|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 37 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Istorie recenta: Gabriel Catalan. Gheorghe Ursu - o victima emblematica a comunismului Scris la Monday, March 19 @ 19:44:31 CET de catre asymetria |
Reamintim. Gheorghe Ursu era inginer si autorul unui jurnal personal din epoca national-comunismului. Victima a unui denunt din parte unei coelge de serviciu, el isi pierde viata in timpul anchetei de la securitate si de la anexa acesteia, militia. Torționarii, în complicitate cu restul personalului de pază al arestului și cu personalul medical din Calea Rahovei și, în parte din Spitalul Penitenciar Jilava, sunt responsabilii morții violente, la 17 noiembrie 1985, a lui Gheorghe Ursu, cauzată de peritonita generalizată, rezultată în urma spargerii intestinului subțire prin bătăile sălbatice și repetate la care era supus atît în arest cît și la anchete.Gheorghe Ursu - radiografia unui caz emblematic și simptomatic Cazul Gheorghe Ursu este unul emblematic din mai multe puncte de vedere. Mai întîi, el arată care era soarta ce îl aștepta pe intelectualul care în « epoca de aur » ar fi încercat să conteste sau să critice sub orice formă, prin scrisori adresate postului de radio Europa liberă sau chiar și într-un jurnal intim, organizarea și funcționarea societății comuniste ori conducerea de partid și de stat. În urma unui denunț al colegei sale de serviciu - Pârguța Croitoru - de la Institutul de Cercetări, Proiectări, Sistematizare a Localităților și Gospodărire Comunală din București, în decembrie 1984, inginerul Gh.Ursu este anchetat de Securitate în stare de libertate între ianuarie și mai 1985, este percheziționat la serviciu și la domiciliu, avertizat și sancționat pe linie administrativă și politică. Dar teroarea nu se oprește aici, Ursu fiind în mod insistent presat să toarne, securiștii dorind probabil să-și demonstreze « patriotismul » și « iubirea nețărmurită față de cel mai iubit fiu al poporului ». Arestarea lui Ursu se produce abia la 21 septembrie 1985, după ce anchetatorii securiști, în frunte cu mr. Marin Pârvulescu, se lovesc de refuzul lui Ursu de a da declarații despre prietenii și cunoștințele sale (din rândul scriitorilor, mai ales). Sub pretextul unei infracțiuni de drept comun: « deținere ilegală de valută » și « operațiuni cu mijloace de plată străine » (i se găsiseră la o percheziție domiciliară câteva sume infime: 5$, 10DM, 40DK , 40 DDRM, 1 shekel, 3000 lire ital.) este arestat și închis la Direcția Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliției din Calea Rahovei (arestul Direcției Cercetări Penale a Securității fiind lipit de cel al Miliției), unde este anchetat și torturat atît de milițieni (mr. Florea Popescu, lt.col. Mihail Creangă, lt.col. Stănică Tudor) cît și de securiști (mr. Marin Pârvulescu, col. Gheorghe Vasile), precum și de informatori și colaboratori ai acestora aleși dintre deținuții de drept comun, răsplătiți cu pachete, bani și reducere de pedeapsă (Radu Gheorghe, Marian *****ă). Toți acești torționari, în complicitate cu restul personalului de pază al arestului și cu personalul medical din Calea Rahovei și, în parte din Spitalul Penitenciar Jilava, sunt responsabilii morții violente, la 17 noiembrie 1985, a lui Gheorghe Ursu, cauzată de peritonita generalizată, rezultată în urma spargerii intestinului subțire prin bătăile sălbatice și repetate la care era supus atît în arest cît și la anchete. Este semnificativă și mușamalizarea crimei, prin procedee la fel de tipice epocii, ca și cele privind arestarea și anchetarea. Familia este mințită, izolată, amenințată, supravegheată, iar ancheta internă din cadrul arestului Miliției (și Securității) din Calea Rahovei și cea a Procuraturii militare, ambele obligatorii conform legii în astfel de împrejurări, sunt înlocuite cu un simulacru de anchetă, condusă de procurorul civil din Procuratura București – Vasile Manea Drăgulin (ajuns, deloc întîmplător, procuror general între 1992 și 1996). Mai mulți procurori celebri au fost implicați în desfășurarea acestui caz: Alexandru Țuculeanu (azi în Colegiul Superior al Magistraturii, după eroica sa prestanță din cazul Armaghedon-Mugur Ciuvică) a fost cel care, la ordinul Securității, a prelungit nemotivat arestarea preventivă a lui Gh. Ursu, iar Ilie Picioruș (azi tot în Colegiul Superior al Magistraturii și tot după eroice prestanțe în cazurile Armaghedon, Lele, Panait) s-a dovedit atît de obedient încît a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a lui Gh. Ursu în decembrie 1985, după ce acesta murise (dosar penal nr. 10639/ 1985 Judecătoria sectorului 6 București), frizînd grotescul. Alt procuror, militar de această dată și implicat în mușamalizarea anchetei de după 1990, timp de peste zece ani, inclusiv în prezent, este generalul Samoilă Joarză, actualul șef al secției Parchetelor militare din Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, cel care a dat « NUP-uri » (neînceperea urmăririi penale) pe bandă rulantă pentru toți ofițerii implicați în cazul Ursu. Alături de magistrații amintiți, trebuie spus că și securiștii de ieri și de azi (intitulați pompos ofițeri de informații) au continuat să dezinformeze și să manipuleze, încercînd, și parțial reușind, blocarea dosarului. Printre ei se numără Vasile Hodiș, fostul locotenent major implicat direct în cazul Ursu, care pînă în 1999 a fost colonel în SRI; colonelul Gheorghe Cotoman, adjunctul colonelului Gheorghe Vasile, șeful Direcției Cercetări Penale a Securității în anii ’80, care i-a și succedat acestuia la conducerea direcției (redenumită Diviziunea Juridică) în anii ’90; generalul de brigadă în rezervă Eugen Grigorescu, adjunctul șefului Unității Speciale “S” a Securității în anii ’80 (devenită UM 05135 București MapN –1990 și apoi UM 0289 București SRI în anii ’90), cel care a preluat jurnalul lui Gh. Ursu de la Securitate abia în 1987 și din nou la 6 iunie 1990 sub semnătură, iar apoi l-a distrus sau l-a făcut de negăsit, faptă pentru care este judecat în prezent; Dorin Mihăiasa, fost ofițer inferior la Direcția Cercetări Penale din Miliție în anii ’80, devenit locțiitor șef și apoi șef al Direcției Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poliției între, colonel din 1994, funcționar superior MI în 1999, comisar șef IGP și șeful Direcției de Cazier judiciar și Evidență operativă în 2003; generalul Marius Brăteanu, secretar general al SRI (Securitatea de azi), care « a aburit » societatea civilă atît în regimul Constantinescu, cît și în regimurile Iliescu. Bineînțeles că nu trebuie uitați cei doi colonei de miliție Mihail Creangă și Stănică Tudor, condamnați la închisoare în 2003, după îndelungi tergiversări ale justiției românești, cei care cu mare greutate s-au predat autorităților (ce s-au dovedit neputincioase în privința prinderii lor) după ce instanța supremă a dat sentința definitivă, dar fără să omită să arunce o ultimă diversiune presei, murdărind memoria victimei lor – Gh. Ursu – cu acuza nedovedită de colaboraționism cu Securitatea. Cercetarea de față, realizată pe baza studierii dosarelor judiciare despre Gheorghe Ursu, dovedește și faptul că Securitatea în totalitatea ei a făcut poliție politică, această instituție fiind creată și organizată exclusiv în acest scop: menținerea la putere a nomenclaturii și distrugerea oricăror potențiali inamici ai statului comunist. De asemenea, aceeași activitate de poliție politică o aveau, prin fișa postului, toți militarii, milițienii, magistrații și activiștii de partid de orice rang. Cu atît mai mult demnitarii, ca miniștrii de interne și de externe din acea vreme: Gheorghe Homoștean și Ștefan Andrei, care au mințit chiar și autoritățile americane, desigur, sub pretextul interesului național și al siguranței naționale, atît de des invocate de omologii lor de azi, asigurîndu-i că Gheorghe Ursu nu este un deținut politic, ci un simplu infractor de drept comun. Ca să nu mai vorbim de șefii Securității (generalii Iulian Vlad, Emil Macri, Gheorghe Vasile și Gianu Bucurescu), Miliției și Procuraturii sau de membrii Biroului Politic și ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, partidul unic, care se identifica cu statul și era, prin chiar legea de înființare a Securității, comanditarul acesteia (după modelul sovietic din care s-a născut: PCUS comanda KGB). Nu în ultimul rînd trebuie să arăt și faptul că CNSAS nu are absolut nici un merit în realizarea acestei cercetări ori în succesul demersurilor judiciare ale familiei lui Gheorghe Ursu (mai ales ale fiului acestuia, Andrei Ursu) sau în legătură cu vreuna din acțiunile desfășurate de Fundația Gheorghe Ursu, ci dimpotrivă s-a dovedit total insensibil și inapt să-și aducă vreo minimă contribuție la elucidarea acestui tragic și reprezentativ caz de poliție politică, respectiv de protest anticeaușist, eșuînd lamentabil chiar înainte de a demara vreo cercetare în privința dosarelor de securitate ale lui Gheorghe Ursu. De altfel, mi se pare evident și simptomatic, totodată, că CNSAS este o instituție paravan a Securității, care acoperă și spală Securitatea, și că întreg Colegiul CNSAS s-a dovedit un apendice al conducerii SRI, falsul conflict dintre tabăra intelighenților « răsculativi » (rămași blocați în propriile dileme existențiale și mărginiți la proteste publice de operetă) și cea a trepădușilor sicofanți ai actualului regim, ascunzînd, de fapt, conflicte și ambiții personale, dar și incompetențe crase și mari lașități. Deci, dragi cititori, vă sfătuiesc sincer să nu vă încredeți în CNSAS și nici în justiția românească pentru că iată, după 14 ani, au fost condamnați, cu chiu cu vai, doar trei vinovați în cazul Gh. Ursu: informatorul Marian *****ă și coloneii milițieni Mihail Creangă și Stănică Tudor și nici măcar aceștia nu și-au primit cu adevărat pedeapsa meritată. Dar cum ar putea fi altfel, cînd România nu și-a repudiat absolut deloc trecutul (recent) comunist/securist ?! București, 20 ianuarie 2004 Gabriel CATALAN P.S. Au trecut mai mult de 2 ani de cand am scris acest text si nimic semnificativ nu s-a schimbat cu toată tevatura propagandistică de la începutul anului 2005 legată de așa-zisa predare a dosarelor Securității la CNSAS (de fapt mutarea parțială a celor mai puțin interesante, după o serioasă selectare și cosmetizare a lor, dar fără evidențele minime necesare: cartoteci, fișe pe support de hârtie sau electronic, casete audio și video, benzi magnetice, fotografii, microfilme etc., în alt sediu aflat tot sub controlul Securității, însă la Popești-Leordeni, sediul nou al Arhivei CNSAS) și în pofida spectacolului mediatic ieftin din martie-aprilie 2006 cu privire la alegerea conducerii Colegiului CNSAS, prilej de încheiere a unui pact secret al tăcerii și cârdășiei comune între partidele politice românești și în principal între PD și PNL referitor la tainele celor mai sensibile dosare. Prevăd că nici noul Colegiu al CNSAS ales în martie 2006 nu va face nimic concret și important în sensul deconspirării Securității în ansamblul ei, cu toate că legea a fost modificată de curând în sensul celor scrise de mine, incluzând și alte categorii de organe represive și de persoane fizice care au încălcat drepturile omului și ale cetățeanului, colaborând cu organele comuniste represive sau lucrând direct în acestea ca angajați. Cei doi torționari condamnați, Stănică și Creangă (se pare, bolnavi de cancer) au încercat să scape din detenție pe motive medicale, dar până la urmă instanța le-a refuzat eliberarea înainte de termen; în schimb averile și le-au pus la adăpost înainte de condamnare, trecându-le pe numele rudelor, astfel încât n-au pierdut practic nimic, neplătindu-și datoriile privind daunele morale stabilite de judecătorii instanței supreme, iar viața din închisoare nu le este prea grea din moment ce locuiesc la vechea lor reședință de serviciu din Calea Rahovei, beneficiind de condiții aproape luxoase (vizite, mâncare specială, pachete, vorbitor, televizor, presă scrisă, timp liber, convorbiri telefonice la discreție) în raport cu alți deținuți și mai ales comparativ cu regimul suportat acolo de victimele lor în anii ceaușismului, ba chiar de ieșiri temporare repetate în oraș sub diverse pretexte, îndeosebi medicale și judiciare. Între timp, a fost condamnat cu deja cunoscuta blândețe a instanțelor românești care se pronunță în asemenea cazuri « sensibile » și generalul de brigadă în rezervă Eugen Grigorescu, securistul fiind găsit vinovat doar pentru neglijență în serviciu în privința jurnalului lui Gh. Ursu, dispărut fără urmă de la Securitate în timpul în care el era șeful unității SRI care deținea în custodie acest jurnal ce ar fi putut fi cheia descifrării multor mistere ale cazului în speță și poate chiar ale « epocii de aur » în general. În ultimul rînd, dar nu în cele din urmă, opțiunea președintelui Traian Băsescu, care în mod evident a colaborat cu Securitatea, de a menaja și chiar încuraja serviciile secrete moștenitoare ale Securității și de a refuza cu încăpățânare absurdă condamnarea regimului criminal comunist, îmi confirmă în mod nefericit afirmațiile din finalul textului de mai sus de acum 2 ani și 2 luni, ceea ce demonstrează cert că România nu s-a schimbat esențial în bine nici după alegerile din finalul anului 2004 și că nu dă semne că se va schimba politic prea curând (un indiciu sigur este și tratamentul pe care-l suferă așa-zisa lege a lustrației în Parlamentul României, amânată, contorsionată, cenzurată, redusă la o inutilitate legislativă cu scopul de a fi în final respinsă în plenul legislativului sau adoptată într-o formă lipsită de logică și eficiență aplicativă). Tare mă tem că nu-mi va fi infirmată nici această din urmă prognoză în următorii 3-5 ani. Gabriel Catalan |
|
Chestionarul articolului: |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |