Magda Ursache

Nu-i ușor să taci…

„Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru Ursache. Îl ascult Cu cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură : „Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea Teodorovici. 

Sabin Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui, desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe „teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere „protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind „ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se poate când nu se mai poate ! 

Andrei Pleșu și Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie, la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul compromisuri, cu u accentuat, victime, cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri, cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină, cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că „România vrea să învețe din spate”. Analiza începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați politici, marii fii ai României au fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri. Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ? Așadar, românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România. Cu un zâmbet complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”, așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație : „Patriotismul e o strângere de buci.” 

Pleșu ne-a obișnuit, de altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă Bucuriei, imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut reveni la Trei culori cunosc pe lume, varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? 

Andrei Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa. Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. 

Cu lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune „nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion Cristoiu. Cu costuri secretizate. 

Mai modești, Ciucă și Ciolacu ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să iasă din politică. Psihologul expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la vot ? Daniel David se uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ? Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în Hexachordos :„Grăbește, Doamne, să-mi dai sprijin ! 

Altă acuză a „defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad nauseam : Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat -condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu, opțiune neclintită. 

Românii i-au iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din București Micul Paris. Cu tată alsacian, inginerul Anghel Saligny, ca să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput de el, a fost primul care l-a traversat. Generalul Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm Cișmigiul. 

Și aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români : în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale, adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între 1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie, 1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii” „viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !). Cu lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini. Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei mai aprigi anti-români pot fi nativii români.

Andrei Pleșu culege înțelepciune din Românii verzi ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu, dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu, și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri, ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților, austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți (pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de „patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet tragic a scris : 1907. Din primăvară până-n toamnă, avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a statului român.” În ce privește critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus alături poemul Românitatea strigă din tranșee. Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie patriotică. Daniel David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși „ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu cămila, de fapt girafă. 

Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate. Eviți complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat : să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare” este „tot ce poate fi mai mișel”. „Cumintele nu moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu moare. 

Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea) a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți. Independența de opinie s-a plătit și se plătește la greu. 

Și ce actual este editorialul lui Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași ? an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză : frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate. Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe care-l reprezinți nu moare. 

E cazul lui Mircea Vulcănescu, martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al. Florian, pe bani publici. În concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.” Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte utile Europii”. Ce ar trebui să ne dorim ? 

Dezideratul meu și-mi asum răspunderea pentru el  Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?

Magda Ursache

O REPLICĂ de IOAN ROȘCA

Scrisoare redeschisă către Ana Blandiana

Ați publicat în 28 iulie sub titlul O sfidare, pe pagina dv de Facebook https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=753167509942444&id=100057476048535 un text intitulat O sfidare, poziția dv. față de sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

M-ați obligat să vă pun în față iar scrisoarea aici publicată, la care nu mi-ați răspuns : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9 De data asta renunț la menajamente, căci ați depășit limitele ce le-ar justifica. Nu contează dacă ați fost racolată de cei ce au montat și operația Wiesel-Tismăneanu sau vă călăuziți după propria rătăcire ; sau vă orientează nevoile de descurcare pavoazate cu lozincile culturale care acoperă parazitismul intelectual. E oricum vorba de impostură. Iau notă că nu vă rușine și mă văd obligat să vă demasc, pentru că faceți, premediat sau inconștient, jocul unor puteri care distrug țara, falsificînd istoria în fașă. Vă frămîntă, tocmai acum, tocmai la cazul Ursu, blocajul judiciar, în "procesul comunismului"? Nepedepsirea șefilor securității… pentru lovitura de picior antisemită dată de Clită. Ce farsă ! Dar cine s-a străduit să descurajeze încercările noastre justițiare, strădania de a se ajunge la condamnarea vinovaților pentru genocid (începînd cu cei ce l-au organizat, nu cu micii executanți) ? 

Cine a refuzat sprijinirea cercetării penale 35/P/2006 (deturnată spre eșec, după intervenția în dosar a lui Marius Oprea- vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-7), cercetare deschisă de mine și sprijinită de FRDPLA (căci AFDPR, sub bagheta lui Ticu Dumitrescu, partenerul dv. strategic, a boicotat acel efort) ? Și cine a condus spre eșec procesul lansat de Băcanu, confiscînd o acțiune a lui Lucian Orășel, deturnată întru maximă sterilitate ? Nu dv. doreați ca toate victimele să ceară un leu despăgubire și să nu se pronunțe condamnări penale pentru vinovați ? Nu din cauza asta s-a închis procesul respectiv, ca lipsit de interes/ obiect juridic ? Nu a trebuit ca doamna Camelia Doru, împinsă în arenă tardiv, să lupte singură (căci pseudo- justițiarii s-au retras la masa de scris) pentru a obține condamnări, măcar în procesul Vișinescu ? V-ati aranjat conștiința încît să nu aflați că acel ultim /unic proces penal se făcea pe baza a 12 pagini, extrase dintr-unul din cele 49 de volume ale cercetarii penale inchise cu NUP in 2010 : http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html. De ce nu ați protestat atunci cînd s-a închis în nas, la ICCJ si la CEDO, ușa justiției, reclamanților în dosarul penal care au descris în plângeri ce li s-a făcut prin Piteștiuri ? (http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5 ) Atunci nu v-a siderat impunitatea călăilor ? Ionițoiu era bun numai cînd vă trimitea materiale pentru gazeta de perete ? NUP-ul care a închis cercetarea penală a crimelor comunismului e mai puțin important decît dosarul Ursu… De ce, pentru că printre victime erau mulți legionari, ca tatăl dv ? Cînd îl veți ierta că v-a pus cariera în pericol ? Nu vi se stărnește simțul justițiar decit cînd printre victimele comunismului apare accidental un evreu ? Cum să nu leg asta de faptul că nu ați făcut și legionarilor sală la Sighet… ca să nu vă supărați partenerii oculți ? Mă simt obligat să deduc că sînteți pilotată de cei ce au interesul să deturneze întreaga problemă a crimelor comunismului, dintr-una acut nefavorabilă, într-una favorabilă evreilor (interesele în joc fiind explicate în serialul http://www.piatauniversitatii.com/perspective/). Dacă v-a fost milă de lovirea bugetului prin despăgubiri acordate urmașilor naționaliștilor români măcelăriți, de ce nu vă mai e… și cînd e vorba de despăgubiri abuzive, trimise unor evrei peste granițe ? Că despre asta nu spuneți nici pîs, nici unul dintre "rezistenții prin cultură". Tocmai dv., organizatoare a atîtor conferințe, nu ați aflat că foarte puțini evrei sînt victimele genocidului comunist (și toți aceștia - și numai ei- au fost scoși din pușcării și lăsați să plece în Israel) ; și că în schimb prea mulți evrei se află printre organizatorii lui și ne sfidează triumfător de prin lume ? Dacă știați asta, și vă pasă de bugetul acestei țări (din care v-ați hrănit) , cum de nu ați protestat cînd cohorta de intelectuali de serviciu activați de domnul Ilieșiu (care nu au facut absolut nimic pentru pedepsirea vinovaților) au introdus, în 2006, printre vinovățiile comunismului… aceea de a fi alungat si vîndut evreii… ce au plecat de fapt benevol in Israel (la care, desigur, se adaugă, tot valorificabil pecuniar, păcatul reversibil al naționalizării) ? Nu v-ați dat seama că răsturnînd adevărul, protejați de tăcerea complicilor postdecembriști ce au umplut scena, o mafie evreiască perspicace, perseverentă și puternică pregătește cereri de retrocedări și depăgubiri… care vor îndatora România pe un veac ? V-ați pretat la a culege laurii luptei pentru judecarea crimelor comunismului, înfruntare la care puțini știu că nu ați participat- de fapt. Ați invocat cauza foștilor deținuți politici demagogic, doar ca să vă clădiți o carieră ce vă obliga la sacrificii și asumări de adevăr de care nu ați fost în stare. Nu credeți că ați trădat ? 

Ca să vă percepeți postura citiți atent raportul pe care l-am expus la : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2020-7 E posibil ca să nu (vreți să) înțelegeți nimic. Înotați confuz prin aburiii ideologiei umanitare într-un mod pe care eu nu-l consider poetic, ci ipocrit. Ați dori ca lovitura de picior dată de ucigașul Clită colegului său de celulă (fost informator al securității și protejat al regimului, care ieșea în străinatate mai dihai ca soțul dv.), urmată de eroarea medicală (vezi lămuririle lui Dan Cristian Ionescu- fost procuror), să constituie temei de condamnare a șefilor securității. Iată că nu merge totdeauna așa, ideologic. Nu și cînd securiștii rămași la cîrma și deveniți proprietarii și vinzătorii ai țării se simt amenințați. Convenția cu ei a fost să fie menajați, ca preț al faptului că ne livrează colonizării. Celalată parte a acestei înțelegeri v-a țistuit pe dv. și pe ceilalți agitatori civici. Ca să condamni în sus (dar nu la nivelul conducerii PCR, prea evreiești), trebuie să demonstrezi că inculpații au dat lui Clită ordinul de a ucide. 

Ceea ce e plauzibil, pentru cine știe cine e Clită. Dv știți ? V-ați informat, înainte de a vă da din nou importanță ? Vă dau eu un element : el este cel pe care regimul adus la putere în 1996 (CDR-ul moșit de gruparea dv. , combinat cu gașca lui Petre Roman) l-a plasat în celula lui Cosma ca să-l distrugă, dacă nu renunță la a-l incrimina pe Roman pentru mineriada din 1990…. 

Deci poți să crezi că a avut astfel de sarcină și în cazul Ursu. Dar in justiție nu ajunge demascarea atitudinii lui Arpagic. Trebuie probe, care să lege direct rezultatul de cauze. Cu astfel de argumente comprimiteți cauza pe care păreți a o susține. Nu aș fi intervenit totuși (din lehamitoe) dacă intervenția dv. ne împroșca doar cu penibil. Ea se înscrie însă (pentru cine înțelege pe ce lume trăim) în campania de deturnare a dosarului genocidului românesc- în interes filosemit. Gălăgia din cazul Ursu trebuie să acopere liniștea ce s-a lăsat peste gigantica răstignire a românilor. Suferințe nicicum plătite de cei ce le-au produs (nici cînd s-au anulat compensările prevăzute prin legea 221/2009 nu v-am auzit ; ați fost măcar consecventă în a nu deranja - în fapt- interesele moștenitorilor comunismului). Atitudinea dv. trebuie corelată cu demiterea lui Octavian Bjoza… pentru că a fost împotriva blocării despăgubirii urmașilor deținuților politici taxabili ca "legionari/fasciști"; asta în timp ce încep să curgă plățile prin poștă către Tel Aviv- pentru urmașii ilegaliștilor și activiștilor persecutați de Antonescu…. Dar asta nu vă determină să protestați pe nici unul…. 

Aveți alt destin, alt rost, alt mandat. In contextul cotropirii curente, pe care sper că am documentat-o riguros în studiul meu "Combaterea "antisemitismului" foloseste subjugarii românilor ?", intervenția dv. e o sfidare care sugerează că sunteți încă fidelă celor v-au menajat sinecurile

DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

Poporul român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de drept.

Pentru că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze” activele deținute ilegal de către statul român, viitorii poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ; mai devreme sau mai târziu.

1. Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei proprietatea, cu precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în cazul României - a unei societăți nedrepte

2. În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în proprietate socialistă a fost întregul popor, statul comunist/socialist fiind DOAR administratorul respectivului capital. Capitalul cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare în capitalul total existent în România.

4. Statul român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român, întregul capital aflat în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului României, ion iliescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți comerciale la care statul este unic acționar/proprietar), reprezintă un cumul de infracțiuni gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7 august 1990, prevederile din Constituția României din 1965 privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite împotriva avutului obștesc erau în vigoare.

5. Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990 sunt :

a. Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele de „stat corupt” și „stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;

b. Toți membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu legea 15/1990, președintele Iliescu cu toți membrii staffului prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990 sunt infractori ;

c. Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz, au trimis parlametului) acte normative și au luat decizii potrivit efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au votat, sau nu, legi derivînd din legea 15/1990, toți președinții României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;

d. Toți procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;

e. Deși sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți cetățenii României care posedă, produc, schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de statul român sunt infractori. e. Întrucât însă, infracțiunea nu creează drept de proprietate infractorului (statului), poporul român - victimă și infractor în același timp - este și în prezent proprietarul în comun al capitalului românesc pe care statul post comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990. Astfel, românii care, pe vremea Împușcatului aveau tripla calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, au și acum o triplă calitate : aceea de proprietari, victime/păgubiți și infractori

6. Celor 6 (șase) consecințe directe le corespund 4 (patru) consecințe indirecte astfel :

a. starea de infracționalitate generată de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii 15/1990, a făcut cu putință și a favorizat perpetuarea la putere (la conducerea statului) a activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.

b. furtul a deschis calea ca, prin legislația privitoare la „privatizare”, foștii activiști pcr și securiștii să se metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator al proprietății comune a întregului popor - în proprietari privați ai unor părți/hălci din ea ;

c. privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului financiar românesc ;

d. distrugerea capitalui românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.

7. Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14 principale efecte ;

- “privatizările” pe doi lei ; - distrugerea industriei și agriculturii, transferul finanțelor în proprietatea străinilor ;

- debilizarea sistemelor de cercetare, de învățământ și de sănătate ;

- mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;

- evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri ; - politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale ;

- legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;

- politizarea, subordonarea și coruperea justiției de către politicieni și oligarhi ;

- încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești ;

- prăbușirea nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist ;

- dispariția a peste zece la sută din populația României prin emigrare și genocid ;

- pervertirea fără precedent a moravurilor ; - colonizarea efectivă a României de către străini ;

- permanentizarea ILEGALĂ, potrivitl dreptului internațional, a unui alt stat românesc

8. Soluția "ieșirii din prăpastie” constă în următoarele 3 (trei) etape :

a. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE a capitalului pe care statul l-a furat de la poporul român prin promulgarea legii 15/1990 și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie 1948 ;

b. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a tuturor bunurilor și fondurilor bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a autocadorisit pe el și i-a cadorisit pe oligarhi și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin promulgarea legii 15/1990 ;

c. ÎMPĂRȚIREA, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii României, proprietarii lui de drept. Iar modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a - VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.

9. Orice altă soluție este greșită dacă își propune ca

- prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv)

- să scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare - care, practic, este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe reformare morală

10. Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu (credem că) are șanse în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe (parchete și judecătorii) din România. Aceasta nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea justiției. Dar această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția politică constând în :

- preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc

- cucerirea puterii politice de către respectivul partid

 - restaurareai dreptului de proprietate al românilor - distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii Țării, a capitalului confiscat

P.S. Încă din 1994, ziarul Evenimentul zilei a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,” articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și ilegalității „privatizării” puse la cale de guvernul văcăroiu. Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în bocanci.

Despre neașteptata plecare dintre noi a lui Adrian Marino, în noaptea de 16/17 martie 2005, cea mai delicată și, totodată, impresionantă relatare mi-a fost furnizată de către soția sa, Doamna Lidia Bote, chiar a doua zi după funesta întâmplare, când o vizită în camera de lucru a celui cu care conversasem cu doar de 72 de ore mai devreme mi-a confirmat că nimic nu prefigurase despărțirea care avea să se producă. Știam fiecare detaliu al camerei, întrucât fusesem acolo de nenumărate ori, și nimic nu fusese schimbat: mapele de carton cu fișiere fuseseră pregătite și așezate în ordine pentru truda de a doua zi, laolaltă cu stiloul și cu pixurile, pregătite și ele pentru a fi folosite. Cartea, pe care nu o terminase încă de fișat, aștepta cuminte lângă perna de pe sofaua de lângă fereastră, dincolo de care viața de pe Strada Rákóczi, devenită Eremia Grigorescu, își reluase, obișnuită, cursul, ca și cum nimic nu se întâmplase.

7 iulie 2020

Ioan Roșca (PhD în fenomenul explicației,  http://www.ioanrosca.com/ ) P { margin-bottom: 0.21cm }A:link { so-language: zxx }

O altă călătorie la capătul nopții -Raport pentru lucrarea "Vertebre românești" -

1. Istoric sintetic al zbaterii mele justițiare 1.1 Introducere: contrarevoluția din 1990. Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură și filozofie, am acumulat frustrare și rușine [1]. Pentru a mă curăța de umilințe și lașități, după 22 decembrie 1989, m-am aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la 16.12.89, întru împlinirea revoluției anticomuniste, prin înfruntarea Contrarevoluției feseniste. Prin tot ce am intreprins (încercarea de a fonda "Partidul renașterii spirituale" și de a lansa "Alianța 90"; constituirea Asociației "Dialog Piatra Neamț"- implicată în acțiuni de protest locale și naționale, participantă în mitingul din Piața Universității, membră în Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara; constituirea Alianței Opoziției din Neamț- implicată în încercarea de unificare a forțelor anticomuniste; constituirea Alianței Civice etc.) am încercat să combat farsa "tranziției" criminale:  conservarea puterii și acapararea avuției acumulate în lagărul comunist de către foștii gardieni (moștenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire organizațională și ideologică. Eforturile noastre au fost patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd cu slăbiciunea rezistenței interne și terminînd cu complicitatea externă (cîștigată prin vînzarea pe nimic a unei părți din pradă și aservirea neocolonială a țării la noii stăpîni, în urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de către cei interesați în ascunderea dezertării lor de pe frontul unei revoluții agonizante, ce nu și-a putut atinge masa critică din cauza rezistenței aparatului securicomunist regrupat (vizibil și subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziției" prin agenți infiltrați și diabolizării ei prin media de serviciu ajutată de rețeaua informatorilor conspirați, docilității colaboraționiste a majorității populației- domesticite comunist, etc. Am sintetizat observațiile mele privind "feseniada" contraevoluționară (în care trebuie încadrat episodul "mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la 22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi și [5c]) declanșată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru reprimarea noastră la Piatra Neamț, acțiune explicată într-o declarație de presă [5b].  Hotărîrea cu care oamenii Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca "restaurație", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă puterea din mîini) s-a bazat și pe teama vinovaților de a nu fi pedepsiți pentru crimele care compun "genocidul comunist". Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul "joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de actorii agitați pe scenă de servicii secrete, ci un înțeles acut justițiar. La deschiderea porții lagărului de exterminare, exploatare si alienare- care distrusese cîteva generații, cerința stringentă- pentru deținuți- era răsturnarea criminalilor și pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaționale și acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere.