecare apariție editorială, care intrigă și incită, insolită de fiecare dată prin tematica sa, nominalizantă pentru premii. De altfel, cam jumătate din cărțile publicate au fost premiate. Dintr-o structură interiorizantă, retractilă, nu aderă la vreun manifest artistic de grup, iar prin fizionomia literară singulară nu e încadrabil în vreo parcelă distinctă din istoria literaturii române (cu oarece vecini și colocatari mai mult ori mai puțin zgomotoși). Consecințele, unele, nu au nici pe departe gust de ambrozie: nu e selectat în vreun program de propulsare în exterior, în loturi (reprezentative !) de festivaluri, gen ”Les Belles Etrangères”, ori traduceri finanțate național. Cu toate acestea, e tradus și apreciat în străinătate, prezent cu proză în reviste literare și antologii, invitat pentru lecturi publice în Austria, Germania, Franța, Spania etc.
    S-a explicat această prizare mai mare peste granițe, prin stil și tematică de interes larg, fără ”specific național” (Cosmin Ciotloș) ori estic. Subiectele abordate - cu doză de senzațional, ideile de actualitate vehiculate - ca suport arhitectonic, și stilul de expozeu neutru, fără brizbrizuri artistice ori peceți idiomatice îl fac cel mai ..occidental scriitor român.


    Ca o nouă mostră edificatoare (și cu preconizat succes la bursa traducerilor) e romanul recent „După Sodoma” (Editura Polirom, 2012), în care subiectul nu se pliază de fel pe plaiul mioritic, ca localizare, tematică ori gen de acțiune. Punctul de pornire e în Danemarca (unde e de fapt sediul clinicii internaționale de fertilizare in vitro Cryos - găsibilă real pe Internet), la care eroul, Thomas, a fost donator de spermă. După vreo douăzeci de ani ( à la Dumas), urzicat de neliniști, acesta pornește (à la Ch. Darwin), să-și caute posibilii urmași, răspândiți prin toate colțurile lumii. Mediile în care a crescut și prin care trece apoi eroul sunt sub semnul libertinajului extrem ca mod de viață, inclusiv al degringoladei sexuale, o lume cu lesbiene, homosexuali și drogați, o lume firească în contextul dezintegrării familiei clasice, binecuvântate religios. Personajul e din Copenhaga - simbolul tuturor permisibilităților, unde orice ilegal și imoral devine legal și moral, iar Amsterdamul (orașul unde dă de urma unei fiice crescută de un cuplu de lesbiene), e ca templul libertăților sexuale: ”orașul trăia într-un alt timp moral; tot continentul, s-ar fi putut zice, se străduia, nerăbdător, să devină o suburbie a acestuia, o Eurosodomă”.
    Aparent, ar fi o sferă tematică complet diferită de a celorlalte cărți, în fapt este o complementaritate întru redimensionare a unor teme predilecte (cvasi-obsesii care definesc un mare scriitor). Astfel e tema ordinii (declamată explicit, în plan politic, în romanul Ordinea,) vis-à-vis de dezordinea lumii actuale. De data aceasta avem dezordinea în plan moral, degenerată în haos, o altă Sodomă, prin care s-a stricat ordinea divină, reclamând pedeapsa finală- sub pecetea religioasă a apocalipsei, pecete ca o prelungire de replică la desfășurarea de forțe din romanul Sigma (taxat ca un fel de evanghelie apocrifă).
    Volumul e un roman-eseu, o dezbatere până-n pânzele albe a societății actuale corupte, fără criterii morale, sub forma unui proces, în care, prin avocatul acuzării, bunica Antonia (un personaj in absentia - cea care e împinsă de fapt mereu în față, Thomas, protagonistul coborârii în Infern fiind doar ca un purtător de cuvânt), se prezintă toate ororile incriminate ale societății Sodoma, și pedeapsa maximă cerută este foc și pucioasă.
    Seamănă cu o replică acuzatoare la volumul Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei, “cea mai plină de necurății povestire” (Sade), în care Marchizul prezenta cu voluptate narativă plastică cele mai mari rătăciri morale. Acum, aceste necurății sunt prezentate nu ca plăceri, ci ca incriminate ispite-orori, incrementa et decrementa, libertinajul sodomic la ceasul Judecății de Apoi. Clinica H&V-Cryos apare ca un fantomatic personaj malefic, un machiavelic Duh Sfânt (care făcea să nască și fecioarele) ca într-un experiment nazist al doctorului Mengele, pandant la selecția spartană, doar a exemplarelor de rasă ”renașterea visului arian”, copilul nordic cu păr blond și ochi albaștri. Este o lume demonizată, definită oximoronic ”un rai infernal într-un iad paradisiac”, sub semnul plăcerilor păcătoase - libertatea sexuală sub anatema creștină. ”Câmpiile cu poteci de bitum erau pline de automobile, de motociclete călărite de o mulțime de Thomași, armăsari pe două roți, focoși” iar fetele li se ofereau, ”efemeride, la scara cosmică”, nu pentru că ar fi fost ele stricate și ei obsedați sexual, ci ”pentru că ceva îi împingea din urmă: Timpul, venea sfârșitul lumii. Al unei anume lumi, nu al Pământului.” În acest context, parabola Sodomei își impune dubla valență: foc pedepsitor și foc purificator.
    Pentru Occident nu ar constitui un subiect insolit, ci, fiind atât de familiar, e chiar trendy, o monedă clasică de circulație. Nouă și îndrăzneață e însă abordarea, proprie spiritului rebel și insolit, neînregimentat al lui Al. Ecovoiu, apărător al punctului propriu de vedere. Este aici perspectiva unui anti-Sade și a unui moralist de pe plaiul mioritic creștin, ceea ce ... nu mai e trendy.
    Până a nu primi premiul „Cel mai bun scriitor al anului 2012” oferit de Clubul de Proză, Uniunea Scriitorilor din România, pentru acest roman, Al Ecovoiu a fost pus la zidul Inchiziției. Romanul După Sodoma era controversat, apăsând greu pe talerul ratărilor. Stârnise pesemne atâtea rezerve și dintr-o teamă de contrazicere a acelui prerogativ, political correctness, ajuns mai ceva ca patul lui Procust: să nu devii la rândul tău paria, când e trendy să fii pro-american și pro-drepturile omului unlimited.
    Propunând soluția Sodomei, cartea e apăsat politically incorect: vocea naratorului era contra ”pericolului yankeu”, pentru că ”America îi mancurtiza lent, persuasiv”pe tineri mai ales, era contra libertății absolute aberante în numele drepturilor omului, în numele unei prea laxe toleranțe ”din toleranță se născuseră toate relele lumii”, contra marșurilor triumfale ale armatelor de lesbiene și de gay, sfidătoare în paralel cu alaiul Papei (care mergea să sfințească Sagrada Familia) etc. O explicație a unor reacții de expediere de la prima lectură din partea cititorilor (chiar a unor fani mărturisiți) ar fi obișnuința de lectură nou formată a cititorului modern: una superficială, de fast food, care nu mai are timp de lectură aprofundată, cu marja de timp de ”rumegat”. Stilul eseistic-problematizant incită și obligă la luare de atitudine, la reflecție. Petru cei avizi de tramă narativă intensă, să nu acuze că ”acțiunea lâncezește” și în spiritul său imprevizibil, autorul introduce pe parcurs, ori precipitat în final, și epic ”de senzație”- nu din intenție comercializantă, ci în firescul lucrurilor, pliat perfect pe mediu, adecvat Sodomei descrise (Thomas se culcă incestuos cu propria fată, Ann, și impetuos cu... mamele lesbiene Maricrisa și Helga; în Mexic e arestat pentru pedofilie, iar fiul descoperit aici își ucide tatăl adoptiv care-l terorizase etc.)
    ”Mai mult decât senzaționalismul, cel mai mare păcat al prozei lui Ecovoiu îl constituie eseismul” (Alex Goldiș). De ce ar fi eseismul o boală a prozei și astfel, cauză a minimalizării romanului lui Al Ecovoiu?! Din această inapetență, decurge o altă imputare, că e prea doldora de referințe culturale, care par lipite forțat, chipurile nemotivate narativ.
    Când eseismul nu e un defect, ci o calitate, referințele culturale (și ele imputate, că ar fi forțate, nemotivate narativ), topite inteligent, sunt inevitabile, chiar ingredientele necesare pentru saft. În ultimă instanță, literatura se naște din literatură, și-n eseism, asta e explicitat,... ”cu cărțile pe față”. Trimiterile livrești sunt intarsiate în trama epică: personajul (care asculta valsul valpurgic din Faust de Gounod, sugestiv pentru amestecul de iad și rai) e de fapt un intelectual cu lecturi largi, interiorizate, căruia i-a plăcut să citească din tinerețe (Shakespeare, Kirkegaard) apoi, și din necesitate, ca profesor de etică, să fie pregătit în fața studenților, care pot fi foarte provocatori, în fața unui profesor el însuși chinuit de neliniști și provocări.
    Unele pretinse clișee i se propune să fie tratate ...pentru digestie, eventual cu umor și ironie. Wrong! Ceea ce pare clișeu e de fapt lucrul problematic arhi-știut, pentru că e o realitate dezbătută până la saturație de toți , ”o lume lipsită de mari idealuri, dar mai plină ca oricând de mizerie”, cu mass-media dominată de violență, până și-n jocurile pentru copii, pe calculator,” mai toate, numai masacre”. dintr-o defulare a pornirilor ancestrale, a oricăror inhibiții –în același spirit propovăduit ca o nouă religie universală a societății consumiste, al libertății absolute (Pascal Bruckner). Romanul e o distopie social fiction, dintr-o teamă pentru evoluția sinucigașă a societății spre derapajele incriminate. Și atunci, cum să scrii cu umor? (de fapt umorul și ironia nu prea sunt în recuzita stilistică proprie lui Al. Ecovoiu).
    Dacă personajele par unora cam abstracte, fără carnație, este dintr-o eroare de percepție. Într-un roman de idei, eseistic, personajele au altă textură în războiul de țesut, carnația lor e întru ilustrarea ideilor regente, și e din plin! Thomas, prin originea sa, e un aluat de cetățean universal (cu strămoșii vikingi, cu moștenire prusacă, cu gene din stepa rusească- și toate cu spirit de cuceritori). Thomas e un fel de centaur, Thomas-cel-de-odinioară, din Christiania adrenalinei și Thomas-cel-nou, dascălul de etică; e un Thomas gelatinos și alunecos, din perspective multiple relativizante. Antonia-bunica, ”un fel de purtătoare de cuvânt a Judecătorului” ori un ” înger, fie și unul al apocalipsului, Îngerul negru!”, e și ea construită polifațetat, ambiguu (și ea trecută prin plăceri prohibite). Personajele secundare, prin relaționare cu Thomas, sunt complementare configurării sale, plasticizări ale unei nuanțări (Jasper-Castor și Polux în Infern, Ingrid – ispita conjugală, Helga – o Maria Magdalena răscumpărătoare, anticarul Berg – cronicarul vremii etc) Embrionul problemei e sexul-ca subiect suveran. Dar, alături de relațiile sexuale libertine, sunt cele instituționalizate prin Sagrada Familia și aceasta constituie nebuloasa incandescentă a romanului. Familia - ca entitate tricefală: tată-copil-mamă cu responsabilitățile și conexiunile aferente, reunește ca magnetul în linii tematice pilitura de fier pulverizată în roman: paternitate, dragoste (maternă, paternă, filială), mame adoptive/surogat, părinți legali/ biologici, copii din flori/ abandonați/orfani, pseudofamilii și anormalități denaturante de la celula familiei, homosexuali, lesbiene etc. Implicit se vorbește despre păcat, despre singurătate și alienare (rezolvate de feromoni prin împreunare)... Reversul monedei, negativul sau denaturarea, ca pseudo-temă e sub semnul lui ”ne”, pentru că totul fusese nenatural, de la început, când părinții nici nu se atinseseră ”imaginația tatălui –netată, nemărginită, era capabilă de orice; cine știe însă cum erau urmașii-neurmași”.
    Undeva, pe ultimul loc se mai vorbește de iubire/noniubire. Dar, cum ”ziceau ultimii romantici, actul sexual nu era niciodată întreg fără dragoste: în inimă , susțineau, se găsea împlinirea”, Thomas e și aici un ratat, pentru că el n-a iubit niciodată pe nimeni cu adevărat. De ce pornise în căutarea posibililor urmași?! Din mustrări de conștiință?! Dintr-o curiozitate?! Ori poate din vanitate?! Să poată spune cu acea voluptate de invingător viking: ”Eu sunt părintele vostru! Eu!” După douăzeci de ani, posibilele progenituri erau la vârsta adolescenței, a conștientizării și formării identității! Astfel că misiunea asumată poate fi a unui salvator. E Odiseea unui Ulise în căutarea unui acasă, care să-i redea lui și posibililor urmași identitatea reală. Prin ricoșeu, pornind de la o piesă de puzzle fără identitate ”n-are mamă, n-are tată, că-i născut în eprubetă!”, canavaua întregului roman e o pledoarie pentru ideea sacră a familiei, care ar reda identitatea pierdută. Thomas, prin urmașii lui, ”microscopicii” răspândiți pe toate continentele, putea fi numit un ”adevărat cetățean al lumii” (așa cum, cetățean universal putea fi și datorită originii sale, cu sânge multiplu, din toate continentele, melancolia din stepa rusească, tihna pe care o pierduse, din preajma fiordurilor Norvegiei, de unde plecaseră strămoșii vikingi, rigoarea interioară- moștenirea prusacă, toate doar cu spirit de cuceritori).

    Procesul e cu final neașteptat: moare acuzatorul – Antonia (în urma unei come alcoolice). Canonizată în secret de Thomas, devine Sfânta Antonia, ocrotitoarea orașului, să vadă de sus cum s-a ticăloșit lumea. Jocul fiecărui actor e între intrarea și ieșirea din scenă. Fusese o creație a frământărilor eroului, din nevoia unei confruntări cu un alter ego contradictoriu, de înțelegere pentru a se stăpîni pe sine: doar înțelegând ceva poți stăpâni.
    Finalul așteptat, o Sodomă în flăcări, e amânat! Pledoaria Antoniei era greșită? S-a instaurat domnia păcatului, devenit nepăcat?!! De partea cui e dreptatea, adevărul, justiția?! ”Sodoma mergea înainte, nu se împiedica de Antonii scrântite, de Papă, de lecțiile de etică ținute de simbriași; morala pornea de acasă, dacă mai existau case. Doar încăperi.”
    Volumul este un roman de idei, într-o manieră în care ideile sunt stoarse ca o lămâie, de cât mai multe nuanțe posibile. În acest stil, când nu citești pe îndelete, prima impresie e că”bate apa-n piuă”, se repetă inutil. Dar dacă ești atent la nuanțe, constați că e intenționată redundanța din maniera de dezbatere, ca-ntr-un boule de neige, care devine tot mai mare, ori ca un Bolero care repetă o temă și crește în intensitate adăugând tot alte arpegii. Când e mai apăsat, devine Ciuleandra noastră, înverșunată pe damnare și ispășire (de altfel, ultima frază a romanului e replica Helgăi:”Thomas, vrei să ispășim împreună?”)

    Maria Nițu 
    *Alexandru Ecovoiu: După Sodoma, Editura Polirom, 2012 . "
    Associated Topics

    Biblioteca Babel


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 23

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.45 Seconds