Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 39 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Mihai Eminescu. Luceafarul (versiune întregita)
    Scris la Tuesday, February 06 @ 09:28:58 CET de catre asymetria
    Limba dulce

    Încercarea reconstituirii unui Luceafǎr “complet”, prin revenirea la sursele autografe, ne-a apǎrut astfel ca legitimǎ și ne-am simțit îndreptǎțiți sǎ urmǎm exemplul distinsului elenist și eminescolog, cercetînd variantele manuscrise – indirect însǎ, prin intermediul ediției Perpessicius (vol. II), accesul la ediția integralǎ facsimilatǎ nefiindu-ne posibil – cu scopul de a repune la locul lor, fațǎ de versiunea “standard”, și a ordona astfel în parcursul organic al poemului, toate strofele “lipsǎ”, spre a-i regǎsi integralitatea.

    Ara Alexandu și Dana Șișmanian


    Luceafărul

    A fost odată ca ’n povești,
    A fost ca niciodată,
    Din rude mari împărătești,
    O prea frumoasă fată.

    Și era una la părinți
    Și mândră ’n toate cele,
    Cum e Fecioara între sfinți
    Și luna între stele.

    Din umbra falnicelor bolți
    Ea pasul și-l îndreaptă
    Lângă fereastră, unde ’n colț
    Luceafărul așteaptă.

    Privea în zare cum pe mări
    Răsare și străluce,
    Pe mișcătoarele cărări
    Corăbii negre duce.

    Îl vede azi, îl vede mâni,
    Astfel dorința-i gata:
    El iar privind de săptămâni,
    Îi cade dragă fata.

    Cum ea pe coate-și răzima
    Visând ale ei tâmple,
    De dorul lui și inema
    Și sufletu-i se împle.

    Și cât de viu s’aprinde el
    În orișicare sară,
    Spre umbra negrului castel
    Când ea o să-i apară.

    Și pas cu pas pe urma ei
    Alunecă ’n odaie,
    Țesând cu recile-i scîntei
    O mreajă de văpaie.

    Și când în pat se ’ntinde drept
    Copila să se culce,
    I-atinge mânile pe piept,
    I ’nchide geana dulce;

    Și din oglindă luminiș
    Pe trupu-i se revarsă,
    Pe ochii mari, bătând închiși
    Pe fața ei întoarsă.

    Ca o mireasă ’n ziua ’ntâi
    E dulce și înnaltă
    Și de la creștet la călcâi
    Un chip tăiat de daltă.

    Ea îl privea cu un surâs,
    El tremura ’n oglindă,
    Căci o urma adânc în vis
    De suflet să se prindă.

    Iar ea vorbind cu el în somn,
    Oftând din greu suspină:
    „O, dulce-al nopții mele Domn,
    De ce nu vii tu? Vină!

    Cobori în jos, luceafăr blând,
    Alunecînd pe-o rază,
    Pătrunde ’n casă și în gând
    Și vieața-mi luminează!”

    El asculta tremurător,
    Se aprindea mai tare
    Și s’arunca fulgerător,
    Se cufunda în mare;

    Și apa unde-au fost căzut
    În cercuri se rotește,
    Și din adânc necunoscut
    Un mândru tânăr crește.

    Ușor el trece ca pe prag
    Pe marginea ferestii
    Și ține ’n mână un toiag
    Încununat cu trestii.

    Părea un tânăr Voevod
    Cu păr de aur moale,
    Un vânăt giulgi se ’ncheie nod
    Pe umerele goale.

    Iar umbra feței străvezii
    E albă ca de ceară –
    Un mort frumos cu ochii vii
    Ce scântee ’n afară.

    „Din sfera mea venii cu greu
    Ca să-ți urmez chemarea,
    Iar cerul este tatăl meu
    Și mumă-mea e marea.

    Ca în cămara ta să vin,
    Să te privesc de-aproape,
    Am coborît cu-al meu senin
    Și m’am născut din ape.

    O vin’! odorul meu nespus
    Și lumea ta o lasă;
    Eu sunt luceafărul de sus,
    Iar tu să-mi fii mireasă.

    Colo ’n palate de mărgean
    Te-oi duce veacuri multe,
    Și toată lumea ’n ocean
    De tine o s’asculte.”

    „O, ești frumos, cum numa ’n vis
    Un înger se arată,
    Dară pe calea ce-ai deschis
    N’oi merge niciodată;

    Rămâi în cer și nu căta
    Nevrednica-mi iubire
    Căci eu nu sunt de seama ta
    Cu chipul peste fire.

    Străin la vorbă și la port,
    Lucești fără de vieață,
    Căci eu sunt vie, tu ești mort,
    Și ochiul tău mă ’nghiață.”

    Atuncea chipu-i tremură
    De-o stranie durere
    Și par’ că cade-o ramură
    Pe-un luminiș ce piere.

    ***
    Trecu o zi, trecură trei
    Și iarăși, noaptea, vine
    Luceafărul de-asupra ei
    Cu razele-i senine.

    Ea trebui de el în somn
    Aminte să-și aducă
    Și dor de-al valurilor Domn
    De inim’ o apucă:

    „ Cobori în jos, luceafăr blând,
    Alunecând pe-o rază,
    Pătrunde ’n casă și în gând
    Și vieața-mi luminează!”

    El o ascultă licurind
    Și tremură mai tare
    De-odată nourii s’aprind
    Și arde cer și mare

    Cum el din cer o auzi
    Se stinse cu durere,
    Iar ceru ’ncepe a roti
    În locul unde piere;

    Iar locul unde-a fost perit
    Se ’nvârte ’n cercuri sferic
    Bucăți de soare, parcă fierb
    În negrul întuneric

    În aer rumene văpăi
    Se ’ntind pe lumea ’ntreagă,
    Și din a chaosului văi
    Un mândru chip se ’ncheagă.

    Pe negre vițele-i de păr
    Coroana-i arde pare,
    Venea plutind în adevăr
    Scăldat în foc de soare.

    Din negru giulgi se desfășor
    Mamoreele brață,
    El vine trist și gânditor
    Și palid e la față;

    Doar ochii mari și minunați
    Lucesc adânc chimeric,
    Ca două patimi fără saț
    Și pline de ’ntuneric.

    „Din sfera mea venii cu greu
    Ca să te-ascult ș’acuma,
    Și soarele e tatăl meu,
    Iar noaptea-mi este muma;

    O vino ’n ceruri sǎ te duc
    Iubita mea cu mine
    Din calea vremilor s’apuc
    Coroane de lumine

    O vin’ cu mine draga mea
    Sǎ vezi vecia cum-îi
    Cǎci e ’nțeleaptǎ mumǎ-mea
    E noaptea, muma lumii.

    O vin’, odorul meu nespus,
    Și lumea ta o lasă;
    Eu sunt luceafărul de sus,
    Iar tu să-mi fii mireasă.

    O vin’, în părul tău bălai
    S’anin cununi de stele,
    Pe-a mele ceruri să răsai
    Mai mândră decît ele.”

    „O, ești frumos, cum numa ’n vis
    Un demon se arată,
    Dară pe calea ce-ai deschis
    N-oi merge niciodată!

    Mă dor de crudul tău amor
    A pieptului meu coarde,
    Și ochii mari și grei mă dor,
    Privirea ta mă arde.”

    „Dar cum ai vrea să mă cobor?
    Au nu ’nțelegi tu oare,
    Cum că eu sunt nemuritor,
    Și tu ești muritoare?”

    „Nu caut vorbe pe ales,
    Nici știu cum aș începe –
    Deși vorbești pe înțeles,
    Eu nu te pot pricepe;

    Dar dacă vrei cu crezământ
    Să te ’ndrăgesc pe tine,
    Tu te coboară pe pământ,
    Fii muritor ca mine.”

    „Tu-mi cei chiar nemurirea mea
    În schimb pe-o sărutare,
    Dar voi să știi asemenea
    Cât te iubesc de tare;

    Mǎ sui în sus pânǎ la cer,
    La Domnul lumii toate,
    Și voi ca moartea sǎ mi-o dea,
    El singur numai poate.

    Da, mă voi naște din păcat,
    Primind o altă lege:
    Cu vecinicia sunt legat,
    Ci voi să mă deslege.”

    Și ’ntinde aripa ’n deșert
    Și aripa-i se bate
    În clipe drum de mii de ani
    Prin chaos el străbate

    Și se tot duce… S’a tot dus.
    De dragu-unei copile,
    S’a rupt din locul lui de sus,
    Perind mai multe zile.

    ***
    În vremea asta Cătălin,
    Viclean copil de casă,
    Ce împle cupele cu vin
    Mesenilor la masă,

    Un paj ce poartă pas cu pas
    A ’mpărătesii rochii,
    Băiat din flori și de pripas,
    Dar îndrăsneț cu ochii,

    Cu obrăjei ca doi bujori
    De rumeni, bată-i vina,
    Se furișează pânditori
    Privind la Cătălina.

    Dar ce frumoasă se făcu
    Și mândră, arz’o focul;
    Ei Cătălin, acu-i acu
    Ca să-ți încerci norocul.

    Și ’n treacăt o cuprinse lin
    Într’un ungher de casǎ.
    „Da ce vrei, mări Cătălin?
    Ia du-te și mǎ lasǎ.”

    „Ce voi? Aș vrea să nu mai stai
    Pe gânduri totdeauna,
    Să râzi mai bine și să-mi dai
    O gură, numai una.”

    „Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
    Dă-mi pace, fugi departe –
    O, de luceafărul din ceri
    M’a prins un dor de moarte.”

    „Dacă nu știi, ți-aș arăta
    Din bob în bob amorul,
    Ci numai nu te mânia,
    Ci stai cu binișorul.

    Cum vînătoru ’ntinde ’n crâng
    La păsărele lațul,
    Cînd ți-oi întinde brațul stâng
    Să mă cuprinzi cu brațul;

    Și ochii tăi nemișcători
    Sub ochii mei rămâie…
    De te înalț de subsuori
    Te ’nalță din călcâie;

    Cînd fața mea se pleacă ’n jos,
    În sus rămâi cu fața,
    Să ne privim nesățios
    Și dulce toată vieața;

    Și ca să-ți fie pe deplin
    Iubirea cunoscută,
    Cînd sărutându-te mă ’nclin,
    Tu iarăși mă sărută.

    O sǎrutare! M’ai cuprins
    În mânecǎ de rochii
    Când ochii tǎi se vor [fi] stins
    S’or reaprinde ochii.”

    Ea-l asculta pe copilaș
    Uimită și distrasă,
    Și rușinos și drăgălaș,
    Mai nu vrea, mai se lasă.

    Iar el o strânge-atunci la piept,
    Ș’o mai desmiardă încă:
    „Aș vrea să nu mă mai deștept
    Din fericirea-adâncă.”

    Ea-i zise-încet: – „Încă de mic
    Te cunoșteam pe tine,
    Și guraliv și de nimic,
    Te-ai potrivi cu mine…

    Dar un luceafăr, răsărit
    Din liniștea uitării,
    Dă orizon nemărginit
    Singurătății mării;

    Și tainic genele le plec,
    Căci mi le împle plânsul
    Când ale apei valuri trec
    Călătorind spre dânsul;

    Lucește c’un amor nespus,
    Durerea să-mi alunge,
    Dar se înalță tot mai sus,
    Ca să nu-l pot ajunge.

    Pătrunde trist cu raze reci
    Din lumea ce-l desparte...
    În veci îl voi iubi și ’n veci
    Va rămânea departe…

    De-aceea zilele îmi sunt
    Pustii ca niște stepe,
    Dar nopțile-s de-un farmec sfânt
    Ce nu-l mai pot pricepe.”

    „Tu ești copilă, asta e…
    Hai ș’om fugi în lume,
    Doar ni s’or pierde urmele
    Și nu ne-or ști de nume,

    Căci amândoi vom fi cuminți,
    Vom fi voioși și teferi,
    Vei pierde dorul de părinți
    Și visul de luceferi.”

    ***
    Porni luceafărul. Creșteau
    În cer a lui aripe,
    Și căi de mii de ani treceau
    În tot atâtea clipe.

    Un cer de stele de desupt,
    Deasupra-i cer de stele –
    Părea un fulger ne ’ntrerupt
    Rătăcitor prin ele.

    Ici se aprinde-o lunǎ ’n drum
    Colo se stinge-un soare
    Dar nu împiedec’ nici de cum
    Gândirea-i cǎlǎtoare

    Din vǎi de chaos isvorau
    În roiuri stele albe
    În cercuri mândre se roteau
    [Ca un] șirag de salbe
    Și din a chaosului văi,
    Jur împrejur de sine,
    Vedea, ca ’n ziua cea de’ntâi,
    Cum isvorau lumine;

    Cum isvorând îl înconjor
    Ca niște mări, de-a’notul…
    El sboară, gând purtat de dor,
    Pân’ piere totul, totul;

    Aci vecia a ’ncetat
    Sǎ se ’nvârteascǎ sferic
    Virgin de raze și pǎcat
    Se ’ntinde întuneric

    Aci e-al stingerii-adǎpost
    E noaptea preacuratǎ
    Unde nimica nu a fost
    Nici cǎ o fi vr’odatǎ

    Atât de-adânc, atât de trist
    Ne-atins de o scântee
    Luceafǎrul se ’ntunecǎ
    Silit în loc sǎ stee

    Căci unde-ajunge nu-i hotar,
    Nici ochi spre a cunoaște,
    Și vremea ’ncearcă în zadar
    Din goluri a se naște.

    Cum mii de ani nu se ’nțeleg
    Prinși de uitarea oarbă,
    Nimic e universu ’ntreg
    Acest adânc să’l soarbă.

    Nu e nimic și totuși e
    O sete care-l soarbe,
    E un adânc asemene
    Uitării celei oarbe.

    Fiori ’l trec și frig îi e
    Aripele își strînge
    Și ’ntâia dată de când e
    Chiar el începe-a plânge.

    „O, tu al cǎrui nume sfânt
    Nu-l știe nici o limbǎ,
    Te rog în mânǎ de pǎmânt
    Ființa mea o schimbǎ

    De greul negrei vecinicii,
    Părinte, mă desleagă,
    Și lăudat pe veci să fii
    Pe-a lumii scară ’ntreagă;

    O, cere-mi, Doamne, orice preț,
    Dar dă-mi o altă soarte,
    Căci tu isvor ești de vieți
    Și dătător de moarte;

    Reia-mi al nemuririi nimb
    Și focul din privire,
    Și pentru toate dă-mi în schimb
    O oră de iubire…

    Și dup’ aceea pot sǎ trec
    Cu frunza care trece
    În întunerec sǎ mǎ ’nnec
    Și în uitare rece

    Din chaos Doamne-am apărut
    Și m-aș întoarce ’n chaos…
    Și din repaos m’am născut,
    Mi-e sete de repaos.”

    Fiori ’l trec atât de cruzi
    Și noaptea se ’nfurtunǎ
    Și-i isvorǎște în auz
    Un glas adânc ce sunǎ.

    „Hyperion, isvor de vremi
    Și ’ntregitor de spațiu,
    Din noapte verginǎ tu chemi
    Voința fǎrǎ sațiu

    Hyperion, care rebel,
    Răsai din lumi cu soare,
    Cine nu are moarte ’n el,
    Acela nu mai moare.

    Hyperion, ce din genuni
    Răsai c’o ’ntreagă lume
    Nu cere semne și minuni
    Care n’au chip și nume.

    De-ai cere universul tot
    L-aș da ca tot ce-ai cere,
    Dar ești puterea mea, nu pot
    Să neg acea putere.

    Cum ai putea să fii zidit
    Din lacrimi și din vină –
    Fiind din veci nerăsărit,
    Lumină din lumină.

    Tu vrei un om să te socoți,
    Cu ei să te asameni?
    Dar piară oamenii cu toți,
    S’ar naște iarăși oameni.

    Ei numai doar durează ’n vânt
    Deșerte idealuri –
    Când valuri află un mormânt,
    Răsar în urmă valuri;

    Ei doar au stele cu noroc
    Și prigoniri de soarte,
    Noi nu avem nici timp, nici loc,
    Și nu cunoaștem moarte.

    Ei își atârnă micul eu
    De-a vieții lor durere,
    Se țin cu mii păreri de rău
    De visul care piere.

    Noi n-avem pierderi și folos
    Și nu cunoaștem goluri,
    Căci stoluri cari merg în jos
    Se-ntorc la anul stoluri.

    Zadarnic cauți a scăpa
    Din lumea ta sărmana,
    Când geana ’ncepe-a lăcrăma
    Se ’nseninează geana

    Oricât de veșted ar și fi
    La varǎ ’n floare-i pomul
    Când omul prinde-a ’mbǎtrâni
    Rentinerește omul

    Pentru cǎ ei sunt trecǎtori
    Sunt toate trecǎtoare –
    Au nu sunt toate ’nvelitori
    Ființei ce nu moare?

    Cǎci ’i împrăștii și-i adun
    Le măsur vieți cu luna
    De nasc și mor în sfântul Un
    În care-s toate una.

    Tot ce a fost, tot ce va fi
    De-apururi față este
    Iar basmul trist al stingerii
    Părere-i și poveste

    Din sînul vecinicului ieri
    Trăiește azi ce moare,
    Un soare de s’ar stinge ’n ceri
    S’aprinde iarăși soare.

    Părând pe veci a răsări,
    Din urmă moartea-l paște,
    Căci toți se nasc spre a muri
    Și mor spre a se naște.

    Și timp și spațiu de-ar peri
    În văi de întuneric
    Ele din nou ar răsări
    Ca să se ’nvârtă sferic

    Dacă tăria s-ar negri
    De vijelii rebele
    Și dacă stelele-ar peri
    S-ar naște iarăși stele.

    Să cază lumile-n genuni
    Ca frunze reci pe vînturi,
    Pământuri piară-n stricăciuni
    S-ar naște iar pământuri.

    Și soarele din vârf de lunci
    Apune-n unda spumii,
    Dar el răsare tot atunci
    În altă parte-a lumii.

    Și când vezi soarele asfințit
    Cǎ intră roșu ’n apă
    Pe alt pământ a răsărit
    Și ziua o s’o ’nceapă

    Și ’n orice clipǎ te întrebi
    Unde e soare, lunǎ
    E ’n orice clipǎ ’n deosebi
    Și ’n toate împreunǎ

    Tu mǎsuri lumea ta cu ’n cot
    Și timpu’ ’mparți cu luna –
    Dar dacǎ unul e în tot
    Și toate sunt în una

    Dar val de mare, val de lac
    Darǎ pǎduri sau neamuri
    Pe orice frunzǎ de copac
    Vezi un copac cu ramuri

    Și-orice menire e ’n zǎdar
    Natura altfel leagǎ
    În orice ghindǎ de stejar
    E o pǎdure ’ntreagǎ

    Tu doar ai goanǎ de noroc
    Și urmǎriri de soarte
    Natura n-are timp și loc
    Și nu cunoaște moarte

    Ea e de fațǎ pururea
    Ca vina mumei Eve
    O afli pretutindenea
    Și ’n ori și ce aieve

    Tu crezi în stele și în sorți
    Ca ’n basme-a tinereții
    Când viața birue pe morți
    Și moartea-i muma vieții

    Tu cați să ’ndupleci cu dureri
    Pe marele, pe ’nnaltul
    Ce-i pasă Celuia din ceri
    De-i plânge tu ori altul

    Că nu e moarte nici păcat
    Cât e lucirea spumii
    Că Brahma nu s’a împăcat
    Cu noaptea, muma lumii

    De mii de ani se ’ndrept plângând
    Cântările spre dânsul
    Peri-vor ochii toți pe rând
    Etern e numai plânsul

    Tu din eternul meu întreg
    Rǎmâi a treia parte
    Cum vrei puterea mea s’o neg,
    Cum pot sǎ-ți dǎrui moarte?

    Iar tu, Hyperion, rămâi
    Ori unde ai apune…
    Cere-mi – cuvântul meu de ’ntâi,
    Să-ți dau înțelepciune?

    Și dacă vrei să fii un sfânt,
    Să știi ce-i chinul, truda,
    Îți dau un petec de pământ,
    Ca să te cheme Buddha.

    De vrei în număr să mă chemi
    În lumea ce-am creat-o
    Îți dau o fâșie din vremi,
    Să te numească Plato.

    Vrei să dau glas acelei guri,
    Ca dup’a ei cântare
    Să se ia munții cu păduri
    Și insulele ’n mare?

    Vrei poate ’n faptă să arăți
    Dreptate și tărie?
    Ți-aș da pământul în bucăți
    Să-l faci împărăție.

    Îți dau catarg lângă catarg,
    Oștiri spre a străbate
    Pământu ’n lung și marea ’n larg,
    Dar moartea nu se poate…

    Și pentru cine vrei să mori?
    Întoarce-te, te ’ndreaptă
    Spre-acel pământ rătăcitori
    Și vezi ce te așteaptă.”

    ***
    În locul lui menit din ceri
    Hyperion se ’ntoarsă
    Și, ca și ’n ziua cea de ieri,
    Lumina și-o revarsă.

    Căci este sara ’n asfințit
    Și noaptea o să ’nceapă;
    Răsare luna liniștit
    Și tremurând din apă

    Și împle cu-ale ei scântei
    Cărările din crânguri.
    Sub șirul lung de mândri tei
    Ședeau doi tineri singuri:

    „O lasă-mi capul meu pe sîn,
    Iubito, să se culce
    Sub raza ochiului senin
    Și negrăit de dulce;

    Cu farmecul luminii reci
    Gândirile străbate-mi,
    Revarsă liniște de veci
    Pe noaptea mea de patemi.

    Și de asupra mea rămâi
    Durerea mea de-o curmă,
    Căci ești iubirea mea de ’ntâi
    Și visul meu din urmă.”

    Hyperion vedea de sus
    Uimirea-n a lor față
    Abia un braț pe gât i-a pus
    Și ea l-a prins în brață…

    Miroase florile-argintii
    Și cad, o dulce ploae,
    Pe creștetele-a doi copii
    Cu plete lungi, bălae.

    Ea, îmbătată de amor,
    Ridică ochii. Vede
    Luceafărul. Și ’ncetișor
    Dorințele-i încrede:

    „Cobori în jos, luceafăr blând,
    Alunecând pe-o rază,
    Pătrunde-n codru și în gând,
    Norocu-mi luminează!”

    El tremură ca alte dăți
    În codri și pe dealuri,
    Călăuzind singurătăți
    De mișcătoare valuri;

    Dar nu mai cade ca ’n trecut
    În mări din tot înaltul:
    – „Ce-ți pasă ție, chip de lut,
    Dac’oi fi eu sau altul?

    Trăind în cercul vostru strîmt
    Norocul vă petrece,
    Ci eu în lumea mea mă simt
    Nemuritor și rece.”



    Nota: http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1441
    Associated Topics

    Memoria


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situației din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.97 Seconds