Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 86 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: Excluderea lui Noica si a poetilor martiri din cultura romaneasca
    Scris la Saturday, October 17 @ 11:13:14 CEST de catre asymetria
    Memoria
    Isabela Vasiliu-Scraba

    V. Centenar Noica (1909-1986) Excluderea lui Noica și a poeților martiri din cultura românească


    Adevărații autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsute nouăzeci de mii) de români  fără a socoti victimele comunismului din teritoriile românești înstrăinate (v.dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998, ed. III-a 2009, București, Ed. Ericson), și la cca două milioane de întemnițați politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (v. Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveția) n-au fost nicicând pedepsiți, ei și urmașii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-și ascunde vinovăția.



    Isabela Vasiliu-Scraba
    V. Centenar Noica (1909-1986)

    Excluderea lui Noica și a poeților martiri din cultura românească

    De dincolo de Cortina de Fier, Mircea Eliade scria despre ocupația comunistă a țării sale, descriind-o drept “vremea sterilizării spirituale prin distrugerea sistematică a elitelor și ruperea legăturilor organice cu tradițiile autentic naționale” (1953). El îndemna exilul românesc la creație culturală, salvarea prin spirit fiind unica soluție rămasă. Cu o clarviziune de profet, filozoful religiilor descrisese tactica neprietenilor noștri, valabilă atât pentru anii cincizeci, cât și pentru cele două decenii de pustiire culturală românească ce au urmat căderii comunismului cu menținerea puterii politice în aceleași mâini ca înainte de 1989: “neamul românesc are de-a face cu un adversar nu numai excepțional de puternic, dar și hotărât să întrebuințeze orice mijloace pentru a ne desființa spiritualicește și culturalicește” (M. Eliade, aug.1953). Pentru creațiile culturale de dincoace de granițele închise, nicăieri nu apare mai pregnant adevărul intuiției lui Eliade privitoare la salvarea românilor prin spirit decât în poezia religioasă din închisorile sovietice de pe teritoriul României ciuntite. Auto-declaratele elite, preferă însă a ignora antologiile post-decembriste de versuri salvate de la pieire prin memorare (1).
    Se poate ca în această atitudine să fie și un reflex de auto-apărare a reprezentanților unei culturi materialiste în care Pavel Apostol infierase “misticismul” filozofului Blaga precum și religiozitatea dintr-o scriere a lui Noica (v. referatul lui Pavel Apostol la manuscrisul Povestirilor după Hegel, predat la ESPLA în 1957). In 1988, din îndepărtata Americă un fost membru PCR încă mai critica “misticismul” filozofilor români după șabloanele învățate în RSR (v. postfața lui Virgil Nemoianu la vol. Mihai Șora, Dialog interior, București, Humanitas, 1995, p.219-242). Cum s-o mai ridice în slăvi Nicolae Manolescu pe Marta Petreu, cu proza și Poemele ei nerușinate, dacă i-ar fi trecut o clipă prin gând să compare poezia fostei profesoare de socialism cu măiestria versurilor unor poeți schingiuiți după gratii: “Unde iese sânge, luați vătraie/ înroșite-n jar -nu fiți haini! -/ și-astupați-l. Gâtița cu paie/ umpleți-li-o; 'nfigeți mărăcini/ orișiunde-i mustul mai zemos” (Ion Caraion) … “Nici pe pruncii lor cu cărnuri crude/ n-ar fi, iarăși, musai să-i mai țineți./ Deșertați-le benzină-n ochii vineți/ și-ardeți-i, cu mume și cu rude” (Ion Caraion, Nu-i iertați pe cei ce v-au iubit). Binevenite pentru falsificatorii istoriei noastre care uită de asasinarea pe timp de pace a sute de mii de opozanți și-i dau zor cu “inspirația bolșevică” a unui așa-zis comunism “românesc” ar fi câteva versuri din poezia Bolșevism compusă de Ion Caraion pe 30 aprilie 1950: “Cântă megafoane-n limba rusă,/ dănțuie în piață alte javre/ și de pretutindeni, drag ne-acoperi,/ viață muzicală, cu cadavre” (Ion Caraion, Poezii arestate, București, Ed. Muzeului Literaturii Române, 1999, p.38).
    Sugerate prin muzica rusească după care țopăie javre umane, hoardele trimise de Moscova împreună cu slugile lor “din piață” se făceau simțite în anii cincizeci prin maldărele de cadavre de români cu care acoperiseră țara. Lumina vieții stinsă prin demența bestialității nu putea să-l lase indiferent pe Cel de Sus: “în creștetul veciei Dumnezeu/ Cu capu-n mâini stă, abătut și trist/ în jur se sting luminile mereu/ Si-ngenunchiat alături plânge Christ” (Demostene Andronescu). In 1947 Alice Voinescu (care urma să fie și ea trimisă-n pușcărie) observase că “e în politica rusească ceva demonic”, fiindcă se bazează pe “minciună, perfidie și teroare” (Jurnal, București, Ed. Albatros, p.504). 
    Din dosariada prilejuită de centenarul nașterii lui Noica, prin volume astfel alcătuite încât să încrimineze victime și nu călăi, unii repetă nume de victime, alții de trepăduși din Securitate cu toții “uitând” de cei care i-au făcut viața amără filozofului cenzurându-i textele care urmau să apară în reviste și cărți sau de cei care îi făceau referate negative (de ex. Alex. Elian). în volumul  Noica și Securitatea (București, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2009) Dora Mezdrea nu include documente din 1957-1958 când  Zigu Ornea l-a băgat pe Noica în pușcărie dând pe ascuns Securității manuscrisul Povestirilor după Hegel (v. Obs. Cult. Nr.20/277, 14-20 iulie 2005; Ziua, 31 martie 2007 și Ziua, 7 aprilie 2007).
    Indeletnicirea cripto-comunistă de a găsi vinovați printre victime a ieșit la iveală și din verdictul unui proces de calomnie (2003-2004) în care instanța judecătorească i-a dat dreptate calomniatorului, un fost bursier Soros (2), care ținuse a-l face informator de Securitate pe fostul deținut politic Radu Ciuceanu cu dovezi din 1949-1951 furnizate de dosarul re-educării studenților în temnița de la Pitești (Nr. 26 979, vol.1-24).
    Dirijată din umbră de adjunctul șefului Securității, generalul rus Nikolski,  tehnica nesfârșitelor schinghiuiri fizice și psihice în închisoarea de la Pitești a urmărit după 1949 scopul precis de a transforma opozanții ocupației sovietice în roboți de anihilat dușmanii comunismului. Cu o simpatie greu de explicat, televiziunea română (TV-Cultural, 27 sept.2009) a difuzat la o oră de vârf interviul luat fostului gardian Gabor Tiberiu, unul din cei care torturau deținuții politici de la Gherla (3). Având 17 milioane de lei vechi pe lună și aparența unui pensionar oarecare, torționarul, fără urmă de remușcări, vorbea în limbajul de lemn al fostei sale meserii sale despre anchetele făcute în rândul gardienilor după sistarea “experimentului Nikolski” în închisoarea din Gherla. Desigur, gardianul nu a desemnat tehnica reeducării prin tortură după numele organizatorului din umbră, si s-a limitat să spună vag că numai altora li se întâmpla să mai aplice corecții corporale dușmanilor închiși la Gherla. Cum se știe (dar la emisiunea de duminică 27 septembrie 2009 nu s-a spus!)  în iulie 1951 Radio Londra dezvăluise atrocitățile orchestrate de Nikolschi în temnița de la Pitești și rezultatele obținute. Aceasta a determinat Securitatea să înceteze torturarea studențimii și să înceapă anchetele în Procesul “Țurcanu” (1952-1954). La “experimentul Nikolski” de chinuire psiho-fizică a unor oameni ajunși piele și os nu s-a renunțat însă pe de-antregul. Doar a fost transplantat (în forme mult mai puțin virulente) în alte închisori precum (Jilava, Gherla, Târgul Ocna, etc.).
    In ce privește închisoarea din Pitești, la procesul intentat torționarului  Eugen Țurcanu  preotul Gheorghe Calciu  “n-a putut fi judecat în lotul lui Țurcanu, deoarece a anunțat că nu va răspunde la nici o întrebare până când nu va fi adus la proces adevăratul inițiator al experienței, generalul Nikolski” (v.Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, București, Ed. Humanitas, p.47).
    Pentru că adevărații autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsute nouăzeci de mii) de români  fără a socoti victimele comunismului din teritoriile românești înstrăinate (v.dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998, ed. III-a 2009, București, Ed. Ericson), și la cca două milioane de întemnițați politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (v. Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveția) n-au fost nicicând pedepsiți, ei și urmașii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-și ascunde vinovăția. De exemplu, termenul de “reeducare” este explicat în 2007 fără menționarea lui Alexandru Nicolschi/ Nicolau aflat 16 ani la conducerea Securității (v. Dicționar de istorie a României, Ed. Meronia, 2007, p.285). 
    In 1952 (anul în care fiica sa Măriuca de 18 ani era băgată după gratii)  Mircea Vulcănescu devenea una dintre victimele educării rusești (NKVD) prin bătaie. Deși anchetele pentru proces se terminaseră de mult, din nedreapta condamnare rămânîndu-i de ispășit doi ani, sub pretextul elucidării unor detalii din dosar, Mircea Vulcănescu a fost adus de la Aiud la Jilava, unde Securitatea introdusese program special de schingiuire a deținuților. La Jilava filozoful a fost sistematic bătut împreună cu alți încarcerați care trebuiau să treacă între gardieni lovind puternic cu bîtele. Dincolo de eroismul lui Mircea Vulcănescu sacrificat spre a salva viața unui tânăr, jertfă pe care nimeni n-o poate nega, apropierea sfârșitului i-a venit din umezeala podelei pe care s-a întins în condițiile în care avea o coastă ruptă și intrată în plămân de la bătăile îndurate, provocându-i o pleurezie. Dacă în istoria noastră călcată în picioare de Mihail Roller si de urmașii săi de azi amintirea luptei ardelenilor pentru dezrobirea națională s-a predat falsificată în comunism și continuă să se propage murdărită de minciuni, figurile martirilor uciși de unguri s-au arătat într-o noapte “jefuită de stele” unui poet (1926-1964) “tras pe roată” de un general rus (Nikolski) la Pitești: “Ah! Cum își mai holba ochii istoria!/ Nu-i venea să creadă că-n geamătul nostru/ Scrâșneau Cloșca și Horia/ Că-n sufletul nostru, de nădejde orfan/ atârnau nojițele de la opincile lui Badea Crișan” (Sergiu Mandinescu, Re-educarea, apud. Preot Gh. Calciu).
    Problema consecințelor unor eventuale relații dintre pușcăriașii care au supraviețuit regimului de exterminare din închisorile politice și tânăra generație educată în universități de profil științific l-a preocupat pe Mircea Eliade într-una din povestirile sale scrisă în 1975. Intr-un mod criptic și extrem de bine elaborat prin meandrate peripeții relatate indirect, în niște discuții purtate la Securitate, hermeneutul universurilor religioase imaginează un tânăr inginer care este solicitat a lămuri unui necunoscut o greșală de datare a ziarului Scânteia.
    Pentru tânărul acostat în plină zi pe o stradă din București de un fost deținut politic, lumea în care trăise până în acel moment își schimbă brusc înfățișarea. Inginerul este imediat luat în vizorul Securități, fiind făcut părtaș la o mulțime de întâmplări de care află doar cu prilejul anchetelor. își pierde postul de la universitate, are un timp o slujbă în provincie, iar la sfârșit, la interogatoriul cu care se încheie povestea sa, tânărul inginer este adus dintr-un sanatoriu de boli psihice și află, chiar de la agentul care-l chestiona, că iubita lui rămasă într-o țară de dincolo de Cortina de fier i-a trimis pe căi misterioase îndemnul să nu deznădăjduiască și să aibe incredere în puterea lui Dumnezeu.
    Oricine-și poate închipui că povestirea Pelerina, terminată de Mircea Eliade în august 1975, exclude situațiile “de serviciu”, în care foști deținuți politici intrau în legătură cu colegii lor mai tineri, cum au fost cele în care Noica, angajat la Centru de Logică, a luat contact cu tinerii. Printre altele, întrucît întâlnirile de la Păltiniș dintre Constantin Noica și  discipolul său preferat - care nota cu sinceritate că filozofia de mult îi devenise “greu suportabilă” (Liiceanu, Ușa interzisă) - n-au avut prea multe rezultate fericite, nici în ce privește posteritatea celor douăzeci de volume de scrieri filozofice noiciene, nici în direcția publicării de scrieri filozofice românești din perioada interbelică sau din exil. In schimb, consecințele negative ale contactului dintre un fost deținut politic și un “discipol al lui Henry Wald” (cum l-a desemnat Noica pe Liiceanu în 1974, într-o conversație cu filozoful Octavian Nistor, fost coleg de facultate și prieten cu Alexandru Dragomir) s-au văzut cu prisosință în ultimii douăzeci de ani.
    Pe cât de insistent se propun volumele comuniștilor de ieri deveniți “filozofii de azi”, pe atât de insidios se lucrează la eliminarea “filozofilor de ieri”. în mod surprinzător, treptata excludere a lui Noica și a lui Eliade dintre valorile de seamă ale spiritualității românești a venit chiar din tabăra lui Liiceanu, editorul lui Noica și a lui Eliade. Astfel că, în anul centenarului, în puținele librării din centrul capitalei, Editura Humanitas nu mai distribuie decât un titlu sau două din opera lui Noica (la Librăria “Sadoveanu”, pe 9 septembrie 2009 nu exista chiar nici o carte de-a filozofului!), câteva titluri din Eliade mascând cu greu tactica desființării sale ca scriitor și ca istoric al religiilor.
    Sigur, povestirea imaginată de Mircea Eliade nu intră în categoria de “virulentă satiră politică la adresa statului totalitar” propusă de editorul Handoca în 1991 odată cu publicarea volumului de Nuvele inedite, pe hârtie din cea mai proastă la obscura editură “Rum-Irina” din București. Pentru că mesajul biblic venit de la iubita inginerului stabilită în Uganda (“Fericiți cei săraci cu duhul căci a lor va fi împărăția Cerurilor”) implică inexistența granițelor la un anumit nivel de comunicare.
    In plus, un autentic filozof al religiilor (precum Eliade) niciodată nu se va preocupa de timpul istoric pe care marea cultură l-a pus mereu în paranteze. Mircea Eliade se simte acasă doar în Marele Timp. Acesta e timpul din care imaginează mesaje ce nu țin seama de teroarea politică și de sârma ghimpată menită să transforme o întreagă țară într-o închisoare. Suferința fără de leac a mercenarilor ocupantului orchestrând torturile din închisori, ca și a cohortelor de păzitori ai non-valorii înlocuind valorile puse sub obroc a iscat-o mereu punerea în paranteze a timpului istoric în care aceștia masacrau poeți sau poezii. Cum să nu dorească ei să-i disloce pe veci din cultura românească pe toți poeții martiri ai credinței (Costache Oprișan, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ion Omescu, Ion Caraion, Aurel Ciurunga, Zahu Pană, Aurel Dragodan, Stefan I. Nenițescu,Vasile Voiculescu, Ioan Victor Pica, Valeriu Gafencu,Virgil Maxim,  și mulți, mulți alții) ? Cum să îndure ei nemurirea acelui creator de geniu călcat în picioare, bătut zile și nopți în șir, trezit din leșin prin cufundarea în hârdăul cu excremente, chinuit mai apoi în fel și chip, care odată revenit în fire a compus următoarele versuri:
    “Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul comorilor
    îmbrățișându-mi durerea sub lespezi de patimi și chin
    Aștept îngerul zorilor, aștept învierea,
    în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, Amin. (Sergiu Mandinescu).
     
    Mircea Eliade consemna în 1974 că nu-l interesează decât “viitorul”. Si, ca să nu rămână nici un dubiu asupra sensului intenționat, el specifică felul în care românii își pot “împlinii” viitorul care le-a fost hărăzit: “trăind liber orice epifanie a prezentului, cât s-ar dovedi ea de tragică, născută din nenoroc și ursită deznădejdii” (Incognito la Buchenwald ). Parcă ar fi scris aceste rânduri în marginea poeziei din exil a lui Horia Stamatu,  a versurilor atâtor poeți din închisori, sau, bunăoară, a poeziilor prietenului său Radu Gyr compuse și difuzate după zăbrele.
     
    Note:    1.v. Constantin Oprișan, Cărțile spiritului, București, Ed. Christiana, 2009, postfață de Isabela Vasiliu-Scraba, C-tin Oprișan, unul din discipolii necunoscuți ai lui Heidegger, p.81-91.    2. Mircea Stănescu (n.1968) a luat doctoratul în filozofie la Facultatea de Filozofie din București cu o teză despre “experimentul Nikolski”. Desigur, el nu-l arată pe tartorul principal, ca să-și poată desfășura originalitatea gîndirii prin următoarea triadă, pe cât de stupidă, pe atât de falsă: reeducarea la sovietici ar fi fost “prin muncă”, la chinezi “prin reforma gândirii” și la români “prin demascare și auto-analiză”. Lucrarea i-a fost publicată în 2008, completând imaginea manipulatoare oferită de volumul din 1995 de la Editura Vremea, unde s-au publicat texte scrise de deținuți în timpul torturilor pentru “reeducare”. Cu informații din dosarul reeducării “tip Pitești” Mircea Stănescu si-a probat acuzațiile, fără a mai aduce vreo altă dovadă.    3.v. teolog Vasile Militaru, Biserica din temniță: mărturisire și jertfă creștină în închisorile comuniste. 1948-1964, Bacău, Ed. Vicovia, 2008, p.94. Cartea este o dezvoltare a lucrării de licență din 2007 de la Facultatea de teologie din Sibiu.
    Chestionarul articolului:

    [ Rezultate | Chestionar ]

    Voturi 5

    Associated Topics

    Lecturi critice


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.50 Seconds