Who's Online
Exista in mod curent, 12 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Proza: Distopia valurita de Ovidiu Bufnila
Valuri de dictaturi.
Ele vin în istorie când te
aștepți mai puțin. De
ce? Este
un răspuns complicat. Poate
este în natura noastră ascunsă.
Este o tendință naturală.
Dictatorii apar în valuri
în oceanul istoriei. Ei
par să gândească pe neașteptate.
Dintr-o dată, oamenii sunt
sub presiunea unei dictaturi.
Cum apare ea?
Cum se formează?
Este ca și cum distopiile
sunt întruchipate. De ce vin dictaturile în valuri?
Undele sunt forme ciudate de
materie, dar și de energie.
Întregul univers pare să
fie făcut din valuri. De
ce ar vrea universul să aducă distopiile în realitate?
Unde se nasc distopiile?
Sunt născuți în tărâmul
invizibil? Sunt
născuți într-un domeniu virtual?
De ce?
Chiar trebuie să ne
confruntăm cu distopiile?
Este inevitabil?
Este o lecție pentru noi?
Dacă este inevitabil, este independent de ceea ce ne dorim?
Dacă este o lecție, există
cineva care ar dori să ne predea această lecție? Să ne gândim.
Viața merge mai departe.
Istoria are momente
diferite. Totul
este ca un ocean. Se
pare că uneori, în istorie, este o stare de calm.
Un echilibru ipotetic. Și apoi, dintr-o dată,
distopiile vin peste noi ca valurile.
Este vorba doar despre
mintea umană? Sau
este o stare ascunsă a universului?
Cum devine un model virtual
o realitate? Distopia pare o lume perfectă.
O lume în care totul devine
automat. Dar
este real? Perfecțiunea
pare mai mult o ipoteză decât o realitate.
Nu suntem ființe perfecte.
Atunci de ce căutăm
perfecțiunea? Are
domeniul virtual al universului intenționalitate?
Dacă a făcut-o, atunci
lucrurile par să se complice.
Poate că universul se
îndreaptă spre perfecțiune.
O atinge, dar apoi renunță.
Sau entropia domină fiecare
eveniment distopic. În sfârșit, sunt multe întrebări.
Sunt multe răspunsuri de
care avem nevoie. Sunt
multe idei. Poate
ar trebui să le sistematizăm.
Dar dinamica intimă a
universului ne transcende, ne surprinde.
Pe măsură ce încercăm să
facem ordine, universul produce dezordine.
Totul este ca valurile.
Universul pare a fi un ocean
de idei, de încercări, de evenimente surprinzătoare.
Distopiile nu par a fi
construcții umane. De
ce? Ordinea
conține dezordine.
Distopiile sunt o zonă a
răului. Pentru
ordinea excesivă, dictatura, totalitarismul sunt zone ale răului.
De ce le produce universul
în tărâmul său virtual în tărâmul său invizibil?
Are nevoie de așa ceva.
Vrea universul să
echilibreze, să contrabalanseze istoria umană? Ar fi interesant să fie
așa. Ar
fi incitant. Distopiile nu au o viață lungă.
Se termină în revolte, în
revoluții. Libertatea
se revoltă, libertatea cere distrugerea distopiei.
Libertatea pare a fi ruperea
legăturilor dăunătoare.
Aceste conexiuni sunt
limitative. Ele
duc orice sistem la moarte.
Sistemele sunt supuse
diferitelor presiuni.
Distopia pare a fi un obiect
cosmic imposibil. De
scurtă durată. Poate
fi o fundătură istorică.
Dar vorbim de distopii cu
frenezie. Mi
le imaginez. Le
dăm viață. Sunt
groaznice. Sunt
periculoase. Nu
ne sunt de nici un folos.
Oamenii le uită.
Oamenii uită foarte repede.
Pentru că viața continuă.
Universul merge înainte.
Planeta merge înainte.
Ce trebuie să înțelegem
din valurile de distopie care invadează uneori istoria? Poate ar trebui să învățăm
să stăm treji tot timpul. Poate ar trebui să fim mai
bine. Poate
ar trebui să învățăm să cooperăm unul cu celălalt, indiferent
de convingerile noastre.
Dacă da, atunci valurile de
distopie s-ar retrage. Ce a mai rămas dintr-o distopie?
Poate avem un gust amar.
Sau poate a mai rămas o
frică. O
frică. Oroarea
de a nu se întâmpla cu adevărat.
Dar valurile distopiilor
apar și dispar tot timpul.
Sunt fie evenimente locale,
regionale sau globale.
Distopiile vin ca valurile
când oamenii, sau mai degrabă unii oameni, sunt îngroziți de
ideea de libertate. De
ce ar trebui să ne fie frică de libertate?
Distopia este, desigur,
frica de libertate. Poate
că infinitul universului distruge libertatea.
Ce idee ciudată!
Oceanul care este universul
ne sperie. Și
de aceea suntem păcăliți de ideea unei distopie.
Dar natura umană este
definită de libertate. Nu
poate fi altfel, ființa umană este libertate pură.
Asta ar trebui să
înțelegem. Distopiile sunt ca valurile. Aceste valuri vin să
acopere libertatea. Dar libertatea este un joc dinamic. Este o
provocare pentru oameni. Este un test. Navigând în marele ocean al
universului, oamenii sunt tentați de distopie. Și se degradează în
distopie. Dar dorința de libertate distruge distopia. Libertatea
este semnul nostru ca navigatori prin marele ocean al universului.
Suntem adevărați navigatori. Trebuie să mergem înainte în
experiența noastră de viață. Distopia nu este un obiect al
nostru. Este o provocare groaznică. Poate că trebuie să facem
față. Valurile de distopie sunt ca furtunile pe ocean. Distopia
este o furtună de suflete. Unii vor naufragia. Alți oameni vor fi
salvați. Ideea de libertate strălucește prin încercările
noastre. De aceea trebuie să fim curajoși. Ori de câte ori vin
valuri de distopie, trebuie să ne manifestăm libertatea. Libertatea
este cel mai frumos moment istoric al nostru. Și pentru că sensul
vieții este bucurie, atunci bucuria libertății trebuie să fie ca
un far pe țărmul oceanului pentru noi.
Ovidiu Bufnilă
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 23:09:53 CEST (191 citiri)
Citeste mai mult... | Proza | Scor: 0 |
Proza: The heart. Novel by Ovidiu Bufnila
The heart. Novel
by
Ovidiu
Bufnilă
I
don't know exactly.
How
did it happen?
Maybe
it had to happen. At first it was like that, a move.
When
I met several people on the subway, I found out it was the same.
That
move brought us there.
Yes,
the morning was a strange movement in my body.
Something
moved there.
I
didn't think about what. It was a sunny morning.
That's
what I remember.
An
ordinary day was announced.
There
were all kinds of events all over the world. Nothing unusual.
The
news flowed like waves.
From
everywhere.
Social
networks were shaking.
People
expressed their fears, joys, victories, upsets. The movement occurred
at 10 o'clock. I checked.
It
happened all over the world at the same time.
That
was incomprehensible to me. I
went to the supermarket to buy cigarettes.
Everyone
there was talking about that strange movement.
Everyone
had felt it.
Very
strong.
That's
how I understood that we were all the same.
I
sat on the curb on the sidewalk.
I
smoked a cigarette.
I
thought.
Something
was happening in the world and I couldn't explain myself.
I
watched a TV across the street.
The
TV was on the terrace of the restaurant there.
People
laughed, talked loudly, felt well.
I
thought I'd go and ask them too. I crossed the street.
I'm
glad I can be sprinting.
Hello.
Hello
to you, too, they said.
Did
you feel the movement?
Wow!
Sure
you do.
It
was beautiful.
It
was a beautiful move.
I
didn't think like them.
But
they were right.
It
was a beautiful move.
Something
moved nicely in my body.
And
in their body was the same beautiful movement. We were the same now
even though we didn't know each other.
They
told me the same thing.
Something
had moved in our body and that made us feel the same.
It
rained the next day.
It
rained lightly, without lightning and thunder.
I
saw many shadows on the street.
Then
I felt other movements in my body.
Very
strange.
I
talked to my neighbors.
And
they found the same thing as me.
I
watched TV but no one was talking about that phenomenon.
Maybe
it wasn't time to talk about him yet.
There
were only two or three testimonies on social networks.
I
would have liked to find more testimonies.
I
looked for them.
I
have not found. On
the third day I had a strange impression.
I
began to have thoughts that were not mine.
They
were not exactly.
I'm
sure of this.
I
began to inventory my thoughts.
I
tried to distinguish them from new thoughts.
Those
thoughts were either happy or sad.
They
were like my thoughts.
I
understand this.
It
could be anyone's thoughts.
It
was as if someone was giving me his thoughts.
On
the fourth day, there was an avalanche of new thoughts. There
were a lot of them.
Lots
of thoughts.
It
was an impressive moment.
But
I started to have other sensations than usual. I
felt the temperature in my room differently. I felt like it was two
temperatures. It was the same temperature, but I actually felt it in
two different ways. I talked on the phone with a friend from
overseas. He told me the same thing. In his city, there were more and
more people who felt the same way. I laughed a lot during the
conversation.
My
friend knew all sorts of jokes. He tried to reassure me. He told me
that it must be a planetary phenomenon and that I must not be afraid.
More and more people felt the phenomenon. And that was beautiful. It
was as if something mysterious united all the people of the earth. I
hung up and kept laughing. My friend collected good jokes. He had
been doing this since he was a student. He told us all his jokes and
we all laughed.
I
went out on the street. I talked to many passers-by. Each had its own
story. Each began to feel in many ways. They had thoughts that were
not their own. I asked them if they were feeling well. They said it
was a new and very interesting experience. They liked this new
experience. Some of them had started talking about this experience on
social networks. It was a topic increasingly sought after by people
around the world. That's how I found out that journalists also
started writing about this phenomenon. I
talked to a few women.
I
talked to a cop.
I
talked to a saleswoman. They
all said the same thing I knew.
I
thought about driving.
But I had to fill the tank with gas. I
went to the gas station.
There
were a lot of people there.
Everyone
was talking about the phenomenon.
They
said they were reading each other's thoughts.
It
was a new thing.
I
didn't think.
But
it was real.
People
read their thoughts and laughed.
They
weren't upset. They
were laughing.
I
also read the thoughts of a gentleman who was a university professor.
Then
someone read my thoughts.
It
was a very interesting moment.
I
drove several kilometers.
I'm
out of town.
From
there stretched the desert.
In
the distance were mountains.
The
mountains were full of snow.
Something
drew me to those mountains.
I
arrived quickly.
They
were high mountains.
And
then I felt someone's thoughts.
He
was a man in need of help.
I
got out of the car. I
found him quickly.
The
man had fallen into a pit. He
couldn't get out.
He
had hit his hand. I
helped him out of the pit. He
told me he realized I was coming to help him. Some
of my thoughts were already on his mind. I helped him out of the pit.
He
asked me for a cigarette.
He
was walking there and slipped into the pit.
He
thanked me.
We
both then smoked in silence.
My
thoughts were his now.
His
thoughts were mine now.
I
asked him what he thought of the phenomenon.
It's
a beautiful phenomenon.
It's
weird and beautiful. Will
it be all over the world?
I
think it will be all over the world.
It's
a beautiful phenomenon.
All
people feel the same heart.
That
was the explanation.
In
a way, all of a sudden, a single heart was born all over the world.
It's
a beautiful truth.
Regardless
of each person's ideas, all people now had the same heart. When
I got home, I met a woman who worked at the town hall.
She
was scared.
He
told me he couldn't read anyone's thoughts.
She
was very upset.
I
tried to calm her down. Let's
talk about this.
How
is it?
I
do not feel anything.
Then
you have to open your heart.
Maybe
you were too upset.
Maybe
you're scared.
She
smiled.
I
was too upset.
I
had some problems.
But
now I can look at things differently.
Give
me your hand, I told him.
Do
you feel it now?
She
began to laugh happily.
Now
he felt that he was like all of us, that he was with us all in one
heart. In
the following days I met other people who did not feel the heart.
I
talked to them and they understood.
Not
raining.
It
was sunny.
It
was very sunny.
Now
I don't know if it was spring or autumn.
I
know it was very sunny.
Astronomers
have told the public on television that they are cosmic phenomena.
But
I knew it was the heart that changed people's thoughts. Her
heart was moving.
Doctors
have tried to clarify the phenomenon around the world. Many
officials have tried to take security measures.
But
people everywhere told them it wasn't necessary.
We
all felt with one heart now.
It
was a unique phenomenon in world history.
We
didn't even care if it was related to cosmic phenomena.
Maybe
it wasn't related to that.
Her
heart was evolving.
The
heart evolved in the universe independent of the movements of the sun
or stellar explosions in other galaxies. I
went to the cafe to meet other people.
It
was as if we were one man.
We
now knew our worries, our desires, our joys.
We
were all convinced that something extraordinary would happen.
Probably
a new phenomenon was coming.
We
talked about it.
I
drank coffee.
I
laughed, I joked.
Across
the river, there were other people like us.
Ships
crossed the river.
On
their deck were people like us.
And
we were all one heart.
But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems.
There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems. There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. A
few days later, the phenomenon stopped as it appeared.
I
didn't get any more thoughts in my mind.
And
all I had was my sensations.
I
don't know what happened.
The
phenomenon was quickly forgotten around the world.
People
continued to live their lives.
I
went to the cafe.
I
tried to talk to the people there.
But
no one wanted to listen to me.
It's
sad.
It's
incomprehensible.
It
must be a mess.
Maybe
I don't understand what's going on.
All
mankind had the same heart and the same thoughts.
I
lived this.
It's
true.
But
no one remembered.
They
looked at me amused.
I
stopped talking about it. I've
been driving often since then.
I
travel to many places.
I
know new people.
I
try to read their thoughts but I can't.
I
try to feel their heart but I can't.
I
think it was a very strange phenomenon.
Really,
very strange.
Maybe
we humans around the world have received a sign. Maybe
we should have learned something from that phenomenon.
Last
night I walked through the park not far from my house.
It
is a beautiful, bright park, full of beautifully colored flowers.
It
has wide alleys and very comfortable benches.
I
sit on a bench and watch the boats floating on the lake.
The
park has a very beautiful, clear, sparkling lake.
Swans
often come to this lake.
He
flutters his wings, elegantly, and sits on the water, making waves.
Swans
impress me.
I
look at him and try to understand what's on their minds.
Swans
probably have an elegant mind.
They
have supple movements.
And
it flies so beautiful and strong. There
are also squirrels in the park.
Squirrels
are cute.
Hops
everywhere.
I
jump from branch to branch.
I
come to you if you call them nuts and peanuts.
Squirrels
are very agile.
So
must their minds.
I
think about the thoughts that squirrels have.
I
sometimes think that squirrels think only of nuts and peanuts in
their minds.
But
it certainly isn't.
I
think what I'm thinking about squirrels' a mind is wrong.
And
untrue. Something
extraordinary happened to me yesterday.
I
sat on a bench in the park.
A
childhood friend of mine passed down an alley.
I
invited him to sit with me on the bench.
We
remembered all kinds of beautiful childhood events.
We
played together many times.
I
saw many movies.
I
ate cotton candy.
Every
child in the world wants to eat cotton candy.
What
could be better than cotton candy?
But
chocolate is also great.
I
was opening the chocolate with emotion.
We
filled our mouths with chocolate.
We
were soaked in chocolate to the ears. I
also ate ice cream.
What
beautiful memories.
My
friend is working at Central Station now.
Direct
the trains.
Trains
came and went at the station and people ran either to get on or to
meet them.
I
think it's a beautiful job.
And
very important. After
being left alone, I felt something strange. I don't know how to
explain it properly. It was amazing. I didn't expect that. I never
even thought it could happen to me. As a student, I had a few
premonitions, but I didn't pay attention to them. But now I
understand their importance. Maybe I should have taken them into
account. Maybe I should have been more careful.
The truth is, I'm kind of amused.
Or
maybe careless.
Sorry
about that.
I
hope one day I won't be like that again.
I
could tell jokes too, or I could get hired at Central Station to run
the trains.
I
could do other important things.
Why
not?
Many
people do important things.
Many
people think important things.
I
should do that too.
I
could think seriously about these things. I
was sitting on the bench thinking about it.
People
were walking in the alleys of the park.
They
laughed, held hands, told all kinds of stories.
I
looked at them with joy.
They
walked down the alleys and laughed.
How
pretty.
Swans
descended on the lake.
The
squirrels were hopping through the bushes.
A
puppy was running after them.
A
child was riding a bicycle.
Someone
had launched a colorful balloon that flew quickly over the park.
I
looked for the balloon.
As
a child, I used to throw balloons on my street.
The
balloons rose quickly after the currents of hot air.
It
was beautifully colored.
I
remembered them.
I
was glad to remember them. The truth is, there, on the bench, I felt
good.
Once,
I remembered, I had a bicycle.
I
really enjoyed riding my bike.
It
was a multi-speed orange bicycle.
Those
were beautiful moments.
I
was passing people at high speed.
Some
stepped aside amused.
Nobody
was upset.
I
was riding my bike and no one was shouting at me.
The
truth is, I'd love to ride a bike.
Why
not?
I
could go to the nearby store to buy a bicycle. Of
course, if I buy a bike and come for a walk in the alleys of the
park, I have to be careful not to hit the squirrels.
I'll
be careful with the squirrels.
They
are so cute!
And
of course they have all kinds of beautiful thoughts!
I
liked to think that I would buy a bicycle.
I
got up from the bench because I was numb.
I
set off.
The
alleys were sunny.
Scented
flowers flooded the alleys with their fragrance.
I
headed out of the park.
There
are lilac bushes.
They
have a strong scent.
I
saw all kinds of beautifully colored butterflies.
They
were yellow butterflies.
They
were red butterflies.
They
were blue butterflies. And
then something extraordinary happened.
I
didn't think it would happen.
I
felt something strange in my mind.
It
was very strange.
It
was like a song. Yes,
of course, it was a very beautiful song.
I'm
sure I've never heard that song before. Where
did she come from?
What
was that song?
I
looked around.
It
was nobody.
The
alley was deserted.
But
someone was singing a song that I was now hearing in my mind.
How
pretty! I
had to look around.
I
looked around very carefully.
The
song seemed to come from all directions.
That
was it.
It
came from all directions.
I
wasn't scared.
I
was upset.
Maybe
someone was making a joke.
But
there was no one around.
The
sun was preparing for sunset. Maybe
it had something to do with it.
I
have often seen a sunset that was like a song.
I
was in the mountains and I saw that.
I
heard the song of the sun.
But
it wasn't like the song I was hearing now. I
felt good.
I
was fine.
It
wasn't a mirage.
It
was a beautiful song I could hear in my mind.
I
took a deep breath.
The
song did not come from the people on the sidewalk in front of the
park.
The
song did not come from a radio.
The
song had something strange.
He
didn't have anything human.
It
was not sung by an instrument or a human voice.
I
wanted to go back to the bench I was sitting on.
Maybe
there was something there. I
had to look there.
I
decided.
I
returned.
Swans
flew across the lake.
The
squirrels were looking at me curiously.
No,
it wasn't their song.
Now,
I wonder, do swans sing?
Now,
I wonder, do squirrels sing?
I
cannot know.
But
I felt it wasn't their song.
Then,
suddenly, I felt a thought that was not my thought. Yes,
I felt that.
I
felt very clearly.
It
was a pure and soft thought.
It
was a happy thought.
It
was a very happy thought.
And
my heart started beating in a strange way.
I
looked around again.
Where
did all this come from? There
had to be an answer. I was looking for the answer. There must be an
immediate answer. I couldn't wait. I didn't want to wait for the
answer. I wanted an answer then, there. I needed that answer,
whatever it was. I thought I was ready to receive the answer. And,
just then, I heard the heart of the butterfly in my heart.
And
the butterfly came out of the air and sat on my hand. All
good and beautiful.
Only
this happened.
One
day, I found a heart.
I
don't know who lost her.
That's
what I told myself. Now see what problems I'm going to have.
But
it wasn't really like that.
Ovidiu BUFNILĂ
NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
Nota: NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 18:15:02 CEST (173 citiri)
Citeste mai mult... | Proza | Scor: 0 |
Eseuri: Ion Coja. Don Quijote si românii
Informația,
pentru mine cea mai prețioasă despre moldoveni, despre români așadar,
am primit-o cu ani buni în urmă de la prințul Dimitrie Cantemir, care
în Descriptio Moldaviae consemnează următoarele:„Moldovenii trag foarte bine cu săgeata, știu să arunce chiar și sulița – scria Cantemir despre moldovenii săi – dar treabă mai bună au făcut totdeauna cu sabia; de pușcă nu se folosesc decât vânătorii, căci socotesc că nu este lucru de cinste să întrebuințeze împotriva dușmanului (s. n.) o armă la a cărei folosire nu se cere nici un fel de îndemânare și nici o vitejie.”
|
Scris de asymetria on Friday, November 20 @ 11:48:45 CET (1678 citiri)
Citeste mai mult... | 10159 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0 |
Dialoguri: Nicolae Steinhardt - model de libertate demna-interviu cu George Ardeleanu
Maria29 scrie "Context:
Acest an de grație 2012 este, printre altele, și anul centenarului nașterii lui Nicolae Steinhardt (marcare pusă în umbră de decretarea anului 2012 ”anul Caragiale”, la centenarul morții dramaturgului).
Orice și oricât s-ar scrie despre filosoful monah de la Rohia, în varii fulgurații de celebrare, nu vor putea, adunate, deocamdată, să aducă exegetic ceva consistent în plus față de solida monografie critică a lui George Ardeleanu: N. Steinhardt și paradoxurile libertății Editura Humanitas, 2009. Multipremiată, aceasta va rămâne mult timp lucrarea de referință fundamentală în bibliografia critică a lui Nicolae Steinhardt. Poate doar cărțile de amintiri, ale celor care l-au cunoscut direct ar putea aduce ceva proaspăt.
O astfel de monografie densă, un op de 530 de pagini, prin temeinicia, obiectivismul și profunzimea analizelor, într-un stil pătrunzător, accesibil și cuceritor, reușește prin realizarea portretului lui N. Steinhardt în toată complexitatea sa, sub cât mai multe nuanțări posibile, lucrul cel mai important în acest ceas de celebrare, să-l impună ca model paideic, atât de necesar acestui tineret postdecembrist, bezmetic confuz, la răscruce de crize.
"
|
Scris de asymetria on Thursday, October 18 @ 20:58:20 CEST (3037 citiri)
Citeste mai mult... | 23383 bytes in plus | Dialoguri | Scor: 0 |
Polemici: Ruxandra A. Badea. Scrisoare deschisa catre domnul Ion Caramitru
Cititor scrie "
SCRISOARE DESCHISA CATRE PRESEDINTELE UNITER,
DOMNUL ION CARAMITRU
22 aprilie 2010
Stimate domnule Ion Caramitru,
Va adresez o scrisoare deschisa pentru ca subiectul pe care as dori sa il abordez nu este doar de interes personal, ci si de interes public pentru oricare cetatean interesat de viata culturala si, in special, de lumea teatrului din Romania.
In data de 19 Aprilie 2010 am urmarit cu mare interes Gala Premiilor UNITER. Interesul mi-a fost sporit si de faptul ca piesa mea de teatru ‘Reluare’ a intrat, alaturi de trei alte piese, in selectia finala a concursului de dramaturgie ‘Cea mai buna piesa romaneasca a anului 2009’. Am asteptat cu nerabdare sa primesc invitatia de a participa la Gala UNITER la fel ca ceilalti nominalizati din randul actorilor, regizorilor, scenografilor s.a.m.d. Insa invitatia nu a venit. Asa cum nu a venit nici telefonul sau scrisoarea care ar fi trebuit sa instiinteze cei patru dramaturgi care au fost alesi pentru Selectia Finala.
Ruxandra A. Badea
"
|
Scris de asymetria on Tuesday, May 25 @ 21:13:45 CEST (3019 citiri)
Citeste mai mult... | 4247 bytes in plus | Polemici | Scor: 5 |
Fulgurații: Mihai PETRE. Si daca ne desteptam, ce facem?
Mihai PETRE scrie "Remarca asupra articolului -"Noica despre reinventarea Europei"
“Idealul european a devenit nu perfecția câștigată prin meditație, umilință și iubire, ci forța egoistă, forță câștigată prin toate ingeniozitățile rațiunii, prin acumularea bogățiilor și prin luptă, adică prin ură” (Alex. Busuioceanu)
Am sa fac cateva remarci vis-a-vis de motto-ul articolului intrucat tema "reinventarea Europei" este actuala si va mai fi mult timp de aici incolo.
Reinventarea Europei este in primul rand un termen mult prea "mare" pentru români. Iar motto-ul este demn de orice altceva in afara de a fi un motto mai ales in acest moment in care dorim sa ne integram in cadrul Uniunii Europene.
Mihai PETRE"
|
Scris de asymetria on Tuesday, May 25 @ 21:09:45 CEST (3511 citiri)
Citeste mai mult... | 2000 bytes in plus | Fulgurații | Scor: 0 |
Eseuri: Liliana Corobca. Personajul scriitor
Republicam, nu doar pentru uzul mai tinerilor cititori, un fragment din cartea Lilianei Corobca, cercetatoare la Institutul G. Calinescu.
Personajul scriitor
3.0. Personajul scriitor
3.1. ,,Scriitorii" din Patul lui Procust
3.1.1. ,,Cazul" Ladima
Acum nu mai vreau sã demonstrez nimic, dar în urma multor lecturi, am avut, la un moment dat, impresia cã, dacã subiectul discuției era Ladima, tonul devenea solemn, aproape patetic sau tragic, Ladima fiind poetul genial de care și-a bãtut joc o ,,matroanã trivialã" și care n-a fost înțeles și apreciat de societate. De aceea, inițial acest subcapiltol trebuia sã aibã urmãtoarea schemã: cel puțin 20 de critici (și istorici literari) trebuiau sã afirme cã Ladima-i mare poet (urmând sã înșirui citatele cuvenite în ordine cronologicã, de pildã), iar eu, punându-mi în fațã opera poeticã (modestã) a acestui poet și cercetând-o atent, urma sã ajung la concluzia cã nu, domnilor, Ladima nu este un poet genial, un poet unic, un poet remarcabil etc., etc…
Dar... socoteala de-acasã n-a coincis cu cea din târg. Declarãm de la bun început cu sinceritate cã, de fapt, prea puțini au spus cã Ladima e chiar un poet genial și, dacã au spus-o, a fost mai degrabã dintr-o inerție a clișeului (stabilit în primul rând de Fred Vasilescu), decât dintr-o convingere criticã sui generis. Din respect pentru munca mea, acest ,,text" va exista totuși avându-l ca obiect pe G. D. Ladima în toate ipostazele lui.
O primã caracteristicã ar fi asemãnarea (observatã de critica literarã) cu modelul eminescian al poetului de geniu. ,,Închipuiți-vã, ne îndeamnã Perpessicius, reeditat, în condițiile societãții de astãzi, destinul unui Eminescu, poet neînțels și izolat, ziarist expus jignirilor oricãrui patron cu firmã înscrisã la tribunal, și pe deasupra amant fãrã satisfacții, și veți vedea însãși drama existenței lui George Demetru Ladima" (Camil Petrescu interpretat de... 1984: 128). Câteva asemãnãri cu Eminescu gãsește și Gh. Lãzãrescu: ,,De altfel, în creionarea lui Ladima, par a fi fost puse la contribuție și anumite trãsãturi ale omului Eminescu, precum și câteva aspecte din viața lui: sãrãcia dureroasã dar suportatã cu mândrie, disprețul pentru viața mondenã, intransigența de polemist scãpat de sub controlul patronilor politici ai ziarului" (Lãzãrescu 1983: 74-75). În studiul În cãutarea autenticitãții, Dumitru Micu face de asemenea o paralelã: ,,George Demetru Ladima reediteazã, social, situația lui Eminescu. Într-o scrisoare, Eminescu zice cã nu voia sã afle posteritatea cã ,,a suferit de foame". O mãrturisire analoagã îi este atribuitã, postum, lui Ladima: ,,Orice, dar sã nu se știe cã (...), om în toatã firea, am suferit de foame" (Micu 1992: 187).
Ladima reediteazã însã și opera eminescianã. ,,Oricât de extravagantã ar pãrea comparația, relația specularã din Patul lui Procust e similarã cu cea instituitã de poemul eminescian: drama vine din incapacitatea femeii de a gândi iubirea stelarã proiectatã de bãrbat. De o parte și de alta, conflictul inițial dintre idealistul incurabil (Hyperion -Ladima) și alter-ego-ul lui frivol, dezabuzat (Cãtãlin - Fred), se neutralizeazã treptat prin rãsfrângerea în apele acelorași oglinzi deformatoare (Cãtãlina - Emilia - doamna T.). [...] Procurorul care ancheteazã asupra morții lui Ladima îl socotește drept ,,unul dintre cei mai de seamã poeți ai noștri, de la Eminescu încoace, deși era aproape necunoscut marelui public.[…] Într-o discuție cu același Ladima, Fred se referã și el la scrisorile lui Eminescu" (Ciocârlie, Femei în fața oglinzii 1988: 58-59). Amintim cititorilor cã fragmentul la care se referã Corina Ciocârlie (unicul unde Fred face referințã la scrisorile lui Eminescu) este acela în care tânãrul aviator îi ține lui Ladima o lecție de modã. Cunoaștem pasajul. Se ajunge la ciorapi și apoi la concluzia cã dacã aceștia sunt de proastã calitate, ți se umflã picioarele:
Pânã când, așa printr-o asociație de idei, am descoperit cã de câte ori puneam ciorapii cumpãrați la Roman, de atâtea ori mi se umflau picioarele. I-am aruncat și-am scãpat de necaz.
Mai târziu un chimist mi-a explicat cã erau vopsiți, economicos, cu vopsea toxicã, proastã, neprecipitatã, care intra în pielea piciorului, umflându-l și provocând o transpirație toxicã.
Ladima se fãcuse palid, în mod comic, ca un sergent major care are lipsã la magazie.
- Știi cã eu sufãr foarte mult de picioare... Mi se umflã...
Am început sã râd, eu acum.
- La dumneata trebuie sã fie altceva... Așa sunt scriitorii... N-ai vãzut cã în scrisorile lui, Eminescu se vãieta mereu cã-i sunt picioarele umflate" (Camil Petrescu, Patul lui Procust 1994: 179-180).
Acesta este renumitul fragment din care reiese cã Fred Vasulescu e primul (înaintea criticilor literari) care îl ,,comparã" pe Ladima cu Eminescu (procurorul o face mai pe la sfârșitul romanului). Fiecare are dreptul sã vadã în Ladima un tip ,,eminescian", pentru cã așa l-a înțeles și autorul.
Altã ipostazã a acestui personaj (controversatã, de altfel) este aceea de alter ego-u al autorului. Dumitru Micu afirmã cã ,,în Patul lui Procust, romancierul se autoproiecteazã în douã personaje: Fred și Ladima. Declarat, doar în al doilea. Ladima semneazã în subsolurile cãrții articole și poezii publicate de Camil Petrescu sub numele propriu" (1992: 190).
Ov. S. Crohmãlniceanu face observația cã ,,...autorul și-a descoperit eroii tot într-însul. Altfel zis, în Camil Petrescu au existat mereu un Fred Vasilescu, o doamnã T. și un Ladima. [...] Pe de altã parte, a nutrit aspirația cãtre absolut a lui Ladima și s-a simțit tot timpul osândit la o existențã de proletar intelectual. A practicat ca gazetar donchișotismul eroului sãu, cu o similitudine a atitudinilor mergând pânã acolo încât sã-i poatã atribui fãrã nici o modificare acestuia articolele pe care le-a publicat el în Omul liber. Datoritã unei adevãrate identitãți sufletești nu s-a sfiit sã-și însușeascã poeziile lui, care au apãrut semnate de Camil Petrescu" (Cinci prozatori în cinci feluri de lecturã 1989: 208-209).
Nota: Cărtile publicate de Liliana COROBCA : Alexandru BUSUIOCEANU, Un roman epistolar al exilului romanesc, corespondenta (1942-1950), Vol. I, Editie critica, note, traduceri si Scrisoare introductiva de Liliana Corobca, Editura Jurnalul literar, Colectia „Symposium“ (nr. 8), Bucuresti, 2003, 304 p.
Negrissimo, Editura Arc, Colectia „Prima verba“, Chisinau, 2003, 216 p.
Personajul in romanul romanesc interbelic, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003, 216 p. (din care republicam, cu acordul autoarei un capitol).
In numărul următor al Asymetriei vom publica contribuția inedită, documentară a Ilenei Corobca despre raporturile dintre cenzura din România și așa zisa Comisie Aliată de Control, oficină de fapt sub control sovietic exclusiv, precum și date despre funcționarea și organizarea CENZURII în România după 1945, studiu realizat pe baza cercetării în Arhivele naționale a Fondului DIRECȚIEI GENERALE A PRESEI ȘI TIPĂRITURILOR.
|
Scris de asymetria on Sunday, March 16 @ 17:46:40 CET (5467 citiri)
Citeste mai mult... | 71704 bytes in plus | Eseuri | Scor: 5 |
Eseuri: Teodor-Florin Zanoaga. Un roman inoubliable: Maria Chapdelaine
Cititor scrie "De tous les romans de Louis Hémon, Maria Chapdelaine est, sans doute, le plus connu. L'écrivain présente aux Européens la vie et la civilisation québécoises à travers la vie de tous les jours de la famille Chapdelaine.
Teodor-Florin Zanoaga"
|
Scris de asymetria on Friday, March 14 @ 22:58:20 CET (5533 citiri)
Citeste mai mult... | 19547 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0 |
Bio-bibliografii: Tabel cronologic Camil Petrescu
viorelacodreanu scrie "Publicam acest tabel cronologic trimis de un colaborator, Viorela Codreanu, sub rezerva unei confirmari a rolului colaboratoarei noastre în redactarea lui. Data fiind utilitatea tabelului pentru cititorii nostri scolari, publicarea ni s-a parut totusi oportuna."
|
Scris de asymetria on Friday, October 05 @ 16:01:02 CEST (15390 citiri)
Citeste mai mult... | 37829 bytes in plus | Bio-bibliografii | Scor: 2.4 |
Jurnal: Radu Petrescu
Titus Filipas scrie " Calitatea vieții intelectualului român este definită de calitatea vinului împărtășit la marele Banchet al Ideilor, într- o înțelegere pe care mereu o cere credința noastră, înțelegere care totdeauna urmează credinței adevărate."
|
Scris de asymetria on Tuesday, October 02 @ 23:02:02 CEST (3432 citiri)
Citeste mai mult... | 835 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0 |
Bio-bibliografii: Petre Diaconu (1924- 2007). O bio-bliografie.
Petre Diaconu (1924- 2007). a fost un arheologi, un savant, 'un om cu o mare cultura pentru lumea artistilor pe care i-a cunoscut si apreciat, un ortodox în care smerenia se împletea cu demnitatea', scrie Emilia Corbu, evocînd personalitatea celui dispărut.
A lucrat la Institutul de Arheologie din Bucuresti din 1951 pâna în 1991, când s-a pensionat. A fost pe 19 santiere arheologice de-a lungul întregi tari.
Publicăm un curriculum vitae și lista de lucrări a savantului în cadrul seriei noastre de bio-bibliografii. Sursa informațiilor de mai jos despre arheologul Petre Diaconu este situl Institutului de Memorie Culturala. Scopul nostru este constituirea unei baze de date privind savantii României, ca modele de viață. Asymetria
|
Scris de asymetria on Thursday, June 14 @ 19:43:22 CEST (5478 citiri)
Citeste mai mult... | 41424 bytes in plus | Bio-bibliografii | Scor: 0 |
Interviu: Prozatorul Mihai Sin în dialog cu Iolanda Malamen
Este Mihai Sin un scriitor uitat, necitit, care a fost citit în mod inadecvat, sau chiar răstălmăcit, cum s-ar părea după tăcerea care s-a lăsat peste importanta sa operă, fiindcă unul din romanele sale, Quo vadis, Domine? a fost prezentat ca un elogiu al "Securitații patriotice" în anii '90, într-un registru politic deformant? Interviul de mai jos nu răspunde la această întrebare retorică. Nu iau acum în discuție valoarea romanului în chestiune și nici sensul mesajului său. Dar știu că proza lui Mihai Sin, despre care am scris la momentul începutului, merită să fie recitită liber de prejudecăți și să i se acorde locul care i se cuvine, printre cele mai durabile realizări ale sfârșitului de secol, dincolo de modele efemere ale egolatriei, vacuitatii și amoralitatii invadatoare.
Dan Culcer
|
Scris de asymetria on Wednesday, May 09 @ 00:53:48 CEST (4898 citiri)
Citeste mai mult... | 18577 bytes in plus | Interviu | Scor: 4 |
Jurnal: Omagierea lui Brancusi la Lisabona
Cititor scrie "Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncusi, pictorul Romeo Niram organizeaza in Portugalia o serie de evenimente omagiale inchinate lui sculptorului român.
Pe data de 14 Aprilie 2007, la orele 15.30, va avea loc proiecția în amfiteatrul Galeriei Municipale Orlando Ribeiro a filmului documentar „Brâncuși”, realizat de Cornel Mihalache. "
|
Scris de asymetria on Friday, April 13 @ 23:42:14 CEST (3243 citiri)
Citeste mai mult... | 1214 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0 |
Bio-bibliografii: Lucian Raicu (1934-2006)
Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor din București anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a distinsului scriitor Lucian Raicu.
Lucian Raicu s-a născut la 12 mai 1934, la Iași.
A absolvit Liceul Teoretic din Bîrlad. A studiat la la Facultatea de Filologie a Universității București din 1951 (absolvent in 1958), și la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” (1952-1954).
A fost un apreciat redactor al revistelor Viața Românească, Gazeta literară și România literară.
A debutat publicistic în Viața Românască (1952), iar editorial cu volumul Liviu Rebreanu (1967). Din opera sa vastă fac parte lucrări de critică și istorie literară precum: Structuri literare, 1973; Gogol sau fantasticul banalității, 1974; Critica, formă de viață, 1976; Reflecții asupra spiritului creator, 1979; Calea de acces, 1982; Fragmente de timp, 1984; Scene din romanul literaturii, 1985, iar după ce s-a stabilit în Franța, în 1986, Journal en miettes cu Eugène Ionesco, 1993; Scene, reflecții, fragmente, 1994; Scene, reflecții, fragmente, 1994. A prefațat voluma din opera lui I. Slavici, L. Blaga, D. Stelaru, Geo Dumitrescu, E. Jebeleanu, N. Breban, Ileana Mălăncioiu, T. Mazilu, F.M. Dostoievski, S. Esenin.
Volumele lui Lucian Raicu, sînt de factura criticii aplicate dar unele dintre ele fac dovada unui demers eseistic de înalt nivel pornid de la literatură. Lucian Raicu va rămîne în memoria cititorilor săi și în cea a colegilor de breaslă unul dintre cei mai reprezentativi critici români postbelici, un exeget de mare pătrundere dublat de un scriitor inspirat.
Prin dispariția lui Lucian Raicu, literatura română pe care a slujit-o cu inteligență și devotament suferă acum o deosebit de grea, ireparabilă pierdere.
|
Scris de asymetria on Thursday, November 23 @ 14:19:18 CET (3832 citiri)
Citeste mai mult... | Bio-bibliografii | Scor: 0 |
Jurnal: Asymetria va recomanda
Instaurarea comunismului în România: cazul județului Arad de Antoniu Martin Arca Toata revista aradeana merita sa fie citita. Profit ca sa-l salut de Vasile Dan, coleg de redactie la Vatra, la un moment dat. La Pitesti o alta grupare literara scoate reviste demne de tot interesul. http://www.centrul-cultural.ro/index.php?target=reviste Dan Culcer
|
Scris de asymetria on Sunday, September 17 @ 19:45:54 CEST (3365 citiri)
Citeste mai mult... | 583 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0 |
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|