|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 19 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Corneliu Sofronie si Roxana Zubcov despre Phoenix, Ed. Pamfil si S. D. Ogodescu Scris la Thursday, April 20 @ 14:46:02 CEST de catre asymetria |
TIMISOARA ANILOR 60, COMUNISM, Corneliu Sofronie si Roxana Zubcov despre Phoenix, Eduard Pamfil si Simion Doru Ogodescu INTOARCEREA IN TIMP. SPIRITUL CULTURAL AL TIMISOAREI ANILOR 60 Marele fizician Stephen Hawking afirma cu putin timp in urma, intr-un articol publicat intr-o revista de stiinta care apare la Londra, ca in curand va fi posibila calatoria in timp. Pana cand aceasta profetie va deveni realitate, sa incercam s-o facem, chiar de acum, cu instrumentele imaginatiei, intorcandu-ne la anii 60 ai secolului de care tocmai ne-am despartit. In tarile din Est comunismul isi intrase hotarat si brutal in drepturi, manifestandu-se intr-o forma perversa, consacrata printr-o sintagma naucitoare pentru mintea omului civilizat: dictatura proletariatului. Prin comparatie, si prin opozitie totodata, in lumea occidentala, in Vest, se producea o adevarata revolutie a spiritului. În timp ce in Est acest spirit era inchis asa cum inchizi o pasare in colivie, in Vest se producea o eliberare a lui, o descătușare violenta, dar plina de resurse creatoare si de energie benefica. Este epoca beatlesilor, ale caror mesaje - back in CCR! - spintecau vazduhul, cuprinse intre note a caror armonie parea prea ciudata pentru a nu fi geniala, facandu-se auzite pana in departarea cea mare, cochetand cu infinitul si cu eternitatea. Lumea occidentala se definea, prin comparatie cu Estul, printr-un alt Sunet. Era, evident, altceva. In Romania, la Timisoara, urbea revolutiei romane, considerat pe drept cuvant cel mai occidental dintre orasele tarii, apele Begai imprumutasera ceva din spiritul Tamisei. Inca din acei ani orasul florilor incepuse, deja, sa-si scrie legendele… Dintr-o sală situata la subsolul Facultatii de arhitectura se faceau auzite pana noaptea tarziu acorduri nebune de chitara. Era, cum ar zice Schroedinger, zgomotul (gadiland placut urechea), din ordinea austera si de-a dreptul inumana pe care o impuneau autoritatile vremii, cu ignoranta si cinism duse pana la extremul inimaginabil. Era zgomotul produs de Nebunul cu ochii inchisi care incerca sa-i convinga pe cei din jurul sau, speriati si fermecati totodata, de un adevar cutremurator in profunzimea sa: Si totusi sunt ca voi! Era Nicu Covaci secondat indeaproape de Moni Bordeianu, impletind intr-o desavarsita armonie notele, melodia cu versul (scris cu V) nascocit de mintea jucausa si adanc iscoditoare a lui Ujica si Foarta. Era Phoenix! Erau Beatlesii nostri, rebeli frumosi cu coame de cai, cu blugi si cu o tinuta aparent neglijenta, creand in Marea de intuneric, o Mare care pe masura ce trecea vreamea devenea tot mai mare si tot mai inecatoare, oaza de lumina a renasterii ce avea sa se produca abia peste 35-40 de ani. Era, atunci, in anii 60, un curcubeu aruncat peste timp. Si poate ca nu intamplator Phoenix, simbolul Pasarii legendare avea sa apara la Timisoara. Exista ceva, ceva ce nu poate fi definit, in structura inconstientului colectiv. Adevarul se afla ascuns in burta unui cal, scrie D.R. Popescu in Vanatoare regala. In burta calului mort numit comunism, mort din chiar clipa nasterii sale, exista Adevarul care avea sa poata fi rostit mult mai tarziu, pentru unii prea tarziu. Este acel adevar pe care daca ai intuitia sa-l surprinzi, poti anticipa cu o precizie de clarvazător, mersul vremurilor. O paranteza. In ultimul an al dictaturii lui Ceausescu, la Cluj a avut loc in luna martie un Festival al umorului studentesc. O formatie satirica din Galati prezenta, in registrul parabolic, o sceneta a carui personaj principal era Sultanul (adica Ceausescu s.n.)! Acesta urma sa faca o vizita intr-un pasalic. In asteptarea vizitei, supusii sai se straduiau sa fixeze pe perete, intr-un cort, un tablou infatisandu-l pe Sultan. Intrucat incercarile repetate de a-l fixa cu ajutorul cuielor batute cu o bucata de piatra slefuita dadeau mereu gres, unul dintre supusi a avut o propunere, pe care o prezenta ferm ca pe o solutie sigura: Asta nu merge batut, asta trebuie impuscat! O replica rostita in fata a 1000 de spectatori si in fata unui juriu format din Ion Cristoiu (ziarist), Dorel Visan (actor), Horia Moculescu (compozitor), Aglae Gheorghe (coregraf) Era luna martie a anului de gratie 1989! Spectacolul fusese intrerupt din cauza rumorii infernale din sala. Multimea era excitata. In plina primavara, avea in nari aerul de iarna al lunii decembrie care avea sa vina. Securistii (Asasinii sunt printre noi – ar spune Wiesenthal) misunau, agitati si speriati totodata. Dorel Visan s-a ridicat in picioare exclamand: Vedeti, ma, ce se poate spune pe o scena studenteasca? SPIRITUL INTELECTUAL La nici un kilometru distanta de Facultatea de arhitectura, intr-o sala a Facultatii de medicina din Timisoara isi tinea sedintele, in aceeasi perioada de inceput a anilor 60, Cercul de dezbateri sinnoetice, intr-o atmosfera sobra, incarcata de spiritul grav al celor ce frecventau cercul, cu peretii pavoazati cu portretele unor nume ilustre din domeniul stiintei in general si al stiintei lui Esculap in special, caci marea majoritate a celor care frecventau acest cerc era formata din urmasii lui Hipocrate. Erau medici tineri, unii chiar foarte tineri, incarcati de vise precum pomul de roade, mai putin atenti la fenomenul social propriu-zis, si mai preocupati de stiinta cu constiinta. Faceau parte din acea categorie de medici care dau culoare, noblete si prestigiu profesiei, urcand-o pe un soclu aparte si special in raport cu alte profesii. Erau culti, deosebit de informati si de culti, inaltind la randu-le, singur cult, cel al Omului, in slujba caruia se pusesera. Dar a Omului complex, omul spirit, omul trup si omul suflet, cautandu-i Sensul, adevaratul Sens, cu ajutorul filozofiei. Eleganti prin tinuta, vesminte si comportament, atrageau atentia privitorilor, care-i admirau in tacere. Cine sunt? va fi intrebat unul dintre acestia. Raspunsul statea scris pe pereti, nu ca o lozinca, ci ca un adevar de suflet si de minte, intr-unul din saloanele sanatoriului de la Gataia, in care erau internati oameni cu mintea ratacita, obiectul muncii lor, ca un semn de respect fata de acestia: Gli sono uomini di suo Onore. Sunt oamenii Mariei Sale, Dumnezeu! Ei bine, ei insisi, medicii erau oamenii Mariei Sale. Numele lor fie Simion Doru Ogodescu, Mircea Lazarescu, Bruno Wurtz, Tiberiu si Corneliu Mircea, Lucian Borbil, St. Stoessel etc. Iar pentru toti acestia, Maria Sa era Profesorul! Excelenta Sa, Domnul Profesor Eduard Pamfil. Cand intra in mica dar cocheta sala in care se dezbateau tainele mintii umane, se facea liniste. O liniste adanca. Era serios pana la incrancenare, dar o incrancenare blanda, chiar daca cu greu puteai sa recunosti un zambet pe fata lui. Dar incrancenarea, seriozitatea lui absoluta, erau efectul preocuparilor, a nelinistilor sale. Nu se-mpaca nici o clipa cu ideea neputintei stiintei in fata celei mai nedrepte si dureroase dintre bolile omenesti: nebunia. Intuia ca tainele ei se afla in ideea de reconstructie a individului inteles ca Fiinta. Se apropia mult de conceptia despre schizofrenie, pe care o adopta si o practica astazi medicul italian Antonio Meneghetti, creatorul unei ramuri noi a psihologiei, ontopsihologia. O ramura, o teorie in sens larg care serveste unui singur scop: reconstructia mintii umane ca solutie pentru tratarea, fara medicamente, a psihozelor in general si a schizofreniei in special. AXIOTERAPIA Acum, peste ani, fostii sai elevi, astazi medici impliniti si renumiti, aseaza in matricea istoriei stiintei realizarile sale, constatand ca Profesorul a ctitorit o Scoala de Psihiatrie cu o larga deschidere antropologica care a receptat, prelucrat si integrat cele mai noi orientari, metode si idei din cultura europeana. Elev ai lui Guiraud si Lhermitte iar, apoi, colaborator si prieten in Franta a lui Henri Ey, Eduard Pamfil s-a inscris in acea generatie de psihiatri europeni de la mijlocul secolului XX care au incercat sa transfere mesajul psihiatriei clasice, cu eminentele sale valori clinice si antropologice, unor generatii si miscari psihopatologice; aceasta in contextul in care in majoritatea tarilor din Est, mai ales in aceste tari, psihiatria alunecase excesiv spre biologie si sociologie, pierzand contactul cu dimensiunea cultural-spirituala fireasca a psihopatologiei. In acest cadru cultural antropologic, profesorul Pamfil fundamenteaza conceptul de axioterapie, un echivalent al bisturiului, pentru Sensul existentei umane inteles prin cel mai uman sustrat al sau. Psihiatrul dobandise convingerea ca se poate tamadui prin arta, si putini sunt aceia care stiu ca Domnul Profesor era si un virtuos al chitarei clasice (in 1983 a fost chiar presedintele juriului la Festivalul de chitara clasica de la Sibiu), dar si un foarte delicat poet (a publicat doua volume de poezii: Arioso dolente si Adagio) si un talentat grafician. E de remarcat un eseu critic pe seama versurilor lui Eduard Pamfil scris de C.D. Zeletin si intitulat, extrem de sugestiv, Poetul Eduard Pamfil si jocul voluptos. PAMFIL, ESENTE FILOZOFICE Intrebarea unghiulara a stiintei epocii noastre este: care sunt formele de ordine si dezordine si care sunt tendintele pe care le putem identifica intr-un complex de relatii dat. Acesta era crezul stiintific al profesorului Pamfil, in acest fel definea el relatia individului cu societatea, iar in aceasta relatie gasea el cauzele disfunctionalitatilor care conduc la maladiile spiritului, cum le-ar numi Noica. Noi avem nevoie de o revolutie fundamentala psihologica, scria cam in aceeasi perioada cunoscutul guru din Orient Krishnamurti, iar aceasta revolutie este ordinea. Ordinea inseamna impacare, iar aceasta impacare se naste numai atunci cand suntem in contact direct cu dezordinea vietii noastre de zi cu zi. Doua spirite indepartate in spatiul geografic, dar apropiate de timp, de modul de intelegere a vremurilor, transmitand semenilor lor acelasi mesaj. Era o perioada a timpului social pe care, din inca enigmatica America, doamna Karen Horney, marea psihanalista Karen Horney, o numea o epoca nevrotica, generand o personalitate nevrotica. Eduard Pamfil, simtea, insa, din perspectiva societatii romanesti si a sistemului comunist, o evolutie spre o epoca psihotica, spre o patologie sociala de tip schizofrenic. Sa ne amintim, in acest cadru si remarca lui Stephen Lupasco: Liberalismul naste nevroze, comunismul – psihoze. NEMURIREA PROFESORULUI. Mircea Lazarescu si Doru Ogodescu observau faptul ca, totusi, Profesorul a avut, spre deosebire de colegii sai din restul Europei de Est, puterea si sansa, fara indoiala conjuncturala, de a putea fi catalizatorul orientarii antropologice chiar in conditiile vitrege ale regimului totalitar. In cursul scurtei cariere didactice de la Cluj, atitudinea lui demna si curajoasa a fost sanctionata, in anul 1959, prin ostracizare si claustrare. Dupa revenirea la Timisoara, la inceputul anilor 60, in cadrul clinicii psihiatrice a luat fiinta un cerc de dezbateri interdisciplinare in care se reuneau saptamanal, in ziua de marti, medici, dar si psihologi, sociologi, logicieni, ciberneticieni, matematicieni, filosofi, biologi, fizicieni, chimisti, plasticieni, scriitori, poeti etc. Este vorba despre Cercul de dezbateri sinnoetice despre care tocmai am amintit intr-un alt paragraf. In cadrul acestui cerc, Profesorul va enunta multe idei noi despre fiinta umana si va initia cercetari si prospectii indraznete care nu-si gaseaua, pe atunci, locul in facultati ori in reviste de specialitate. O parte din ideile antropologice formulate sub indrumarea Profesorului, vor fi reluate in sesiunile Conferintelor de Psihopatologie Antropologica de la Oradea (animate de dr. Nicolae Cotreantu, elev al Profesorului), ale Conferintelor de Psihoterapie de la Sibiu (cu implicarea directa a dr. Stefan Balanescu, doctorand al profesorului Pamfil), ale Conferintelor de Psihiatrie Sociala de la Timisoara (coordonate initial de dr. St. Stoessel), ale Conferintelor de Psihiatrie de la Gataia (intretinute de dr. R. Ricman), ale intrunirilor de psihosomatica de la Jebel s.a. Scoala de psihiatrie de la Timisoara si cercul ei de dezbateri stiintifice, metodologice, antropologice si filozofice au jucat un rol esential in formarea intelectualitatii vremii, intretinand legaturi stranse cu toate centrele de dezbateri intelectuale din tara, de la Cercul de Filozofie al Medicinei si de Istorie a Stiintei de pe langa Academia Romana, pana la “enclava filozofica” a lui Constantin Noica de la Paltinis. Impreuna cu acestea, Cercul de la Timisoara, creatie, in cel mai pur sens al cuvantului, a profesorului Eduard Pamfil, a fost una din putinele institutii si evenimente remarcabile ale spiritualitatii romanesti din ultimele patru decenii. Spiritul polivalent, socratic, cultivat de mentorul sau a avut o influenta benefica, stimulatoare asupra psihiatriei romanesti in ansamblu, ajutand-o in anii de tot mai accentuata oprimare a regimului totalitar sa nu piarda contactul cu spiritualitatea europeana. EDUARD PAMFIL SI SIMION DORU OGODESCU. Activitatea cercului, sensul lui profund, a condus destul de rapid la realizarea unei aliante intre Maestru si Discipolul sau. Simion Doru Ogodescu simte rapid ca este pe aceeasi lungime de unda intelectuala cu Profesorul, iar acesta, orgolios dar nu egoist, egocentric dar nu pana la absurd, recunoaste valoarea elevului sau, acceptand sa lase impreuna o Urma adanca pentru posteritate. Definitiveaza, in complementaritate, modelul triontic al personalitatii, pe care aveau sa-l supuna judecatii specialistilor in cartea Persoana si Devenire. Desi cartea se constituie intr-un punct de referinta pentru colaborarea celor doi, desi meritele ei stiintifice nu pot fi negate, totusi ea constituie, in opinia noastra, punctul cel mai vulnerabil al gandirii stiintifice al celor doi autori. La initiativa, cel mai probabil a lui Eduard Pamfil cartea se constituie intr-o polemica disimulata, intr-un soi de provocare elitista si subtila, la adresa magului de la Viena, cum il numeau insisi Pamfil si Ogodescu pe Sigmund Freud. Profesorul, sustinut de Discipol neaga vehement existenta inconstientului si mai ales baza stiintifica privind demonstratia existentei acestuia, considerand argumentele parintelui psihanalizei, drept elemente de magie. Autorii substituie conceptele de Id, Ego si Super Ego cu pronumele personale: EU, TU, EL. Este cunoscut in istoria psihanalizei divortul dintre Freud si Jung. Dar analistii si criticii psihanalizei constata astazi cu uimire ca, desi, Jung a avut pretentia de a se fi despartit fundamental prin psihologia analitica de psihanaliza, in realitate exista un fond comun atat de puternic si de profound incat, din perspectiva istoriei psihologiei nu se poate vorbi despre o polemica reala intre cei doi, decat la nivel de persoana si de probleme personale. Cam acesta este adevarul si in cazul teoriei triontice formulate de Pamfil si Ogodescu. Este evident efortul de a gasi argumente prin care sa demonstreze ca Eul nu este Id-ul, ca Tu-ul nu este Ego-ul, iar El-ul nu este Super-egoul inventate de Freud. Dar nu reusesc. Vrand cu tot dinadinsul sa o prezinte ca pe o teorie originala, ea nu este decat o variatiune pe aceeasi tema, o tema inventata de doctorul vienez. Insa, prin negarea inconstientului, Pamfil si Ogodescu priveaza modelul triontic de profunzime si de mister, in ultima instanta, de adevar. Totusi, peste ani, dupa trecerea profesorului in nefiinta, intr-o carte pe care o va scrie impreuna cu Mircea Lazarescu, Ogodescu va recunoaste fara ezitare existenta inconstientului Dintre cartile scrise impreuna cu profesorul, una se impune in mod deosebit. Este vorba despre Psihologie si informatie. Este cartea in care cei doi autori surprind genial spiritul stiintific si social al vremii, avand si capacitatea de a devansa anumite concepte si notiuni. Aceasta carte a aparut pe la inceputul anilor 70, intr-un moment in care existenta ca savant a lui Stefan Odobleja si paternitatea lui asupra ciberneticii generalizate erau inca departe de a fi cunoscute si recunoscute. In acest context, cei doi autori, intuiesc necesitatea evolutiei ciberneticii de la cibernetica feed-back la cibernetica feed-before. Introduc conceptul de incertitudine ca unitate de masura pentru psihicul uman. Iar in ceea ce priveste spiritul timpului social, un timp al revolutiei informationale, iata un pasaj elocvent din aceasta carte: Sistemul informational supraabundent creeaza o imagine a lumii – in parte reala si mult mai mult fictiva, mitica, imaginara. Si nu intotdeauna se poate distinge demarcarea dintre aceste doua lumi care se amesteca incontinuu, legandu-se si dezlegandu-se ca norii in timp de furtuna Si orice minus de informatie micsoreaza capacitatea de a acta si a organiza existenta in desfasurarea sa in lumea reala si se reflecta in capacitatea de decizie, de alegere, de parteneriat la viata grupului. De aici, dublul pericol care-l urmareste pe acest om contemporan pe care-l numim generic omul modern: ne-participarea, neactivitatea in propria sa lume, actiunea in afara realului, intr-o lume imaginara creata prin deficitara sa informatie. Astfel omul se poate aliena, strain fiind intr-un mediu, intr-un univers, in care nu se regaseste pe sine insusi. Informatia alienata este o entropie-incertitudine declansata in receptor, in omul care se informeaza. Receptarea, comentarea, integrarea ei in constiinta omului mijlociu in conditii de entropie-incertitudine are ca efect dezlegarea individului de lume si de semenii sai. In plan pur stiintific, Pamfil si Ogodescu intuiesc caderea din timp, asa cum o descrie Cioran: Dar iata ca pe om il ameninta o noua cadere (dupa caderea in timp s.n.) a carei amploare e inca greu de apreciat. De asta data el nu va mai cadea din eternitate, ci va cadea din timp. Si a cadea din timp inseamna a cadea din istorie. Iminenta sau nu aceasta cadere este inevitabila. Cand ii va fi dat, omul nu va mai fi un animal istoric. Si atunci, dupa ce isi va fi pierdut si amintirea adevaratei sale eternitati, a primei sale fericiri, isi va intoarce privirile spre universul temporal, spre acest al doilea paradis din care va fi izgonit Cortina peste acest pasaj o reprezinta imaginea din tabloul lui Dali, cu limbile de ceas rasfrante peste ramuri de copaci… OGODESCU FARA PAMFIL Moartea Profesorului (in 1994, la 82 de ani) l-a descumpanit pe Simion Doru Ogodescu. Un talent exceptional al psihiatriei romanesti avea sa se consume prea rapid si nu la potentialul sau maxim. Isi va desfasura activitatea in cadrul Policlinicii CFR-ului. Va continua sa scrie carti. Scrie Persoana si lume in care reia si temele dezvoltate in Persoana si devenire si in Nevrozele si Psihozele, scrise impreuna cu Profesorul. Scrie chiar si o carte despre fotbal, intitulata, ametitor pentru specialistii din domeniu, Fotbalul sinergic. Inca si astazi, antrenori de fotbal care o au in biblioteca se tem sa se atinga de ea. Impreuna cu St. Stoessel publica Normalitate psihica, boala, limbaj. Dar eternitatea lui Ogodescu este garantata doar prin asocierea numelui sau cu cel al Profesorului Cade in patima lui Bachus, traind, in final, un profund sentiment de dezamagire. Moare devreme, la putin timp dupa moartea mentorului sau (1998), la nici 60 de ani. Si totusi Simion Doru Ogodescu nu este un meteorit. Ci o stea, o stea adevarata. IN LOC DE FINAL Am putea spune doar atat: Eduard Pamfil si Simion Doru Ogodescu, Profesorul si Discipolul sau, fac parte pentru eternitate din legendele Timisoarei, orasul revolutiei romane. Intr-un fel, prin modul in care au intretinut flacara spiritului pur, a spiritului deschis spre nou si spre lume, intr-o perioada in care societatea respira greoi prin spiritul amputat, si-au adus contributia si ei la iesirea populatiei in strada. Intai in Timisoara, apoi in toata tara… Corneliu Sofronie si Roxana Zubcov |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |