Who's Online
Exista in mod curent, 61 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Polemici: Isabela Vasiliu-Scraba. Parul lung si blond al lui I. P. Culianu
Scris la Sunday, March 14 @ 10:07:07 CET de catre asymetria |
Rostul reclamei
nu este cel de-a prezenta adevărul, ci de a face cât mai cunoscut
un produs. In cazul produsului “Culianu” avem de-a face cu cea mai
mincinoasă, mai des difuzată și mai exagerată reclamă care
a fost vreodată făcută unui scriitor român. Isabela
Vasiliu-Scraba
Isabela
Vasiliu-Scraba,“Părul
lung și blond al lui I. P. Culianu”
Sursa: http://isabelavs.blogspot.com
Motto: “Ridicola rigiditate
a raționamentului nu trebuie să ne inducă în eroare: adevărurile
ne sînt propuse uneori (și ocrotite astfel de un acces prea rapid)
într-o formă cât se poate de dezagreabilă” (E. Ionescu, Journal en miette, în:V.R.,
5/1991, p.71)
In filmul de televiziune
despre Ioan Petru Culianu difuzat de TV-Cultural pe 28 februarie 2010
s-a vorbit, ca si în celelalte două filme (1) transmise de Televiziunea Română
în primăvara anului 2008, despre “pletele blonde” ale acestui
talentat scriitor de science-fiction. Sigur, unii dintre cei care-i
știu poza lui Culianu vor fi sesizat că autorul povestirilor onirice
din volumul Arta fugii
(1972) nu era nici blond natural, nici
blond vopsit. In plus, n-avea plete, deși era moda pletelor în vara
anului 1972, când comunistul Ioan Petru Culianu a ajuns în Italia
cu o bursa de două luni.
E drept însă că reclama,
prin natura ei, este făcută din tot soiul de exagerări. Rostul ei
nu este cel de-a prezenta adevărul, ci de a face cât mai cunoscut
un produs. In cazul produsului “Culianu” avem de-a face cu cea mai
mincinoasă, mai des difuzată și mai exagerată reclamă care
a fost vreodată făcută unui scriitor român. Si totuși credem că
avantajele strategiei adoptate după înlăturarea printr-un asasinat
politic a celui care a criticat neo-comunismul de la București într-un
ziar românesc (2) din New York, ziar la care a
colaborat
și Vl. Tismămeanu, nu sînt atât de mari pe cât apar dezavantajele
legate de discrepanța dintre reclamă si adevăr.
De pildă, în biografia
pe care o publică la zece ani de la asasinarea fratelui ei, Tereza
Culianu-Petrescu nu scrie nicăieri că Ioan Petru Culianu ar fi predat
istoria religiilor altfel decât în calitate de Visiting Professor.
Acest lucru apare limpede și în bio-bibliografia scrisă de însuși
Culianu la sfârșitul anului 1990 (v.L.A.I din 18 mai 1992). In schimb,
în filmul despre Culianu difuzat de TVR1 pe 28 mai 2008, ca și în
filmul difuzat pe 28 februarie 2010 s-a spus neadevărul că istoricul
religiilor Culianu ar fi predat la Divinity School ca “profesor
asociat”,
lucru imposibil pentru cineva care nu primise “green card” decât
cu o lună înainte de a fi ucis. Din păcate, lipsa de discernământ
a unor autori care se presupune că au citit biografia alcătuită de
Tereza Culianu-Petrescu (din cărțile pe care tot ei le citează) i-a
făcut să repete neadevărurile destinate de televiziune unui public
incult. Propagând succese profesionale inexistente, ei au scos
la lumină insuccesele carierei academice a lui Culianu, în calitatea
sa de așa-zis “urmaș al lui Eliade”.
într-adevăr, devenit de
la 1 ianuarie 1986 profesor asociat de limba și cultura română la
Groningen, titlul i-a folosit lui Culianu un timp foarte scurt, deoarece
în a doua jumătate a anului 1986 a părăsit catedra de limbi romanice
a lui Noomen și s-a mutat la Wassenaar unde, lucrând câteva luni
la un institut ca “Fellow in Residence” și-a terminat (la limita
timpului permis) teza pentru doctoratul de stat. Astfel că, deși ajuns
la zece ani de la angajare profesor asociat la universitatea din
Groningen,
Ioan Petru Culianu, în calitate de istoric al religiilor, toată viața
sa nu a depășit statutul oficial de visiting professor (v.Tereza
Culianu,
Obs. Cult., 87/23oct.2001). Acesta este o trista realitate pe care
preferă
să nu o observe cei care fac reclamă “produsului Culianu” înșirând
verzi uscate despre autorul de science-fiction devenit în imaginația
lor “profesor plin la Chicago” (Mona Mamulea) sau, mai
modest, dar la fel de fals, “profesor asociat la Divinity School din
Chicago”(Dan Petrescu, în vol. I.P.Culianu, Pergamentul diafan, București, Nemira, 1993, p. 3).
Dovadă că ceea ce i-a impresionat nu a fost atât opera stiințifică
sau cele două volume de beletristică (Hesperus, Ed. Univers, 1992 și Pergamentul
diafan, Ed. Nemira,
1993). în primul
rând ei au fost cuceriți de “reclama Culianu” prezentând o imaginară
reușită profesională pe tărâmul istoriei religiilor. Si Andrei
Pleșu, în calitate de director al Institutului de Istoria Religiilor
înființat în 2008, s-a lăsat amăgit de “reclama Culianu”
ajungând să numească o sală a Institutului din cadrul Secției de
istorie a Academiei cu numele lui Mircea Eliade, membru a cinci academii
și profesor honoris cauza a zece universități și o altă sală,
aflată mai la vedere cu numele lui Culianu, ajuns să fie câteva luni
Visiting Profesor la Chicago.
înainte de prezentarea operei
lui I.P. Culianu, cititorul volumului de Studii
de istoria filozofiei românești (vol. I, București, Ed. Academiei,
2006, p.328) este nevoit să parcurgă întreaga puzderie de minciuni
privitoare la false titluri de profesor plin sau de profesor asociat,
asezonate cu deșănțatul neadevăr după care Culianu ar fi fost “urmașul”
la catedra marelui istoric al religiilor. In realitate, după moartea
lui Eliade, la Divinity School a rămas să predea Wendy Dodiger, “Mircea
Eliade Distinguished Service Professor”, cea care i-a fost alături
când a coordonat cele 16 volume de enciclopedia religiilor, apărute
în 1987.
încă de când obținuse
licența în Italia, Culianu a fost cu multă generozitate sprijinit
de Eliade care singur recunoștea într-o scrisoare că n-a scris
“niciodată
despre un tânăr savant așa cum a scris” despre Culianu și că
“i se pare de neconceput ca după raportul confidențial pe
care i l-a făcut lui Charles Long ca acesta “să nu se zbată”
pentru a-l aduce în SUA (Mircea Eliade, 31 martie 1976, op.cit, p.78).
Insuși Michel Meslin a acceptat să-i conducă lucrarea de 3-eme cycle
si apoi doctoratul de stat ca urmare a insistențelor lui Eliade, în
condițiile în care profesorului de la Sorbona îi displăcea profund
arivismul lui I.P. Culianu (v.Șerban C. Andronescu, A
fost Culianu 'discipolul lui Eliade'?).
Iată o scrisoare a marelui istoric al religiilor către Culianu: “I-am
scris lui Meslin că există posibilitatea de a veni aici, întrebându-l
dacă nu e prea târziu să-ți iei examenul în iunie” (Mircea Eliade,
22.XII.1979, Dialoguri
întrerupte, 2004, p.204). Eliade se gândise la Universitatea Yale unde-l recomandase personal pe
Culianu. Acesta, după examenul de 3-eme cycle, cu o comisie prezidată
de Mircea Eliade, îi scrie maestrului său pe 25 sept.1980 că “n-a
fost reținut [la Yale] pentru interviu” (ibid. p.221). Probabil din
lipsa doctoratului de stat si a puținătății lucrărilor de istoria
religiilor publicate.
Citind capitole din lucrarea
de 3-e cycle Mircea Eliade observa expuneri de probleme arareori
însoțite
de interpretări personale: “prezinți numai status
questionis;
[cititorii]
așteaptă înterpretarea pe care o anunți” (Mircea Eliade în: Dialoguri întrerupte, Iași, Polirom, 2004, p.76) si
încărcată prin “prea lungi și grele blocuri” de citate (Mircea
Eliade, op. cit. p.175). Acest lucru nu l-a împiedicat însă a-și
ajuta protejatul cu publicarea la marile edituri de la Paris unde era
el însuși publicat. Condiția pusă de editori era de fiecare dată
să-i facă o prezentare tânărului necunoscut. Așa au apărut în
1984 primele două cărți semnate de Culianu la Paris. Mircea
Eliade, îndată ce a primit exemplarele cu dedicație de la Culianu
le-a dat pe ambele să fie traduse si publicate la Chicago Press.
Cu Experiențe
ale extazului nu a impresionat pe cei de la editura universității,
cum nu-i convinsese prea ușor nici pe cei de la revista de istorie
a religiilor când a vrut să publice un fragment de carte la revista
pe care însuși Eliade o fondase. In schimb a plăcut Eros
si Magie, pe care
și marele istoric al religiilor o prefera celeilalte. Traducerea
americană
a apărut în 1987 după moartea lui Eliade care se zbătuse a-l face
prezent în SUA pe Culianu prin această carte.
Reclama “produsului Culianu”
făcută prin răspândirea de minciuni a început la un an de la asasinarea
lui Ioan Petru Culianu (1950-1991). Deși pe 18 mai 1992 suplimentul
Litere & Arte &
Idei a publicat acel curricumum vitae
alcătuit de Culianu în noiembrie 1990 în vederea angajării sale
ca profesor asociat la universitatea unde Mircea Eliade predase trei
decenii, informațiile difuzate de mass-media au făcut mereu abstractie
de adevărul pus în pagină de însuși Culianu. Nu numai Dan Petrescu
scria într-o carte de la Editura Nemira apărută în 1993 neadevărul
că ar fi fost “profesor asociat la Divinity School”, dar și autorul
primei fișe de dicționar consacrată lui Culianu a preferat să-i
“cosmetizeze” cariera de istoric al religiilor, atribuindu-i din
buzunar titlul de “profesor plin” la University of Chicago (v.
Românii în Știința și cultura occidentală,
Davis, 1992, p. 113).
Pe lângă titlul academic
umflat la maximum în condițiile în care I. P. Culianu n-a apucat
să fie angajat la Chicago nici măcar pe postul de “profesor asociat”,
cel care a scris fișa a avut grijă să “aranjeze” si perioada
olandeză, folosind minciuna prin omisiune. Adică s-a ferit să precizeze
că la Groningen Culianu a predat 12 ani limba și cultura română.
In filmul transmis de Televiziunea Română pe 28 februarie 2010, această
minciuna prin omisiune a fost cuplată cu un neadevăr grosolan privitor
la gradul universitar avut de Culianu în Olanda.
După realizatorii celui
de-al treilea film despre Culianu, acesta ar fi fost între 1976-1986
la Groningen “profesor asociat”. La cele două falsuri lipsite de
dramatism (o minciună prin omisiune și un fals privitor la gradul
universitar) ei s-au gândit să adauge încă un neadevăr: Au
spus că Ambasadorul României comuniste ar fi vorbit cu șeful catedrei
de romanistică să-i împiedice angajarea. în realitate, postul de
asisitent la universitatea olandeză Culianu l-a primit ca urmare a
unei “pile” la profesorul Noomen pusă de Marin Mincu, care în
1976 era trimis oficial în Italia să predea limba română (“grație
prof. Marin Mincu… și prof. Noomen de la Universitatea din Groningen,
Culianu avea…perspectiva numirii la această universitate” v. Dialoguri întrerupte, Iași: Polirom, 2004,
p.81).
Sursa de inspirație pentru
minciuna difuzată de TV-Cultural în ultima duminică a lunii februarie
cu ocazia noului film despre Culianu nu e greu de ghicit. După
stabilirea
lui Eliade în Franța, reprezentanții României ocupate de armata
sovietică s-au opus la angajarea lui Mircea Eliade ca profesor
universitar
la Paris. Or, dacă tot se străduiesc de douăzeci de ani să-l înlocuiască
pe Eliade prin Culianu, ce i-ar putea împiedica pe manipulatori să
recurgă pe alocuri si la efecte “teatrale”?
Cum am arătat ceva mai
înainte, încă din dicționarul coordonat de Ion Manea au fost constant
“cosmetizate” gradele universitare ale asistentului de limba română
de la catedra lui Noomen. După fișa dicționarului Academiei
Americano-Române,
I.P. Culianu ar fi fost “profesor asociat” în Olanda cu vreo opt
ani înainte de 1986. E drept că în bio-bibliografia scrisă de Culianu
în vederea angajării la Divinity School, el se ferește a consemna
informații fără legătură cu istoria religiilor.
De aceea el nu va trece că în perioada 1976-1986 a fost
la Groningen asistent de limba și literatura română până în 1985
și profesor asociat de la 1 ian. 1986 (v.scrisoarea lui Culianu către
Eliade din 14 ian 1986, în Dialoguri
întrerupte, 2004, p.279). Optând pentru trecerea sub tăcere a carierei sale
universitare
de la Groningen, Culianu a nesocotit sfatul pe care Mircea Eliade i
l-a dat pe 31 martie 1976, când îi scria: “în curriculum vei spune
că te-ai ocupat mai ales cu folclorul și cultura populară românească”.
Probabil că folclorul și cultura populară nu îi apăruseră a fi
lesne etichetabile ca “jocuri ale minții”.
Realizatorii celor trei
filme de televiziune (două în 2007-2008 si unul în 2010) afirmând
că I. P. Culianu ar fi fost din 1976 și până în 1986 “profesor
asociat” în Olanda, n-au făcut altceva decât să accentueze asupra
laturei nefericite a carierei lui Culianu subminată de un doctorat
de stat obținut la limita timpului admisibil, în 1987, după zece
ani de la înscriere. Desigur fără să-și dea seama. Ei au crezut
că fac reclamă “produsului Culianu”, bazându-se pe credulitatea
telespectatorilor. De fapt, așa cum bine s-a observat, “pactul cu
mediocritatea marelui public” asigură la nesfârșit succesul mediatizării
minciunilor legate de “pletele blonde”, sau de cosmetizatul profesorat
din Olanda și din America a lui Ioan Petru Culianu.
----
1. Filmele au fost difuzate
pe postul de televiziune TVR1 în mai 2008: Culianu
în țara lui Ceaușescu
(Partea întâi) și O moarte la Chicago
(Partea II-a). Ele au fost proiectate studenților
ieșeni pe 26 ian. 2009 în Aula Magna a Universității “Alexandru
I. Cuza”. Duminică 28 februarie 2010 s-a difuzat un al treilea film
despre Culianu pe postul TVR-Cultural. In toate cele trei filme dedicate
lui Culianu s-a sugerat telespectatorilor că ucigașul ar fi fost
legionar,
fără a se menționa că a fost o crimă “cu semnătură”. Umberto
Eco a crezut că a fost un asasinat purtând semnătura KGB. Dar
“semnătura”
ar fi putut indica si suprimarea unui trădător. Uciderea petrecută
după scenariul de execuție a unui trădător ar implica umilirea celui
care a trădat. I.P. Culianu a fost umilit prin împușcare în ceafă
în WC-ul universității din Chicago. Presupunând un astfel de scenariu,
prin indicarea unui criminal legionar, însăși victima trădătoare
e plasată în rândul legionarilor. O altă variantă ar fi că a trădat
Securitatea. După Tereza Culianu-Petrescu, fratele său care-i spusese
Gabrielei Adameșteanu în decembrie 1990 că “prostia Securității
române este epocală și de o profunzime nemaivăzută” (v. I.P.Culianu
în rev.22, 5 aprilie 1991) ar fost asasinat de vechea Securitate “așa
cum opina generalul I. Pacepa” (v. Tereza Culianu-Petrescu, O biografie, Observatorul
Cultural,
87/23 oct.2001).
2. Tereza Culianu-Petrescu
notează că “în august 1990 Ambasada României din SUA cere colecția
revistelor” (Tereza Culianu-Petrescu, O
biografie, în Observatorul cultural 87/octombrie 2001) Lumea liberă românească
unde Culianu ținea rubrica Scoptophilia. “Cum și pe adresa revistei,
și pe a lui personală încep să sosească scrisori cu insulte și
amenințări, I. P. Culianu preferă [pe 22 dec. 1990] să-și oprească
articolele” (ibid.) de factură politică.
Isabela
Vasiliu-Scraba
Cuvinte cheie: Mircea Eliade,
istoria religiilor, asasinatul de la Chicago, Michel Meslin, Culianu,
Olanda, biografie Eliade,
Șerban C. Andronescu, Televiziunea Română, filme despre Culianu,
biografie Culianu, Noomen, Marin Mincu, Italia, cultură populară
românească,
corespondență Eliade.
Sursa:
http://isabelavs.blogspot.com
|
Associated Topics
 |
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|