|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 43 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Recenzii: Ion Zubascu. Chermeza sinucigasilor de Radu Ulmeanu Scris la Saturday, January 30 @ 15:03:57 CET de catre asymetria |
„Chermeza
sinucigașilor” este una dintre cele mai lucide, complexe,
amare și neiertătoare cărți despre evenimentele din decembrie 1989
și amalgamul de întâmplări din intervalul social-politic bulversant,
care a urmat până în Duminica Orbului, din 20 mai 1990, când
primele alegeri „democratice” au fost câștigate de FSN-ul lui
Ion Iliescu, transformat peste noapte în partid. Apariția la Satu
Mare a romanului lui Radu Ulmeanu poate fi luată
și ca un semnal că uluitoarea secvență istorică a României
contemporane din jurul anilor 1989-1990, va fi un focar generator de
literatură pentru mult timp de acum înainte, așa cum proza noastră
din a doua jumătate a secolului XX s-a hrănit o bună periodă
literară din nefastul interval al „obsedantului deceniu” proletcultist.
„Chermeza sinucigașilor” - romanul unei tragedii naționale Ceea ce scria criticul Laurențiu Ulici despre scriitorul Radu Ulmeanu, în masivul său volum „Literatura română contemporană” (Editura Eminescu, 1995, p. 154) rămâne valabil până la apariția substanțialului roman „Chermeza sinucigașilor”, Editura Pleiade, Satu Mare, 2009, care marchează practic o relansare spectaculoasă a discretului poet sătmărean în prim-planul literaturii române contemporane: „Depărtarea – trăiește la Satu Mare – și o anume discreție a prezenței, inclusiv editoriale, au făcut ca unul din cei mai originali poeți ai promoției să fie mai aproape de anonimat decât de consacrare”. „Unul dintre cei mai originali poeți ai promoției”, zice Ulici, dar despre ce promoție o fi vorba, pentru că odată cu trecerea timpului, viziunea criticului care părea să clarifice lucrurile din punct de vedere istoriografic, la vremea apariției volumului său despre promoția ’70, se voalează treptat, astfel că o bună parte din sutele de prezențe din primul volum al proiectatei sale istorii literare culisează spre promoția ’80. Născut în 1946, Radu Ulmeanu este inclus de Ulici la șaptezeciști, deși debutează editorial cu volumul „Patinoar”, în 1979, odată cu primii optzeciști, în timp ce poeții sătmăreni Ion Vădan și Dorin Sălăjan, apropiați ca vârstă, formați și afirmați simultan în același climat geografic și cultural, sunt recuperați de Radu G. Țeposu în „Istoria tragică&grotescă a întunecatului deceniu literar nouă” ca optzeciști. Deși despre poetul Radu Ulmeanu au scris de-a lungul anilor nume de vârf ale criticii literare contemporane, Nicolae Manolescu, Barbu Cioculescu, Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici ș.a., fiind inclus în principalele lucrări istoriografice actuale, de la „Dicționarul Scriitorilor Români”, al lui Zaciu, Papahagi, Sasu, până la „Dicționarul General al Literaturii Române”, finalizat recent de Academia Română, cele șapte volume de versuri publicate de Radu Ulmeanu, din 1979 încoace, n-au reușit să spargă tavanul acelei „discreții a prezenței” sale în percepția publică, de care vorbea Ulici, poate și datorită unei biografii fluctuante, în contextul derizoriu al regimului comunist, cu studii mereu întrerupte și reluate în alte puncte geografice ale țării, dar și cu un statut social marginal, de profesor pe la diverse școli generale din localități obscure ale județelor Cluj și Satu Mare. Discreția eruptivă O primă tentativă de ieșire marcantă în arenă a făcut-o Radu Ulmeanu imediat după 1990, când îl regăsim implicat în vârtejul schimbărilor generale social-politice, ca prosper om de afaceri, cu editură, revistă și televiziune proprii la Satu Mare și în zonă, iar mai recent, în planul biografiei strict literare, odată cu apariția substanțialei antologii de versuri „Laptele negru”, Editura Brumar, 2008, prefațată de prestigiosul critic Gheorghe Grigurcu, și a spectaculosului roman „Chermeza sinucigașilor”, Editura Pleiade, 2009, prefațat de Tudorel Urian. Aceste apariții editoriale de prim plan literar sunt dublate de editarea la Satu Mare a revistei literare „Acolada”, în care semnează de trei ani de la lansarea ei nume remarcabile ale literaturii noastre actuale, cum ar fi Gheorghe Grigurcu, Gabriel Dimisianu, Barbu Cioculescu, Ana Blandiana, Nicolae Florescu, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Adrian Alui Gheorghe, Simona Grazia-Dima, Tudorel Urian, Sorin Lavric și mulți alții, din toate generațiile literaturii române. Apariția masivei antologii de versuri „Laptele negru” și a tulburătorului roman „Chermeza sinucigașilor” favorizează schimbări majore de percepție și evaluare a acestui scriitor cu o evoluție literară discretizată nefiresc de vremuri neprielnice culturii, greu încadrabilă, cu erupții și domoliri specifice spațiului nostru vălurit mioritic, dar și destinelor puternice ale literaturii române dintotdeauna. În altă ordine de idei, Radu Ulmeanu face parte din categoria tot mai numeroasă a poeților care au trecut la proza de mare tonaj, în timp ce alții și-au amplificat aventura creației publicând volume de critică, eseuri sau jurnalism cultural și politic. Dar se întâmplă și cu această categorie a scriitorilor afirmați inițial ca poeți, ca apoi să publice proză cu consecvență, lucruri extrem de interesante. Unii scriu proză în prelungirea viziunilor lirice inițiale, dezmărginindu-și în sapțiul practic nelimitat al romanului anvergura expansiunii spirituale, cum ar fi Mircea Cărtărescu, de exemplu, masiva sa trilogie „Orbitor” neputând evita evaluarea taxonomică a construcției ca „proză poetică”. Alți poeți, ca Matei Vișniec, Nichita Danilov sau Adrian Alui Gheorghe se îndreaptă spre o proză de explorare a fabulosului și imaginarului fără limite, la convergența cu domeniile ucroniei și chiar utopiei, în timp ce alții, cum ar fi Gellu Dorian cu „Casa Gorgias”, scriu proză sută la sută, social-istorică, obiectivă, cinematografică, putându-și consolida în perspectivă o profitabilă carieră epică, aparent fără nici o legătură cu activitatea poetică inițială, care i-a propulsat ca scriitori. în această ultimă categorie poate fi inclus și surprinzătorul scriitor Radu Ulmeanu. Obsedantul decembrie 89 „Chermeza sinucigașilor” este una dintre cele mai lucide, complexe, amare și neiertătoare cărți despre evenimentele din decembrie 1989 și amalgamul de întâmplări din intervalul social-politic bulversant, care a urmat până în Duminica Orbului, din 20 mai 1990, când primele alegeri „democratice” au fost câștigate de FSN-ul lui Ion Iliescu, transformat peste noapte în partid. Apariția la Satu Mare a romanului lui Radu Ulmeanu poate fi luată și ca un semnal că uluitoarea secvență istorică a României contemporane din jurul anilor 1989-1990, va fi un focar generator de literatură pentru mult timp de acum înainte, așa cum proza noastră din a doua jumătate a secolului XX s-a hrănit o bună periodă literară din nefastul interval al „obsedantului deceniu” proletcultist. în mod paradoxal, cele două momente răvășitoare ale istoriei recente a României, cu răsturnări spectaculoase, primul – de scoatere a țării noastre din Europa civilizată, prin transformarea ei într-o colonie a imperiului sovietic stalinist , iar al doilea – de readucere a ei la cursul firesc al istoriei, nici nu par atât de diferite, dacă evaluăm mecanismele și scenariile subterane care le-au generat, din perspectiva informațiilor acumulate în ultimii 20 de ani de dezvăluiri senzaționale, în special din arhivele secrete sovietice. Tocmai acesta este cu siguranță unul din marile merite ale romanului lui Radu Ulmeanu: documentarea riguroasă asupra planului de ansamblu al schimbărilor din România anilor 1989-1990, dublată de implicarea directă în evenimentele locale, care par transmise în direct, cu personaje reale, ușor identificabile, dintr-unul din punctele marginale ale geografiei noastre, rezultatul acestei îmbinări dintre participarea subiectivă, a unui actant implicat în vârtejul răsturnărilor, și torentul istoriei mari, care strivește destinele fragile ale oamenilor, fiind o frescă social-politică impresionantă, competitivă în planul general al prozei social-politice românești. Așa cum remarcă și Tudorel Urian în prefața romanului, demontarea cu minuție literară remarcabilă a mecanismului care a generat „revoluția” într-o localitate numită în roman Scuteni, dar ușor identificabilă ca fiind orașul Satu Mare, dinspre granița de nord-vest a României, permite reconstituirea scenariului general al evenimentelor din 1989, la scara întregii țări, care a funcționat după un plan conspiraționist diabolic, pus la cale de scenariștii profesioniști din umbră, nelăsând participanților spontani care și-au imaginat că „fac istoria” decât iluzia amară a unei strivitoare manipulări. Politică acaparantă și erotism dezlănțuit Complexa masă narativă a romanului este polarizată de două teme centrale, care au rămas în interesul atenției publice românești, în toți cei 20 de ani câți au trecut de la „evenimentele din decembrie 1989”: politica acaparantă și erotismul dezlănțuit. Prima jumătate a cărții predispune la supoziția că avem în față un roman dedicat exclusiv „revoluției române”, prim planurile epice din Palatul Administrativ situat în mijlocul bulversantelor răsturnări politice, cu scene cinematografice tari, dau imaginea exactă a fisurării revoltei „spontane” a populației civile și infiltrării ei cu elemente din umbră, ce urmează scenariul general prestablit, pe măsură ce personajele autentice ale străzii sunt marginalizate sau eliminate. După ce evenimentelor scăpate inițial de sub orice control li se pune din nou căpăstrul manipulării serviciilor secrete, al elementelor fostei Securități, desigur, și jocurile politice de culise încep să se clarifice, odată cu pregătirea preluării puterii de Ion Iliescu, partea a doua a romanului culisează treptat spre zona erotică, dar spre un erotism deviant, dominat de multiple scene de lesbianism, cu pasaje horor, pigmentate de orgii accentuat feministe, ori securiste, și implicarea duios-înfricoșătoare a unui tânăr vampir, sau a unei strigoaice feroce. Trebuie să recunosc că abundența paginilor de lesbianism generalizat, mai ales în mediile liceale, cât și intervențiile nocturne ale vampirilor în localitatea Scuteni, din nord-vestul României, părea inexplicabilă pentru un roman care pornește în forță cu miza elucidării mecanismelor subterane ale evenimentelor din decembrie 1989. Cheia înțelegerii exacte a acestei polarități destul de neliniștitoare a venit la timp din două reportaje despre România, apărute în prestigiosul cotidian londonez, The Telegraph, la sfârșitul lui octombrie 2009, simultan cu lansarea romanului. E aproape un loc comun că orice jurnalist străin care ne vizitează țara și scrie într-un cotidian din Londra sau New York, își începe reportajul cu referințe obligatorii la sângerosul vampir Dracula, continuând cu Ceaușescu și evenimentele la fel de sângeroase din decembrie 1989. Cele două elemente de referință jurnalistică intră deja, din păcate, în brandul nostru de țară, asta știu străinii despre noi și romanul „Chermeza sinucigașilor”, cu acțiunea într-o localitate din nord-vestul Trasilvaniei, nu avea cum să nu țină seama de această tristă evidență. Tradus imediat într-o limbă de circulație, romanul lui Radu Ulmeanu s-ar înscrie în orizontul de așteptare al publicului occidental, sau în unghiul de vedere al unui scenarist de la Hollywood, și sunt convins că ar avea o mare priză la publicul dinafara granițelor țării. în toate paginile de erotism deviant și vampirism, prozatorul Radu Ulmeanu nu cade, însă, în joase mize comerciale, poetul neadormit din actualul romancier salvează scenele erotice într-o frumusețe suprarealistă a relației, în care atingerile fascinate a doua trupuri umane deschid perspective spre abisul universalului uman. în plus, prozatorul Ulmeanu are curajul să investigheze zona mai puțin abordată a unor relații delicate, interzise de morala curentă, dintre profesori aflați la vârstele mature ale implicării politice și elevele lor adolescente, uneori minore. Cuplul erotic format de profesorul revoluționar Grigore Lapteș, eroul principal al romanului, și eleva sa Monica, pe care o și înfiază, de altfel, după moartea perversei sale mame (profesoară la același liceu și corupătoare activă a elevelor sale), deschide un culoar epic de investigat în continuare în proza românească actuală. E posibil ca romanul să aibă, în acest sens, oponența vehementă a fundamentaliștilor didactici, prin scenele extinse de feminism militant, mai ales în zona adolescentină a școlii, dar dacă ieșim din rama oferită de ficțiunea romanescă, aceste anomalii sexuale pot fi socotite nu doar un efect exploziv al libertăților de tot felul, după 50 de ani de cenzuri și tabuuri comuniste, ci și ca reflexe ale pervertirilor multiple din actuala politică românească, a corupției și anomaliilor generalizate din întreaga noastră societate, ce oferă imaginea unei lumi scăpate din nou de sub orice control, realitate care predispune, evident, la sloganul lansat deja după revelarea manipulării generale și a loviturii de stat iliesciene: „Ultima soluție/ înc-o revoluție!” În plan strict literar, însă, cartea lui Ulmeanu se sustrage oricăror posibile conotații agravante, restrângând atenția cititorului în rama delimitativă a literaturii: aproape toate personajele romanului său, și rele și bune, și cele grotești și cele inocente, mor pe scena ficțiunii, ca în tragediile shakespeariene, cititorul rămânând cu efectul unui catarsis profund eliberator. Se salvează în scenă un singur personaj viu, povestitorul, ca în „Războiul sfârșitului lumii”, al lui Llosa, dar despre profilul extrem de interesant al acestuia – posibilă cheie de lectură a romanului narat de el – vom vorbi puțin mai încolo. Inocența fără nici o șansă O altă dificultate inerentă care pare să-l pândească pe prozatorul Ulmeanu sunt prototipurile reale ale reconstituirii sale, care i-au inspirat ficțiunea romanului, majoritatea personajlor implicate în evenimentele politice din Scuteni putând fi identificate cu ușurință în actuala viață culturală a orașului Satu Mare, dar și în prim planul național (prin unele scene care se petrec în locații ușor de recunoscut ale Uniunii Scriitorilor sau Palatului Mogoșoaia), deși autorul cărții le schimbă numele, le amestecă trăsăturile și domeniul predilect de creație, peste tot unde e vorba de pictori, înțelegâdu-se că ei sunt de fapt scriitori. Problema e că toatea aceste personaje ale romanului „Chermeza sinucigașilor”, alături de care autorul cărții conviețuiește în continuare, în planul real al localității din nord-vestul României, sunt tratate într-un registru defavorabil lor, negativ și perdant, în ordinea istoriei mari, ca și cum prozatorul s-ar folosi de cadrul ficțiunii sale pentru a-și plăti unele polițe locale, cunoscute doar de cei din zonă. Desigur, acestor pagini delicate nu li se poate răspunde decât în același plan: cei care se simt vizați direct n-au decât să-și scrie propriile romane, la rândul lor, în care să facă din documentaristul Radu Ulmeanu un personaj prozaic, minimalizat. Acest aspect delicat al romanului, care ridică problema raporturilor tot mai complexe dintre realitate și ficțiune, într-un context al show-urilor mediatice de tip Big-Brother, sau OTV, în care hălci de viață brută, de cele mai multe ori dizgrațioase, sunt transmise în direct pe post de ficțiuni mediatice, este rezolvat cu mare abilitae de prozatorul Radu Ulmeanu, prin discretul personaj al naratorului și prin scenariul său metatextual, care este romanul „Chermeza sinucigașilor”. Autorul Radu Ulmeanu se delimitează cu fermitate de naratorul cărții sale, trasferând preventiv vocea auctorială asupra unui gazetar obscur, Andrei Cetea, din fosta presă comunistă, cu continuare în cea actuală. Atât capitolul introductiv al romanului, „Mărturie despre un posibil hidalgo”, cât și cel final, „Despre un cavaler al tristei, ridicolei figuri”, îl pun pe jurnalistul narator într-o postură cinică față de eroul principal al cărții, profesorul revoluționar Grigore Lapteș, pe care il evaluează deschis ca pe un Don Quijote actualizat, călare pe Rosinanta unei revoluții la fel de fictive și ridicole ca lupta cu morile de vânt. Ascendentul acestui narator asupra tragicului personaj al cărții, revoluțioarul Lapteș, prietenul său, e cel al supraviețuirii care scuză mijloacele, mistificând grosolan realitatea istorică și deturnând-o în profitul propriilor interese rudimentare, căzute la limita zero a umanului, animalice. Un personaj la fel de puternic ca și cel al profesorului Lapteș, dar la polul opus, e securistul Dragnea, cu toată panoplia de cruzimi diabolice de care dispune puterea obscură din spatele fațadei fostei Securități, dezvăluite de prozator cu o claritate compensatorie și, în acest sens, orgiile cu strigoi din roman se suprapun cu cele ale acestei instituții general vampirizate de istoria dictaturii comuniste. Pe această linie, romanul lui Ulmeanu e de-o cruzime neiertătoare, nelăsând nici o șansă inocenței. Adolescenta Monica, iubita profesorului Lapteș, el însuși bătut până la orbire de foști securiști, e sechestrată, drogată și trasformată în marfă de consum, în mâinile profitoare ale acestor vânzători de carne vie, cum s-a întâmplat în toată istoria comunismului românesc: foștii securiști îl ucid pe profesorul revoluționar, o violează pe Ramona alături de trupul lui mort, îi pun pistolul în mâinile elevei și cheamă presa, rescriind istoria în sensul dorit de mistificatori: o adolescentă drogată și-a ucis iubitul mai în vîrstă și apoi s-a sinucis. Și toate aceste atrocități coincid în roman cu victoria istorică lui Ion Iliescu și a fostei Securități, în 20 mai 1990, la alegerile din Duminca Orbului. „Chermeza sinucigașilor” e unul dintre cele mai puternice romane împotriva comunismului și Securității, scris din perspectiva inocenței unui scriitor de la marginea țării care a participat la evenimentele din decembrie 1989 și, după 20 de ani de așteptări zadarnice, nu-i mai rămâne decât să depună mărturie curajoasă cu scrisul său valoros despre speranțele înșelate ale unei țări și ale unui popor întreg. Ion Zubașcu |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |