Who's Online
Exista in mod curent, 13 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Poeme: Poeme de Adrian Liviu Savu
Scris la Saturday, April 29 @ 17:23:03 CEST de catre asymetria |
Adrian Liviu Savu, un poet de zis si cetit.
Eroul de la Prut
Vă vin din Brâncoveanu și din calfă de zidar, sunt cu Goga Ghica Groza bun amic și văr primar. Sunt zărit la Brătianu, tălmăcit la Killinger, sărutat la Z. Codreanu, sunt iubit la P.C.eR, căutat la fund în Baltă, la Canal de două ori, otrăvit în Bucovina, spânzurat la Roșiori; dus din Sfântu Gheorghe, dus din Chișinău, dus din Ocna Șugatag, revenit în Gorăslău.
Prins cu sașii-n Medgidia, la dat foc în Chirigiu, la geambașe-n Slobozia, la trei bone-n Cișmigiu; căutat pe cruci, la Belu, în pachet, la Filaret, știu pe cruntu-l fac pe mielu’, beau agheasmă, ling șerbet. Viu de-ajung la Câmpulung, mort au viu la Târgu Jiu, de duc sacul cu ștampile la un fin, la Severin, de-mi dea șlepul cu fitile de la albu’ din Kremlin.
Alergam în parcu’ Carol cu Cotruș, cu Leonard, jucam dame cu C.Stere, cu C.Frimu biliard, vânam iar cu Sado-n Deltă, cu Dan Weber la Brașov, pescuisem cu Malaxa, pescuiam cu Molotov; puști îi dam lui Vasi Roaită, la sirenă, pască, vin, mai era de-i dau trăgace, de la Weisman, din Berlin; l-omoram pe Fili Sârbu, pe Nic. Iorga-n ’40, îl ocheam pe Pătrășcanu, îl tăiam pe Sima-n beci, savuram cu nemții vodcă la o crâșmă din Sascut, străvegheam pe Nistru-n lotcă, i-am zărit pe ruși la Prut. Din Dresda-n Vladivostok puneam oamenii la loc; duceam frontieriști la Tuzla, le dam vâsle pe liman, țigănimi duceam la Nistru, bănățimi-n Bărăgan, filozofi olteni la Halle, niște unguri în Ostrov, diplome-aduceam din Yale, Popești din Lomonosov. Am păzit Congresu’ VI, am prins VII proprietari, am cărat în munți o seară prăjituri la legionari, am găsit evreu la coasă, l-am adus la minister, pe Snagov la Any Pauker am băut cu G de Fier; am găsit țăran la masă, l-am înscris, l-am rezemat, l-am adus pe Dej acasă, ca să pară mort în pat, am zvonit pe Criș proteste, m-am dus la Blaj beat aștept, m-am trezit către Trieste cu Ilona Kiss pe piept; îl visam pe Antonescu, rămăsese-n Merghindeal, da-mi scria că Rudy Leber mă așteaptă-n Place Pigalle.
Scap cu nașu’ din Jilava un bunic de legionar de canal, din Sfântu Sava scap elevi prin Sărindar; dau din mână, mân mineru’, țin studentu', fac dublaj, de-ntâi Mai fărâm zăgazu’, pup copilu’, fac raclaj. Pun zăvoare, trag perdele, comunist dau peste cap și-l prefac în bătrânele cu ciupercă și ciorap; prefac schimbător de fețe în alcov de bătrânei, frunțile le dreg semețe, le pun cearcăne, cârcei. Las mănușile pe clanță, peste cap mă dau și eu, mă pun mov în mova Franță călimară la ghișeu.
Doină belcanto
Tu, Ileano-acanto, doina mea belcanto, când te-a smulge vântul, de-a rămâne lumea goală până numai tencuială, zi de-mi mestece pământul.
Siluete la conac, răpăială la tureac, comănace pe cerdac, capace. Siluete la conac, ascete, răpăială la tureac, năvală.
Glasurile crunte urcă-mi-le-n frunte, glasurile line șează-mi-le-n vine.
Tremolouri basamac, triolete la darac, pizzicato la hamac, stacato. Tremolouri basamac, ecouri, triolete la darac, discrete.
Zi de-a dura mă dea gheme, de te sui, te lași o vreme, șează-mi, de din zbor, ferele, câte umbre-ai ști pe ele.
Ornamente la cerdac, caravele pe caimac, cârâială pitpalac, momeală. Ornamente la cerdac, fluente, caravele pe caimac, tighele.
Tu, Ileano-acanto, doina mea belcanto, ști-ți-ar falnic, `dalnic dangu-ți, cum ți-ăl Hulpe, țin`ți-ar hangu-ți.
Darabane la calpac, darabane la calpac, darabane la calpac, profane.
Doină, sarabandă, gigă, ritornelă, mămăligă. Geamparale la arac, finale.
Eu, ca băiat român
Eu, ca băiat român, umblu fără stăpân; plec atât, peste tot; frații mei fără stăpâni, băieți români, da-n papuci, de-n turbincă, da-n capot. Ca băiat românu’, stau; plec-stau, vin-stau; mai stau; mă las în cot; de stare frații mei se lau, mai de-alburi dau, hei, mai în stare se strălasă; peste tot. Ca băiat român, colind; cuprind, urez, mă-ntind, mă prind; peste tot; colindă frații mei, cuprind; se trag, se-ntind; la praguri se desprind; în pivot.
Ca băiat român, alin, la chin alin; la goangă, frunză, la dor, fagot; frații mei alină, plac; la piepturi se desfac, țâță dea; peste tot. Eu, băiat român, îmbii, tai fâșii, tai felii, tai la toți; peste tot; mă-mbie frații mei, tai din tei; tai la toți; tai la ciot.
Eu, băiat român, păstrez; mai am la miez; coji bej pun; peste tot; de frații mei de miez coji narez; ghirlande coji, coji lampioane, coji borhot. Eu, băiat român, te scap; mă scap, te iau, te scap; te pun; peste tot; și frații mei încap, sapă-ncap; te țin, te scapă, sapă-ncap; peste tot.
Vin frații grei la fund, abundă, se caută, cutează la temei, s’preling, inundă; de rază frații mei se rup în umbre, bat paravane-înot. Dărâm, deschid, mă curăț. Pătrunde; peste tot. Eu, ca băiat dărâm; deschid, fărâm tărâm; pătrunde peste tot; român, m-aplec, adun, abund, mă umplu-am adunări, m-ascund; român, astup, țin, rup; mă rup. Mă-mprăștii peste tot.
Eu, român, sunt băiat; pe drum, pe hat te bat; soldatu’ meu e peste tot; românii, frații mei te bat; te lasă și te bat; fire-ai la pat cu soldat; peste tot. Și, ca băiat român, răsun; am tanc, am tun, trag în ei; peste tot; în spate, frații de răsun, de-nverșun, în față-n flanc au tanc, au tun; peste tot.
Eu, ca român, mă-nchin, și mă drăcui, de m-alin, seara iară de mă-nchin; peste tot. Se-nchină frații de-nchin până vel-vecinii vin, de să-i drăcuie, de-i ducă, până-i scot. Mă duc, ca român, de-apuc, la o coamă de haiduc, în răspăr mă las m-asmută; peste tot; de să forfot cu de-ai mei la răstoace, la tai piei și mai pielea pieii pieilor de tot. Când mi-o fi de mor întâi, dea-mi arhanghel căpătâi, de mă spele, de mă șteargă peste tot; dea-mi drac aspru la călcâi, m-ar atingă, mă răzgâi, când un îngere cuprinde-mă la cot. Când întâi mi-o fi de mor, toarce-m-a tălmăcitor, țese-m-a netezitor, las’m-a val pe năsălie mă-nfășor, mă trag frânghie, de m-adun, m-agăț, m-adie, să mă legăn de-am Ioanei la pridvor.
Să-ngaim-am necuvinte; să tac-am atonii; să zac-am oseminte; să cânt-am colivii.
Să descheg-am diateze; s-alin-am eliziuni; s-ațâț-am antiteze; să plac-am plecăciuni. S-afum-am firmament, firmamente; să bâjbâi-am draperii, târzii; să răzui-am ornamente; să vântur-am nimicii.
Să rup-am palisade; s-afân-am pufării; să trec-am balustrade; să plec-am pălării, tichii.
Să frământ-am movilă; podidiri, pologiri, foșniri; să răspic-am pupilă; rumeniri, răsalbiri, clătiri. Să depăn-am pofidă; vâlvâiri, tolăniri, topiri să murui-am firidă; săvârșiri, aburiri, neștiri.
Să curm, am torente, c-am stări să-nfior; devor-am sedimente; mistui-am întrupări, mă dor. S-am s’pogoare povară, tării nu-mpung; s’mă tot petrec am mioară, s`miel degeaba-ndelung. S’irig-am spuziri agreste; s’n-aleg-am legi andrea; să leșui-am manifeste, s-amân-am pociri sadea.
S’nu isc-am verticală; s’murmur-am amvon; s’nu risc-am spirală; scapăt-am semiton.
De-am cea stea-n derivă, rost înc-abat; de drac-am în arhivă, putoare-n pat.
Să răsfrâng, am poveste; la joc secund; să răsfarmec ferestre la stea-n-afund.
S-anim-am contur elastic domnului si doamnei T; să toc-am salcâm de plastic, flori de mucegai pembé.
Să lupt-am căldură mare; și dă-i și luptă și luptă și dă-i, clopoțeiiiii, zile-ntregi; să mai am puțină răbdare; să dau am palme-nțelegi.
Că să fug-am, mă prinde, să trec-am, mă vrea, că să vin-am, mă vinde, au să cad-am, mă dea. Să curm am torente, s’murmur-am amvon, devor-am sedimente, scapăt-am semiton.
La mine la biserica
La mine, la biserică, la gara Filaret anafură se dăruie, pronaosul se năruie. Se-nchină dreptele, se-nclină treptele, scârțâie stranele, se scurg amvoanele.
Suntem beți, băi, la albie seacă; cu gura la piatră cioplită cercăm. Secăm, băi, secăm. Rece, vânt, ne dăm cu pământ.
La mine, la biserică, la gara Filaret se-ncing cefele, se coc sinalefele; se scot tarabele, se vând silabele; vămile se predică, limbile se-mpiedică, clinc, clopotnițe, zăbale, botnițe.
Băi, ce-am făcut, am făcut, ce-am tăcut, am tăcut; e o vacă în inima mea; de-abia se mișcă, o vreme stea.
Bat îmbierile, ard adierile, buze se-nșiruie, aburi se miruie. Lucesc fețe, fețele, se rod povețele, drace, dă-mi-le, doamne, refă-mi-le.
Din povestite-i, băi, pe ocolite. Uite, rondul de flori ce frumos a fost! Restul, băi, ce rost? Fire-ai a dracului de țandără, iubita mea martingală! Iubite frâu, mediator de coteală!
Se pun pândele, se dau osândele, se-mpung pungile, se trag dungile. Se-mpart durerile, se trec puterile; morțile se văruie, felurile stăruie.
O coroană la moartea iubitului drag al mamei doamnei iubitului nostru, de la iubiții iubitului fiicei doamnei iubite de-a mortului nostru. La mine, la biserică, la gara Filaret. Scârbele se scutură, mrejele flutură, lustru se capătă, candele scapătă; poftele se-avântă, spoielile se zvântă, sfințiile se năzuie, icoanele se răzuie.
Fire-ați ale dracului de pofte! Băi, tociri, albiri, băi, cârpiri, trandafiri! Și fire-aș al dracului de filtru! Iubite, iubitule dop! Fire-aș a dracului de sită! Uite, mă-ndop! Mă desfund, mă despoi doar apoi.
La mine, la biserică, la gara Filaret. Cădelnițe clatină tihne de platină. Cobele puternice colcăie cucernice; tălpile huruie, pieile se ciuruie; clincăne cheile, se lasă pieile. Da, mi-aproapele; joacă pleoapele.
Băi, duși să fie se-oglindească următorii tovarăși cu bască. Mai sus pentru pace câteva cozoroace, mai jos se-ntrevadă perne de baricadă. Băi, un foșnet la secera moale! Un trap la ciocanul agale!
Se-ndrumă treacătul, se-ncinge lacătul; se cântă pravila, se-ncinge stavila. Se dreg ferelile, se ung oprelile. Se-ntorc foile, se curmă nevoile.
Fire-ai al dracului de copil, viril, bleg, versatil! Te-ntinzi, te bat; te-apleci, te bat; te duc pe sfori, în flori.
Slăvile se mântuie, otrăvurile bântuie, de gheață leșiile umplu veciile; molime prielnice se-ntind pomelnice; se pierd măsurile, începăturile.
Băi, fire-ar, la orice martir, un profesor sau doi chiar în cimitir!
Băi, ne tragă la pat păpușarii; bată grindina, umble cuțitarii. Ieșim la soroace la soare; la nuntă, la înmormântare. Fire-ați ale dracului de ațe la soroace pe umeri, pe brațe!
Băi, de descoclit colțul gurii ne dăm întâi duminica cu vârful prăjiturii; apoi ne-ndoape-ar, ne joace-ar, până ne crape-ar. La mine, la biserică, la gara Filaret trec zilele, se strâng silele; trec lunile, se rod minunile; crapă lemnele, seacă semnele; șovăie vederile, scapătă vegherile.
Băi, jelim, chiuim, nu ne-auzim.
Strâng hainele, se-mbuibă tainele, curg pletele, joacă petele, se-aștern momelile, se-aleg gătelile, se-aprind culorile, vin sărbătorile.
De dincolo se-aude un bărbat; vine-al dracului și nu m-am îmbrăcat. Băi, nașterea e-n spatele casei, murirea e-n casă pe pat. În fața casei nu e de stat.
Mă paște fratele, să-mi țină spatele, să-mi stoarcă șoaptele, să-mi cearnă faptele. Se cumpără paște, se tulbură moaște, mașteri și maștere cântă la naștere.
La toate mesele se sting miresele. Roz, ca pâinile, se freacă mâinile. Dor bărbățiile, se pierd sorociile. Freamătă femeile, se pierd ideile. Se trec iubirile, se surpă firile.
Băi, frunțile jos! Păsări în iarbă, fruntea pe păsări.
Mie, bono
Mie, bona, de-mi-ar da o proteză, că sunt anemic și că vreau să răzbesc; schimbător de proteză mi-ar facă muncitorul ei împărătesc.
Ne-ajungă un abur de ciorbă, ne licăre-n frunte, sleit; și, zic, zângăt a salbă de bonă ne-ajungă pe țeavă zvonit.
Zic, la oglindă-ncercăm fluturarea față-n față și de jur împrejur, că vine bonă virilă și boantă, ne pună, zic, steaguri la cur. Steag, vă zic, fără vânt, e degeaba; hai jocuri de doi, fluturăm într-o parte-n oglindă-napoi.
Zic, ne scoatem cu toții cămașa, de se-aude sirena-n dulap, ne gătim a jujeuri de sticlă și a flori de cartof la ciorap; că uite, zic, un adult comunistru, emerit la congresu rus grasu, spre scaunu târâie-ntr-una, zic, scara de sfoară din sasu; întors cu servieta cu ștaifuri, cu șpițuri de lângă front, bont, ia oala cu șmaluri, ștrimfi, știfturi, s-o ducă iară bont, în taină lângă front. Cocoațe-se pe scaun, șterească; valma-l audă dea urce pe noi; sărute-ne vor, zic, dea urce, fluturăm într-o parte-napoi.
Hai odată, bono, du-ne la baie, în gândaci, pân’ la brâu, gândăcei! Pune-ne câțiva la ureche! Dă-ne, bono, pe spate cu ei! Zic, ne-aplecăm sub chiuvetă-mpreună, zic, bona cu cârpa ne dea; de vrem, zic, vedem șomoiogu’, obrazu’, vă zic, la podea. Sub chiuvetă-au su’pat e o lume; ce penumbre pe-acolo se-abat; pata, picu’, zic, pic, pleașca, dâra; putem desena univers uscat. Grijă de-avem unu’ de-altu’, dureze desenu’ oricât; oricare din noi e de-adoarmă, l-apăsăm pe frunte și-atât. Mai la noapte citim, zic, o carte, lipiți, pe lădiță, lucid; eu pun semn a mă las într-o parte la un verb balistic fluid.
Mie, bono, de-mi dai o proteză; sunt anemic, da’ vreau să răzbesc; schimbător de proteză mi-ar facă muncitoru-ți împărătesc. Dă-mi de caut o cârpă pe seară, șterg o urmă de praznic pe zi; dă-mi de fac, zic, o urmă de praznic; scutur, poate, organe nurlii. Dă-mi de prindem un fur de bonete, e urmă la pat a târlici; pun eu lame la fund, în serviete, tu, vreau văd tăietura, de-i zici.
De-atâtea uși pân-aici, de-atât încuiat, înșirăm la chei pe sfoară, la clanțe-n pat. De-nceput sunt atâtea la pat împreună; de-am fi toți. Pe perna comună putem fi toți. Poate secăm, la pat seacă timpu’, poate plecăm, dar afară-i târziu. Cereți iute și voi bonei bune bigudiu, ler mlădiu, fes floriu.
Sunt destule bonete pe pernă și fărmături pe cearșaf la popas; hai în patrie-n pat, la perete, că margine mai ce-a mai rămas. La colțu’ de față de pernă în lacrimi de lapte ne-albim; pe surpături încâlcite, de mână spre văi șiroim. Ce-atâtea hârtoape, ce dâmburi, ce-atâtea poteci pe cearșaf, ce-atâtea găvane pe garduri! Pe prispe capac și taraf!
Zic, deci, hai, la o ciorbă-mpreună, ciorbă, zic, ciorbă stindard; primăvara e bine la ciorbă; pe vine, la ciorbă, la gard. Dă-ne, bono, burdufuri din piele renală, de golit a o dată pe an; de pișău, sărbătoarea vernală, zic, ne vină-a-ți juca strop cancan. Putem pretinde și intrări în somieră, ovale, bono, fante de vot; zic, fanta, funcționarii, fantele; zic, trântim bigudiu’, ne dăm în drot. Hai ne dăm bono-n leagăn cu ușa, hai zdrăngănău, strigău, răscăpău și chefu’ ne-ar fi mai năprasnic, la hău, când mai vii de pișău.
Desenăm la capacu’ de fontă zgăuri pe nit; o șoaptă măcar de ne-ajungă, un licăr pe țeavă sucit. Fluturarea se-aude mocnită și surdă sirena-n dulap; zic, rămânem la o siestă chircită, cu salbe de bonă-n proțap. Uite încă nimb la aburu’ ciorbei, i-auzi colo, pe prispe sub nimb, tropăieli la capacu’ de fontă, sub taraf de-antibone de schimb. Ni se vadă-n profil omoplații, genunchii tresare-ne goi, spre colțu’ de pernă din susuri ajung antibone la noi.
Antibono,
A de la Roma si â din a -Cronică-n răspântii-
Harhăt, huiuri, hutupale, haita-n vale, haita-n vale! Haț la harșchină-nhățat, haita-n sat, ei, haita-n sat!
Las-o, lasă-te-nghițit! Lasă drumu' nehătit! Cum vânat mă dam dintâi, de-i dam halei căpătâi, hala mă hâia, hățea, da’ lumină nu primea; n-a ști-n veac, zic, ce-mplinea hala-ne, mai ce-a-mplini, până lup la hălci a fi. Ia-ți hăitaș de-i dea la burtă, fi-ți-a trecerea mai scurtă. Dă-te-n în lup, te-a place, altceva te-a face!
Pe osos, tot neamu’ meu, să-l înghiți, hei, fi-ți-a greu, lupe pal, spurcate lup! Uite-n hălci mă trag, mă rup; sugi odoare-nmoi culori, bei, strărâcâi, mă scobori!
La clintirea lupului, din foalele trupului, ți-as trimite-n sucitura lupului o vorbă-n gură: Bunule, vânate zeu; ce mai e de satu’ meu? Că-i oțet pe-aici, e sare, cocă, clisă și putoare; lupu’ rău se bâțâie, pipota-i se hâțâie, cade-mproașcă, urcă fum. Lasă-n hlei un cap de drum! Ne stâlpești, pân-am veni, capetele la moșii. Scoate mierea cea de tei, uită untu-n putinei, adu fânu’, vinu’ fă-l, ține caii, caru’ dă-l. Veste, ruptule hăbuc, de la margine ți-aduc. Mândre, pân-ați mai veni, dau-le mierea la copii, că m-aș duce-n lăturii. V-aș lăsa pe vale-n pânză la-mpietrit un drob de brânză, vin la vorbe-ar la-nvechit, sârnice-ar la vămuit, ciuture-ar la cumpănit; șei-speteze-ar, brâie-ar, țoaie-ar, strune-ar, ghioage-ar la zbicit; de-ar pe frunți la descioplit, de-ar pe văzuri la topit, la undit, la smălțuit; de-ar pe tălpi la jăruit, la s-albire-ar, la-nnegrit; de-ar pe palme de-mplinit; de-ar pe buze de-aburit; ciocu’ găii de smerit, duhu’ văii de-ntreit. Lupu’, dace, s-a sfiit; are-a lume, e bogat, n-a mai știre de-a vânat, fi-ne-a lupu’ de schimbat.
Suntem români cu î din a; a de la Roma si â din a.
Se vindeau în târg, la Roma ilustrate din Sodoma, carne vie parfumată, răsambrozie murată ; se uscau în bacanale sperme roze pe sandale, vin pe piepturi somnolente, fieri pe șale triumfale; pe profiluri monumente lunecau emoliente, se fanau narări murale, se-afundau vocale lente. Lin, din lazaretu’ Roma, își răceau adverbe-aroma. Vorbe și le bântuie, sânge și-l iar mântuie, Roma-și trimitea bărbați, de-s’purifice-n Carpați. Suntem români cu î din a; a de la Roma si â din a. Negustorii daci vindeau prafuri anticorcitură, ierburi pentru lepădare, de-n oțet, de-n saramură; mai vindeau sex-protectoare dace, din crâmpei de sac, răbuieli pentru-nmuierea cururilor tari de dac. Lupte crunte la cetate, lupte mici în râu, la mal, lupte-n grâu abandonate, sărutare, da final și-apoi sămânțări voioase la copac, în buruieni, calme molime mănoase întru dacii cetățeni. Da-ntr-o zi tămăduiții ș’luară punga cu țărână, codexul cu achiziții, gros convoiu’ cu smântână, traista-le cu-afumătură, ciubăru-le de-aur plin, c’le veniră de-ntorsură, via Turnu Severin. Rămâneau pe-aici poeții, șase sute șai’și cinci, de să umple gura pieții de sandale, de opinci; de ne scrie pe morminte, de dea cursu’ la canale, de dea fondu’ de cuvinte stărilor de dor, de jale. Duși cu caprele prin castru, de-n diurne cumpăniri, primitori de sânge-albastru la organice nuntiri, sânge bicolor ne fiarbă în ajun de-organic leac, surâdeam cu sapa-n barbă, în profil romano-dac. Rămâneam în șezătoare, rămâneam în vatră grea, Dacia-ne-n ondulare, cu românii verzi pe ea. Suntem români cu î din a, a de la Roma si â din a. Haitele treceau cu hurta de ne vadă an de an; luau cu sacu’, beau cu burta ciorbele de pământean; ne-nfrățeam cu lumea toată, l-așteptam pe tata-n flori, de mai vină, de ne bată în ajun de sărbători. Mai doineam de veto-alene, mai priveam latin-păgân, noaptea mai ieșeam ‘n izmene, de se teamă de român. Dam la frații cei de cruce, dam la cei de semilună, dam la cei de stea de-apuce, dam de-apuce împreună; ne-așezam și noi pe masă, ne făceam și moi și buni; pentru câini aveam o plasă cu ciolane de străbuni de la răslupii de șatră, toalpă, haită, toi, convoi. Ne lupeam căciuli-n vatră, beam de lumile de-apoi, de mai Dacoromania, de mai continuitate, de mai Dacoturcăria și Dacovecinătate. Fie-n veci în sărbătoare pofta, ghiontul, colivia, noi, ne doară-n curu’ tare, fabricat în România. Suntem români cu î din a, a de la Roma si â din a.
De Isus acel propune prin popimea românită, Ma’x, Isusul nou, răpune românimea răspopită. Vrem și noi mai multă barbă, ni se dă rai la-ndemână; importăm sfori, barbă, cuie pentru victima română. Stăm ne reboteze zmeii, ruinăm nepotrivit, ni-s preschimbă dumnezeii, răspopim nestăvilit. Reîntemeiem ruină în prezenturi de-mprumut; ciorbele de rădăcină le-ncălzim la foc vândut. Răsăritu’ e prea roșu, asfințitu’ prea marin; suntem unde se usucă prânzurile cu venin. Suntem unde sfântu-așteaptă, da' și când oriunde-n zonă rituri seci, minuni de cârpă, pleonasme se ordonă. Se fac lodene de forță pentru magii moromeți, se-nroșesc la steag, la torță caii verzi de pe pereți. Se fac răni la analiză, se dau clauze la rană, se stă-n simulări de criză pentru milă și pomană. Stăm în prag pe oală spartă, ne cuprind idei mereu, ne rămân orale-n poartă, că s-ar duce vestea greu; le găsim deja banale pe o foaie din Larousse; redescoperim agale, reprefacem juxtapus.
Ne-au rămas, de dat la lume, 7000 de geniali, 700 de albume cu eroi potențiali, 70 de căi vitale cu traseul interzis, 7 trenuri cu sarmale finisate la Paris. Da-le-am toate până trece, da-le-am toate, că se-mput, stăm în pauze de viață înainte de-nceput. Așteptăm ceva de cadă, așteptăm ceva de stea, ne spoim de nu ne vadă, ne iubim de nu ne ia. Stăm așa, ceva de vină, stăm de treacă cineva, ne-așezăm la rădăcină, revenim la â din a.
Ne-ar fi încă tânj organic, haz blajin, naz iertător, ghes angelico-satanic, brânci undit, șovăitor. Cum vânt duce și aduce ce din lup pospai pe cruce, n-ați vrea ca, frânt în fântână, unul dintre noi s’rămână prima Marie română și sfântă și măiastră? S-avem și noi, n-ați vrea, Maria noastră?
Abandonerii de
Prin țara lui Roșu-mpărat cine-ar trece, la praguri se dă pernă rece. Roșânii-s cumva pe moale, pe fân, de pildă, pe sfori, pe foale, pe mușchiuri, burdufuri, pe boabe, petale, bulbuci, pe pene, pe foi alterne, pe trame, bășici perene.
Și după steaguri, toate la fel, cu găuri tivite nițel, nu se-mpart roșânii-n meleaguri; după saluturi, gură-ntredeschisă spre zarea gaură sau scrisă, nu se-mpart în ținuturi; nici după minuni, au coate-ospețe, în regiuni, voievodate au județe. Poate, după jocuri, de se-mpartă-n locuri, după rotunjii-n moșii, după nimb la pietre-n vetre. Ivitorii, răsăditorii, de pildă, răslipitorii, sleitorii, unsorii, triorii, maiorii, fiorii sunt mai pe deal, mai la mijloc, de pildă-n sală-n capitală. Feluri oarecare, cum pe perne, până-n hotare au cele mai multe, roșânii, din lume; dicționarul e-n n volume. Abandonerii de aba, abandonerii de abac, abandonerii de abacă, abandonerii de abagiu; abajur abandonerii, abanos abandonerii, abataj, abator abandonerii, după carte-așa mai departe. Ionel, de pildă, e un ascensor, cu stea roșână la bor, perniță-n cap și ladă cu hamuri să nu cadă, care se lasă și vibrează, saltă pe-aici au pe lumea cealaltă. Cară ba drege la dregători, ba argint la oglinditori, însă, ca mai an, aduce pâine, sare, fiecăruia de la fiecare. Duce, totuși, mocniții, murgiții, șovăiții, totuși, nefrăgeziții, nespoiții, sfiiții; neizbiții, însă, râvniții, necruciții, zgâiții; aduce, totuși, dimineața vise, duce, însă, seara cărțile scrise. Roșânul-organe, funcțiuni, procese, leziuni, întreg au crâmpei, e strașnic, e-n trei.
Cu prima lui parte fără răspas trează e lucrat au lucrează. Dormerii, de pildă, culcații, treziții, scoșii, scufundații, flotarii, proptiții; sprijinitorii-ntăriții; de-apropieri pătrunzarii; ducérii, de duceri, plecarii; de-ndes parfumerii, de dresuri pudrerii, de șoapte, de pildă, șoptierii; de trei găuri însemnații, de-o gaură frații, de-nălțări tăiații; bastoane, bastonarzii, bascule, bastarzii, baiere, barzii, de barzi, leoparzii. Fiecăruia-i place ce face, pofte de nu-s, nici chei; securitatea e-n ei.
Cum apucarea-i prescrisă și năzărirea e-nchisă, cu-a doua lui, deci, parte contemplă-n timpu’ trebii demult i-oprite arte: car cu boi, de pildă, de joia dulce, poate, cu cronopi, masa spovedaniei lui Stavroghin, Mingus, Pamplona, plopi.
Se-autoprocrează cu-a treia parte mai netrează. Primii de nimeni depindă, se-autocuprindă la verbe de dor ambigen de sine, ba infinitive, ba participii, ba supine, s'Petre si Maria-n oglindă. Ferit de-atunci de inutile contacte vechi, civile, roșânu’ s’face ghem, și stă cuprins ș’ah-doamne-vai dă ochii peste cap destins; dar într-atât, încât supremu`Roș, fost ciob toartă, ciob mâner la vatră și Roșa, fostă-n front sârmă ghimpată și lopată, zic: nu-i a bine nici ăst contact cu sine și-înceapă-n toată firea roșână biscopirea; că de vânzare neamul ar produce ba eunuci, ba eunuce-abunde în magazii-muzeele cu funde.
Acel Ionel are unghie lungă de găteală la degetu’ mic la picior, de râcâit, de propteală, clinteală, scopeală; mai cade tencuială. Prim autoscopit, cu prea știință-n salt, Ionel e deci menit scopească în înalt. Un singur mare ah pe viață deci roșânilor le-ar fi, în loc de zeci mici ahuri-doamne-vai pe zi și-abandonând ies ei din ascensor cu ochi tulburi, rotofei, pe perne reci, ciudoși, roșei.
Agită-n jur durii fiori bonete și a răscoală moale cântă dur pe la perete: -Da’, vai, Roșilor, deal, hingher, bir, bre, major, bre, fudul! Vai, Roșilor, jos, casap, tril, scrot, ovar, bre, destul! Roșa și Roș sunt azvârliți frânturi pe fleașca pală-abandonată-n ladă. Ionel e-ales monadă. E-aleasă stema: cer, lucernă, munciri, moșiri, moșii, bouri pe pernă, scopiri, scopii, plai, lan, pom, apă, mal; imnul rămâne totuși matinal. Roșânii în desen apar fără de gen; ’n-afară de-ochi, mai adânciți la ce-ar fi ea, mai scoși la ce-ar fi el, în tot ajunși egali, sunt cam la fel. De-a se iubi roșânii-au doar de-a se privi, că văpăind de mai iubire, ar zămisli gata-scopiți doar din privire. Dar vestea și mai minunată pe pământu-ntreg ar fi a nașterii roșâne și mai fără jeg: deja faimoase umbre roz născute-s de curând din stat pe neprivite, din acuplări în gând.
Și-n gând, marș, la stânga! Hai toc pe tablă, la stânga! Iubire-n faianță, hemogramă la clanță, la stânga! Stânga-mprejur și stânga! Baricadă pe pat, la stânga! Baldachin privat, la stânga! Răsticsire cu sos, răstignire pe dos, la stânga! Stânga-ga, stânga-ga! Stânga-ga-ga, stânga! Stânga!
Ana-n geam
Sta-n geam Ana de haram, de urât sta Ana-n geam. Zi, gri-n geam, perdeaua-i cea zări adânce răstocea; de treceam, mai reci undeau, de cercam, gri secau.
Ana-n geam, de-amurgea, de-n negriuri se-adâncea, desferea, desfereca în geam Ana, de-amurgea; de se rezeme-n bărbie, de strămestece pustie da’ găvan a mere coapte, da’ calup a telemea, 3 da’ oale-a griș cu lapte la 3 oluri a peltea.
Da` din bezne se-auzea lărmuire tinichea și-Ana se foia-nfoia-n șapte ii se limpezea, la făclii se lumina, se-ntețea, se-ncingea. Ropote-i, răsuflătură, trecete, i-adusătură, șapte-ajunsetele, zvoana; fiară moale sta-n geam Ana și mai sta fiară fierbinte, la toți șapte dea cuvinte:
Io-s Aleodor, nu mai vrei s’mă pitul cum vroiai. Io sunt Greuceanu, vrei fruntea mea de fai s-o bei. Sunt Mogârzea, măr despurc, inimi vântur, cruci descurc. Mătăhuz îs, de mă-nfoi, snoave-n tril ți-ngân de-ogoi și, cu linul Calomfir, la piept aură ți-nfir. Io-s Țugulea-ți dreg momele din respir și-albuș de iele, Prâslea-ți desenează-n poală zmei de lapte-n pielea goală. Prâslea sunt, mirt adusei; dezgovesc, descing, deschei.
Zic și eu: vrei, Ano, sens, dens am, Ano, sens dau dens. Sunt poet și cavaler; apăr, da’ nimic nu cer; zic poveste, îngrijesc, car mirese, răscolesc. Ana-abia de m-auzea, se sucea, se repezea și-așternea, `șternea sarmale, cu rachiuri i-aroma, i-aroma, i-ndoldora. Șapte ii le prăvălea, și-i dădea pe țâța-i moale, i-nfira, i-nfiripa, îi momea, îi netezea, îi umbrea, îi risipea, i-ncuiba, îi potopea.
Strânsetele-ncingerile, luciurile stingerile, de-n dens iz a leuștean, la iar zi-n abur de-alean, roz pal Ana se-nsleia, și gri goală se-nvelea, grea de șapte ori cădea.
Șapte zile-s’dihănea dea din borț leop în pervaz rotunjimile de-obraz; mai moșeam ciupi, bruși, bijoaie, sorburi, mâncuri, pori, șiroaie dâlme, șipote, doline acre-amare, dulci, saline și-ntru duh de-adunățele fiorei și fiorele; da `moșeam și vâj de ghint, fulgeriu de soclu-n clint, zvelt au durduliu de buche la-ntâlnirile de muche, purpuriu de laticlavă, greul unu de-arhitravă, greul doi de bolți-aspic, preagălbuiul de nimic și-ncă o albie cu spume, de se ducă vestea-n lume.
Dup’a șaptea lăuzie de-a mă duc mi-era și mie ș’nu era cât mă duceam stat c-al Anei stat în geam și cât drumu’, cât prihane, nouă nu-i ca-n geam la Ane. Nuicangeamla Ane.
C-am avut
C-am avut pe Tisa șaică, mi-a venit a clipocioaică; a-ncâlcioaică de făcău, a-nspumoaică de-nchingău, a clocioaică de ceacău, de ciriș, a prelingioaică, a-ncleioaică de tăiș mi-a venit pe Pogăniș.
C-am avut pe Vedea șaică, mi-a venit a șuieroaică; a sufloaică-n ciorbalâc, a lucioaică-n sorbalâc, de-o plăcui, a strălucioaică, a seu de uscoaică-n tui mi-a venit pe Călmățui.
C-am avut pe Cerna șaică, mi-a venit a sărutoaică; a trăgoaică de tivic, a sucioaică de buric; într-un peș, a cășunoaică, a-ncingioaică-n felendreș mi-a venit pe Arieș.
C-am avut pe Crasna șaică, mi-a venit a sfârlogioaică; a-ngânoaică de-ocinaș, a-ncântoaică de zicaș; de zălog, a-nfășuroaică, a păstroaică de sfarog mi-a venit pe Topolog.
C-am avut pe Nistru șaică, mi-a venit a săturoaică; a-ntingioaică-n răsunoi, a-nbeznoaică-n buduroi, a-ngreloaicănă-n năboi; de oțet, a tulburoaică, a zăcoaică-n zaiafet mi-a venit de pe Siret.
Tu, treceancă-mă de maică, scapă-mă de-nlocuioaică, bălăcioaică-mă-mpâcloaică; mă slei, sloi, spoi. Caută-mi pe văi vegheancă, dezveleancă-mă-nveleancă; se-ntindea, s’boltea-ncheia.
Oft climatic, vâj limfatic, zgârci haihui de-am tot avut, a-nchirceancă mi-a trecut. A mocneancă-n mândălaci mi-a trecut pe Hârtibaci, pe NeajlovOituzRăut năzăreancă mi-a trecut. Pe Chilia de mă las în năpârcă, cin, dubas, a piereancă mi-a rămas. De-ar rămâne vorbele chinului cu ciorbele, în ciobacă, lotcă, cin miruioaice-mă toate, amin,
Palca Baș Rusalca, Ciurica Stahica, Drăgaica Nagaica, Ondina Josefima, Știma Filoschima, Rusalia Metalia, Tălpoaica Sămădoaica, Zmeoaica Bosforoaica, și Striga Veriga.
Doamna Seghedi
La de-a-nferecatelea, de-a zăvor țivlic, zăbrea pomenire-a lumea mea; de-a-ntunerice chisea. N-ai de intri, n-am de ies, nu țeși pragu’, nu-ntrețes. - Care-i cela ferecat, de-n vileag, oare, de-n pat, zăgrăiau chelarii-aceia, ce se facem noi cu cheia? - Cheia, cui n-a fi, dați-o doamnei Seghedi.
De-a desferecatelea, de-a-n ceva desfacelea pomenire-a lumea mea; de-a lumini meterhanea. N-ai de intri, n-am de ies, pragu’ de-ncă-i de cules. - De-n pat, oare, de-n vileag, unde-i turburu’ mai vag, Anghelii, chelarii-aceia, ce se facem noi cu cheia? - Cui cum iar n-a fi, s-aibe-o doamna Seghedi.
Da’ de-a mija și mai de-a strădestransrăsprinselea, pogani Angheli secere verbe-mi de petrecere. Vrei de-a-n pernelea te legi urmelea-mi de-a le dezlegi? Intri, muma dă la pat, de cuprins, de legănat; eu plec moale de-a bărbat. Cum de dus, nu mai apuc în vileag de-a mă hurduc, ma duc lumii cea de prag dintre aspru și dulceag. Vameș Anghel se-ntreba: - Cine muma istuia? - Anghe, nu mă mai privi; știe doamna Seghedi.
Treaca mea dintâi e-n ie, s'calduri, staniște-i de-a scrie; stat, clint, fel, duh, dert, priință, zariște, hălăduință. Vier Anghel, nu te prad, las’mă-n vie mă răsad. Strug lipsi-ți-a ți-a părea, tot plătește muma mea. Da’ mi-a zice: de-apucău, facerea-ți ’n-inimă tău; cu-a tocmi, cu-a tângui, ți-a-nchega tău-nsmoli, muma-n poală te-a-nvârti iar pân’ te-ai îmbărbăți ș’bărbătește-ai cere vlăgi eterifere. Ș’capeș Anghel se-ntreba: - Cine muma istuia? Dau-i-aș toate strugurii, doamnă Seghedi.
Ingheț-Anghe-a treaca doi, mâna-i stană, fruntea-i sloi, c-am ales dintre poteci, cea de-aduce buzna-n beci. Butar Anghel, muma mea, fă-o treacă, las-o bea! Lasă butea cea de curgă, dau-ți de-aur șa la murgă, fire-ai mândru dimineață, de-a schimbărilea la față! Anghele, gropar, dă lopata pe pahar, de-a fi muma de-a mă scoată, ți-a da-n dar bijoi amar. Da’ groparu’ se-ntreba: - Cine muma istuia? Na-i las lopețile mele, scoate-a lumile cu ele.
De-a iubitea-n vadu’ plin, a ravac au a pelin; cinean a ravac alungi, a pelin cinean ajungi. Dau să plâng a malu’ stâng și n-aștept a malu’ drept. Anghele podar, ține-ai podu’ de-a hotar, de’ncă malu’ n-ar înceapă, de’ncă, de-ncepu, mă scapă. Mă-nfeți, Anghe, cleștarin, de-a mă luneci pe venin; opac Anghele mă-nfeți, de-a mă-mpotmoli în dulceți. D’Anghel podar, Anghelac: - Cu mi-ăl malu’ ce se fac? - Cipci arunce, broderii, doamna Seghedi.
- De-a iubitea-n vadu’ gol, câtă tuie-ntru pârjol, ți-e rug vadulea te-a frângi, te-a lași iască, ți-abur plângi, scris rămâi neponorât, caldă cremene, c-atât. Fă-te, mi-Anghe, făgădar, prundulea de-așezi prăgar; durezi, Anghe, făgădău ți-a cișmele și-a călău, moaie-ne-a descremene, taie-ne-a re’ngemene. Zăgrăi’Anghel, Anghelac: - Cu i-ăl podu’ ce se fac? - Doamna Seghedi, nimerească pălării, iar de-a fi-ncă vâslă, moaie-se-a de pâslă.
- Tobaș Anghele-ai ședea, de la cine ce mujdea? - Ce se-aude de la prag, foșnet îi a moleșag. Larmă surdă e din stauri, crapă brațele de fauri ș'vin, de frig, peste moșie, vaiere de temelie. Doamna Seghe dusă-i, știi, mai aducă de-a-ncălzi, treacă-n pâlnii moi corole sângeriuri din cupole. Sau, s-ar zice, c’apă vină, sloiuri de ne ia, străină, da’ că nime’ vadu-a trece, nici când iar vale-a să sece; c’nu e valea de trecut cât e mal necunoscut. Angheli unii-a ști, măsoară, află, urcă și coboară; alții stau în chibz a ști cine-i doamna Seghedi. Călău Anghel orândar, frigi, hai, triști în pălimar și din beci ia’ncă bijoi, toată cremenea mi-o nmoi; toți mocnașii-mi se-a urni, da-le-ai pară-n scovârlii; nu rămână-nmuieturi, da-le-ai plimbă-se-n poturi, ci-a nu ducă-se haiduci, da-le-ai turburu’ hăbuci. Da-le-ai, meșteri de-s, malale, miez pustiu de-nalțe, moale, da-le-ai, miorari, sineală, stea-n zăvează, bold, beteală; de jiravi, sleiri, sanchie, de țânași, nedeslușie, verigași, deșirățele, cinași prea-s, câneri, cățele, de hagii zeflii, șoldie, zădărași, tivilichie. Și mai Anghel, Anghelac: - Cu mumele ce se mă fac? - De-a ne cheme la nedei, ia’Nghe, dă-le clopoței.
Ai pus Anghele pe sus străveziul de mi-ai spus? Ai întins pe jos oglindă, ne vedem cum stăm în tindă? Semne-ai pus, pisari ne-a-mparte rămas timpul dintr-o parte? Tindar Anghele, purcezi, vel-tindarii ți-i așezi, iconari pe joampe-n jur de-a strălaselea contur, băsnari ni-unghiuri ne-a-mpleti, umbre ne-a mesteșugi; pe chibzari și pe zicași ’ștearnă-ne-a culoare-i lași; doi pe fiecare stei, țină hang la treaca trei. Ang, zicaș, pe stei tăcea, chibzar Ang îi răspundea: - Mumele, de-ar facă : clang, tu: vum tang, zâng vum cling dang!
Pui măsaiul, pui sinii, pui buricele și-mbii, ???? o ulcea de-a-npoftelea, două trei de-a-ncingelea; hai sfiele-alesățele, unduiele ne-aburele, ostoiele, sfâșiele, zăpăcele-nvăpăiele, haida, de-a le-nchinământ, dea cu ele de pământ ș'cioburile le-am uitare, de cu florile s-ar dare, șternământ pe loc, pe vale, până iar face-s-ar oale de pământ, însetământ, săltământ, răsunământ și pămân'- ceterământ - afânămân'- pămân'- pământ. Ne-ăla-Nghele-am sta, ți-a fire, de-a ne dezistorisire; stingea vadu’, l-afuma, zâng, doi, trei, dang; un, doi, Sta.
Nota: mailto
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|