|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 39 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Recenzii: Lucia Daramus. Nu suntem buricul pamântului Scris la Friday, August 07 @ 15:19:16 CEST de catre asymetria |
Nu suntem
buricul pământului. Dar nici nu facem degeaba umbra pamîntului, s-ar putea adauga, salutînd apariția cărții lui Stefan Borbely, aici recenzată de Lucia Dărămuș. Fiindcă, între românu-i fruncea, cu pieptu-i de aramă și România este o țară de rahat, cum afirmă undeva cineva, nu un Nimeni ±), ar trebui să știm păstra dreapta cumpănă.Asymetria Lucia Daramus Nu suntem buricul pământului Opoziții constructive, de Ștefan Borbely Cartea propune un grupaj de eseuri, mai mult sau mai puțin docte, în funcție de preferințele și de orientările autorului. Primul eseu face apanajul mărturisirilor interioare despre sfârșitul inocenței. De fapt, materialul ridică o serie de probleme legate de identitatea autorului și naționalismul autohton. "Eram secretarul anului terminal, se apropia festivitatea de absolvire, și decanul de atunci - om respectabil, de altfel - mi-a transmis prin intermediar știrea că nu voi putea rosti cuvântul de despărțire de profesori: cum festivitatea urma să aibă loc în comun cu anul corespondent al secției maghiare, e nerecomandabil - mi s-a spus - ca doi maghiari să vorbească la ceremonie." Incidentul relatat de Ștefan Borbely coincide cu sfârșitul adolescenței, de fapt, reprezintă factorul declanșator, trezirea din somnul căldicel, intrarea în viața reală, construită din adulți cu umori, aparatul opresiv al partidului de atunci, reguli ale societății impuse de același partid etc. Deși aruncat în marea ordine socială este privit cu ură de o parte, cu suspiciune de cealaltă parte, însă seninătatea nativă a autorului îl plasează undeva la mijloc, într-un loc imaginar, în care se poate trăi, detașându-te de părți. Să avem de-a face cu un spirit adânc, profund și în același timp ludic? Așa se pare, pentru că doar spiritele înalte au capacitatea de a pătrunde mediul așa cum este, dar de a se detașa fără efort, doar prin datul natural. Excursul eseistic, deși confesiv, urmează, de la un moment dat, regulile genului în cauză. Cu privire la naționalismul autohton, autorul propune trei tipuri. Instituțional (politic), promovat prin PCR, înainte de 1990, preluat apoi de PUNR și UDMR. E un naționalism, în această formă așa-zis democratică, al sindicatelor. La această primă categorie se disting subcategorii cum ar fi: antimaghiarismul, antisemitismul, aversiunea împotriva țiganilor. Se pare, după cum arată autorul, nu rasa, ci cultura este factorul declanșator. "Aversiunea împotriva țiganilor (...) e realizată de incapacitatea de a o turna în forme culturale, de unde rezultă o concluzie tulburătoare, și anume că naționalismele din România sunt preponderent culturale și abia în al doilea rând rasiale." După naționalismul politic, Ștefan Borbely propune un al doilea tip de naționalism, cel autoreflexiv, pe filieră ortodoxă. Cel de-al treilea naționalism sesizat de autor este cel rafinat (firesc). "E naționalismul de tip Pruteanu, la care se cuvine să consimți: naționalismul de catifea, ingredient indispensabil (...)." În al doilea eseu, Schimb de locuință, accentul cade din nou pe capcanele întinse celuilalt, celălalt (neromân) devenind de la sine altul, străinul, dușmanul, așa cum este perceput de majoritatea românească. Povestea lui celălalt -străinul (dușmanul) - este foarte veche, o întâlnim începând cu antichitatea. Noutatea actuală constă tocmai în modernitate, prin însăși însemnătatea termenului modernitate. "Un bun câștigat nu se cedează celeilalte tabere. Dacă am da, Ei ar cumpăra totul." În Politică și vină în conștiința românească accentul cade pe vinovăția românului care, ieșit din anonimat prin filiera politicii își permite orice, orice să spună, oricum să blameze spațiul în care trăiește, fără să facă apel sau să se raporteze la o oarecare doză de moraliteate. în acest sens sunt date spre exemplificare orașele din sudul țării, sunt amintiți parveniții a căror succese de orice fel n-au nimic în comun cu valoarea intrinsecă. Spre a-și susține cu argumente spunerea, Ștefan Borbely apelează la Grecii și iraționalul, autor E.R. Dodds. "Trecerea de la cultura rușinii la cea a vinovăției presupune, înainte de toate - demonstrează E.R Dodds - conștiința intensificată a insecurității și vulnerabilității omenești". Studiul sociologic radiografiază societatea românească, cu ajunsurile și neajunsurile ei, cu miturile ei, arătând că poporul român trăiește în umbra și înrădăcinat, mai degrabă, în mitul purității" decât în cel al vinei, cum s-ar întâlni la alte popoare, nefiind atras nici de idea eșecului, a responsabilității față de acesta, politicianul român fiind un pater familias ludic, iresponsabil. Relația dintre putere și cultură, în viziunea profesorului Borbely, nu e deloc ruptă,nici decalată axiologic. "Cercetarea empirică demonstrează că Puterea politică și lumea culturii nu aspiră de fapt spre unul și același tip de putere: pentru un stat, sau pentru un regim politic, puterea înseamnă în primul rând exercițiu, dominanță, forță de a spune". Un studiu politologic foarte bine gândit și întocmit, prin coerența datelor oferite este Europa și sfidările mileniului III, în care Borbely amendează ușurința cu care politologii se raportează la statutul Europei, sancționând în același timp și lejeritatea discursului politic al Președintelui Emil Constantinescu. "Verosimilitatea mesajului mi se pare lipsită de echivoc, fiindcă nu este pentru prima oară când Președintele Constantinescu invocă asemenea antinomii tipologice, net defavorabile unui Occident prezentat ca obosit, alienat prin supertehnicizare, căzut în marasmul crepuscular al civilizațiilor și invitat pe de altă parte, să-și redobândească forțele sorbind din apa cristalină a culturii organice vii, pe care numai izvoarele Răsăritului european o mai pot produce." În aceeași ordine de idei, a persuasiunii negative, este amintit și discursul lui Victor Ciorbea, publicat în Dreptatea nr.121/ 1996 Analiza fantasmelor politice culminează cu discursul lui Ciorbea, trasându-se gafele, subliniindu-se sintagmele care trimit spre rolul pe care și-l asumă unii politicieni, fie din neștiință, fie din naivitate, fie dintr-o judecată de eroare politică, fie din toate la un loc. "(...) noi, românii, nu suntem ordonați ca germanii" "Sub aspect fantasmatic, mesajul care conteză aici este noi, românii, nu suntem. Discursul continuă cu o escaladare a negativităților, sugerând, pe de o parte, confuzia altor guvernanți, și, pe de alta, fantasma subliminală a sacrificării identității naționale ca preț al joncțiunii cu organismele europene și euro-atlantice." Discursul, cu vădite inserții ale negativității, așa cum este amintit de Ștefan Borbely, nu doar îl plasează în negativ pe Ciorbea, ci trimite spre o latură a percepției lui care, tradusă mai grosier, ar spune noi, românii, nu suntem buni de nimic, discurs care este, desigur, eronat. Discursurile politicienilor, după cum observă profesorul clujean, nu doar accentuează negativismul, ci sunt construite pe o paradigmă duală și comparativă, de fiecare dată fiind comparați nu cu noi înșine și cu istoria noastră, ci cu celălalt, cu alții și, de fiecare dată, noi suntem oaia neagră a acestei dualități, adevăr, desigur, eronat. O altă meteahnă a românilor o reprezintă interschimbabilitatea, care constă în supremația șefului cu putere absolută de a schimba, te a te schimba cu oricine, pentru că un post nu are ca bază competeța, ci conjunctura. De aici ideea că fiecare poate fi, la un moment dat, schimbat cu fiecare. "Mediocritatea e, în mentalitatea românească de azi, un neologism barbar, o monedă; dimpotrivă, ceea ce ne electrizează e voluptatea imersiunii în masă, cenușiul chipului anonim din mulțime, bucuria de a te ști asemănător cu celălalt, neapărat frate, și neapărat în suferință." Ceea ce caracterizează societatea actuală pare să fie monocromul, non-inițiativa. Realizând o comparație pertinentă între politicianul de ieri și cel de astăzi sunt arătate câteva elemente precare pentru acest tip de statut: -politicianul de ieri era legat de gură de securitate -politicianul de astăzi spune orice îi trece prin cap cu acordul șefilor din partid -politicianul de ieri se îmbăta cu un discurs adresat poporului, dar fără popor -politicianul de astăzi se îmbată cu apă rece, făcând o baie de oameni Că între politic și cultură nu există nici o ruptură, o demonstrează discursul prin care se pot manipula masele sau prin care politicianul poate gafa. E cazul, subliniat de autorul acestor studii politice, discursului din ziarul Ziua, îndreptat împotriva lui Pleșu. "Ceea ce mă surprinde, în mod retoric, în legătură cu recentele atacuri ticăloase pe care ziarul Ziua le-a lansat împotriva lui Andrei Pleșu este că nimeni din sferele Puterii nu a sărit să-l apere. Cotroceniul a tăcut chitic, premierul la fel, parlamentul așijderea." Desigur, aici sunt mai multe tipuri de discurs, cel de presă, cel al diferiților demnitari realizat prin tăcere, prin care s-ar fi indicat că Andrei Pleșu, ca ministru de externe, ar fi fost agent al Germaniei, infiltrat în structurile politicii românești. Nu doar că o asemenea prostie ar fi amuzat sfera politică a Occidentului, însă, un filolog, care ar analiza mesajul și-ar da seama imediat că e vorba de contrainformație, de manipulare, prin crearea unui discurs fals și exagerat, lansat ca zvon prin intermediul unei falange a presei, cu scopul de a inflama masele. Cartea domnului Stefan Borbely, Opoziții constructive, mai propune un eseu interesant, în care m-am regăsit ca tânăr plecat în Occident, cu un gust amar românesc în gură. Mai spune cineva că a murit Ceaușescu? face un excurs pertinent prin culisele învățământului, scoțând la iveală precaritatea orelor, dar și echilibristica pe care o face profesorul. "Când vine la inspecție brigada e interesată, cu precădere, de acuratețea stilistică a instrumentelor de acoperire (caiete de planuri, caiete de diriginție, caiete de evaluare, etc. etc.) și mai puțin de realitatea efectivă a claselor, care variază în funcție de mediul social în care funcționează școala(...)." Ca multe alte domenii din România, nici școala nu funcționează pe competențe. Cel mai interesant și extrem de bine articulat, prin punerea punctului pe i, cum se spune, este eseul Lecție de pragmatism. Vorbind în cunoștință de cauză, din experiență, Ștefan Borbely povestește despre bursierul român, plecat în Occident, despre statutul lui acolo, despre profilul bursierului român, despre raportarea statului român la el, despre percepția profesorului occidental în raport cu studentul român, fiecare nație având o stilistică proprie, despre dorința sau nu a bursierului român de a reveni ori nu în țară. Spre exemplificare dau un fragment mai consistent din acest eseu. "Pentru mulți funcționari ai statului român, studentul cu piciorul pe scara avionului continuă să fie un infractor potențial: un om care vrea să fugă și să rămână dincolo, să plătească, prin nerecunoștință, favorul care i s-a făcut. E adevărat, mulți rămân, mulți nu se întorc, dar motivele trebuie căutate înăuntru, nu afară: dacă statul român ar crea un cadru obiectiv, legiferat, prin care plecarea ar ieși de sub incidența excepției, și ar intra sub una a continuității, a normalității, lucrurile s-ar schimba radical." Așadar, Opoziții constructive, editura Limes, o carte care, fără menajamente, ne pune oglinda în față, fără a fi defectă, în care să putem privi și să ne vedem exact cum suntem și că nu suntem buricul pământului! Lucia Dărămuș ± O completare la o aluzie. George Pruteanu scria : ”Încă de cînd i-am citit cartea, îmi bîntuie în cap cîteva aserțiuni ale lui Horia Patapievici privitoare la limba română și la firea (la feldeința) românească. Și Caragiale, și Drăghicescu, și Ralea, și Mircea Vulcănescu, și Cioran și G.Călinescu au emis considerațiuni aspre, neconvenționale, neconcesive despre cusururi ale firii noastre ca popor, și - ne place ori nu - trebuie să ni le asumăm. Numai abecedarele tîmpe și naționaliștii dezaxați ne văd ca pe un neam strălucitor, plin numai de calități. Deci, nu numai că nu resping de plano dezvăluirea defectelor noastre naționale, ci dimpotrivă, văd în această acțiune mentală o șansă de cauterizare, de îndreptare. Cu condiția să fie făcută rațional. Ei bine, sunt în paginile lui Patapievici cîteva fraze care au un caracter cu totul i- sau a-rațional, părînd scrise cu nechibzuință, la o furie oarbă. De vreme ce, însă, autorul le-a re-publicat acum, înseamnă că le acordă girul, chiar și "la rece", după ce s-a calmat. Or, dacă suntem oameni care CRED în CUVINTE (și dacă nu credem, de ce-am mai scrie și vorbi?!), cum se poate afirma că "radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei, o umbră fără schelet, o inimă ca un cur"?? Nu se răsucește oare, în mormîntul de la Păltiniș, autorul Sentimentului românesc al ființei la auzul acestor monstruozități? Eu nu spun că suntem neapărat mai breji ca alții: vorba francezului: Ni cet excès d'honneur, ni cette indignité!, nu vreau nici ridicare în slăvi, dar nici înjosire! Cum să compari cu excrementele (!) felul de a fi al unui popor care, bun-rău, a ieșit în mai puțin de 80 de ani din feudalitate (din 1850 pînă în 1930) și s-a integrat civilizației europene? și de ce "fecalele" ca termen de referință?? Pot admite că suntem mediocri, mijlocii, călduți, amestec de bun și rău, dar NU josnici, NU murdari, NU ignobili ca dejecțiile! ?Are poporul român o "inimă ca un cur"? Iartă-mă, Horia Patapievici, dar asta e o prostie și se pare (n-am spus-o eu) că prostiile oamenilor inteligenți sunt pe potriva mărimii inteligenței lor! Dacă așa ar fi inima noastră, atunci inima Franței de la Vichy cum e? dar a Germaniei care l-a votat liberă pe Hitler? dar a Rusiei care a îndurat 70 de ani de comunism? dar a Poloniei care a dispărut de atîtea ori de pe hartă? Iertată să-mi fie franchețea, dar un om de valoarea lui Horia Patapievici trebuie să-și măsoare bine cuvintele, pentru că, de la autoritatea sa, cuvintele sunt fapte. Și încă o vorbă, doar: "Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau trebuie să o folosim numai pentru înjurături", scrie el, fără să-i tremure mîna, într-unul din eseuri. Ce frază goală și fără Dumnezeu, de vreme ce în chiar cartea sa se află doar una sau două "înjurături" și, în rest, numeroase gînduri deștepte, exprimate în această rău famată limbă română. ” __________________ NOTĂ DIN 2005. Am avut, după difuzarea acestei emisiuni, cîteva conversații, telefonic și, apoi, față-n față, cu H.-R. Patapievici. Îi ceream, în esență, să iasă din metaforă și să transforme acele insanități în concept (ce înseamnă "inimă ca un c..."? ce înseamnă "radiografie ca fecala"?) Era supărat și insista mult pe diferența de "tiraj": cartea lui, cîteva mii de exemplare - emisiunea de la Pro TV, sute de mii de auditori. I-am oferit, ca "drept la replică", spațiul întreg, de 5 minute, al unei emisiuni Doar o vorbă săț-i mai spun. Nici pînă azi n-am înțeles de ce nu l(e)-a folosit. |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |