Îmi amintesc de o întâmplare nostimã de acum câțiva ani, când un distins intelectual român mi s-a plâns cã un italian a folosit, într-o conversație cu el, cuvântul „morbido”, adicã „morbid”, fapt care i s-a pãrut profund jignitor.

E drept cã interlocutorul meu, ca mulți alți români, credea cã știe italianã fãrã sã fi învãțat aceastã limbã. Noroc cã lucrurile s-au lãmurit și întâmplarea a rãmas benignã, fãrã urmãri. Adjectivul „morbido” din italianã se traduce în românește prin „moale”, „pufos”, „lin”, „delicat” și nu prin „morbid” (= „bolnav”, „nesãnãtos”, „patologic”). În limba italianã, expresia „pelle morbida”, adicã „piele delicatã”, „piele finã”, „piele gracilã”, este una curentã și exprimã, adesea, un adevãrat compliment fãcut sexului frumos.

Faptul acesta banal aratã cã limbile au felurite capcane și cã existã cuvinte de aceeași formã, dar cu înțeles diferit (omonime) și chiar cuvinte de aceeași origine (cu etimologie comunã) și cu sensuri deosebite în limbi diferite. Acum câteva zile am vãzut, pe burtiera de la CNN, urmãtorul anunț, preluat apoi și de France 24 și de alte agenții de știri: „Biden picks retired general Lloyd Austin as first Black Pentagon chief” („Biden îl pune pe generalul pensionat Lloyd Austin drept primul șef negru al Pentagonului”). În alte surse referitoare la aceeași știre, în loc de „Black”, am gãsit „African-American”. În românește cuvântul „negru” exprimã în primul rând o culoare și abia apoi o rasã. Când se enumerã rasele, se spune încã la noi „rasa galbenã”, „rasa albã”, „rasa neagrã”. Cuvinte precum „caucazian” pentru „om alb” sau „african american” pentru „om de culoare neagrã” nu s-au încetãțenit deocamdatã în românește. „Caucazian” înseamnã la noi locuitor al regiunii Caucazului sau o realitate legatã de Munții Caucaz. „African american” înseamnã american de origine africanã, dar, dupã cum se știe, nu toți africanii (inclusiv cei care trãiesc în Statele Unite) au culoarea pielii neagrã.

Cu toate acestea, unii adepți ai „corectitudinii politice” considerã cã ar trebui sã ne modificãm și noi limbajul și sã nu mai folosim noțiuni ca „rasã” sau „negru”, socotite ofensatoare, jignitoare. Se va întâmpla, probabil, în timp, acest lucru și se vor folosi alți termeni, fiindcã limbile, ca și oamenii, se schimbã. Deocamdatã, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca „negrotei”, „cioroi”, „cioarã” etc. Cuvântul „negru” nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnã cã unii nu-l folosesc în sens peiorativ. Existã și români care acordã acestui termen un sens de ocarã, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga” (= „cioarã”, „cioroi”) din engleza americanã. Câtã vreme și în englezã se folosește încã oficial cuvântul „black” pentru a denumi un „african american”, nu ar trebui sã fim nici noi (românii) și nici alții scandalizați.

Or, „black chef” nu se poate traduce în românește – oricât de precauți am vrea sã fim – decât prin „șef negru”. Dacã viitorul șef al Pentagonului poate sã fie numit „negru” în surse oficiale sau în mass-media, ar fi de dorit ca și alții sã se poatã chema așa, fãrã supãrare sau fãrã mare supãrare. Natural, cu o condiție: ca adresarea sã nu fie fãcutã cu intenția de a jigni.

Dacã reaua voințã este doveditã, atunci oprobriul vine aproape de la sine și este pe deplin meritat. Pe de altã parte, un mare istoric al Universitãții din Cluj, abia scãpat din închisorile comuniste, a scris în testamentul sãu cã o faptã omeneascã nu trebuie judecatã numai dupã rezultatele sale, ci și dupã curãțenia sufleteascã a celui care a generat-o. „A greși este omenesc, dar a persevera în greșealã este drãcesc”, dupã cum „greșeala recunoscutã este pe jumãtate iertatã”. Din pãcate, acestea sunt doar simple proverbe.

În perioada comunistã, când se promova frãția universalã a popoarelor și lumilor și când „proletarii din toate țãrile” trebuiau sã se uneascã, am învãțat la școalã o poezie de Otilia Cazimir, în care figurau și urmãtoarele versuri: „Copii de pe toate-ale lumii meleaguri –/ Flori albe, flori negre, flori galbene ,flori.../ Culegeți-mi dragostea, miere din faguri,/ În negri, în galbeni și-n albi pumnișori.” Prin urmare, copiii africani erau „flori negre”, iar copiii asiatici erau „flori galbene”, precum erau de aceeași culoare și „pumnișorii” lor. Evident, Otilia Cazimir, agreatã de regimul comunist și trãitoare (pânã în 1967) sub regimul comunist, nu se mai citește și studiazã astãzi, odatã cu ea dispãrând și „florile” albe, negre sau galbene. Fațã de aceste observații pur filologice, nu am decât o singurã remarcã de altã naturã, deși este legatã și ea tot de sensul cuvintelor: sã ne supãrãm și sã protestãm și noi – mãcar de dragul echilibrului – când albii sunt batjocoriți și când românii sunt numiți, fie și cu dezarmantã „duioșie”, altminteri decât români. Nu spun cum, fiindcã este vorba despre un cuvânt prohibit pentru noi.