Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 51 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Ion Varlam : Necesitatea definirii în drept a totalitarismului
    Scris la Saturday, April 01 @ 14:23:12 CEST de catre asymetria
    Rezistenta Negocierea tratatului a cãrui semnare ar trebui sã-i confere Uniunii Europene caracterul de entitate statalã și îndemnul tot mai frecvent al instanțelor europene de a organiza Procesul comunismului, readuc totalitarismul în centrul desbaterilor politice. Este vorba, pe de o parte, de a stabili norme preventive, care sã-i îngãduie democrației sã elimine pericolul totalitar înainte ca el sã amenințe drepturile și viața oamenilor, libertatea popoarelor și pacea dintre state. Pe de alta, de a face cunoscute crimele totalitarismului marxist și a-i trage la rãspundere pe autorii acestora, așa cum s’a procedat și cu totalitarismul hitlerist dupã prãbușirea național-socialismului.
    Deriva spre noi forme de totalitarism, mai puțin violent și mai greu de circumscris a unora din statele ex-comuniste - precum Rusia, Ucraina, Moldova și România -, de multã vreme anunțatã de noi și astãzi recunoscutã de majoritatea analiștilor, face ca desbaterea propusã mai jos sã fie nu numai importantã dar și la ordinea zilei.


    Necesitatea DEFINIRII ÎN DREPT a TOTALITARISMULUI

    Negocierea tratatului a cãrui semnare ar trebui sã-i confere Uniunii Europene caracterul de entitate statalã și îndemnul tot mai frecvent al instanțelor europene de a organiza Procesul comunismului, readuc totalitarismul în centrul desbaterilor politice. Este vorba, pe de o parte, de a stabili norme preventive, care sã-i îngãduie democrației sã elimine pericolul totalitar înainte ca el sã amenințe drepturile și viața oamenilor, libertatea popoarelor și pacea dintre state. Pe de alta, de a face cunoscute crimele totalitarismului marxist și a-i trage la rãspundere pe autorii acestora, așa cum s’a procedat și cu totalitarismul hitlerist dupã prãbușirea național-socialismului.
    Deriva spre noi forme de totalitarism, mai puțin violent și mai greu de circumscris a unora din statele ex-comuniste - precum Rusia, Ucraina, Moldova și România -, de multã vreme anunțatã de noi și astãzi recunoscutã de majoritatea analiștilor, face ca desbaterea propusã mai jos sã fie nu numai importantã dar și la ordinea zilei.

    Definirea totalitarismului nu este o problemã recentã. Ea nu s’a putut face la sfârșitul celui de al II-lea Rãsboi Mondial, deși caracterul internațional al Tribunalului de la Nüremberg îi conferea acestuia autoritatea necesarã pentru a stabili norme de drept și gravitatea faptelor judecate de el justifica enunțarea unor astfel de criterii de identificare, pe care, în împrejurãrile de atunci, un numãr însemnat de state le-ar fi adoptat.
    Cele douã cauze ale eșecului din 1946 sunt, 1) prezența stângii și chiar a comuniștilor în guvernele de coaliție din democrațiile occidentale în acel moment, și 2) natura sau obârșia totalitarã a douã din cele Patru Mari Puteri care constituiserã Tribunalul Internațional de la Nüremberg. Stânga și comuniștii, din solidaritate cu Uniunea sovieticã și de teamã ca investigarea faptelor sã nu dea în vileag legãtura consubstanțialã a totalitarismului cu socialismul în genere, au vegheat la ocultarea trãsãturilor definitorii și a obiectivelor fundamentale ale socialismului hitlerist: colectivismul anticapitalist (planificare centralizatã a cererii și ofertei, fixarea autoritarã a prețurilor, etc.); instituționalizarea discriminãrii ca bazã a terorii preventive și permanente (zisã „revoluționarã”), care deosebește totalitarismul de celelate dictaturi; erijarea doctrinei partidului unic în religie de stat, cu caracter obligatoriu și exclusiv. Stânga și-a mobilizat toate mijloacele de propagandã și de publicitate pentru a asigura reușita diversiunii, care avea sã-i îngãduie sã manipuleze din nou opinia publicã, așa cum fãcuse cu 10 ani mai înainte, cu cacealmaua „antifascismului” care a adus-o la putere și s-a terminat prin coalizarea totalitaritarismelor împotriva dușmanului comun: democrația. În acest scop, a pus toate fãrãdelegile hitlerismului, comune dictaturilor socialiste (prigoana politicã, teroarea ideologicã, generalizarea torturii, exterminarea în massã, etc.), pe seama aspectului accesoriu al acestuia: naționalismul. Fãcând din antifascism singura formã permisã de antitotalitarism, stânga a transformat crimele unui socialism particular în mijloc universal de excludere a adversarilor ei de pe scena politicã. Trebuie sã precizãm, aici, cã socialiștii occidentali nu l-au îndreptat niciodatã împotriva comuniștilor – singura forțã totalitarã prezentã pe scena politicã a statelor democratice dupã 1945 –, folosindu-l exclusiv împotriva forțelor politice care s’au distins printr’un antitotalitarism constant și sistematic: conservatorii, liberalii și creștinii-democrați.
    Legãtura intrinsecã dintre socialism și totalitarism este mereu doveditã de realitãțile politice de dupã 1945. O primã realitate este coalizarea recurentã a socialiștilor cu comuniștii (de toate nuanțele), în numele unui „antifascism” care nu este decât un instrument de șantaj politic, împotriva forțelor democratice, firește așezate la dreapta lor pe scena politicã. Cea mai „elocventã” realitate, în aceastã privințã, este însã, atitudinea adoptatã de Internaționala Socialistã de la Amsterdam dupã 1989, fațã de partidele social-democrate și de partidele comuniste din spațiul ex-sovietic. Preferințele ei nedisimulate dovedesc cât se poate de clar cã, fațã de obiectivele ei strategice, persecutarea social-democraților de cãtre comuniști constituie o abatere mai puțin gravã decât solidarizarea acestora cu forțele democratice împotriva totalitarismului marxist.
    URSS nu putea admite o definire neideologicã a totalitarismului, deoarece acest lucru s’ar fi întors împotriva ei, clasând inevitabil în aceastã categorie propriul ei regim politic. Înfine, acest lucru nu-l putea accepta nici Franța. Pentru cei care fac din Revoluția de la 1789 mitul fondator al ordinii republicane de pe malurile Senei și al democrației moderne din Europa, o definire genericã și obiectivã a totalitarismului este inadmisibilã deoarece ar avea ca efect inconturnabil includerea iacobinismului în aceastã categorie politicã. Într’adevãr, astãzi, niciun istoric și niciun politolog serios nu mai poate nega caracterul totalitar, atât al gândirii lui Rousseau - pe care se întemeiazã doctrina iacobinã -, cât și al sistemului de dominație pe care iacobinii au l-au instaurat cu „Convenția Naționalã”, inaugurând, avant la lettre, 1) regimul partidului unic pe plan intern, și 2) satelizarea („republicile surori”) pe cel extern. Ca sã nu mai vorbim de erijarea unor practici ce cad sub incidența codului penal în metode de dobândire și de exercitare a puterii.

    Carențele din anii de dupã rãsboi a instanțelor internaționale au fost în bunã parte „compensate” de experiența dobânditã ulterior de politologii și juriștii din Lumea Liberã, relativ la circumscrierea și combaterea pericolului pe care totalitarismul îl reprezintã pentru libertatea și pacea popoarelor. În Europa Occidentalã, științele politice au investigat și stabilit specificitãțile totalitarismului iar dreptul public a preluat, mãcar în parte, aceste rezultate. Nu se poate nega nici valoarea de model a denazificãrii Germaniei și a legilor cu privire la lichidarea colaboraționismului din statele satelite ale celui de al III-lea Reich. Definindu-i trãsãturile prin legi menite a identifica manifestãrile totalitarismului și a-l contracara cu eficacitate, prin mijloace legale, aceste dispozitive, deși insuficiente, denotã de voința politicã de a preveni repetarea unei experienței politice nefaste. Dacã statele ex-comuniste vor sã fie primite în U.E. ca parteneri egali și onorabili, adoptarea și aplicarea unor astfel de concepte și norme sunt pentru noii membri obligații de neocolit, a cãror îndeplinire constituie dovada minimã a sincerei lor angajãri pe calea democrației.
    În privința definirii și a combaterii totalitarismului, vechii și noii membri ai U.E. dispun de cunoștiințe complemetare. În Europa Occidentalã, care n-a cunoscut decât unul din cele douã totalitarisme ale secolului trecut – și pe acela mai ales sub forma unei ocupații militare, în timp de rãsboi - cercetãtorii au avut deplina libertate de a studia fenomenul și au produs o importantã „bazã teoreticã”, pe care o pot acum exploata cu folos colegii lor frustrați din țãrile ex-comuniste. Experimentarea efectivã a celor douã totalitarisme „complemetare” de cãtre statele din Europa de Est a adus politologilor, sociologilor și juriștilor din aceste țãri învãțãminte de naturã sã circumscrie mult mai precis și mai clar, deopotrivã trãsãturile comune ale totalitarismelor marxist și hitlerist, și aspectele specifice fiecãruia, care le deosebesc obiectiv.

    În România, singurul act normativ referitor la lichidarea totalitarismului marxist care a putut sã fie adoptat în cursul celor 14 ani care au trecut de la rãsturnarea politicã din decembrie 1989 este Legea Nr. 187/07.12.1999 „ Pentru deconspirarea Securitãții ca poliție politicã „. Lipsa de voințã politicã a cercurilor Puterii și incompetența celor care au conceput și redactat proiectul de lege au fãcut ca el sã nu fie pus în practicã decât pentru lichidarea contencioaselor intestine ale establishment-ului comunist, ai cãrui membri se folosesc de ea pentru rãfuieli personale. Legea, mult mai puțin rea decât pretinde autorul ei inițial, cuprinde unele dispoziții foarte clare, printre care aceea care, în drept, are acelaș efect ca punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, îngãduindu-le celor care au voința politicã și priceperea necesarã sã excludã din viața publicã persoanele care au fãcut poliție politicã, o categorie pe care legea are meritul de o contura cu mare claritate.

    În România, problemele legate de lichidarea rãmãșițelor totalitarismului marxist nu se pun în termeni adecvați cu realitatea și cu rigoarea impusã de circumscrierea și combaterea acestui pericol.
    Se eludeazã realitatea politicã, recte faptul cã lichidarea rãmãșițelor totalitarismului marxist este condiția prealabilã a restaurãrii democrației de care depinde revenirea României în concertul statelor civilizate, de care au îndepãrtat-o cincizeci de ani de barbarie. Neținându-se cont de aspirațiile legitime ale poporului român, care, dupã o jumãtate de veac de cazne și batjocurã, este însetat de dreptate și de adevãr, se bagatelizeazã sau se minimalizeazã faptele totalitarismului, se tergiverseazã adoptarea de mãsuri apropriate pentru a elimina rãmãșițele lui și se amânã aplicarea rarelor decizii luate. Se recurge la diverse manevre dilatorii pentru a nu satisface exigențele instanțelor internaționale și ale partenerilor europeni și atlantici în aceastã materie, ascunzându-se totodatã românilor constanța insistențelor acestora.
    Lipsa de rigoare a desbaterii ține atât de ignoranța ce caracterizeazã o intelectualitate pe care „materialismul științific” a redus-o la starea de semi-doctism, cât și ignorarea deliberatã sau fortuitã a experienței dobândite dupã cel de al doilea Rãsboi Mondial de politologii și juriștii din Lumea Liberã.

    În vederea abordãrii tuturor problemelor legate de lichidarea rãmãșițelor totalitarismului marxist cu seriozitatea și sinceritatea pe care le impune voința efectivã de a închide complect și de a evacua definitiv din viața statului și a societãții românești paranteza totalitarã, sunt absolut necesare :
    Adãogirea la Legea Nr 187/07.12.1999, zisã „Lega Ticu Dumitrescu”, a urmãtorului Preambul, în care totalitarismul și Securitatea sunt definite conform criteriilor stabilite de științele politice și normelor de drept :
    Totalitarismul este expresia politicã a crimei organizate ;
    Partidele totalitare sunt asociații de rãufãcãtori deoarece mijloacele la care recurg spre a-și urmãri interesele cad sub incidența codului penal ;
    Regimurile totalitare constau în ridicarea banditismului la rangul de sistem politic, în sensul precis al acaparãrii puterii de stat de cãtre o bandã constituitã în partid unic care folosește crima, jaful și frauda ca metode de a guverna ;
    Statele totalitare nu sunt entitãți de drept public, ci aparate politice de drept patrimonial privat întrucât:
    Se întemeiazã pe subjugarea majoritãții de cãtre o minoritate particularã;
    Subordoneazã interesul general intereselor particulare ale minoritãții care a anexat aparatul de stat;
    Constau în confuzia atributivã și patrimonialã dintre domeniul public și cel al partidului unic ;
    Desființeazã comunitatea naționalã prin institu-ționalizarea discriminãrii și definind-o prin exclu-dere, în raport cu o minoritate hegemonicã (« po-porul-clasã » al marxiștilor sau « poporul-rasã » al național-socialiștilor).
    Poliția secretã a statelor totalitare nu este organ al puterii publice ci aparatul terorist privat al partidului unic. Caracterul ei politic constã în vocația de a supune acestei minoritãți, prin mijloace ilegale și violente, întreaga populație :
    Misiunea poliției politice nu este de a servi națiunea și statul, ci, dimpotrivã, de a le supune arbitrarului absolut al unei minoritãți ;
    Poliția politicã nu are menirea sã asigure securitatea populației și ordinea publicã a țãrii, ci de a folosi teroarea permanentã ca mijloc de conservare a pozițiilor dominante ale unei minoritãți și de a distruge categoriile umane pe care aceasta le considerã indezirabile ;
    Caracterul intrinsec criminal al poliției politice constã în funcția sa, de organ specializat în folosirea torturii, a asasinatului, a exterminãrii în massã, etc., în scopul instaurãrii, menținerii și consolidãrii sistemului totalitar.
    Având în vedere cã actuala orânduire social-politicã din România decurge în mod oficial din rãsturnarea totalitarismului marxist, în decembrie 1989, și ținând cont de faptul cã Legea Nr 187/07.12.1999 este singurul act normativ care consfințește despãrțirea națiunii române de trecutul comunist, este absolut indispensabil ca aceasta sã fie adoptatã cu rang de lege organicã. Acest caracter trebuie sã-l conserve pânã la introducerea în Legea Fundamentalã a Țãrii, a unui Preambul în care sunt enunțate principiile pe care se întemeiazã Constituția României, printre care figureazã în loc de frunte fundamentarea închiderii complecte și a eliminãrii definitive a parantezei totalitare din viața statului român. Un astfel de text - întotdeauna necesar pentru a justifica adoptarea unei noi constituții – condiționeazã sine qua non legitimitatea statului, obligatoriu determinatã de raportarea lui la orânduirea politicã anterioarã, prin afirmarea neechivocã, fie a vocației de continuator al acesteia, fie a rupturii cu ea.
    Rãsturnarea politicã din decembrie 1989, materializatã juridic de Constituția din 1991, nu are în aceastã privințã un caracter explicit, noul regim nedeclarând care este sistemul în a cãrui continuitate se situeazã, nici de unde are intenția sã reia firul existenței statale a României. Cele douã modele pe care Constituția este ținutã sã le ia drept referințe pentru a și defini poziția sunt : cel democratic, a cãrui existențã a fost întreruptã la 30 decembrie 1947, și cel totalitar, întrerupt la 22 decembrie 1989. Tertium non datur.
    Pe planul juridic, fãrã o astfel de determinare, sistemul politic al României va fi reputat ca succesorul cu continuitate al ordinii oficial abolite în decembrie 1989, pe care Constituția din 1991 o înlocuiește de facto dar nu și de jure.

    Ion Varlam
    București - Sighet 5 iulie 2004.


    Nota: Comunicare prezentata la Sighet
    Associated Topics

    GeopoliticaRezistentaSecuritatea si culturaSocietatea de mâineValori


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 23

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.42 Seconds