Valuri de dictaturi. Ele vin în istorie când te aștepți mai puțin. De ce? Este un răspuns complicat. Poate este în natura noastră ascunsă. Este o tendință naturală. Dictatorii apar în valuri în oceanul istoriei. Ei par să gândească pe neașteptate. Dintr-o dată, oamenii sunt sub presiunea unei dictaturi.

Cum apare ea? Cum se formează? Este ca și cum distopiile sunt întruchipate. De ce vin dictaturile în valuri? Undele sunt forme ciudate de materie, dar și de energie. Întregul univers pare să fie făcut din valuri. De ce ar vrea universul să aducă distopiile în realitate? Unde se nasc distopiile? Sunt născuți în tărâmul invizibil? Sunt născuți într-un domeniu virtual? De ce? Chiar trebuie să ne confruntăm cu distopiile? Este inevitabil? Este o lecție pentru noi? Dacă este inevitabil, este independent de ceea ce ne dorim? Dacă este o lecție, există cineva care ar dori să ne predea această lecție? Să ne gândim. Viața merge mai departe. Istoria are momente diferite. Totul este ca un ocean. Se pare că uneori, în istorie, este o stare de calm. Un echilibru ipotetic. 

Și apoi, dintr-o dată, distopiile vin peste noi ca valurile. Este vorba doar despre mintea umană? Sau este o stare ascunsă a universului? Cum devine un model virtual o realitate? Distopia pare o lume perfectă. O lume în care totul devine automat. Dar este real? Perfecțiunea pare mai mult o ipoteză decât o realitate. Nu suntem ființe perfecte. Atunci de ce căutăm perfecțiunea? Are domeniul virtual al universului intenționalitate? Dacă a făcut-o, atunci lucrurile par să se complice. Poate că universul se îndreaptă spre perfecțiune. O atinge, dar apoi renunță. Sau entropia domină fiecare eveniment distopic. În sfârșit, sunt multe întrebări. Sunt multe răspunsuri de care avem nevoie. Sunt multe idei. Poate ar trebui să le sistematizăm. Dar dinamica intimă a universului ne transcende, ne surprinde. Pe măsură ce încercăm să facem ordine, universul produce dezordine. Totul este ca valurile. Universul pare a fi un ocean de idei, de încercări, de evenimente surprinzătoare. Distopiile nu par a fi construcții umane. De ce? Ordinea conține dezordine. Distopiile sunt o zonă a răului. Pentru ordinea excesivă, dictatura, totalitarismul sunt zone ale răului. De ce le produce universul în tărâmul său virtual în tărâmul său invizibil? Are nevoie de așa ceva. Vrea universul să echilibreze, să contrabalanseze istoria umană? 

Ar fi interesant să fie așa. Ar fi incitant. Distopiile nu au o viață lungă. Se termină în revolte, în revoluții. Libertatea se revoltă, libertatea cere distrugerea distopiei. Libertatea pare a fi ruperea legăturilor dăunătoare. Aceste conexiuni sunt limitative. Ele duc orice sistem la moarte. Sistemele sunt supuse diferitelor presiuni. Distopia pare a fi un obiect cosmic imposibil. De scurtă durată. Poate fi o fundătură istorică. Dar vorbim de distopii cu frenezie. Mi le imaginez. Le dăm viață. Sunt groaznice. Sunt periculoase. Nu ne sunt de nici un folos. Oamenii le uită. Oamenii uită foarte repede. Pentru că viața continuă. Universul merge înainte. Planeta merge înainte. Ce trebuie să înțelegem din valurile de distopie care invadează uneori istoria?

Dacă da, atunci valurile de distopie s-ar retrage. Ce a mai rămas dintr-o distopie? Poate avem un gust amar. Sau poate a mai rămas o frică. O frică. Oroarea de a nu se întâmpla cu adevărat. Dar valurile distopiilor apar și dispar tot timpul. Sunt fie evenimente locale, regionale sau globale. Distopiile vin ca valurile când oamenii, sau mai degrabă unii oameni, sunt îngroziți de ideea de libertate. De ce ar trebui să ne fie frică de libertate? Distopia este, desigur, frica de libertate. Poate că infinitul universului distruge libertatea. Ce idee ciudată! Oceanul care este universul ne sperie. Și de aceea suntem păcăliți de ideea unei distopie. Dar natura umană este definită de libertate. Nu poate fi altfel, ființa umană este libertate pură. Asta ar trebui să înțelegem. Distopiile sunt ca valurile. Aceste valuri vin să acopere libertatea. Dar libertatea este un joc dinamic. Este o provocare pentru oameni. Este un test. 

Navigând în marele ocean al universului, oamenii sunt tentați de distopie. Și se degradează în distopie. Dar dorința de libertate distruge distopia. Libertatea este semnul nostru ca navigatori prin marele ocean al universului. Suntem adevărați navigatori. Trebuie să mergem înainte în experiența noastră de viață. Distopia nu este un obiect al nostru. Este o provocare groaznică. Poate că trebuie să facem față. Valurile de distopie sunt ca furtunile pe ocean. Distopia este o furtună de suflete. Unii vor naufragia. Alți oameni vor fi salvați. Ideea de libertate strălucește prin încercările noastre. De aceea trebuie să fim curajoși. Ori de câte ori vin valuri de distopie, trebuie să ne manifestăm libertatea. Libertatea este cel mai frumos moment istoric al nostru. Și pentru că sensul vieții este bucurie, atunci bucuria libertății trebuie să fie ca un far pe țărmul oceanului pentru noi.