Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 39 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Ion Coja.Nici 400.000 de evrei si nici 500.000 de români!
    Scris la Friday, June 26 @ 00:06:16 CEST de catre asymetria
    Historia oculta Mi-aduc aminte bine de strania constatare pe care am făcut-o în decembrie 1989, când a fost oficial infirmată informația că la Timișoara Ceaușescu ucisese 60.000 de persoane. Asta după ce, preț de vreo săptămână, trăiserăm cu convingerea că Ceaușescu își merita cu prisosință soarta, oricare ar fi fost ea, căci 60.000 de morți nu-s de colo!... Anume, am văzut persoane care renunțau cu greu la această idee, nu le venea să creadă că morții aceia nu existau, se obișnuiseră cu ei, în sistemul lor de gândire cei 60.000 de români asasinați de Ceaușescu aveau de-acum un loc bine precizat și se înșurubase perfect în mintea lor ideea masacrului de care, la urma urmelor, știam cu toții că Ceaușescu fusese sau ar fi fost capabil!
    În mod evident acei bravi concetățeni ar fi vrut ca lucrurile să rămână așa, se potriveau mai bine cu ...adevărul, cu ce știam fiecare despre „monstrul de Nicolae Ceaușescu“ . […]

    Mi-am dat seama că basna cu Transnistria, repetată la infinit, devenise în România o componentă a spiritualității ebraice, un reper sufletesc la care se raportaseră compatrioții noștri evrei zeci de ani și devenea de-a dreptul un gest de violență psihică să le pretinzi renunțarea la „ideea transnistreană“, veritabilă marotă definitorie a evreității carpato-danubiene.

    Nici 400.000 de evrei și nici 500.000 de români!
    Mi-aduc aminte bine de strania constatare pe care am făcut-o în decembrie 1989, când a fost oficial infirmată informația că la Timișoara Ceaușescu ucisese 60.000 de persoane.
    Asta după ce preț de vreo săptămână trăiserăm cu convingerea că Ceaușescu își merita cu prisosință soarta, oricare ar fi fost ea, căci 60.000 de morți nu-s de colo!... Anume, am văzut persoane care renunțau cu greu la această idee, nu le venea să creadă că morții aceia nu existau, se obișnuiseră cu ei, în sistemul lor de gândire cei 60.000 de români asasinați de Ceaușescu aveau de-acum un loc bine precizat și se înșurubase perfect în mintea lor ideea masacrului de care, la urma urmelor, știam cu toții că Ceaușescu fusese sau ar fi fost capabil! în mod evident acei bravi concetățeni ar fi vrut ca lucrurile să rămână așa, se potriveau mai bine cu ...adevărul, cu ce știam fiecare despre „monstrul de Nicolae Ceaușescu“. Gândul de a reduce la vreo 60, adică de a micșora de o mie de ori numărul acelor victime, era pentru ei dezamăgitor, frustrant! Eu însumi a trebuit să fac un efort ca să mă dumiresc, adică ca să mă pot bucura că morții aceia nu erau morți, chiar dacă în felul acesta vinovăția „fiarei“ nu mai era așa de mare! Se pare însă că nu aceasta, a mea, era reacția firească, reacția naturală a ființei umane. Ci potrivit firii noastre – rămâne de văzut de ce!, este să ne însușim mai ușor o viziune catastrofică asupra evenimentelor, să-i dăm crezare cu multă ușurință și s-o acredităm mai departe, la rândul nostru, colportând-o cu nesaț.
    La câteva luni de zile, poate un an, am avut ocazia să vorbesc unei săli pline de militari pensionari despre răscoala de la 1907 și semnificația ei, raportată la noile realități post-decembriste. Am adus câteva elemente noi, pe care istoriografia proletară le făcuse uitate, cum ar fi amenițarea din partea Rusiei că, dacă răscoala mai continuă și nu este înăbușită de guvernul român, armata țaristă va interveni și va face ea ordine în România, pentru ca nu cumva dezordinea de la noi să fie contagioasă și să se propage peste granița de la Răsărit... Raționament care, le-am atras atenția, a funcționat și în decembrie 1989, în cadrul unei variante „de lucru“ a marilor puteri care, din fericire, nu a mai fost aplicată.
    Asistența, alcătuită din ofițeri superiori, a receptat cu interes această informație, care schimba oarecum viziunea asupra evenimentelor. Am mai adăugat unele considerente asupra moșierimii românești, asupra Partidului Conservator, asupra Brătienilor, pentru a conchide că aveam o clasă politică animată de sentimente patriotice autentice. Le-a plăcut mult acelor respectabili oșteni să afle că legislația emanată de la această clasă politică prevedea protecția proprietății funciare față de posibilii „investitori străini“ care ar fi vrut să cumpere pământ, să dobândească terenuri agricole în proprietate privată. Constatam cu satisfacție că toate aceste realități, ascunse după 1944 de manualele de istorie, reveneau firesc în circuitul mental al publicului de care aveam parte. Toate au decurs liniștit și mulțumitor pentru toată lumea până în clipa când am încercat să rectific numărul morților, al celor 11.000 de țărani uciși de „burghezo-moșierime“, aducându-le informația, vestea că morții de la 1907, bucurați-vă oameni buni!, nu au fost 11.000 (unsprezece mii), ci numai vreo trei sute (300)! La rostirea acestei cifre, s-a dus pe apa Sâmbetei toată prietenia și simpatia dintre sală și conferențiar. Au început să se audă șușoteli, mârâieli indignate, voci care se întrebau în gura mare cine l-a mai adus și „pe ăsta aici?“, tropăituri și chiar fluierături... Cu chiu și vai am putut continua, încercând să intru în dialog cu sala pentru a le explica de ce ar trebui să ne bucurăm dacă se ivește ipoteza că morții de la 1907 au fost mult mai puțini! Bine, nu credeți, dar vă rog să rețineți ideea și, cine poate, s-o verifice! Să mai așteptăm puțin, vor fi republicate niște cărți care au stat ani de zile la indexul cenzurii, a lui Radu Rosetti, bunăoară ș.a.m.d.
    Dar nu am reușit! Căci, am constatat cu stupoare, problema nu era că nu le venea să creadă! Ci pur și simplu nu le convenea! îi deranja într-un mod nedefinit, dar îi deranja să scoată din „computerul“ de pe umeri numărul 11.000 și să-l înlocuiască cu 300. Diferența era prea mare și producea iminente reașezări, adică perturbări, ale ideilor și ale sistemului de valori cu care operaseră până atunci încă din anii pionieratului comunist, cel cu cravata roșie la gât. Zdruncinam o structură ideatică întemeiată pe numărul 11.000, o întreagă gândire, având ca pârghie, ca axă valorică, ideea că 11.000 de țărani români au fost victime ale luptei de clasă! Reper inextricabil al ororii lor față de lumea apusă odată pentru totdeauna la 23 august 1944. își merita soarta! Argument: în primul rând cei 11.000 de țărani!... Pe temeiul lor unora li se păruse corect ce se întâmpla în acei ani cu reprezentanții burghezo-moșierimii adunați cu arcanul, care la Canal, care la Bicaz sau la Aiud ori Gherla. Las pe sociologi și mai ales pe socio-psihologi să lămurească acest comportament, în sine, rațional vorbind, atât de aberant. L-am întâlnit mai apoi la evreii care m-au privit ca pe un hulitor și blasfemiator atunci când au început să apară dovezile că la Abator, în ianuarie 1941, nu a fost nimic care să rimeze cât de cât cu ideea de asasinat sau pogrom! Iar eu, bucurându-mă că românii nu au fost capabili de asemenea orori, m-am apucat să răspândesc și să popularizez, inclusiv printre evrei, demonstrația făcută de dr. Radu Iftimovici, coleg de laborator al lui Nicolae Cajal, cu privire la inexistența vestitelor cadavre de evrei atârnate în și mai vestitele cârlige de la Abatorul din București. Spre mirarea mea, majoritatea evreilor au reacționat cu indignare! Cum de îndrăzneam eu să le tulbur liniștea și confortul creierașilor obișnuiți din fragedă pruncie cu ideea că pe evreii din România îi paște oricând primejdia de a li se atârna de gât inscripția „carne cusher“?! ...
    Iar mai apoi am pus în discuție numărul 400.000, al evreilor uciși de români și în România, demonstrând că, punându-i deoparte pe cei o sută și ceva de mii de evrei din Ardealul ocupat de unguri, pentru ceilalți vreo 270.000 avem motive foarte serioase, temeinice, ca să ne îndoim de realitatea carnagiului. Eu consider că am demonstrat destul de convingător că numărul evreilor morți în Transnistria din vina românilor este mult mai mic, nu sute de mii, nici zeci de mii și nici măcar mii de evrei, ci „abia“ câteva sute. Și m-am bucurat că există dovezile invocate de mine, dovezi preluate de altfel de la autori evrei dintre cei mai serioși! Drept care am crezut că evreii vor primi cu plăcere și bucurie vestea că românii, printre care ei trăiesc de atâția ani, nu sunt totuși în stare să se dedea la acte de genocid, la crime atât de absurde, de neomenești!
    Dar de unde?! S-au supărat pe mine mai toți evreii cu care am avut ocazia să discut! Se supărau și atât! Nu catadicseau să-mi răspundă cu vreo explicație, cu vreun argument! îmi întorceau spatele sufocați de indignare și atât! Ceea ce negam eu li se părea că era de domeniul evidenței, o axiomă ce nu mai necesita vreo demonstrație! Ba unul dintre ei, mai ovrei decât toți, mi-a declarat că holocaustul din Transnistria este la fel de adevărat ca și formula cercului! Că ținea de bunul simț să nu contrazici această teză și devenea jignitor pentru tot neamul evreiesc să le dai vestea cea bună că românii nu s-au purtat totuși atât de bestial! Pentru cine veste bună? Pentru evrei? în niciun caz! Mi-am dat seama că basna cu Transnistria, repetată la infinit, devenise în România o componentă a spiritualității ebraice, un reper sufletesc la care se raportaseră compatrioții noștri evrei zeci de ani și devenea de-a dreptul un gest de violență psihică să le pretinzi renunțarea la „ideea transnistreană“, veritabilă marotă definitorie a evreității carpato-danubiene.
    Când s-a comemorat prima oară în România ziua holocaustului, în ziarul „România Liberă“ a apărut un scurt articol semnat de fostul deținut politic Boldur Lățescu, articol croit pe ideea că se exagerează cu numărul evreilor „holocaustizați“, că acest număr este mult mai mic și nu justifică proclamarea unui genocid la care românii i-ar fi supus pe evrei. După care autorul făcea o comparație neașteptată cu situația deținuților politici din România, spunând că aceștia au avut parte de un regim de detenție mult mai dur decât cel îndurat de evrei în vremea lui Antonescu, că de acest regim au avut parte mult mai mulți români, aproape un milion, că acest regim comunist de exterminare a durat și el mult mai mult, practic 20 de ani, și cu toate acestea numărul victimelor, al românilor morți în anchetele securității sau în anii de detenție nu este mai mare de... de...
    Și dădea Boldur Lățescu un număr de victime șocant de mic pentru mine. Nu vreau să-l repet, poate că numărul acela nu este corect și nu aș vrea să particip la răspândirea unui neadevăr. Dar am încercat după aceea să verific cifra înaintată de „România liberă“ și pot spune că mai degrabă ea s-a confirmat: neverosimil de mică. Dar, stupoare: discutând cu câțiva foști deținuți politici această chestiune, bunăoară cu regretatul Aurel Șeitan, am constatat aceeași atitudine ca și la evreii noștri: nu puteau accepta o rectificare severă a numărului celor 500.000 (cincisute de mii) de români uciși de comuniști! Li se părea din partea mea o blasfemie să dau curs acelei informații. Nota bene: Corect, după mine, este să nu reducem represaliile bolșevice la numărul morților, ci să facem în primul rând inventarul vieților distruse și irosite. Al anilor de tinerețe pierduți sau chiar batjocoriți. După 10 sau 15 ori 20 de ani, în unele cazuri chiar 24 de ani!, supraviețuitorii nu se poate spune că au mai avut parte de ceea ce se numește viață, darul cel mai de preț al dumnezeirii! Evident, nu se compară 10 sau 15 ani la Aiud cu cei doi ani de deportare – mai corect spus strămutare, în Transnistria, când evreul bănuit sau dovedit a avea simpatii pro-sovietice era pus să locuiască împreună cu toată familia într-o locuință părăsită sau pe care o împărțea cu familia vreunui localnic! Nici urmă de lanțuri sau de regim carceral în Transnistria! Familia de evrei avea dreptul și posibilitatea să primească vizite din țară, să găzduiască cu săptămânile rudele și prietenii rămași „în libertate“ și veniți să vadă – unii din pură curiozitate, cum se trăiește în sinistra Transnistrie. Nu exagerăm prea mult dacă spunem că în anii aceia s-a făcut și turism în Transnistria, al rudelor celor deportați, rude pe care nimeni nu le împiedica să ia trenul sau mașina și să treacă Nistrul, încărcați de cadouri pentru persoanele deportate. De precizat că printre cei deportați se aflau și români get-beget, dar mai comuniști, săracii. Căci criteriul deportării nu a fost evreitatea, ci statutul de persoană suspectă a avea simpatii comuniste, suspectă de a fi săvârșit acte de trădare față de statul român!
    Oricum, pe cei duși de Antonescu în Transnistria nimeni nu-i păzea să nu părăsească locuința sau localitatea, din care mulți evrei chiar au și fugit întorcându-se la București, iar alții trecând linia frontului la ruși, cazul tatălui lui Norman Manea, marele scriitor. Repet: nimeni nu i-a păzit pe evrei în Transnistria ca să nu „evadeze“. Dacă a existat o pază, aceea s-a ocupat de protecția evreilor, pe care localnicii ucrainieni îi cam vânau, considerându-i în genere pe evrei, pe toți evreii, vinovați de suferințele lor din anii ’30, ani groaznici de înfometare a țăranilor ucrainieni, decimați literalmente de foametea provocată cu bunăștiință de guvernarea bolșevică, majoritar evreiască, cum bine se știe!...
    în concluzie: cele două cifre, 400.000 de evrei uciși de românii lui Antonescu și, respectiv, 500.000 de români uciși de „regimul iudeo-bolșevic“ de la București în perioada 1944-1964, sunt false. Sunt, din fericire, false! Avem toate datele pentru a le corecta și a le apropia de adevăr. Institutul pentru Cercetarea Totalitarismului, condus de dl profesor Radu Ciuceanu, a publicat o serie de lucrări din care se poate deja deduce numărul aproximativ corect al victimelor regimului comunist care și-au dat viața dincolo de zidurile temniței. (Vezi și precizarea de mai sus, pentru a înțelege corect ideea de „victimă“ și de „suferință“. Nu se reduce totul la pierderea fizică a vieții!) Datoria de a stabili cifra corectă revine numai și numai deținuților politici. Mutatis mutandis, am putea spune că evreilor le revine obligația de onoare de a stabili ei cifra cât de cât corectă a victimelor regimului Mareșalului Ion Antonescu, victime, în fond, ale românilor. Oricum, între oameni cât de cât serioși nu se mai poate vorbi nici de sute de mii și nici de zeci de mii de victime, de morți. Dacă ne ajută bunul Dumnezeu s-ar putea ca cifrele să mai scadă chiar, sub ordinul miilor! Ceea ce pe oamenii normali, evrei sau români, ar fi să-i bucure și să-i încurajeze, să le dea speranța și confirmarea că ființa umană nu s-a ticăloșit de tot!
    Ion Coja
    Chestionarul articolului:

    [ Rezultate | Chestionar ]

    Voturi 3

    Associated Topics

    Lecturi critice


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.50 Seconds