Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 34 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Fulgurații: Liliana Corobca. Ion Caraion si Literatura Satanei
    Scris la Wednesday, December 20 @ 22:57:53 CET de catre asymetria
    Historia oculta Pe fondul dosariadei și a mărtusirilor de colaboraționism din ultima vreme, cartea Cazul “Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS riscă să rămână neobservată.



    1.
    Nici un întuneric nu e deplin.
    Ca dintr-un pocal
    argintiu, din fiecare beznă lumina ia vin
    pentru tainele ei în care n-am pătruns,
    cărora nu le-om desluși vatra.
    Orice întrebare zadarnică
    Și orice răspuns.

    Pe fondul dosariadei și a mărtusirilor de colaboraționism din ultima vreme, cartea Cazul “Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS riscă să rămână neobservată. Poate și din cauză că subiectul nu-i deloc inedit, “cazul” fiind studiat de Mihai Pelin în volumul “Artur”. Dosarul Ion Caraion”, apărut în anul 2001. Ediția de față a fost întocmită de către Delia Roxana Cornea (care semnează și studiul introductiv) și Dumitru Dobre, în cadrul Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc. Aflăm din prefață că Ion Caraion are un dosar de peste 400 de pagini cu note informative scrise între 1964 și 1981, anul când părăsește definitiv țara. Cartea este o selecție, editorii propunându-și să includă “numai acele documente care fac referire la oameni din exil sau la legăturile celor din țară, scriitori, poeți, redactori ș.a. cu cercurile de exilați români din Occident.” Textele alese depășesc însă această tematică.

    2.

    toți abandonau
    am vrut să ajung în finală
    dar m-am împiedicat în proprii mei nervi
    ca-ntr-o pânză de paianjen
    și-am căzut.

    Când în literatură ne șochează tot mai puține lucruri, când inventivitatea scriitorilor pare că a secat, iată că se naște o nouă specie literară, încadrabilă în genul epic, aproape de schiță, cu unele particularități specifice genului oratoric (epistolă, discurs). Această specie, fascinantă, tragică, diabolică, absurdă, se numește delațiune. Sinonime cu delațiunea sunt denunțul, pâra (DEX). Specia a înflorit (probabil a apărut) în timpul regimului comunist, când multe alte specii au fost nevoite să dispară.

    Autor al unei asemenea literaturi nu poate fi oricine. Nu orice delațiune e literară. În primul rând, e de dorit să fii un scriitor extraordinar de talentat, foarte valoros, un geniu chiar (ca până și delațiunea să fie artistică!). În al doilea rând, trebuie să fii șantajabil și manipulabil. Ion Caraion era, de pildă, condamnat la închisoare pe viață. Vrei să ieși afară? Pe data de 09.04.1964, Stelian Diaconescu (alias Ion Caraion) semnează: “De bună voie mă angajez să aduc la cunoștință organelor de securitate toate problemele pe care le voi cunoaște din rândul celor cu care voi veni în contact, referitor la organizarea subversivă, activitate și discuții dușmănoase [...], în mod cinstit, legal, fără a exagera sau diminua în mod secret” (44) etc. Poetul înrăit, plin de ură, nedrept, dar scriitor chiar și-n asemenea momente, fa scrie aceste note ce vor depăși simpla consemnare a unor fapte sau discuții. În general, delațiunea n-a fost inițial destinată cititorilor de literatură, ci unui public foarte îngust (opac și crispat), căruia particularitățile literare i se păreau enervante și când fabulația și fantezia autorului ajungea în înalte sfere estetice, acel public morocănos și securist era de părere că individul falsifică realitatea. Plictisit, lt.col. Albescu M. va nota la sfârșitul unei tandre delațiuni: “Apare însă și aici ca și în alte materiale nota personală de exagerare din partea informatorului, modul în care el “încondeiază” aceste fapte. Atenție!” (120).

    În al treilea rând, trebuie să ai un psihic slab, labil și să te temi. Frica profundă, atavică stă la baza unei manipulări reușite. În prima parte a cărții, “Recrutarea”, există un document tulburător, dureros, țipătul individului care încearcă să-și salveze sufletul, dar nu va reuși. “Sunt trei ani de când primiți din parte-mi consemnări conforme cu adevărul, neviciate de vreun subiectivism, despre oameni considerați de mine – în majoritatea cazurilor – unii palavragii, alții vrednici de a mă îngrețoșa. Dar de mine însumi, prezentându-vi-i așa cum sunt, sau cum sunt măcar în parte, a ajuns să-mi fie și mai greață. Nu mă mai pot suporta, am ajuns la crize de nervi și insomnii devastatoare, mă ucid [...] nu mai pot continua îndeletnicirea aceasta, care-mi provoacă o imensă scârbă de mine.” (53-54). Semnată în 1967, această “declarație” indică stadiul la care se afla în acel moment, ca jerfă a manipulării, ca persoană care a încheiat “pactul cu diavolul”. Nu numai că nu va înceta să scrie note, dar o va face cu un suspect exces de zel.
    Una din particularitățile schizofreniei este să-l urăști pe omul care-ți face bine, care te apreciază, astfel se explică poate malițiozitatea cu care-și tratează colegii de breaslă.

    3.
    Am răspuns pân’la urmă
    (pătate și-nfipte)
    întrebărilor, turmă
    ca niște cuie –
    de sânge. Amăruie
    păscuse, tortură,
    lumina. Sau ceața.
    Sau amândouă.


    Partea a doua a cărții, cea mai consistentă, “Delațiuni” poate fi citită ca un roman. Intrigi, povești, evenimente, personaje pozitive (puține), negative (multe), chiar și un personaj-reflector, ca-n romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, prin intermediul căruia avem acces la culisele literaturii și nu numai. Delațiunile sunt semnate la început cu numele conspirativ “Nicolae Anatol”, apoi cu numele “Artur”. Multe note se referă la cenaclul de la Paris al lui Leonid Mămăligă, la care asistă poetul și audiază o nuvelă de-a lui Mircea Eliade (în lectura autorului); aflăm despre activitatea în exil a lui Paul Goma și Dumitru Țepeneag, notele fiind însoțite de “sfaturi” pentru a le micșora prestigiul, despre o vizită a poetului Pierre Emmanuel, o călătorie în străinătate a lui Nicolae breban, despre eugen Barbu și “Europa Liberă” etc. “Delirul” lui Marin Preda se află, de asemenea, în centrul preocupărilor delatorului, care expune diverse opinii auzite de la alții, precum și interesul autorităților sovietice față acest roman. Ultimele evenimente relatate privesc scrisoarea adresată lui N. Ceaușescu și Conferința din iunie, 1981, a Uniunii Scriitorilor. Ne este indicată, de obicei, sursa: “Cele ce urmează mi-au fost povestite în seara zilei de 7 iunie crt., la el acasă, de Ov. S. Crohmălniceanu. La rândul său, el cunoștea cele povestite de la Titus Popovici.” (122). Impecabile stilistic, scrise într-o manieră ironică, mai rar satirică ori comică, notele surprind diverse ipostaze din viața și activitatea unor importante personalități culturale. Există pagini în care delațiunea devine extrem de periculoasă, punând în primejdie persoana denunțată. E cazul unei note șocante despre Nicolae Steinhardt în care acestuia, în urma unei percheziții, i s-a luat un manuscris. “Un manuscris de câteva sute de pagini, pe care el nu-l încredințase decât la doi-trei oameni:«Unul din aceștia m-a trădat».” (101). Cel care a informat securitatea despre manuscris a fost Ion Caraion, tot el e cel care va descrie starea de disperare a lui Steinhardt, reproducându-i spusele: “I-am rugat să nu mă facă turnător. Orice, dar asta nu. Nu pot. M-au întrebat cum aș reacționa dacă ar fi ceva care să pună în pericol siguranța statului, dacă m-aș duce să spun. Am răspuns că dacă ar fi ceva care să pună în pericol siguranța statului, m-aș duce. Dar ca să spun că a înjurat cutare sau cutare că e scumpă brânza ori așa ceva – asta niciodată! Am să pier în închisoare. [...] Dar sunt sigur că mă urmăresc. Îmi urmăresc telefonul, pașii, drumurile. Trebuie să ne vedem foarte rar. Poate mă arestează chiar de sărbători, ca să mă pedepsească în credință, în Domnul. Am să mă rog mult de sfintele sărbători, poate se îndură Domnul de mine. Îți cer iertare. Eu cer iertare de la toți. Nu, nu, turnător n-am să devin! Să-mi ceară altceva, să mă pedepsească altfel. Ascult. Am greșit, ascult. Însă nu o pedeapsă prea mare. N-am dat-o decât la câțiva oameni s-o citească.” Și concluzia lui Artur: “E derutat și într-o măsură, de-a adevăratelea, scrântit.”(102). Nota va fi însoțită de însemnarea unui securist: “Deoarece «Artur» ne-a semnalat despre existența manuscrisului și ne-a pus în posesia lui, vom ruga IMB să manifeste grijă pentru conspirarea informatorului, informându-l în același timp despre starea lui N. Steinhardt.” (103). E atât de monstruos, nedrept și incredibil că-ți vine să te îndoiești. Și dacă nu-i adevărat? Unde-i nota în care caraion anunță “autoritățile” despre acel manuscris?

    Cea mai lungă delațiune, scrisă la 6 iunie 1976 (13 pagini!) putea fi citită în cadrul unei conferințe publice. Fără atacuri la adresa cuiva, având un caracter didactic-moralizator, această notă e cea mai atipică. Un fel de “ars delatoria”, în sensul cel mai nobil. “Ca să te aperi, nu e suficient să te aperi. Trebuie – într-un fel – să ataci. Pe plan militar, nici vorbă că nu putem ataca. Ar fi să îmbrățișăm absurdul, ar fi să ne expunem dispariției. Ar fi o nebunie. Însă «atacul» nostru poate fi, totuși, unul: și anume unul cultural, care să se desfășoare diversificat pe plan intern și extern. Și care pretinde o atenție extraordinară pentru cultură.” (139). Urmează liste cu autori ce ar trebui reabilitați și valorificați, printre ei numărându-se Basil Munteanu, Alexandru Busuioceanu, C. Rădulescu-Motru, Constantin Stere, Gheorghe Brătianu, Mirea Străinul etc. Autorul încearcă să explice motivele nemulțumirii scriitorilor și propune metode de aplanare a conflictelor: “Nu este și nu va fi de clătinat vreodată noua orânduire prin câteva lucruri mai aspre spuse de un erou într-o carte care, la urma urmelor, decât să ajungă să producă scandal în străinătate, mai bine capătă bun de tipar în România, se editează într-un tiraj nu prea mare și nu se întâmplă nici un drac, dacă e citită de 2-3 mii de oameni. Unii înțeleg și alții nu înțeleg ce au citit. ” (149). Toți scriitorii români trebuie să fie uniți, cei din țară cu cei din afară: “De aceea se cere să trecem cu hotărâre peste ceea ce ne separă în mic și să poposim temerar la ceea ce ne unește în mare.[...] În locul atitudinii rând pe rând critice, rezervate, ostile, agresive, sfidătoare de până acum față de marii nostri scriitori și filosofi din străinătate, scriitori și filosofi cu care s-ar mândri orice națiune (Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Ștefan Lupașcu, Emil Cioran), ca și față de alții ceva mai puțin proeminenți (Vintilă Horia, Const. V. Gheorghiu, Alexandru Ciorănescu, Lucian Bădescu, Horia Roman, Monica Lovinescu, Horia Stamatu, Ștefan Baciu, Ionel Jianu, Mihai Niculescu, Virgil Ierunca), indiferent de atitudinea lor momentană, atitudine care desigur că se poate modifica și se va modifica de îndată ce tonul nostru se schimbă, de îndată ce inițiativele artistice și culturale din interiorul României se înmulțesc și-și arată puternicia.” (150). Imediat după această delațiune exaltată, urmează alta în care suntem informați de jurnalul Ninei Cassian despre “persecuțiile la care ar fi fost supusă în perioada stalinistă.” Promți, primii cititori vor lua atitudine: “Nina Cassian este lucrată prin DUI de către IMB-Securitate. «Jurnalul» a fost fotocopiat și se găsește în posesia organelor noastre (ce a scris până în prezent). Informatorul va relua discuțiile cu respectiva pentru a stabili și alte aspecte ale activității susnumitei.” (semnat Lt. Col. Albescu M.,p. 152). E probabil acel jurnal din cauza căruia Nina Cassian a plecat în exil.

    Când totul se afla sub o aspră cenzură, asemenea note îi permiteau autorului să-și exprime în mod liber (sic!) opiniile de orice fel și chiar să critice uneori, cu severitate, sistemul. Paradoxal, libertatea s-a ascuns de multe ori aici. DE pildă, lui Dorin Tudoran nu i se permite să plece cu o bursă în străinătate. Ca să-l intimideze, Eugen Florescu “a ținut să-i spună că șicanele întâmpinate s-ar datora între altele faptului că în conversațiile cu alți scriitori [...], el ar fi debitat lucruri de natură a indispune Conducerea de Partid” (209). D. Tudoran a fost nevoit să-și asculte discursurile înregistrate, unui astfel de tratament fiind supuși, se pare, și alți scriitori. Caraion se îndoiește de “eficiența” unor asemenea măsuri (“În locul intimidării scontate poate, se obține cu totul altceva”, p. 209).
    4.
    Litere... litere... nuanțe ale eșecului,
    grădini altădată pline de rod.
    Câte culori acum șterse și mute,
    câte cute –
    voi, obrajii apei! Tu exod
    veșnic...
    Partea a treia, “Cazul «Artur» și exilul românesc” se referă la etapa de exil a poetului Ion Caraion care pleacă, împreună cu familia, într-o călătorie în Franța, în august, 1981 și nu se mai întoarce, cerând și obținând azil politic în Elveția. Notele, semnate de alți informatori, vor urmări activitatea lui Caraion la postul de radio “Europa liberă”, vor semnala articolele și interviurile pe care acestea le publică. Noul nume al poetului va fi “Călugărul”. Într-o notă-raport aflăm despre măsurile intense de discreditare și izolare a personajului. “În funcție de atitudinea și poziția manifestată de ION CARAION se vor întrperinde măsuri concrete pe linia demascării și compromiterii sale, precum și intimidării (ținând cont că este o persoană fricoasă).” (262). Fragmentele din jurnalul poetului și notele despre Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, publicate în “Săptămâna” își vor face efectul. În țară cărțile îi vor fi interzise, numele – trecut sub tăcere, în exil – evitat, disprețuit (de mulți), singur și trist. Nimeni nu l-a iertat atunci. Ultima notă, din 23. 11. 1985, informează, printre altele, despre starea precară a sănătății poetului, bolnav de cancer la ficat.
    Liliana Corobca
    * Cazul “Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, București, Ed. Pro Historia, București, 2006 (versurile sunt selectate din volumul Apa de apoi. Versuri din exil, Ed. Cartea Românească, București, 1991).

    Nota: Comentariul acesta va apare tiparit in revista "Orizont".
    Associated Topics

    Lecturi critice


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.35 Seconds