Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 28 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Petru Cretia. Poeme
    Scris la Friday, March 20 @ 15:11:48 CET de catre asymetria
    Limba dulce Exercițiu metric
    Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme,
    Albe rugi se izbesc de ceruri,
    Vârste vechi se întorc și stau
    Otrăvite-n lume.

    Ochii vechi au uitat durerea,
    Timpii noi se opresc în maluri,
    Greu se întorc spre izvor
    Pierdutele ape.

    Oarbe rugi se izbesc de arme,
    Nu mai știm dacă timpul trece,
    Greu învinge gândul cel drept
    Nelegiuirea.

    Negru stă între pulberi timpul,
    Greu te speli de noroiul lumii,
    Rupte lănci zăbovesc în carnea
    Neizbăvirii.

    Neamuri vechi putrezesc în umbră
    Greu răbdând umilința rece,
    Fără saț sug din vlaga lumii
    Viermii puterii.

    Vino timp să deschizi în ziduri
    Mândre porți înspre legi necalpe,
    Drepte ruguri să aprinzi în seara
    Dreptei osânde.


    Despre lucruri și zei
    întuneric, tăcere și pură uitare
    Se află în miezul oricărui lucru,
    în adîncul și în esența fiecărui lucru,
    în adâncul soarelui și al lunii,
    în adâncul pământului vechi și al mării vechi,
    în adâncul oricărei forme, realități, întruchipări și puteri
    Revelate sau irelevate,
    în adâncul gândului și al părerii,
    în adâncul inimii și în adâncul ochilor lumii.
    Și datorită lor lumea e plină de zei zâmbitori
    Și iar sunt vii himerele zăcute în pământul vechi,
    Chiar dacă, orice am spune și orice am fi,
    Moartea ne spune nu,
    Mușcând ca o lupoaică din propria ei umbră
    Și din noi.

    Cântec în stil naiv despre ființă și părere
    Nimic nu are în sine puterea
    De a fi mai mult decât este
    Atuncea când este, în forma-i deplină,
    Tot ce poate fi.

    Aproape tot ce trăiește încearcă
    Să fie cumva altfel decât este
    în golul amar dintre tot ce ar vrea
    Și nu poate fi.

    în vorbe e răul, în gesturi deșarte,
    în tot ce pare a fi și nu este,
    în biata minciună jucată în lume
    Crezându-se-a fi.

    Vrem să părem și să fim mai adânci decât suntem,
    Mai puternici, mai mari și mai buni decât este
    Dat firii noastre și slavei, mai grei de iubire
    Decât știm a fi.

    Dar toate acestea fac parte din lume,
    Iar hula nemilei un greu păcat este
    Al oricărui gând care judecă lumea
    Cum nu poate fi.

    Căci mulți muritori trăiesc din puterea
    De-a trăi în părere și de-a crede că este
    în ele, sub lună, mai mult decât poate
    într-adevăr fi.

    Coboare îndurare
    în lumea pieirii
    Peste veacul făpturii,
    Peste tot ce este
    Greul de a fi.

    Bat vânturi mari
    Bat vânturi mari
    Peste întinderi mari
    Și după-o vreme ostenesc în noi
    Din pricină că unele stele nu-și țin cuvântul.

    Și, ostenite, se prefac în ape ușoare
    Ce cad ca niște fără soartă ploi peste pământul
    Așternut în adâncul din noi.

    însă deasupră-ne, mereu neostenit,
    Trece etern și tăcut prin zenit,
    Peste lumi, cuvântul și vântul
    Pe care stelele drepte nu l-au mințit.

    Și asemenea lucruri au loc
    între zone și sfere,
    între pământuri, obscure astre și vânturi,
    Iar jur împrejur, lipsit de durere,
    Al mării aspru e cântul.
    Exercițiu metric
    Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme,
    Albe rugi se izbesc de ceruri,
    Vârste vechi se întorc și stau
    Otrăvite-n lume.

    Ochii vechi au uitat durerea,
    Timpii noi se opresc în maluri,
    Greu se întorc spre izvor
    Pierdutele ape.

    Oarbe rugi se izbesc de arme,
    Nu mai știm dacă timpul trece,
    Greu învinge gândul cel drept
    Nelegiuirea.

    Negru stă între pulberi timpul,
    Greu te speli de noroiul lumii,
    Rupte lănci zăbovesc în carnea
    Neizbăvirii.

    Neamuri vechi putrezesc în umbră
    Greu răbdând umilința rece,
    Fără saț sug din vlaga lumii
    Viermii puterii.

    Vino timp să deschizi în ziduri
    Mândre porți înspre legi necalpe,
    Drepte ruguri să aprinzi în seara
    Dreptei osânde.

    Incongruență

    Așa se-ntâmplă printre întâlniri și ani,
    Să fii mult prea adesea căutat și chiar cumva găsit
    Acolo unde nici nu ești și nici nu ai cum fi.
    Și să-ți rămână necăutată și dinainte pierdută
    Ființa dreaptă,
    însemnarea ei,
    Belșugul ei însingurat și nemințit.

    Dar dragostea de soartă e o patimă mai mare
    Decât orice pătimire,
    Decât orice soartă.

    Tu dulce-neagră
    Tu dulce-neagră, furios amară
    Esență
    Care bântui arborii și gândul,
    Făcând și desfăcând gânduri și lumi,
    Iluminând pe dinlăuntru pătimirea
    Și sfâșiind fragila rezistență
    A clipelor chemate să se ducă
    Și să urce
    în alt timp.
    Ție, trecere și stavilă, ar trebui să-ți dăm
    Un nume
    Pe care iadul ființei să nu-1 știe.

    Este mereu la fel
    Este mereu la fel în clipă și în veac,
    Este mereu ca într-un vis fără să fie niciodată vis.
    Stăm lângă țărm, la începutul serii,
    Cu fața către larg.
    Iar valurile vin spre noi, fără priviri, amare și străine,
    Spre noi care privim, uitați,
    Vin fără de odihnă, rânduri după rânduri, reci,
    Urlând sub cerul fix.
    Se năpustesc nestăvilit spre noi
    Din largul cenușiu și înspumat al mării fără orizont,
    însă mereu, ca într-un vis fără sfârșit,
    Nu ne ajung.
    De parcă lumea noastră nu ar fi a lor
    Și nu am face parte din același timp,
    într-o hotărnicire fără de hotar,
    într-o nețărmurire scrisă pe un țărm,
    în coprezența unor crâncene absențe.
    Iar lacrimile noastre, drepți pe țărm și nemișcați sub cer,
    Nu au soroc.

    Zidul

    Ne-am dus singuri, cu piciorul, cu corăbii,
    Am trimis soli și iscoade,
    Am făcut tot ce-am putut:
    Pretutindeni, la capăt, era un zid
    înalt.
    De fapt știam dinainte, dintotdeauna de el,
    Dar oare robii nu știau, fugind, că vor fi prinși?
    Iar noi, nerobi fiind, știam ceva mai mult,
    Știam de ce e zidul și de când și până când,
    Dar nu de asta ne păsa,
    Căci cine poate oare îngrădi lucrarea minții?
    Și-am hotărât atunci
    Să facem tot ce poate fi făcut
    între acele ziduri mari
    Ale acestei îngrădiri care se află
    Totodată ilegitimă și necesară,
    Mai trainică și mai precară decât noi,
    Zidul înalt.
    Și astfel am dat curs
    Unei anume forme de viață,
    Dând zidului acesta acest sens:
    Că îngrădește, după drepte legi,
    Ceva ce este liber prin esența sa,
    Ceva din care însuși zidul e făcut.
    Și, trecător fiind lucrul acela,
    Este mai trainic decât vremea sa
    Și, în puterea sorții, august.

    Judecata
    Prin constituția lumii
    Tuturor, dar tuturor ne revine
    Dreptul de a nu fi mai mult
    Decât suntem,
    Decât ce s-a întâmplat și se întâmplă să fim
    între marginile nealegerii noastre.
    Dreptul ca, judecați de puteri,
    Să fim în sfârșit absolviți,
    Legitimați, îngăduiți, eliberați,
    Trecuți, așa cum se întâmplă să fim,
    în tagma drepților și a celor curați,
    Admiși în comunitatea finală și unanimă
    A drepților și a celor curați,
    Amnistiați în însuși numele necruțător al legii,
    Spălați de rele și patimi,
    De vrerile noastre stângace, pierdute,
    înălțați din toate câte întâmplător vom fi fost
    Și neîntâmplător rămânem,
    îmbrăcați în straie regești,
    Spălați pe picioare de pontifii negri ai soartei
    Și mai ales, mai presus, mai cu strâmbă dreptate
    Iubiți infinit.

    Trecutul
    Prea multă culoare, muzică de fond, parfum
    în ce numim trecut,
    Prea mult pitoresc și tânguire,
    O dulce milă de sine,
    Un iz tandru
    Care vrea să umple lumea.
    Prea mult conținut al sinelui și prea puțină formă a sa.

    Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea și pierderea lui,
    Nimic nu rămână din puterea clipelor,
    Din pulsiunea lor violentă și amorfă
    Decât adevărul lor.
    Nu tot ce se află în clipă se află și în timp,
    Nu tot ce trece rămâne în timpul mare
    Ale cărui linii pure fără de amăgire și greș
    Străbat clipele și sinele și timpul.




    Nota: Citesc cu întîrziere în Manuscriptum un text despre Petru Cretia semnat de Stefan Agopian. Cald, evocator, dar cu un final neasteptat. „Am vorbit ce-am vorbit si la un moment dat l-am întrebat daca crede în Dumnezeu. Mi-a spus ca nu” , marturiseste Agopian.
    Trebuie sa spun din capul locului ca felul acesta de a pune întrebari mi se pare, din punct de vedere teologic, scandalos si stupid.
    Eu unul nu (ma) întreb despre credinta lui Petru Cretia. Ce rost ar avea întrebarea mea si raspunsul lui dat atît de transant lui Stefan Agopian?
    La ce m-ar mai interesa necredinta lui Petru Cretia cînd aproape toate cartile lui vorbesc despre credinta? Ce sînt Luminile si umbrele sufletului daca nu meditatiile unui gînditor profund lucid si profund crestin despre turpitudinile, nadejdile, neajunsurile, înaltimile, prapastiile, bunatatile si, deopotriva, rautatile constiintei noastre, a relatiei noastre cu Dumnezeu si cu lumea în care locuim provizoriu? Ce sînt Oglinzile, dar traducerile din Cîntarea Cîntarilor si Cartea lui Iov, dar Norii, cu acel pasaj profund inspirat de la pag. 217 despre cer, Dumnezeu si îngeri…
    Nu ma intereseaza ce i-a spus Petru Cretia lui Stefan Agopian. Eu stiu una si buna. Ca toata credinta lui în Dumnezeu e marturisita în cartile pe care le-a scris. Si mi-e de ajuns. Dai li! vorba Parintelui Nicolae.
    Pentru a fi edificati asupra credintei lui Petru Cretia a se citi textul dedicat lui de catre Cristian Badilita în Vazutele si nevazutele.
    Ioan PINTEA Ioan Pintea despre Petru Cretia
    Associated Topics

    Biblioteca Babel


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.30 Seconds