Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 66 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: CĂLDURĂ MARE sau ZI TORIDA. Sceneta de Virgil Popescu
    Scris la Monday, May 01 @ 13:34:59 CEST de catre asymetria
    Securitatea si cultura O sceneta scrisa in toamna lui 1989, dupa cum ne asigura autorul, Virgil Popescu. Din sertarele nedeschise la timp.
    Dan Culcer



    PERSONAJE:
    TOVARĂȘUL: un tablou.
    FRIZERUL: înrăit, gata de scandal.
    TOVARĂȘUL BARBU: citește printre rânduri.
    OSPĂTARA: aproape tânără, amabilă.
    TOVARĂȘUL TOMA: cadru de nădejde.
    TOVARĂRUȘUL GOGU: încă tânăr, cu perspective mari.


    DECORUL: O piață dintr-un oraș prăfuit. În mijloc un mic spațiu verde. În centrul său un soclu. Pe soclu: “Cutia democrației”. Deasupra cutiei portretul Tovarășului. La baza soclului o interdicție: “Nu călcați iarba!”. Case demolate, blocuri. În stânga, colțul unei frizerii: “FRIZERIE, salon cat. I”, Afiș: “Nu primim bacșiș!”. În dreapta, puțin oblic, o mică terasă și fațada berăriei: “VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL, local cat. I”. Frizerul, halat peste blugi: mătură în fața vitrinei, precaut se apropie de cutia democrației, o scuipă, calcă îndemnul “Nu călcați iarba!”

    FRIZERUL (mătură): Căldură mare, mare căldură! (Își șterge fața asudată). Zăpușeala asta aduce ceva. S-aducă, numai grindină să nu fie! (Cu mătura curăță afișul.)….. Mult nu mai au, au intrat în anul morții. Auzi! După ei, după capul lor, intră omul în prăvălie, adică clientul și zice: “Bună ziua!”, sau “Salut!”, ori “Hai să trăești!”. Eu, așa vor ei, să i-o retez politic: ”Nu primim bacșiș!”. S-au tâmpit. Mult, puțin, atât cât e, bacșișul face parte din meserie. La valoarea mea puteam să ajung orice: profesor, inginer sau mai sus, n-am vrut, mi-a plăcut halatul alb și m-am făcut frizer. Pentru halat și bacșiș m-am făcut. Frizerul nu-i milițian, nu-i activist, aceștia astia iau fără să întrebe. Ospătarul mai umflă nota de plată. Frizerul nu, el e mândru, nu cere, la el e ca la doctor, lui îi dă clientul, îi bagă în buzunar. Doctorul refuză plicul? Nu. Eu dacă-l refuz, îl jignesc. El e generos, și eu să-l reped: “Până aici, bacșișul mă dezonorează”….. Aici parcă au dreptate, câțiva lei pe zi e rușinos, chiar umilitor. Toată ziua în picioare, pentru ce fac și cum fac, e puțin, mult prea puțin! Am răspundere, lucrez cu arme albe: pieptăn, brici, și foarfecă. Un moment, o clipă de neatenție și clientul rămâne fără o ureche, un vîrf de nas sau o bucată de gură. Singur în frizerie. Intră o namilă, un urs, o gorilă înfuriată, se uită la mine. Altul ar leșina. Păr peste tot: pe mâini, pe ochi, în nas, sub nas, gură, urechi și-n pantofi! Pe cap o claie de păr. Oglinda, cum îl vede, se îndoaie, crapă. Eu am curaj. Îl trântesc pe scaun și-i leg un cearșaf la gât. Pun mâna pe foarfecă pe brici și dăi muncă! Ce muncă; ocnă! Scurtează-i părul. Fuga la tocilar, ascute forfeca! Înapoi, trezește clientul, taie-i perciunii, fă-i cărare! Rade-i mustața, din nou la tocilar. Închis! Omul e prin piață. Caută-l! Ascute briciul, întoarce-te, rade-i barba, sprâncenele și când să-l spăl pe cap; industria are prioritate, nu-i apă! Aud: “Apa la găleată!” Mă uit, găleata-i goală. (Arată spre tablou.) Tovarășul a închis robinetul. “E cineva împotrivă?”. Eu am ridicat o mână. S-a numărat. “Se abține cineva?”. Au fost mai mulți, am ridicat-o și pe-a doua. S-a numărat de două ori. “Toată lumea pentru?! Vă mulțumim, de azi cu toți la fântână”. (Arată spre tablou.) Să mă pun cu ….? Nu-i momentul, aștept și car cu găleata. “Nu primim bacșiș.”. Eu nu cer. Tovarășii știu? Nu știu nimic. Trăesc pe altă lume, sau învățat numai să ia, de dat; nimic! Au magazinele lor… Barbu stă în casa lu’ bunicu, iar eu într-un pod de bloc. Bătrânu a murit în pușcărie, iar golanul i-a vândut mobila. Vin ei americanii! Vin. Îmi iau casa, atunci să-l văd pe tovarășul Barbu! (Intră în frizerie.)

    Ușa berăriei se deschide. Tovarășul Barbu apare în prag. Elegant, costum de vară, șapcă. Face un pas, doi, trei. E nemulțumit. Ospătara îl urmează. Femeia cu o mână trage de-o masă, în alta ține o sticlă înfășurată în ziar.

    OSPĂTARA: Aici e bine? (Barbu tace, face câțiva pași, ea după el, masa face zgomot.) Aici?
    BARBU: Măi fată, ți-am mai spus, și-ți repet, lasă-te de meserie! Du-te pe-un șantier, se caută, pleacă în agricultură! Acolo faci față, aici nu-i de tine. Nu ești bună.
    OSPĂTARA: Tovarășu Barbu, ce-am de nu-s bună?
    BARBU: Multe: n-ai stil, n-ai inițiativă. Ești surdă.
    OSPĂTARA: Eu surdă! Glumiți, am atestat, trag cu urechea la zece mese?
    BARBU: Ce folos! Atestat? Câți nu au! Ieri ce-ai raportat?
    OSPĂTARA: Ce zi a fost ieri?
    BARBU: Marți.
    OSPĂTARA: Eu nu mint, n-am avut ce.
    BARBU: Bine. Dar luni?
    OSPĂTARA: Luni a fost după duminică, am avut închis.
    BARBU: Duminică, duminică ați avut nuntă; nu te codi, dă-i drumul, ce-ai auzit, ce-ai văzut? Aud? Hai, hai, aștept!
    OSPĂTARA: Am văzut totul, de auzit mai nimic! Numai semne. Semne pe masă, sub masă, peste masă, multe semne; din ochi, sprâncene, gene, nuntă de muți cu surdo-muți!
    BARBU: Chiar toți?!
    OSPĂTARA: Jumătate, ginerele cu ai lui muți, muți! Mireasa și neamul ei, lacăt la gură și fermoar. Toți! Mireasa, un lacăt mic, miic, cu cheiță de argint.
    BADEA: Masa cum a fost, s-a mâncat bine?
    OSPĂTARA: Pregătiri au avut și nu prea. Băutura a mers, n-am gustat-o, oțet curat. Muzica n-a fost rea; da’ multă pauză. Friptura; talpă crudă, lumea flămândă; s-a mâncat.
    BARBU: Un gest, o vorbă? Chiar nimic!
    OSPĂTARA: A fost. Ceva, ceva, a fost. Soacra, cu ochii pe mireasă. La miezul nopții bombănea. Lată în spate, cu mâini de barbat, era pusă pe scandal. La brâu avea un satâr ascuțit, pe piept o decorație. Mesenii își dădeau coate, așteptau ceva. Ginerele tremura.
    BARBU: Da mireasa? Mireasa obrasnică!?
    OSPĂTARA: Nu, respectoasă, ochișori frumoși! Păpușă cu bun simț, o vorbă n-a scos! Cu mânuța stângă și-a deschis lacătul, și a privit-o pe soacră în ochi. Femeia a albit. Cu dreapta apucă furculița, și-o infige într-o halcă de carne. Soacra a înțepenit. Fata mușcă cu poftă din bucata însângerată, trage fermoarul și trece la mestecat. (Mestecă cu gura închisă, la colțul gurii îi apar dâre roșii.) Bătrâna a leșinat.
    BARBU: Șterge-te la gură. Lacăt sau Fermoar?! Ce-avea mireasa la gură?
    OSPĂTARA: Și, și; fermoar cu lacăt. Fermoarul alb-argintiu, iar lacătul galben-auriu, pe cap o coroniță, iar în picioare pantofi cu toc.
    BARBU: Darul cum a mers? Banii, grămada a fost mare? Mai ceva; nașul, nașul cât a dat?
    OSPĂTARA: Nu-s curioasă, pe naș l-am întrebat. A fost circ, n-a putut să deschidă gura, vinul tare, nașul și-a înghițit cheia!
    BARBU (mai face câțiva pași, Ospătara, cu masa, după el): Pe tine nu te supără? Masa, ia-o pe sus, îmi zgârăie timpanul!
    OSPĂTARA (ridică masa): Pe terasă e cald, praf, înăuntru ar fi mai bine. La separeu e răcoare, flori pe masă.
    BARBU (cu dispreț): Separeu! Ce cuvânt e acesta? Unde l-ai auzit? Inghite-l, uită-l, mușcă-ți limba! E străin aspirațiilor noastre. Din vocabular să dispară! Și perdelele! Perdelele jos, ferestrele goale, ziua să pătrunda soarele, noaptea privirile tovarășilor! Voi n-ați auzit nimic?
    OSPĂTARA: Ceva, ceva, am auzit.
    BARBU: Scris n-ați primit?
    OSPĂTARA (râde): Am primit, pe ușă. Șefu’ a și râs.
    BARBU (amenințător): Șeful și-a permis să râdă.
    OSPĂTARA (inocentă): Am râs toți, mai mult eu. Nea Frizeru a râs cu poftă.
    BARBU: Cum pe ușă!
    OSPĂTARA: Scris cu creta, mare: “Perdelele jos, fusta sus!” și un desen. Desen obscen, șeful l-a șters șeful.
    BARBU (cinic): Ai râs! Noi te plătim și tu râzi. (Aparte.) Frizerul râde cu poftă....
    OSPĂTARA: Am crezut că-i glumă.
    BARBU: Ce glumă! Sărac și curat, n-avem nimic de ascuns. Să știm și noi cine bea, cât bea și cu cine stă la masă. (Ospătara dă să plece.)
    BARBU: Stai, mai e ceva! Draperiile la cârpe de praf! Unde pleci?
    OSPĂTARA: Înăuntru, la perdele, le strâng, cobor draperiile, le fac cârpe de praf.
    BARBU: Nu acum, după ce plec eu!
    OSPĂTARA: Masa, o las aici? (Lasă masa jos.)
    BARBU: Nu-mi place de tine, n-ai privire în spațiu, nu gândești, privește, masa e în drum! Care vine se lovește de ea.
    OSPĂTARA: Închid ușa, o blochez.
    BARBU: Suntem la țară, punem parul la ușă!? Dă-o mai la stânga, adu și-un scaun!
    Ospătara aranjează fața de masă, intră în local.
    BARBU (Duce sticla la gură, bea, dezamăgit): Asta-i bere? Nu merge. Berea e bere când e rece, caldă e ceai. Ceai? Ar fi bine, spălătură, spălătură de vase! (Privește sticla.) Cald. Trebuie s-o beau, dacă o las, fierbe. (Bea.) Nu vrea să plouă. Secetă mare, murim de foame, acum nu, la iarnă. La iarnă iese lumea în stradă! Da, da, iese, pentru o bucată de pîine îți dă în cap. (Bea.) Afară e altă viață, am aer, spațiu. Între patru pereți mă sufoc. Tavanul mă apasă, mă sperie, nu mă pot concentra. Ce-a fost, a fost, s-a dus, sau e pe ducă. De-o parte nu pot sta, în cărți trebuie să rămân!
    Ospătara aduce un scaun fără spătar.
    BARBU: Âsta-i scaun, altul n-ai găsit?
    OSPĂTARUL: E nou, ce are?
    BARBU: Culoare, mă indispune și e șchiop, n-are spătar. Vreau unul ca lumea…! Stai nu pleca! (Golește sticla.) Ia și sticla, mai adu două, da reci să fie!
    OSPĂTARA: N-avem gheață.
    BARBU: Caută, descurcă-te, e sarcină! (Îi întinde sticla.)
    OSPĂTARA (Îi întinde invelitoarea): Tovarășe Barbu, păstrați învelitoarea, e cu ultima cuvântare. (Iese.)
    BARBU (Rasfoiește ziarul): Tovarășul la Iași; numai succese; aplauze prelungite, scandări. ….. Tovarășul la Timișoara; nimic nou; prețurile nu cresc, se reașează, din nou aplauze, urale. Cunoaștem: reașezările se țin lanț. La Craiova depășiri de plan….. Tovarășa academician, doctor, inginer, la Paris…, Londra; poza cu coc, poza fără coc. (Împăturește ziarul, îl aruncă pe masă.). În ziar nu scrie, citesc printre rânduri, ceva, ceva, mocnește: plenarele s-au înmulțit; Tovarășul colindă țara, în fiecare județ trage semnalul de alarmă, îl trage cu putere. N-are milă, nu iartă pe nimeni: frate, prieten, capitalist, socialist, la grămadă, îi ia tare pe toți! E cu-n picior în groapă, dar vrea scandal. Cu vecinii se înjură peste gard. La ruși a scos limba, pe unguri îi blestemă, în Marea Neagră a trimis pescarii. Vremurile sunt tulburi. Autoritatea a pierdut respectul. Bancurile politice s-au înmulțit: “Dați-i repede cu congresul că vă moare realesul!” Se dezinformează de jos în sus și se minte de sus în jos. Se fură, cu sau fără acte, se fură. La toate nivelele se fură, toți furăm, cât se mai poate. Tovarășul stă pe un capac de cazan, țara fierbe la foc mărunt, dacă ridica capacul, cazanul dă în foc, dacă îl apasă, cazanul explodează. Mă dau la fund. La o adică, mă dau dizident. Ce-a fost nu mai poate fi. Funcția nu e veșnică, cine nu fură e prost sau leneș. Leul își pierde valoarea. Banii trebuie învestiți. În ce? În aur? Aurul e sfânt, nu găsesc. Valută? Dolari, lire, mărci, merită și rubla e de viitor. Țara e mare, îmi închei socotelile, îmi iau transferul, plec, fug, un loc mai găsesc..… (Glas oficial.) Calm, tovarășe Barbu, nu-i momentul, așteaptă, de d-ta mai e nevoie! (Glas normal.) Un oraș unde nu mă cunoaște nimeni ar fi grozav, eu să-i cunosc pe toți, ei pe mine nu. Ar fi ideal! Eu la costum, cravată, incognito și invizibil pe Strada Mare. Cu mâinile înfipte adânc în buzunar! Doar una, stânga, da până la cot! În dreapta; gentuța cu dosare! (Râde satisfăcut.) Ha, ha! Sisoe, Sfântul Sisoe să apară, să-mi stea în cale, să încerce! Praf îl fac! (Amenințător.) Bătrâne la o parte! Nu vrea? Îi scot dosarul! Tiho și sadites! Atâta îi spun, adică stai în banca ta și ține-ți gura! Ce-ai făcut? Mai întrebi? Nu știi! Ai uitat? Îi scot dosarul, copia! Scrie aici? Citește, știi să citești? (Încântat.) I-am închis gura. Tiho tavariș, sadites! Ce dur sunt, și ce accent, dasfidania! (Panică.) Dacă n-are dosar? A scăpat n-are?(Își revine.) Il fac.
    Apare Ospătara, într-o mână un scaun, în cealaltă două, toate cu spătar.
    BARBU: Un scaun, unul ți-am cerut, nu trei!
    OSPĂTARA: Să fie!
    BARBU (cu glas tare): Cum să fie? Ți-am mai spus și-ți spun, nu-mi placi! Încurajezi lenea și risipa. Mâncăm mult și nu-i bine! Scleroza! Ai auzit de ea? E o boală grea, e fără leac. Scleroza ne pândește. Uiți de unde ai plecat? Ești adusă să faci educație. Consumatorul trebuie să mănânce rațional și repede. (Numără pe degete.) Mic dejun, prânz și cină, de trei ori pe zi, pierdem timp, mâncăm prea mult. Trebuie să mâncăm odată în zi!
    OSPĂTARA: Sunt zile când nu gust nimic.
    BARBU: Nici chiar așa!
    OSPĂTARA: O masă pe zi e suficient?
    BARBU: După îndeplinirea planului! (Arată spre interior.) Aveți prea multe scaune! E local public, nu loc de bârfă. La o masă un scaun, cel mult două!
    OSPĂTARA: Masa are patru locuri, dacă-i rotundă, cinci?
    BARBU: Aici nu punem țara la cale. Era să uit; la mese doar linguri; atât! Cuțitele, furculițele, să dispară, sunt arme albe! Trei scaune, mult, lasă unul!
    OSPĂTARA: E ora, acum apare tovarășul Toma.
    BARBU: De sclerozați m-am săturat, de când îl știu, tot flămând, îl bagi în bucătărie! (Ospătara apucă scaunele.) N-am terminat, nu pleca! Aveați o umbrelă de soare, n-o văd, o mai aveți sau a luat-o șeful?
    OSPĂTARA: Ce să facă cu ea, șeful stă la bloc?
    BARBU: Te faci că nu știi, de căbănuță ai uitat? Căbănuța de la lac, șeful acolo a dus umbrela! Ce căbănuță, casă, vilă, viloi; palat! Nu vezi soarele de ea.
    OSPĂTARA: Gura lumii! Am văzut-o, ce palat, ce vilă? O colibă, un bordei, o groapă înfiptă în pământ! Mi-a plăcut poarta. N-are gard, dar are poartă. O poartă mare, grea.
    BARBU: Ai fost, la poartă, un lanț, un lacăt, ai văzut?
    OSPĂTARA: Nu.
    BARBU: Cum o închide?
    OSPĂTARA: Cu grijă, din priviri.
    BARBU: O închide electronic. De unde bani, o avere l-a costat?
    OSPĂTARA: Acolo n-are curent.
    BARBU: Nu spun mai mult, are telecomandă. Din priviri? Ce prostie aud!
    OSPĂTARA: Și eu pot: fac ochii mari, trebuie răbdare, privesc poarta, mă concentrez, și poarta se deschide. Clipesc încet și poarta se închide. Șeful a ajuns as. Când bate vântul, se încruntă, strânge din ochi și poarta se izbește.
    BARBU: Pentru pod îi trebuia lift? (Ironic.) Îs trepte multe, îl dor picioarele?
    OSPĂTARA: De unde ați scos-o!? Nici scară n-are, urcă și coboară pe o frânghie.
    BARBU: Colibă, bordei, așa vi se pare vouă. (Cu răutate.) Știm noi mai bine ce e! Țineți unul la altul, asta e. Toți ăștia din comerț sunteți niște hoți! … Ce te uiți așa? Gura și degetele le aveți pline de aur.
    OSPĂTARA: Tovarășu Barbu, eu nici verighetă n-am, nu mi-am permis.
    BARBU: Vorbesc la general. Unii întrec măsura, cumpără cu kilogramul, nici chiar așa! Am nuntă în familie, nu găsim verighete. Un gram, două, nu știi pe undeva?
    OSPĂTARA: Dumneavoastră nu găsiți!? Nu cred. Nu vreți, un telefon, băieții saltă pe cine trebuie, bat la el și apare aurul!
    BARBU: Nici chiar așa, vremurile s-au schimbat.
    OSPĂTARA: Penițe, paisprezece carate, chinezești, n-ați căutat.
    BARBU: S-au vândut. Orbii cumpără cu sacul, ciungii cu găleata,
    toată lumea s-a pus pe scris.
    OSPĂTARA (ton jos): Niște dolari, vă interesează?
    BARBU (același ton): Cu două bucăți, m-ai tras în piept.
    OSPĂTARA: Nu eu, gândiți-vă bine! Altul. Ce au?
    BARBU: Sunt dubioase, una pare falsă.
    OSPĂTARA: Nu-i problema, dolarul se caută, vi-i cumpăr eu.
    BARBU (discret scoate două bacnote): Cât dai?
    OSPĂTARA: Să-i văd. (Îi pipăie, fără să-i vadă.) Auu! V-a înșelat, se ia vopseaua de pe ei, cine vi i-a dat?
    BARBU: Mai știu eu!
    OSPĂTARA: Vi-i iau, jumătate din cât fac.
    BARBU: Adică eu să pierd?!
    OSPĂTARA: Sunt falși, îmi pare rău, astea-s prețurile.
    Ospătara intră în berărie, de scaune a uitat. Din spate, dreapta, printre dărămături, apare tovarășul Toma. Costum, guler răsfânt, șapcă, geantă burdușită.

    TOMA (îl zărește pe Barbu, își privește ceasul, notează): Tovarășul Barbu!…Cam devreme, e și un sfert.…. E ceva cu el, îl simt, s-a schimbat, nu-mi place. Să-l trec la crâșmă sau pe teren? Nu-i grabă, îl mai pasc un timp. La ce s-o gândi? Pun semnul întrebării. (În dreptul soclului se oprește. Privește cutia, se revoltă, scoate batista, o curăță.) Să scuipi “Cutia democrației”? E prea de tot, s-a ajuns prea departe! Miliția nu-și face datoria și-s destui, bine plătiți, plus ce mai ciupesc ei. Cu oamenii aștea e ceva! Ai nevoie de el, iar el, milițianul, e mereu în altă parte. Lângă fiecare lozincă, cutie, fie și poștală, trebuie postat un milițian. Unul e puțin. Trei, cu pistol și pușcă mitralieră! Care trece, se apropie, să fie legitimat! Să știm și noi cu cine avem de-aface. (Deschide “Cutia democrației”, o avalanșe de scrisori se revarsă, le vâră în geantă, cu reproș.) Ieri am golit-o! Noi suntem de vină, noi i-am învățat carte. Așa ne trebuie! Rezultatul se vede, ne bombardează cu scrisori și anonime. Cu cititul sunt de acord, sunt documente, hotărâri de partid, cetățeanul trebuie să le cunoască. Să-i înveți pe toți să scrie e o prostie. Trebuie strâns șurubul. Semnătura e de-ajuns. Iei la cunoștință și semnezi. Ai ceva pe suflet, avem telefon, oameni în teritoriu, rezolvăm orice problemă. (Strânge scrisorile, închide “Cutia democrației”, înfige în fața soclului tăblița “Nu călcați iarba!”) Unii sunt puși numai pe rău, cu iarba ce-or avea? Analfabeți, scrie clar: “Nu călcați iarba!” și ei o calcă. (Indignat.) Și Barbu acesta, când e nevoe de el stă cu spatele, citește, nu-i bun de nimic, nici de pândă nu-i bun. Mă sacrific, stau și-i prind pe toți.

    Ușa frizerie se deschide. Frizerul apare cu două găleți. Pe ușă pune un bilet.

    FRIZERUL: Milogii, iar au oprit apa! Să car mi s-a urât. ( Se apropie de soclu.)
    TOMA (către Frizer): Măi tovarășu, pe mine mă cunoști?
    FRIZERUL: Eu cunosc tot orașul, ia, ia, ridică șapca! (Toma o ridică.) Ce cap pătrat ți-a făcut! Nu-mi place, cine te-a tuns?
    TOMA: Lasă fleacurile! Mă cunoști sau nu?
    FRIZERUL: Parcă, dar nu știu de unde.
    TOMA: Cum nu știi? Răspund de cartier!
    FRIZERUL: De când?
    TOMA: Nu contează, ia spune, pe lângă “Cutia democrației” cine a trecut? Pe cine ai văzut? Cine și când a scuipat? Hai, dăi drumul, nu spune nu, îl știi; o păsărică mi-a spus!
    FRIZERUL: Minte. N-am văzut, ce să spun?
    TOMA: Nu cred.
    FRIZERUL: Eu stau cu spatele la ușă nu cu ochii pe geam.
    TOMA: Adică nu știi? Vrei să te cred?
    FRIZERUL: Păsărica, cioara aia, nu ți-a spus!? Eu îmi respect meseria, mă uit la client, nu mă strâmb în oglindă.
    TOMA: Auzi; să nu spui nu! O frizerie e un fel de gară, unul intră altul iese, auzi și vezi multe.
    FRIZERUL: Ași vrea eu, moda s-a schimbat și lumea! (Arată într-o directie!) Uite, după colt! În spate, îl vezi cum fuge? Nu? Păcat, s-a dus. Un golan cu plete. M-a văzut și s-a dus. I-am promis lu ta-su, dacă nu intră cum cine să-l tundă?
    TOMA: Dar clienții, mulți, puțini, care îți vin, sunt mulțumiți, ce zic? Părerea lor?
    FRIZERUL: Despre ce?
    TOMA: De ce e în jur, de ce se întâmplă în lume!
    FRIZERUL: Ai fi ce-ai fi, nu-mi placi! Te faci că nu știi, fotbal și femei! Altceva ce crezi? Eu cu femeile nu le am, trei m-au lăsat, nu-s bun, iar fotbalul nu-mi place.
    TOMA: Și-i lași să trăncăne, pe ce lume trăiești, frizerul nu mai e ce-a fost, e un artist, un propagandist, modelează conștiințe!
    FRIZERUL: Eu, activist!
    TOMA: Ce te miri? Toți suntem, toți facem politica partidului. Ai ceva împotrivă, nu vrei binele țării? …. Materiale v-am trimis, știi să citești, folosește-le!
    FRIZERUL: Asta și fac. Intră un oarecare, el: “Bună ziua!”. Eu: “Tovarășu, bani potriviți! Rest n-avem.”
    TOMA: Atât?
    FRIZERUL: Trec la treabă, îl rad, îl tund, ce vrea clientul!
    TOMA: Cum ce vrea? El știe? Nu tovarășe, clientul nu-i de merserie, el habar n-are! Dumneata ești și ai obligația să-l îndrumi, să-l înveți ce-i bine, dacă-i ceapist, vorbește-i de ce-l doare, de secetă!
    FRIZERUL: Nu sunt mut, cum intră țăranul îi arăt scaunul. Am autoritate, omul simplu mă respectă, se așează! Calm îi și arunc pălăria: “Nu plouă.”, îi amintesc.
    TOMA: Bine spus, bine acționat, i-ai câștigat încrederea!
    FRIZERUL: Nu stau la vorbe, apuc pieptănul și-i fac cărare.
    TOMA: Cărare? Să n-aud! Cărarea separă, desparte, ce-i în stânga e al meu, în dreapta al tău, iar în față izlazul comunal.
    FRIZERUL: Cunosc, unde pasc vitele. (Arată timid.) Nu i-o fac pe mijloc, mai pe-o parte…, mult pe-o parte.
    TOMA: Am spus fără! Trebuie să uite, cărarea îi amintește de ce-a fost, de proprietatea privată.
    FRIZERUL (ironic): De plugul tras de boi, de datorii și sărăcie.
    TOMA: Pieptănă-l, fă-i frecție, și vorbește-i de tractoare, combine și viitor! Insistă pe producția la hectar! Pe la prânz; cred că știi? Ceapiștii cam dorm, stropește-l cu apă, nu multă, cât să-i amintească de rouă și gata, trezește-l, ia-i banii și afar’ cu el!
    FRIZERUL: Fără să-l tund?
    TOMA: Omul de la țară învață greu, trebuie răbdare, i-ai luat pălăria, nu uită, va reveni, atunci îi tunzi, da scurt, gazon, îi dai cu ulei pe păr și-i vorbești de îngrășaminte și irigarea la timp! Pe orășean, pe muncitor, ia-l repede, din mers. (Imită un motor.) Tar, tar, turr! Îl tunzi cu electrică, cu mașina îl tunzi mare, la un deget, cu gura îl toci mărunt: calitate, export; calitate, export. La intern cantitate, la export calitate! Când vorbești trebuie să fii convingător și hotărât. Ține minte: foarfeca și briciul de bărbierit la vedere! Sculele îți dau prestigiu și greutate în argumente. Unul are gura mare, altul un nas obrasnic ori neg pe obraz, nu sta pe gânduri, retușează, cârpește, taie fără milă, fă-i clientului o față nouă!
    Tovarășul Gogu, ținută sportivă, vine din stânga, în dreptul frizeriei se oprește, privește biletul.
    FRIZERUL: Tovarășe, cine ai fi, îmi pare rău, te las, trebuie să te las, mă așteaptă clienții! (Pleacă, aparte.) Jigodia asta nu-mi scapă, dacă nu gâtul, o ureche tot i-o tai.
    TOMA (indignat): Șobolanul, nu mă cunoaște! Șție cine sunt, da făce pe nisnaiu, mă pomenește el! (Își privește ceasul, notează în carnet.) Interesant; a apărut și tovarășul Gogu. Întâi Barbu și acum tânărul Gogu, bătrânul lup și cățelandru, oamenii lui Arghir. Șarpele și gușterul au ieșit la soare. (Trece în spatele soclului.)
    GOGU (citește biletul): “Vin imediat, așteptați!” (Își pipăie părul, barba.) Hai, vino!….. Ce căldură, prăpăd! Când am plecat n-a fost așa…. Străinii au valută, au și vin cu ea. Focul să-i ardă, pe toți să-i ardă, cu banii lor cu tot! Nici n-au sosit, au zis că vin, pe noi ne-au și dat afară! …. Mă supăr eu, tot răul a fost spre bine, soarele acesta mă topea, făceam insolație. Mii de oameni în apă, sub apă, pe plajă și n-am văzut un doctor, un halat, o bonetă albă! Toată lumea în slip. Și scumpete, totul pe bani. Unde te uiți, mai sus, mai jos de brâu, costă. La umbră nu puteam sta, n-ai relații te iau ospătarii la goană. Obrasnicii! Am terminat cu marea; la anu: “Gogule, la munte, la stână!” Tovarășul Arghir avea dreptate, tovarășul Arghir m-a sfătuit, nu l-am ascultat! La munte trăiesc fără ceas, respir aer curat, am parte de liniște. Noaptea privesc stelele, ziua crestele munților și nori. Ciobanii îs oameni primitori, dau brânză ieftin și lapte gratis. (Se privește în oglinda vitrinei.) E o problemă; unde sunt oi sunt și lupi. N-am știut; bee! Acum văd, e riscant, am privire de berbec. Mai bine stau acasă, stau și aștept. Schimbări vom avea. Gorbaciov se zbate, împinge spre noi glasnostul și perestroica. Polonezii se mișcă, la fel și ungurii. Cehii scriu scrisori. Sârbii ne compătimesc, bulgarii râd de noi. De țările-astea ne leagă mii de fire, de-o parte nu putem rămâne. Redegeul tace, de ce tace? La noi plouă cu succese. Furtuna e pe-aproape, vârtejul s-a pornit. La ora H voi fi în față, dar mai în spate. Neamțul are ce mânca, îmbrăca, e sătul, la noi vor fi capete sparte. După; ce-o fi, ies în față. Am toate șansele, din rezerva de cadre fac parte, sunt și tânăr, greșeli n-am făcut. Politic sunt curat. Am și sprijin, tovarășul Arghir m-a remarcat. Tovarășul Arghir e cineva! Un petec de umbră tot găsesc. (Ridică mâna, se apără de soare.) Dacă nu; mi-l fac. Cu gentuța sub braț; muncă de îndrumare și control! Nu-i rău. Îndrumare nu, numai de control, sună mai bine! Mâncarea să iasa!
    Tovarășul Toma se apropie de tovarășul Gogu.
    TOMA (ton oficial): Tovarășe Gogu, gata! Gata cu odihna, te-ai și întors!?
    GOGU : Să trăiți! Tovarășu Toma, iertați-mă, nu v-am observat!
    TOMA: Sunt și mic. Cam scurt concediul, cam scurt?
    GOGU: Din contră, m-am săturat. Eu am vrut, după bilet luni sosesc, luni la prânz cu rapidul, clasa întâi se înțelege!
    TOMA: Ce ți-a venit, rapidul nu oprește lunea?!
    GOGU: Nu-i problemă, trag semnalul de alarmă.
    TOMA: Ești în bani, amenda e piperată!
    GOGU: Cât să fie? Mă descurc eu!
    TOMA: Fii atent, cu cefereul nu-i de glumă!
    GOGU: Pentru alții, eu cu gara, cu șeful de stație, sunt pe bune.
    TOMA: Până luni ce faci?
    GOGU: Mă pregătesc, vreau să arăt bine. Încep de sus, părul, barba. Frizerul ăsta pe unde o fi?
    TOMA: Nu știu, nu l-am văzut.
    FRIZERUL: Își bate joc, aștept ca un caraghios, încă puțin și mă enervez și nu vreau. Pe unde o umbla? Nu-i place munca, s-a ajuns, într-o zi i-o fac!
    TOMA: Rest dă? Spune nu și l-am ras!
    GOGU: Eu nu-i permit, cum intru îi spun: “Mă tunzi așa!” și-i arăt cum. El: “Cu frecție, fără frecție?” și-mi înșiră niște prețuri. Eu: “Mă tunzi de atât!”, și-i dau fix. La o adică, dacă partidul ni-o cere, ne documentăm.
    TOMA: Nu-i nevoie, scăpăm de el, îi demolăm șandramaua. Ce vezi în jur, casele ăstea, cocioabele…
    GOGU: Uitați-vă bine, unele au farmec. (Arată.) Acolo, priviți! Ce mansardă, ce acoperiș frumos!
    TOMA: O demolăm, radem, nivelăm tot. Frumosul nu ține de foame. Redăm terenul agriculturii.
    GOGU: Și oamenii?
    TOMA: La bloc nu-i bine?
    GOGU: E, dar ca la bloc, unii peste alți, printre ei fier și beton, cămăși și chiloți în balcon. Nu un pom, nu o floare. Ușă în față, ușă în spate. În stânga perete, în dreapta tot perete.
    TOMA: Specificul local îl păstrăm. In comune, baia și veceul le-am lăsat în curte.
    GOGU: Am văzut. Doi pari, de unul te ții și cu altul te aperi de câini.
    TOMA (râde forțat): E banc. Nu ține, dar e bun. Ce zăpușeală!
    FRIZERUL: Încă o zi, două și asfaltul ia foc…. La ora asta închis?! Acest Frizer pe unde o fi?
    TOMA: E după apă.
    FRIZERUL: Iar au oprit-o?! Fântâna-i departe?
    TOMA: E după colț. Vine el! (Își pipăe barba.) Și barba mea e mare. Așa sunt eu, mă iau cu munca și uit de mine. Cât e ceasul?
    GOGU: Și cinci.
    TOMA: Numai atât?! Am timp, o dau jos. (Cască.) La și jumătate e o ședință. N-am nici-un chef, sunt în prezidiu, trebuie să mă duc.
    GOGU: Frizerul întârzie și nu-mi place. Nu pot, mor dacă aștept. Timpul înseamnă bani, el n-o fi aflat?
    TOMA: Hai că-mi place, cine a spus-o?
    GOGU: Marx.
    TOMA: Nu, nu, Marx nu, eu l-am studiat, n-am găsit.
    GOGU: Atunci, un văr, un neam de-al lui, nu contează, omul are dreptate… O mașină electrică cât o costa? Stau în pat și mă rad, mă rad cu ochii în tavan. Merită, îmi iau una!
    TOMA: Aveam eu un brici de bărbierit, doi gemeni…
    GOGU: Doi gemeni? Ce nume!
    TOMA: N-ai apucat, oțel special! Pe lamă, lângă prasele, avea doi omuleți. Îmi făceam treaba cu el. Mi-a dispărut. Știu cine mi l-a luat.
    GOGU: Și stați așa?
    TOMA: Nu, îl aștept la cotitură. Mașina electrică e bună, m-am gândit și eu, e scumpă, dar merită. Unde stai?
    GOGU: În Cartierul Nou, la blocul turn, ultimul etaj, am și balcon. Când vreau ating cerul cu mâna. N-ar fi rău, cînd plouă îmi picură în pat, mai e ceva…
    TOMA: Cunosc situația. Apa, când vine, vă inundă subsolul, iar curentul electric când urcă, dacă urcă, stă un minut și coboară.
    GOGU: Am promisiuni, la parc, în vile, e un apartament liber, la sfârșitul lunii mă mut.
    TOMA (încântat): Dumneata vii? E chiar lângă mine, vom fi vecini.
    GOGU: Știam. Fostul locatar, pe unde a ajuns, cum a plecat?
    TOMA: Urât, pe sus, într-o noapte l-au luat. Un îngâmfat, acum e de unde a plecat, de n-o fi mai jos. Ești sigur? Amatori sunt mulți. Tovarășul Barbu n-are pe cineva?
    GOGU: Am aflat, n-are spor, e mic, eu am pe unu mare.
    TOMA: Ai dat lovitura. Iarna, la bloc, vor fi probleme. Încălzirea cu lemne e sigură, terracota e sfântă.
    GOGU: Acum știți ce-i la mine? Cuptor: tavanul și pereții au luat foc, sunt afumați.
    TOMA: Mai e ceva, vecinii. Altă lume! (Umil.) Dimineața; tu primul: “Să trăiți!”, “Să trăiți!” (Grav.) Tovarășii cu funcții coboară: “Salut, salut!”, îți răspund, adică: “Ești de-al nostru.”
    GOGU: Și la bloc am vecini săritori, de treabă, dar simpli, fără orizont, cu aspirații mărunte: un frigider, un concediu la mare, mai rar o mașină. (Gest.) Dintre toți, eu sunt cel mai…
    TOMA: Se și vede.
    GOGU: Mă bucur.
    TOMA: De departe. Ai dreptate, acolo nu poți rămâne, ai nevoie de altceva, de un alt mediu. Te-ai mutat, foarte bine! Un sfat: cunosc mediul, fără vizite! Vrei să mă vezi, mă chemi la gard. N-avem nimic de ascuns, îmi vorbești tare, îți răspund la fel. Era să uit; în prima lună te culci devreme!
    GOGU: Dacă n-am somn?
    TOMA (înțelehgător): Stingi lumina, și tragi cu urechea. Tu cu urechea la ușă, ei cu ochii printre gard. Cu răbdare și puțin efort, îi auzi: “E obosit!”, “De la ora asta?”. Te înjură unul. Dumneata taci și sforăi. Sforăi tare! Eu le răspund, scurt: “Da, e obosit, muncește mult.”, a doua zi te scoli primul.
    GOGU: Tovarășe Toma, să mă culc cu găinile?
    TOMA: Prima impresie contează! Ințelege, ești nou venit!
    GOGU: Aveți dreptate. Stau în prag și sforăi.
    TOMA: Așa îmi placi. Încă ceva: nevasta ți-o sparge capul, mai rău, te-o înșela: rabdă, nu divorța! Femeia îți dă viață, femeia te ridică, tot ea te coboară. (Arată spre tablou.) Tovarășul, mai bine zis Tovarășa, nu admite!
    GOGU: Dacă femeii i s-o uri cu binele și ea cere divorțul?
    TOMA: Am mai văzut la tribunal femei fugărite, bătute, dar cu zâmbetul pe buze, nu!
    GOGU: Sunt atâtea cazuri. Tovarășul Marcu, adică Marcu, tovarăș nu mai e.
    TOMA: Și nici n-a fost. Ce-ți veni cu el?
    GOGU: Nimic, a rămas la Paris?
    TOMA: Un trădător!
    GOGU: Tot divorț se cheamă. Cine ar fi crezut…. ?
    TOMA: Eu mă așteptam.
    GOGU: Ce-i lipsea lui Marcu? Nimic, avea tot. Tot și ceva pe de-asupra. Nu-l înțeleg; de ce-a făcut-o?
    TOMA: Indicii au fost: fuma Kent, un pachet pe zi! Bea Coca Cola, cu sticla, nu cu paharul! Și umbla cu dicționare. Le-am spus, Arghir nu m-a ascultat.
    GOGU: Printre străini ce-o face?
    TOMA: Moare de foame, el acolo și familia lui aici. La Paris și măturătorii vorbesc franțuzește.
    GOGU: Eu sunt burlac, la toamnă mă însor.
    TOMA: Ești plin de surprize. Te credeam căsătorit. Cine e fericita, o știm?
    GOGU: Si da și nu, e surpriză.
    TOMA: Ai grijă, să n-ai tu o surpriză! Când te însori deschide bine ochii, fă-i mari!
    GOGU: Mă credeți copil? M-am documentat.
    TOMA: Cum arată?
    GOGU: Bine, are niște sâni, când mă gândesc….!
    TOMA (închide ochii): Tampoane? Îmi plac femeile cu piept mare, și coapse puternice!
    GOGU: Și niște ochii….…,
    TOMA: Mari, rotunzi! Ce culoare?
    GOGU: ……parcă verzi. Nu, verzi îi avea….. îi avea… am uitat, îi avea cineva.
    TOMA (râde): Le-ai uitat culoarea?! Nu te grăbi, mai așteaptă, poate apare alta!
    GOGU: Nu mai pot. (Gest “de sus”) Un tovarăș mi-a recomandat-o, i-am dat cuvântul.
    TOMA: E altceva, de ce n-ai spus?
    GOGU: Să mă laud? Nu-mi place.
    TOMA: Nici chiar așa, să ne bucurăm și noi!
    GOGU: E femeie serioasă, în ziua de azi cam rar, de casă, cu responsabilități, doi copii, nu o fufă fără căpătâi! Am și hotărât, tovarășul a fost de acord, mai facem doi să avem patru.
    TOMA: Cu cine ai hotărât?
    GOGU (gest “de sus”): Cu tovarășul, nu el mi-a prezentat-o? Mi-a spus: “Gogule, nu sta, dă-i înainte, la patru te oprești!” Patru copii, cum cere la decret.
    TOMA: “Dăi înainte!” Pare harnică, la pat nu leneveste.
    GOGU: Are și ceva bani la cec.
    TOMA: Cine-i tovarășul? Hai spune!
    GOGU: E tare. Mi-a cerut, nu pot să spun.
    TOMA: Tovarășe Gogu, ai dat lovitura! Bravo, te felicit!
    GOGU: Nu-i meritul meu.
    TOMA: Îmi placi, băiat modest. Un gând, o întrebare, nu bârfă! Te superi… nu-ți spun!
    GOGU: Eu, de ce? Dați-i drumul!
    TOMA: Copiii? Nu, mai bine altă dată!
    GOGU: M-ați făcut curios, spuneți!
    TOMA: Copiii n-au nici-o vină. Poate unul, sau amândoi, or fi ai tovarășului? (Gest “de sus”.) Dacă afli, ce faci?
    GOGU: N-am eu norocul asta!
    TOMA: Noroc! Și dacă îi mai toarnă unul?
    GOGU: Care e problema? Eu îi cresc copilul lui, iar el are grijă de mine.
    TOMA: Tovarășe Gogu, m-ai convins, le vezi în perspectivă, ai cap, ești ambițios, o sa ajungi departe. (Îi strânge mâna.) Dacă vrei, luni sunt la gară, la cât vrei te aștept la trenul rapid.
    GOGU: Și dacă nu oprește?
    TOMA: Cine, mecanicul? Să încerce!
    GOGU: Cu căldura asta! Vara șinele se alungesc, trenul face un mic ocol: dacă întârzie?
    TOMA: Primul care ajunge așteaptă. Vrei să te aștept, sau te ferești de mine?
    GOGU: Dacă vreau? Chiar vă rog! Capăt încredere. Am și bagaj, mult bagaj! Pe unde am fost n-am dormit, am tras cu urechea, am privit, m-am documentat. (Își ciocănește fruntea.) Aici am adunat. E plin. Vreau să dorm și nu pot. (Își apleacă capul.) Auziți cum se aude: bum, bum!
    TOMA: Unde?
    GOGU: În cap. Un ciocan mă izbește în frunte.
    TOMA (îi pipăie fruntea): Mă, tu ai temperatură, chem salvarea? Te simți bine, spune?
    GOGU: Tovarășe Toma, vă asigur, nu am nimic, sunt sănătos, mă simt minunat…
    TOMA: Știi ce; vom fi, suntem ca și vecini, lasă formalismul, spunem pe nume! Curaj! Nu vrei?!
    GOGU: Greu; între noi e o diferență de …
    TOMA (scurt): În acte, în carnetul de partid, sunt trecut Nicolae, prietenii îmi spun Nicu. Să te aud!
    GOGU: Tovarășe Nicu….
    TOMA: Scurt, democratic, Nicu.
    GOGU: …Nicule…
    TOMA (satisfăcut): Așa te vreau, întinde mâna, vreau să ți-o strâng tovărășește! (I-o strânge.) Bolnav nu ești, îmi pare bine, pari agitat? E mult spus, te văd schimbat, ce te frământă?
    GOGU: Mă simt bine, nu am nimic.
    TOMA (îl ceartă cu degetul): Eu am ochi, te ascunzi de-un prieten?
    GOGU: Nu, doar capul mi-e puțin greu, simt o turbulență, e plin cu idei, dau și peste, sunt una și una, e păcat, toate valoroase! Prin gări se învârt hoți și persoane dubioase. Îmi fac griji, inteligența e rară, se fură. Ideile trebuie păzite. Dacă le am, de ce să le pierd? Eu cu munca și altul cu roadele? Tot vii la gară, ajută-mă, mai adu oameni, am multe idei și planuri de viitor, e păcat să dispară, ori să uit câteva în tren.
    TOMA: Încă nu te-ai convins, la noi nimic nu se pierde, nimic nu se ascunde, o vorbă nu se uită. Totul se află, totul se găsește.
    GOGU: Unde, la miliție sau securitate? Acolo nu mă duc. La “Obiecte pierdute” m-aș duce, dar s-a desființat!
    TOMA: Desființat, de unde ai scos-o?
    GOGU: Nu mai avem ce pierde, mâncăm și ne îmbrăcăm rațional; un sfert de pâine pe zi, un salam cu soia pe lună, o cămașă și un ciorap pe an.
    TOMA (se uită în jur, îi pune mîna la gură): Soarele te-a bătut la cap, vorbești aiurea, te-a bătut bine. Ai uitat; biroul “Obiecte pierdute.” s-a dezvoltat, a devenit minister. Desființat, de unde ai scos-o? Și-a schimbat doar numele. Era și timpul, am devenit proprietari, producători și beneficiari de bunuri materiale. Săracul n-are ce pierde, gospodarul are, era și timpul, în fiecare loc aglomerat, am deschis un “Punct de documentare”. În gară sunt două, în piață unul, le-ai văzut? Le-ai trecut pragul?
    GOGU (dezamăgit): Numai o dată! Zilnic! Pomul lăudat. Ocazii pierdute, promisiuni uitate, numai vechituri, asta am găsit, iar eu m-am dus cu sacul. Ce mă interesa; nimic.
    TOMA: Ești rău. N-ai văzut: e un dute vino? Farmacii nu pot fi! N-ai știut să cauți, esența gândirii noastre, a experienței înaintate, aici se găsește. Pe fiecare raft e un sfat: “Recuperare, recondiționare, refolosire!” În fiecare colț e un îndemn, un strigăt, un țipăt: “Participare, competență, răspundere!” Ce frumos sună, ascultă: refolosire, competență, recondiționare! Cine nu vrea nu găsește.
    GOGU: Tot vii la gară, mă ajuți să caut. Mai e ceva, fizicul nu mă ajută. Am o față comună, sunt și scund…
    TOMA: D-ta scund! (Se ghemuiește, face câțiva pași) Privește! Eu ce să zic?
    GOGU: Ce-a fost, a fost, s-a dus. Poftim: sunt membru, am carnet de partid, cotizația la zi, ce folos; n-am pornire. Îmi trebuie un brînci un culoar, un start exploziv!
    TOMA: Cunosc. Un cor care care să strige: “Îl vrem! E bun, e bun, e foarte bun!”, cunosc rețeta.
    GOGU (umil): Cer prea mult? E greu?
    TOMA: Pentru mine?! Să nu crezi că mă laud, pe mine oamenii mă ascultă, aur n-am, dar când vorbesc se uită în gura mea.
    GOGU: Așa este, dumneata ai talent, puțini tovarăși știu ce și mai ales cum să vorbească, dumneata știi să convingi.
    TOMA: Eu sunt cu frică de Dumnezeu și când mint, din ce spun, cred jumătate. Mai e ceva; sunt loial, sunt câine credincios. Când partidul mi-o cere, n-am mamă, n-am tată, frate să-mi fie, îi iau gâtul.
    GOGU: Sunteți și dur! Nu vă credeam chiar așa ….
    TOMA: Eu îmi fac meseria, dacă n-o fac eu, și-o face el. Dacă-i sarcină, pe-un oarecare îl fac om. Mă apropii de el, îi dau ocol, o data, de două ori și-i zic: “Tu prost nu pari.” Apoi tac. El mă cunoaște, măgulit apleacă urechea.
    GOGU: Și dacă-i scund?
    TOMA: O apleacă, vorba vine, poftim o ciulește! Eu continui: “Auzi mă, noi, adică partidul, ne-am gândit”; nu-i spun ce. El ceva, ceva, știe. “Ce zici; poți?”, îl mai întreb și-l calc pe bombeu; așa, să mă țină minte. El roșește. Tot eu: “Nu-mi placi, te îmbraci prost!”. El tace. Eu o mai îndulcesc: “Toți învățăm” și-l împing în mulțime. Puhoiul îl tăvălește. Fomful, se zbate, dă din mâini, lovește cu picioarele. Oamenii mei au sarcină, ușor, ușor, îl ridică pe val. Pe creastă nu-i rău, prinde curaj și uită de unde a plecat.
    GOGU: I-ai dat pornirea, se știe. Numele îi apare în ziar, la radio e numit erou printre eroi. Țara îl aclamă. Nici alesul nu stă, își face poză cu buzdugan, poză mare, color și o dă prin satelit. Machiat, retușat, omul dumneata pare zmeu, place. Șefii de trib n-au somn, iubesc circul și fac politică. A doua zi îl invită la masă.
    TOMA: Așa se intră în istorie!
    GOGU: Și cine a pus umărul a avut partea lui!
    TOMA: Gata, m-ai convins, mâine sunt în gară, cu tot ce trebuie: flori, dragoste și prețuire, dar te costă!
    GOGU: Obrazul subțire cu cheltuială se ține; jumătate din ce-mi iese.
    TOMA: Până atunci dă o bere, una mare, mor de sete!
    GOGU: Și eu aș bea, bani de frizer și atât, un leu n-am în plus!
    TOMA: Rău. Eu fără bani nu ies din casă, un pas nu fac. Se ivește o ocazie, un chilipir, fără bani ii pierzi, ai noroc, te împrumut eu! (Scoate un teanc de bani.) Câte dai: una, două?
    GOGU (ia o hârtie): Dacă-i rece, cât e nevoie.
    TOMA (îi mai dă câteva bacnote): Mai ia; ia, ia, să ai!
    GOGU: La “Pescaru”, or avea bere?
    TOMA: Proaspătă, ieri au adus-o, dacă nu-ți place mergem la “Han”, au un pelin!
    GOGU: Mi-ați promis, luni la tren?
    TOMA: Sunt om de cuvânt, cum se deschide gara sunt pe peron. Nu singur, cu toată trupa!
    GOGU: O rugăminte; fără tovarășul Barbu!
    TOMA: Nu se poate, face parte din formație, altul mai bun n-am. E om de bază, cu experiență, verificat….
    GOGU: Nu pot să-l sufăr, mereu e în față, mereu își face loc, și-i dă cu gura.
    TOMA: Hai că ești bine! Ăla nu, ăla nu, dumneata n-ai pornire, cineva trebuie să dea tonul, să dea imbold prostimii.
    GOGU: Lumea s-a deșteptat, promisiunile mincinoase sunt depășite, trebuie găsit altceva!
    TOMA: Mănâncă și el o pâine; asta știe, asta face!
    GOGU: Pâinea lui e cozonac, e și mare, și-l mănâncă singur, nu-i corect.
    TOMA: E omul potrivit la locul potrivit.
    GOGU: De așa megafon m-aș lipsi.
    TOMA: Greșești, ce face tovarășul Barbu nu-i ușor, are destule pe cap; se zbate, aleargă, când e cazul și înjură. N-ai observat și cel mai de jos muncitor, groparul, aplaudă, dar nu ascultă? Un gropar n-are multă carte, el una știe, una face; patru gropi pe săptămână. În rest nimic, bea, înjură și fumează. Și e nevoie de gropi, de săpături! Sunt mulți ce încurcă lumea, se vaită și umblă fără rost. E știut, exercițiul fizic întărește sănătatea.Toți ăștia, pentru binele lor, ar trebui puși la târnăcop.
    GOGU: Mișcare fac, plimbare și tot e ceva!
    TOMA (revoltat): Prin piețe și magazine, asta-i plimbare? E jaf. Astia golesc rafrurile, mătură, rod tot și înghit, înghit tot, înghit până se umflă. Rod până li se tocesc maxilarele. Din spitale reclamă și pun întrebări fără rost. Ne-au înebunit, scrisorile lor pe la mine trec. Primim cu sacul. Eu îmi fac datoria; le înregistrez, baliverne nu citesc. Nu citește nimeni. Se apucă ei să îndrepte lumea! (În șoaptă, amenințător.) Se fac tabele, scăpăm de ei! La momentul potrivit îi trimitem la muncă, să mănânce la cazan, cu polonicul și gamela îi saturăm!
    GOGU: Printre ei sunt și pensionari.
    TOMA: Pe bătrâni îi ajutăm. Îi ducem undeva departe de zgomot și poluare, să aibă parte de liniște și pomi în jur. Omul și pomul. Pomi avem, de gropi ducem lipsă.
    GOGU (cu falsă modestie): Trebuie s-o recunoaștem, gropile noastre sunt apreciate peste hotare.
    TOMA (prietenește): Mă, tu asculți posturi străine?
    GOGU (speriat): Tovartășe Toma, vă asigur, vă dau cuvântul, vă spun că nu. Eu de Europa Liberă n-am auzit. Radio nu am, n-am avut, doar televizor și acesta-i stricat. Sunt devotat partidului, secretarului său general, Tovarășului…! (Arată spre tablou.)
    TOMA: Te cred, liniștește-te, dai în altele!
    GOGU: Am abonamente la “Scânteia” și “Munca de partid”… Nu mă credeți? Vă arăt chitanțele? (Caută în buzunare.) Le am, le port cu mine, le am pe toate ….. (Prăbușit.) Le-am avut. Dușmanii mi le-au furat, am dușmani cu carul.
    TOMA: Fii calm! Cine n-are?
    GOGU: Nicule, ai dreptate, numai proștii n-au, mulți îmi vor răul. (Cu speranță.) Am duplicate, copii legalizate. (Râde isteric.) Ce i-am fentat, n-au știut, acte mai am, am un teanc, le țin sub pat. Nu pleca, stai! Unde te găsesc, plec să le aduc?
    TOMA: Fii calm, suntem între noi! (Privește în jur, după soclu.) Toți ascultăm. De mine nu te feri, spune ce ai pe suflet! Noi, partidul, încurajăm schimbul de opinii. E voie să asculți, dar să nu crezi! Ce-ai auzit, ține pentru tine! Nu, mai bine uită, să n-ai necazuri. Vorbeai de gropi; așa e, ne pricepem, am dobândit clasă. Lucrări de artă; numai târnăcop și lopată! În săpături am ajuns departe, în branșă suntem cunoscuți. Nu e un secret, gropile noastre sunt căutate. Mafia europeană ne dă ocol, ceva, ceva, au reușit, ne-au furat câteva. Interpolul e în alertă, în Germania și în jurul Parisului le-a mirosit urma.
    GOGU: Gangsterii, mafioții, sunt amatori, copii nevinovați, fac mult zgomot și se mulțumesc cu puțin, câteva gropi și acelea ordinare, fără cruce, fără lacrimi și coroane. O țară, fără trecut, nu-i țară, e o bucată de pământ. Tinerele democrații n-au istorie, dar au ambiții. Istoria înseamnă lupte, generali, victorii, dar și sânge, mult sânge, gropi comune și cimitire. Antartica e un continent, fără un Alexandru Macedon, Napoleon, sau Cezar, ce-a ajuns? Nimic, a rămas o bucată de gheață moartă. Mafioții încurcă lumea, strică piața. Adevărații profesioniști sunt oamenii politici, și mâna lor dreaptă generalii, ei jonglează cu gropile comune și cimitirele, cu mărimea lor, tot ei hotătăsc când pacea e în pericol și războiul e necesar. Cu oamenii politici trebuie tratat!
    TOMA: Am și început. Toți aceștia ne fac vizite, vin și cer, cu mâna goală nu pleacă, le dăm ce vor: gropi de obuz, urme de glonț.
    GOGU: Până aici e bine, dar banii, plata cum o fac?
    TOMA: Pe datorie, când or putea.
    GOGU: Bine, bine, dar când?
    TOMA: Odată și odată or plăti, dacă nu nouă, copiilor noștri.
    GOGU: Slab. Ce datorie! Calul de rasă se vinde din grajd. Marfa bună are căutare. Banii înainte și vânzarea condiționată: groapa, tunul și partitura muzicală. Lac să fie că broaște sunt destule! Nu vor, valea, altul la rând!
    TOMA: Îți dai seama ce spui, ne dai pe mâna traficanților?
    GOGU: Banii n-au miros, eu fac comerț!
    TOMA: Cu obuze și tunuri?
    GOGU: Da.
    TOMA: “Jos cu acei ce vor război, pentru pace luptăm noi!”
    GOGU: Tovarășe Toma, lăsați lozincile! Vine iarna, industria îngheață, de unde bani?
    TOMA: Gogule, nu-ți face griji, trăim în epoca de aur, la o adică o vindem și ieșim în primăvară.
    GOGU: Nu-i de glumă, dezarmarea bate la ușă, marile războaie au degenerat în conflicte, conflictele în păruieli de graniță, iar păruielile în înjurături peste gard. Cât mai avem timp trebuie profitat! Arabii domină piața petrolului, brazilienii sunt regii fotbalului și ai cafelei. Noi de ce n-am domina piața gropilor și a muzicii de fanfară?
    TOMA: Tun, groapă, m-ai zăpăcit, nu văd legătura?
    GOGU: E o chestiune de imagine. Du pe-un simplu mort, pe un soldat negradat, du-l la groapă c-o roabă ruginită. Roaba scârțăie, zgârăie timpanul. Gestul dă rău, trezește indignare și revoltă. La prima ocazie armata dezertează, sau mai rău, întoarce armele. Cinstește-l pe mort, fă-l general, sau mareșal, decorează-l post-mortem și du-l pe un afet de tun, nu te uita la bani, du-l cu muzică militară! Moralul trupei se schimbă, crește! După prima vodcă recrutul strigă: “Trăiască!”, după a doua “Ura!”; aruncă pușca și pleacă la atac.
    TOMA: Dacă facem ce facem, mai putem spune, mai putem milita pentru pace?
    GOGU: De ce nu?! Noi tunuri fără afet nu vindem.
    TOMA: Tovarășe Gogu, îmi placi, ești bun. Ideea nu-i rea, te felicit!
    GOGU: Bun e puțin spus, sunt foarte bun, iar ideea e genială, câștigăm din două părți; la unii vindem tunuri și obuze, la ceilalalți gropi, decorații și muzică de fanfară și invers.
    TOMA: ONU, lumea a treia ce-or zice?
    GOGU: Nimic, bombe, grenade și tunuri vând destui.
    TOMA: Să-ți impui partitura, instrumentele muzicale; nu e prea mult? Nu pare amestec în treburile interne?
    GOGU: Nu obligăm pe nimeni, ei vin, ei ne roagă! Nu chiar toți; africanii au tobele acelea mari, parcă tam-tam le zice, sunt bune, pe ei nu-i interesează partea muzicală.
    TOMA: Ajungi la vorba mea; cererea de gropi va crește. Ai cu cine, te înțelegi cu ei? Groparii noștri vin la lucru să ia banii nu să muncească!
    GOGU: Trebuie impulsionați!
    TOMA: Măsuri s-au luat. E un decret. Groparii au fost mobilizați.
    GOGU: De când?
    TOMA: E secret!
    GOGU: Bine gândit. Acte de indisciplină, dezertări au fost?
    TOMA: Aș! Chiar entuziasm, uniforma dă prestigiu. Fiecare a primit sarcini precise, șireturi, bonetă și centură militară.
    GOGU: Nici-o obiecție, un murmur, ceva?
    TOMA: Unii au cerut unelte noi. Caraghioșii! Armata are tancuri, avioane, nu lopeți și târnăcoape. Li s-a dat în schimb ciomege și măciuci. N-au zis nu. Au luat poziție de drepți și într-un glas au mulțumit pentru încrederea acordată. Apoi și-au pus uneltele la adăpost și au trecut la pază.
    GOGU: La pază! Pentru ce?
    TOMA: E normal. Armata e armată, nu joacă de copii, gropile au devenit obiectiv militar, numărul, mărimea și adâncimea lor, e secret militar. Te apropii de un cimitir, nu știi parola, ești mort. Pe un tovarăș de la centru l-au bătut măr.
    GOGU: Nu l-au cunoscut?
    TOMA: Ei așa zic.
    GOGU: Par căzuți în cap, întâi bat și apoi întreabă cine ești?!
    TOMA: Și tovarășul avea o vină, era beat, nu mort.
    GOGU: Nu-i chiar așa! Un bețiv adevărat, sparge geamuri, face scandal, nu se plimbă prin cimitir. Indivizii aceștia, groparii, par dubioși, cine sunt, de unde vin?
    TOMA: Dosar curat. Toți ai lor la colectiv. Cunoști decretul: “Pâinea se face la țară, dar se coace la oraș?”. Progresul i-a gonit din sat. Ei după pâine îs veniți!
    GOGU: Țăranul nu mai e țăran, munca la colectiv l-a schimbat, la ceape a văzut multe, la oraș a venit cu lecția învățată. Stie ca dacă azi sapă șase gropi, mâine, fără opt, mai adânci și mai late, nu scapă.
    TOMA: Și ce-i rău în asta?
    GOGU: Mai nimic, plata. Sapă opt, adânci și late și i se plătesc patru mici și înguste. Patru! De ce numai patru? Unde sunt restul, unde este pământul scos?
    TOMA: N-ai înțeles, nu e greu, ne facem rezervă. Țăranul a intrat în colectiv, odată înscris, nu muncește, mai și fură, unii își vor pământul înapoi. Vom avea pământ pentru toți. Ați avut, îl vrei?
    GOGU: Eu ce să fac cu el? Al bătrân a murit, poate un unchi, pe el l-am auzit.
    TOMA: De acord, i-l basculăm în poartă. (Pauză)
    GOGU: Frizerul întârzie. (Arată spre local.) Peste drum mișcare slabă. N-or avea bere?
    TOMA: Ți-am spus, ieri au adus-o!
    GOGU: Câteva lăzi acolo! O împart între ei, ori vând prin spate.
    TOMA: De data aceasta n-au curaj, ordin de sus, ordin de la tovarășul prim. Magazia-i sigilată. Berea o ținem pentru Marea Sărbătoare. Acum ce servesc, servesc pe-ai casei, o fac mascat, în sticle și borcane de lapte.
    GOGU: S-a stabilit când se ține Marea Sărbătoare?
    TOMA: Nimeni nu știe. (Gest către tablou): Tovarășul încă n-a hotărât.
    GOGU: Carne or băga? De Marea Sărbătoare ar fi cazul, mi-e dor de un grătar!
    TOMA: Carne?! Brașovul e plin. Măcelăriile gem: carne de pasăre, vită, porc, specialități, ce vrei și cât vrei.
    GOGU: Gem! Minciuni, parcă-i aud: “Primim marfă, trece-ți mâine!” Zahăr. Iarna trecută, de sărbători, n-am avut zahăr! Ține-ți minte, în tot orașul n-a fost? Nu s-a găsit.
    TOMA: N-ai știut unde să cauți.
    GOGU: Pe unde n-am fost! Parcă erau vorbiți. “Este, dar s-a isprăvit” îmi răspundeau toți.
    TOMA: De ce n-ai venit la mine, i-am rezolvat pe toți?
    GOGU: N-am știut. “Măi băiatule, mi-a zis mama, se apropie sărbătorile, vine Crăciunul, tu cu partidul tău, fă-mi rost de zahăr!” În cele sfinte nu cred, dar de când mă știu prăjiturile și cozonacul mi-au plăcut. Ce-am colindat! Am luat străzile la rând, am întrebat în stânga, in dreapta. La capătul orașului; tovarășul Barbu, îl salut. “Nu găsești zahăr!” s-a mirat: “Bucureștiul e plin, îți dă cât vrei”, mi-a spus tovarășul Barbu. Am luat trenul și-am coborât în Gara de Nord. În gară; puhoi de oameni, lipiți unul de altul, alergau, se îmbrânceau, megafoanele țipau, n-am înțeles nimic. Bucureștiul e mare! Ploua și fulguia!!! Magazine multe, nu la un loc. Noroc cu metroul! Într-o stație aud: “La Iași se găsește cașcaval.” Cașcavalul îmi place. În alta: “Copiii se joacă cu el, aruncă cu roțile pe stradă”. La Iași era un frig, bătea un vânt! Din nou străzile la rând. “Detergent?” „N-am avut.”, îmi răspunde o vânzătoare. “La Copșa Mică e cât vreți.” Bani mai aveam, ajung și acolo. Orașul era spălat cu negru de fum. Cu primul tren am și plecat.
    TOMA: Zahăr ai cumpărat?
    GOGU: Dacă găseam, ajungeam la Copșa Mică?
    TOMA: La Brașov e altceva.
    GOGU: Știu, așteaptă o vizită, a transpirat, Tovarășul va ateriza cu elicopterul.
    TOMA: Brașovenii sunt huligani înăscuți, s-au bătut și cu miliția. Ce vrei; o adunătură! Mulți sunt veniți din toată țara!
    GOGU: Pe undeva, aveau dreptate.
    TOMA: Nici ca ei; dreptatea nu-ți faci singur, ți-o cauți; mergi în audiență, scrii la Comitetul Central. Au întrecut măsura, au dat foc la primărie, au rupt tabloul Tovarășului. Ne-au făcut de râs.
    GOGU: De Brașov mă leagă multe, aș vrea să-l văd!
    TOMA (atent): Cunoști orașul?
    GOGU: Eu? Ha, ha! În Brașov, am făcut școala, armata, am prieteni, prima iubire…
    TOMA: Te duci și-i vezi, afli și ce gândesc…..(gest, a spiona!)
    GOGU: Cu mulți m-am certat, fata a nimerit-o rău, nu mă bucur, s-a grăbit, a luat un cioban gelos.
    TOMA: Acum nu mișcă nimeni, pază și ordine. Pe străzi patrule și câini dresați, noaptea reflectoare.
    GOGU: Fac ce fac, zbor, deseară sunt acolo, mă descurc eu.
    TOMA: Fii atent, la Sibiu, nu Brașov! La Brașov au adus carnea, dar rândul începe la Sibiu. Și Sibiul e oraș frumos!
    GOGU: Este. Sibiu-Brașov, noaptea prin munți…!?
    TOMA: Nici un pericol, e multă lume. Sunt și pensionari, ei se mișcă greu, noaptea nu văd, le-o iei înainte, la ziuă ești în față.
    GOGU: Nu-i cunoști, bătrânii fac listă, dimineața o strigă. Renunț: pe jos e distanță mare.
    TOMA: Te privește! Dai sau nu dai berea?
    GOGU: Mai vorbă?! Te rog, hai în altă parte, ăștia ne refuză!
    TOMA: Pe mine? N-au curajul. Vezi berăria? Arată bine: “local categoria I-a”, era o cârciumă nenorocită. Ospătarii, niște sărăntoci prăpădiți, umblau desculți și toți cu-un halat. N-aveau nici nume, “Băiete!” așa se chemau. Cărămida mai aveau, eu le-am făcut doi pereți, iar Tovarășul Barbu vitrina.
    GOGU: Tovarășul Barbu meseriaș! N-am știut, credeam că-i bun numai de gură.
    TOMA: Meseriaș, vorba vine, n-am făcut-o cu mâna noastră. Încheiasem cu succes o campanie, dușmanul era la pământ și sub pământ, și începeam o alta, adversarul trebuia lichidat. Da’ lichidat, ori noi, ori el, așa era pe-atunci. Vechea cârciumă mai era. Activul de bază, noi toți, stam în jurul mesei, stabileam noul plan de acțiune. Propuneri constructive, voie bună, animație. Tovarășul Barbu a Strigat “Liniște!”. Arghir a râs. De Arghir ai auzit?
    GOGU: Cine n-a auzit de tovarășul Arghir!
    TOMA: Tovarășul Barbu, parcă îl văd, puțin crăcănat, scoate pistolul, pistolul încărcat, sare pe masă, trage un foc în tavan. Tavanul îi cade în cap. Arghir sub masă. Masa perfidă se lasă pe-o parte. Altul și-ar fi rupt gâtul. Tovarășul Barbu nu, artistic trece prin fereastră, smulge giurgiuveaua și cade într-o balegă. Un tont de peste drum a început să râdă. Pe atunci eu eram prim, Arghir cu economicul, tovarășul Barbu cu propaganda, puteam să-l lăsăm unde a căzut? Nu. Pe loc am hotărât, Arghir a fost de acord: masa în stradă și la foc.
    GOGU: La foc?
    TOMA: Normal. Masa era un pericol social, o moștenire a vechiului regim, un putregai din stejar masiv, îmbibat cu alcool, ce-a mai ars! A fost ceva de pomină! Flăcări și fum. Flăcări cât plopul, fum cât norul. Eu am aruncat gaz peste foc, Arghir a adus cărți.
    GOGU: Ați ars și cărți?!
    BARBU: Erau dușmănoase, cărți scrise cu ură și mult venin. O babă zaharisită a chemat pompierii. Tonții au venit. Tovarășul Barbu le-a tăiat furtunul. Unde vezi blocuri, erau case. A ieșit poporul, clasa muncitoare! Toată noaptea s-a cântat, s-a sărit peste foc. Barbu sărea și trăgea cu pistolul. A venit miliția și salvarea. Miliția a stat de-o parte. Eu mi-am ars pantalonii. Dimineața telefon, Comitetul Central în personă: “Mă, ce-i la voi?” Puteam să mint? Nu, partidul are ochi și urechi peste tot. Le-am spus adevărul. Mi-au dat mână liberă; cârciuma și cocioabele din spate, eu le-am demolat.
    GOGU: Tovarășul Barbu avea pistol?
    TOMA: Erau vremuri grele, era care pe care, sunt ani de atunci. Eu și acum am pistol.
    GOGU: Acum!? Ce faci cu el?
    TOMA: Vigilența nu strică! Trage cu urechea, uită-te printre gard, mai departe peste gard, privește la unguri, la polonezi, dușmanii nu dorm, ceva, ceva, ne coc.
    Din dreapta apare Frizerul, obosit, transpirat, gălețile sunt grele. Tovarășul Barbu la masă.
    GOGU: Privește la frizer, uite cum merge! De-abia se mișcă, trage de timp!
    TOMA (batjocoritor): Îi arde gâtul, pariez: cere o bere!
    GOGU (ironic): Merită, muncește și mult!
    TOMA: Un prefăcut. În față e cu “să trăiți!” și periuță, în spate e un înrăit, gata de rele. Îl bănuim de multe.
    GOGU: Ia, stați, să vedem ce face!
    TOMA: Fii atent, întâi dai berea și apoi te tunzi!
    GOGU: Am promis! Cei doi vor face un mic ocol si vor ajunge la masa tovarășului Barbu.
    FRIZERUL (ajuns lângă masă, privește scaunul gol): Ocupat?
    BARBU (îl privește absent): ???
    FRIZERUL: Am întrebat ceva!
    BARBU: Ce?
    FRIZERUL: Pot să mă așez? Un minut, îmi trag sufletul și plec!
    BARBU (categoric): Nu.
    FRIZERUL: Dar e liber!
    BARBU: Cine?
    FRIZERUL: Scaunul.
    BARBU: Care?
    FRIZERUL (loveșt scaunul cu piciorul): Acesta.
    BARBU (schimbă locul, se așează pe scaunul indicat): A fost, s-a ocupat!
    FRIZERUL: Și acela?
    BARBU: Tot ocupat.
    FRIZERUL: Nu înțeleg, de cine?
    BARBU: Greu pricepi, n-ai văzut, am stat eu pe el?
    FRIZERUL (respiră adânc): Au, mă înțeapă în piept! Ce mă doare? Ce-oi avea!
    BARBU (glacial): Nimic; cancer.
    FRIZERUL: Mor, nu mai pot! Trebuie să mă așez!
    BARBU: Te oprește cineva? Stai pe gânduri!
    FRIZERUL: Și pantalonii? Blugii sunt noi, am gânduri negre, mi-i pătez. Vreau să-i vând, murdari le scade prețul. Sunt noi, nu crezi? (Se întoarce, se apleacă ușor.) Privește eticheta, pe buzunarul din spate, sub halat! N-o vezi? Îți spun eu, e originală, cu preț și calitate. Să n-o rupi, poate îi vând! Îi cumperi? Fac reducere, am și geacă? Mie nu-mi plac, sunt om serios, i-am luat să fie. E un ban asigurat. E adevărat, schimbă ăștia banii? Așa se aude, ce zici o fac până-n iarnă?
    BARBU: Valea! Aici e local public, nu colț de bârfă!
    FRIZERUL: Dacă-i așa, bine!! Am cancer? Te bucuri, să nu-ți pară rău! (Strigă, pune gălețile pe masă, se așeaz): Ospătar!
    BARBU: Mă ameninți! Cum îți permiți, știi cu cine vorbești, știi cine sunt eu?
    FRIZERUL: Da, un papagal îngîmfat, un papagal fără gheare. Ospătar! Să vină un ospătar!
    OSPĂTARA (apare în fugă, sub masă lasă două pungi, cu câte o sticlă de bere): Nea Frizeru, ce dorești?
    Tovarășii Toma și Gogu se apropie și ei.
    FRIZERUL: Să fiu servit! Acum, la această masă, o bere! Una e prea puțin; două!
    BARBU (ia o sticlă): N-are bere, pleacă!
    FRIZERUL (Către Barbu.): De unde știi…? Ce te bagi? Ce te uiți așa? Tu bei sodă? Nu mă cunoști? E și greu!
    BARBU: (către Ospătară): Ia-l de aici! Pute, nu-mi pun mintea cu el, e și beat, du-l cu găleți cu tot!
    FRIZERUL: Să plec, te-ai ajuns! Ai uitat de unde ai plecat, nici lingură n-aveai, mâncați toți dintr-o strachină și vă încălțați cu-un pantof.
    OSPĂTARA (apucă gălețile, le dă Frizerului, îl împinge discret spre frizerie): Nea Frizeru, las-o mai moale, omul nu-i un oarecare, are relații!
    FRIZERUL: Eu n-am? Câți am tuns eu și pe mulți gratis. (Se oprește).
    OAPĂTARA: Ca între vecini, te rog, lasă-l, du-te!
    FRIZERUL: Nu pot, m-a jignit. Eu beat?! E mirosul meu natural, nu-s văcar, lucrez cu spirt și alcool. Eu bârfitor, de unde a scos-o? L-am întrebat numai: “banii se schimbă?” Mare lucru, așa se aude.
    OSPĂTARA: Ai mulți bani?
    FRIZERUL: Mulți, puțini, e munca mea. I-am făcut greu, i-am făcut cu foarfeca, și i-am adunat cu pieptănul, să-mi bat joc de ei? Auzi: put?! La fântână nu se doarme, se muncește, pompierii se pregătesc de foc, cară apă, umplu butoiul, o cară cu găleata, comandantul e disperat, un neinstruit i-a pierdut cepul la butoi, l-am încurajat: “Șefu, fii calm, la noapte plouă!”. Eu beat; de unde a scos-o?!
    OSPĂTARA: Treacă de la dumneata, fă-o pentru mine, îmi faci
    Associated Topics

    Noduri si reteleRezistenta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.60 Seconds